Yusuf · 12:30–35

Versetele 30 la 35

Vestea s-a raspandit in cetate, iar femeile au inceput sa vorbeasca si s-o invinuiasca: „Sotia lui al-'Aziz incearca sa-si ademeneasca slujitorul.” Aceasta este o fapta urata: ea era femeie de rang inalt, sotul ei era om de rang inalt, iar ea incerca sa-l ademeneasca pe slujitorul aflat sub stapanirea si in slujba ei. „Dragostea pentru el i-a patruns adanc in inima”, adica iubirea a ajuns in miezul inimii ei, aceasta fiind cea mai puternica treapta a iubirii. „Noi o vedem intr-o ratacire vadita”, intr-o stare care nu i se potriveste, ii micsoreaza rangul si o face sa-si piarda cinstea in ochii oamenilor.

Aceste vorbe erau o viclenie din partea lor, fiindca scopul nu era numai s-o mustre. Prin ele voiau sa-l vada pe Yusuf, de a carui frumusete fusese fermecata sotia lui al-'Aziz, ca ea sa se manie si sa li-l arate, iar ele sa inceteze s-o invinuiasca.

„Cand a auzit viclenia vorbelor lor, a trimis dupa ele”, chemandu-le in casa, „le-a pregatit o incapere cu ospat”, cu asternuturi, perne si mancare buna. Intre alimente se afla ceva ce trebuia taiat cu cutitul, poate fructe de chitru ori altceva, asa ca „i-a dat fiecareia un cutit” cu care sa taie. Apoi i-a spus lui Yusuf: „Iesi inaintea lor”, cu frumusetea si nobletea ta.

„Cand l-au vazut, au ramas uimite de el”, adica inimile lor au fost cuprinse de maretia privelistii si au vazut o frumusete fara seaman; „si-au taiat mainile” de uimire, cu cutitele pe care le aveau; „si au spus: Allah sa ne fereasca!”, adica Il preamaresc pe Allah, socotindu-L mai presus de orice neajuns. „Acesta nu este om; nu poate fi decat un inger nobil!” Yusuf primise o parte mare din frumusete, lumina si noblete, fiind un semn pentru cei care privesc si o invatatura pentru cei care cugeta.

Cand au vazut frumusetea sa exterioara, au inteles pricina pentru care sotia lui al-'Aziz fusese ispitita si au incetat s-o invinuiasca. Ea a vrut insa sa le arate si frumusetea sa launtrica si desavarsita sa castitate. Si-a marturisit iubirea fara retinere, fiindca ele nu o mai mustrau: „Eu am incercat sa-l ademenesc, insa el s-a pazit”, adica a refuzat. Ea a continuat sa-l ademeneasca, iar trecerea timpului nu i-a sporit decat nelinistea, iubirea si dorul ca el sa-i raspunda.

De aceea a spus inaintea lor: „Daca nu face ceea ce ii poruncesc, va fi negresit intemnitat si va ajunge dintre cei umiliti”, ca sa-l sileasca prin aceasta amenintare sa-i implineasca dorinta. Yusuf a cautat atunci ocrotirea Domnului sau si I-a cerut ajutorul impotriva vicleniei lor.

„El a spus: Doamne al meu! Inchisoarea imi este mai draga decat lucrul la care ma cheama ele.” Aceasta arata ca femeile au inceput sa-l indemne pe Yusuf sa i se supuna stapanei lui si au uneltit impotriva lui pentru a-l face sa cedeze. El a ales inchisoarea si pedeapsa lumeasca in locul unei placeri de o clipa care ar fi atras pedeapsa grea.

„Daca nu indepartezi de la mine viclenia lor”, as putea inclina spre ele, fiindca sunt slab si neputincios daca Tu nu indepartezi raul lor de la mine; „as putea inclina spre ele si as fi dintre cei nestiutori”. Aceasta este nestiinta: a pune o placere scurta si umbrita de neajunsuri inaintea placerilor continue si felurite din Gradinile desfatarii. Cine este mai nestiutor decat cel care o prefera pe prima celeilalte? Stiinta si mintea cer alegerea folosului mai mare si a placerii mai mari si alegerea lucrului cu urmarea cea mai buna.

„Domnul sau i-a raspuns” cand L-a chemat „si a indepartat de la el viclenia lor”. Ea a staruit in ademenire, folosind toate mijloacele pe care le avea, pana cand a deznadajduit, iar Allah l-a aparat de viclenia ei. „El este Cel care aude totul”: aude chemarea celui care Il cheama; „Atotstiutorul”: cunostea intentia lui buna si firea lui slaba, care avea nevoie de sprijinul, ocrotirea si blandetea Sa. Allah l-a salvat astfel pe Yusuf dintr-o ispita mare si o incercare grea.

Cand vestea s-a raspandit, iar unii oameni o scuzau si altii o mustrau, „apoi li s-a parut potrivit”, adica stapanii sai au hotarat, „dupa ce au vazut semnele nevinovatiei lui, sa-l intemniteze pentru o vreme”, pentru ca vorbele despre aceasta veste sa inceteze si oamenii s-o uite. Cand un lucru devine cunoscut, oamenii continua sa-l raspandeasca atata vreme cat pricina lui ramane; daca pricina dispare, el este uitat. Ei au socotit ca aceasta le foloseste si l-au pus in inchisoare.