Yusuf · 12:53–57

Versetele 53 la 57

Fiindca aceste cuvinte puteau sa para o lauda de sine si puteau sugera ca sotia lui al-'Aziz nu savarsise nimic rau in povestea lui Yusuf, a indreptat aceasta impresie spunand: „Nu-mi socotesc sufletul nevinovat”, adica nu ma dezvinovatesc de incercarea de seducere, de dorinta puternica, de staruinta si de uneltirile prin care am urmarit aceasta. „Caci sufletul porunceste staruitor raul”, adica il indeamna mult pe om la rau, la fapte rusinoase si la celelalte pacate; el este vehiculul lui Shaytan prin care acesta patrunde la om.

„In afara de cel de care Domnul meu are mila”, pe care El il salveaza de propriul suflet ce porunceste raul, pana cand sufletul sau devine linistit inaintea Domnului, se supune chemarii calauzirii si se impotriveste chemarii pierzaniei. Aceasta nu vine din sufletul insusi, ci din Harul lui Allah si din Mila Sa fata de rob.

„Domnul meu este Atoateiertator, Indurator”: El este Atoateiertator fata de cel care savarseste pacate atunci cand acesta se caieste si se intoarce la El; este Indurator, caci ii primeste cainta si il ajuta sa implineasca fapte bune. Parerea corecta este ca acestea sunt cuvintele sotiei lui al-'Aziz, nu ale lui Yusuf. Contextul continua vorbirea ei, iar Yusuf se afla inca in inchisoare si nu era de fata.

Cand regele si oamenii au constatat nevinovatia deplina a lui Yusuf, regele a trimis dupa el si a spus: „Aduceti-l la mine, ca sa-l pastrez numai pentru mine”, adica sa-l aleg pentru slujirea mea si sa-l apropii de mine. Ei l-au adus cu cinste si respect. „Dupa ce a vorbit cu el”, regele a fost uimit de vorbele lui, iar locul lui Yusuf a crescut si mai mult in ochii sai. El i-a spus: „Astazi esti la noi intr-o pozitie inalta si esti vrednic de incredere”, adica esti bine statornicit si ti se pot incredinta tainele si treburile insemnate.

„Yusuf a spus”, urmarind folosul general: „Pune-ma peste vistieriile tarii”, peste vistieriile veniturilor si recoltelor pamantului, ca pazitor si administrator al lor. „Eu sunt un pazitor priceput”: pazesc ceea ce imi este incredintat, astfel incat nimic sa nu se piarda fara drept, supraveghez ceea ce intra si ceea ce iese si stiu cum sa administrez bunurile, cand sa dau si cand sa opresc si cum sa gestionez toate aceste treburi.

Yusuf nu a cerut aceasta din dorinta de stapanire, ci din dorinta de a aduce folosul general. El stia despre sine ca are destoinicia, cinstea si puterea de a pazi lucrurile, insusiri pe care ceilalti nu i le cunosteau. De aceea i-a cerut regelui sa-l aseze peste vistieriile tarii, iar regele l-a asezat peste ele si i-a incredintat conducerea lor.

„Astfel”, prin pricinile amintite, „l-am statornicit pe Yusuf in tara, ca sa locuiasca in ea oriunde voia”, bucurandu-se de un trai imbelsugat si de un rang inalt. „Noi facem ca Mila Noastra sa ajunga la cine voim”: aceasta a fost din Mila lui Allah pe care El i-a daruit-o si i-a hotarat-o lui Yusuf. Ea nu s-a marginit la binecuvantarea acestei lumi. „Nu lasam sa se piarda rasplata celor care fac bine.” Yusuf era dintre capeteniile celor care fac ihsan, astfel ca avea parte de bine in aceasta lume si de bine in Viata de Apoi.

De aceea Allah spune: „Iar rasplata Vietii de Apoi este mai buna” decat rasplata acestei lumi, „pentru cei care cred si au taqwa”, pentru cei care unesc imanul cu taqwa. Prin taqwa sunt parasite lucrurile interzise, pacatele mari si cele mici; prin imanul desavarsit se dobandeste credinta inimii in tot ceea ce Allah a poruncit sa fie crezut, iar dupa aceasta vin faptele inimii si faptele madularelor, dintre cele obligatorii si cele recomandate.