Yusuf · 12:58–68

Versetele 58 la 68

Cand Yusuf a preluat vistieriile tarii, le-a administrat in cel mai bun fel. In anii roditori a facut sa fie cultivate suprafete intinse in tot Egiptul, a pregatit depozite foarte mari si a adunat o cantitate uriasa de hrana, pe care a pastrat-o si a administrat-o cu deplina rigoare. Cand au inceput anii de seceta, foametea s-a intins pana in Palestina, unde locuiau Ya'qub si fiii sai. Ya'qub si-a trimis fiii in Egipt ca sa aduca provizii.

„Fratii lui Yusuf au venit si au intrat la el. El i-a recunoscut, insa ei nu l-au recunoscut”, adica nu au stiut cine era.

„Dupa ce le-a pregatit proviziile”, masurandu-le asa cum masura si celorlalti — din buna lui administrare facea parte sa nu dea unei persoane mai mult de o povara de camila —, el i-a intrebat despre starea lor, iar ei i-au spus ca mai aveau un frate ramas la tatal sau, Binyamin.

Atunci le-a spus: „Aduceti-mi un frate al vostru din partea tatalui vostru.” I-a indemnat sa-l aduca: „Nu vedeti ca eu dau masura deplina si sunt cel mai bun dintre cei care primesc oaspeti?”, adica ii cinstesc si sunt darnic cu ei.

Apoi i-a avertizat ce se va intampla daca nu-l aduc: „Daca nu mi-l aduceti, nu veti mai avea nicio masura de la mine si nici nu va veti apropia de mine.” Yusuf stia ca ei nu se puteau lipsi de venirea la el, iar aceasta avea sa-i determine sa-si aduca fratele.

„Ei au spus: Vom incerca sa-l induplecam pe tatal sau, si o vom face.” Aceasta arata ca Ya'qub era foarte atasat de Binyamin si nu putea suporta despartirea de el, fiindca prin el isi alina pierderea lui Yusuf. De aceea trebuia sa fie induplecat ca sa-l trimita cu ei. „Si o vom face”, adica vom face ceea ce ne-ai poruncit.

„Yusuf le-a spus slujitorilor sai: Puneti marfa lor”, pretul cu care cumparasera proviziile, „in desagile lor, ca sa o recunoasca atunci cand se vor intoarce la familia lor; poate vor reveni.” Potrivit unei explicatii, aveau sa se intoarca fiindca ar fi avut scrupule sa pastreze marfa. Mai limpede este insa ca el a vrut sa-i atraga prin bunatatea aratata lor: le-a dat masura deplina, apoi le-a inapoiat marfa fara ca ei sa-si dea seama. Binefacerea il indeamna pe om sa fie pe deplin loial binefacatorului sau.

„Cand s-au intors la tatal lor, au spus: O, tata al nostru! Ni s-a oprit masura”, daca nu-l trimiti pe fratele nostru cu noi. „Trimite-l pe fratele nostru cu noi, ca sa primim masura”, sa fie trimiterea lui pricina prin care vom primi hrana. Apoi au fagaduit ca il vor ocroti: „iar noi il vom pazi” de orice lucru rau.

„El a spus: Sa vi-l incredintez asa cum vi l-am incredintat mai inainte pe fratele lui?” Inainte mi-ati dat o fagaduinta mai puternica decat aceasta cu privire la paza lui Yusuf, insa nu ati implinit-o. De aceea nu ma incred in fagaduinta voastra, ci ma incred in Allah. „Allah este cel mai bun Pazitor si El este Cel mai Milostiv dintre cei milostivi”: El imi cunoaste starea, iar eu nadajduiesc ca va avea mila de mine, il va pazi si mi-l va aduce inapoi. Aceste cuvinte par sa fi inclinat inima lui Ya'qub spre trimiterea lui Binyamin cu ei.

Apoi, „cand si-au deschis lucrurile, au gasit marfa lor inapoiata”. Aceasta arata ca au inteles ca Yusuf le-o inapoiase intentionat si voise ca ea sa ramana a lor. Ca sa-l indemne pe tatal lor sa-si trimita fiul, au spus: „O, tata al nostru! Ce am mai putea cere?”, adica ce binefacere mai mare am putea dori, cand omul ne-a dat masura deplina si ne-a inapoiat marfa ca dar si ca semn al sinceritatii si frumoasei sale purtari?

„Iata marfa noastra ne-a fost inapoiata. Vom aduce hrana familiei noastre”: daca fratele nostru merge cu noi, el va fi pricina pentru a primi din nou hrana, astfel ca vom aduce familiei noastre hrana de care are nevoie. „Il vom pazi pe fratele nostru si vom primi inca o povara de camila”, fiindca Yusuf dadea fiecarui om cate o povara de camila. „Aceasta este o masura usor de obtinut”, nu aduce paguba, nu prelungeste calatoria, iar folosul ei este limpede.

Ya'qub le-a spus: „Nu-l voi trimite cu voi pana cand nu-mi veti da un legamant solemn in Numele lui Allah ca mi-l veti aduce inapoi, afara numai daca veti fi coplesiti”, adica afara numai daca vi se intampla ceva pe care nu aveti puterea sa-l respingeti. „Dupa ce i-au dat legamantul”, asa cum a cerut, „el a spus: Allah este Martor si Pazitor asupra celor pe care le spunem”, adica marturia Lui ne este de ajuns, precum si paza si ocrotirea Lui.

Cand l-a trimis pe Binyamin cu ei, Ya'qub i-a sfatuit ca la intrarea in Egipt „sa nu intre pe o singura poarta, ci pe porti diferite”. Se temea de deochi, fiindca erau multi, aveau o infatisare frumoasa si erau toti fiii aceluiasi barbat.

„Eu nu va pot fi de niciun folos impotriva Hotararii lui Allah”: ceea ce a fost hotarat trebuie sa se implineasca. „Hotararea Ii apartine numai lui Allah”: Judecata, Porunca si Voia sunt ale Lui, iar ceea ce El hotaraste si porunceste se va intampla. „In El ma incred”, adica ma bizui pe Allah, nu pe masura pe care v-am sfatuit sa o luati. „Si in El sa se increada cei care se incred”, fiindca prin tawakkul se dobandeste lucrul dorit si se indeparteaza lucrul temut.

Ei au plecat si „au intrat asa cum le poruncise tatal lor”. Fapta lor „nu le-a fost de niciun folos impotriva Hotararii lui Allah; ea a implinit doar o nevoie din sufletul lui Ya'qub”, izvorata din mila si dragostea pentru fii. Prin sfatul sau, inima lui a gasit un fel de liniste si nevoia din suflet i s-a implinit.

Aceasta nu venea din lipsa de stiinta, caci Ya'qub era dintre trimisii cei nobili si invatatii drept-calauziti. De aceea Allah spune: „El avea stiinta”, o stiinta mare, „din ceea ce Noi il invataseram”, adica nu o dobandise prin puterea sa, ci prin Harul si invatatura lui Allah. „Insa cei mai multi oameni nu stiu” urmarile, tainele si amanuntele lucrurilor. Chiar si oamenilor stiintei li se pot ascunde multe cunostinte, hotarari si cerinte.