Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I

Autorul a inclus acest capitol pentru a respinge argumentul celor care spun că asocierea nu poate apărea în această comunitate. Ei au negat că adorarea mormintelor și a celor apropiați de Allah ar fi asociere, susținând că această comunitate este ferită de ea, pe baza cuvintelor Profetului ﷺ: «Satana a pierdut nădejdea că va fi adorat de cei care se roagă în Peninsula Arabică, însă caută să îi învrăjbească între ei».³⁹³

Răspunsul la aceasta a fost dat mai înainte, la explicarea celei de-a optsprezecea învățături din capitolul despre cel care caută binecuvântare printr-un copac, o piatră ori ceva asemănător.

Cuvintele „unii din această comunitate” înseamnă că nu întreaga comunitate. În această comunitate există un grup care va rămâne ajutat întru adevăr până la venirea Ceasului. Totuși, la sfârșitul vremurilor va veni un vânt care va lua sufletul fiecărui musulman, astfel încât nu vor rămâne decât cei mai răi oameni.

Cuvântul taʿbudu, cu fatḥah la tāʾ: în unele exemplare apare yaʿbudu, cu fatḥah la yāʾ, litera cu două puncte dedesubt. Lectura yaʿbudu nu ridică nicio dificultate, fiindcă baʿḍ, „o parte”, este masculin. Lectura taʿbudu intră sub regula arătată de Ibn Mālik:

Uneori, al doilea îi dă celui dintâi un gen feminin, dacă cel dintâi poate fi omis.

Ei au dat ca exemplu construcția „I-au fost tăiate unele degete”. Acordul la feminin se datorează aici cuvântului „degete”, nu lui baʿḍ, „o parte”. Așadar, dacă versiunea taʿbudu este corectă, primul termen al construcției de anexare a preluat genul feminin de la cel de-al doilea.

Cuvântul awthān, „idoli”, este pluralul lui wathan: orice lucru adorat în afara lui Allah.

Autorul a menționat în acest capitol mai multe versete:

Și cuvintele Preaînaltului:

Nu i-ai văzut pe cei cărora li s-a dat o parte din Carte, care cred în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt?

.³⁹⁴

Primul verset, cuvintele Preaînaltului «Nu ai văzut?»: întrebarea urmărește aici confirmarea și stârnirea uimirii. Vederea este cea cu ochii, dovadă fiind legarea verbului de prepoziția ilā. Când se leagă de ilā, el capătă sensul de a privi. Adresarea este fie către Profet ﷺ, fie către oricine poate primi această adresare: „Nu ai văzut, tu, cel căruia i se vorbește?”.

Cuvintele «pe cei cărora li s-a dat» înseamnă: li s-a oferit. Nu li s-a dat întreaga Carte, fiindcă au fost lipsiți de aceasta din cauza neascultării lor; ei nu au cunoașterea deplină a celor aflate în Carte.

Cuvintele «o parte din Carte», adică din Cartea revelată: prin Carte sunt avute în vedere Tora și Evanghelia. S-a dat ca exemplu Kaʿb ibn al-Ashraf. Când a venit la Mecca, politeiștii s-au adunat la el și i-au spus: „Ce spui despre acest bărbat — adică despre Profet ﷺ — care a socotit mințile noastre neghioabe și s-a considerat mai bun decât noi?”. El le-a răspuns: „Voi sunteți mai buni decât Muḥammad”. De aceea, la sfârșitul versetului se spune:

Și spun despre cei care nu cred: Aceștia sunt mai bine călăuziți decât cei care cred

.

Cuvintele

cred în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt

înseamnă că le dau crezare, le acceptă și nu le resping. Dacă omul îi acceptă pe acești idoli, atunci a crezut în ei. Al-jibt este, după o părere, vrăjitoria; după alta, idolul. Opinia mai corectă este că termenul are un sens general, cuprinzând orice idol, vrăjitorie, ghicitorie ori altceva asemănător.

Aṭ-ṭāghūt este orice lucru prin care slujitorul depășește limita, fie că este ceva adorat, cineva urmat ori cineva ascultat. Ceva adorat: precum idolii. Cineva urmat: precum învățații rătăcirii. Cineva ascultat: precum conducătorii. Ascultarea lor în declararea drept interzis a ceea ce Allah a permis sau drept permis a ceea ce Allah a interzis se socotește o formă de adorare a lor.

Este avut în vedere cel care acceptă să fie adorat de ei. Sau se poate spune că este ṭāghūt din perspectiva celor care îl adoră, fiindcă ei au depășit limita în privința lui, așezându-l deasupra rangului pe care Allah i l-a dat. Adorarea lui de către ei este astfel o depășire a măsurii, deoarece au trecut limita prin aceasta.

Cuvântul ṭāghūt este derivat din ṭughyān, „depășirea măsurii”. Orice lucru prin care omul își depășește limita este socotit ṭāghūt.

Legătura versetului cu tema capitolului nu devine limpede decât prin hadithul: «Veți urma negreșit căile celor dinaintea voastră». Dacă cei cărora li s-a dat o parte din Carte cred în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt, iar în această comunitate sunt unii care urmează căile celor dinaintea lor, rezultă că și în această comunitate sunt unii care cred în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt. Versetul corespunde astfel întocmai titlului capitolului.

Și cuvintele Preaînaltului:

Spune: Să vă vestesc despre ceva mai rău decât aceasta ca răsplată la Allah? Cei pe care Allah i-a blestemat, asupra cărora S-a mâniat, dintre care a făcut maimuțe și porci și care au adorat aṭ-ṭāghūt

.³⁹⁵

Al doilea verset, cuvintele Preaînaltului «Spune: Să vă vestesc?»: adresarea este către Profet ﷺ, ca răspuns pentru acei evrei care au luat religia Islamului în batjocură și în joacă.

Cuvântul «să vă vestesc» înseamnă: să vă înștiințez. Întrebarea urmărește confirmarea și trezirea interesului: „Vă voi face cunoscută această veste”.

Cuvintele «mai rău decât aceasta»: sharr este aici o formă de comparație. Forma sa de origine este asharr, însă hamzah a fost omis pentru ușurarea rostirii, din pricina folosirii frecvente. La fel, khayr este forma ușurată a lui akhyar, an-nās a lui al-unās, iar cuvântul Allāh provine, prin ușurare, din al-ilāh.

Cuvântul «aceasta» se referă la calea pe care se aflau Mesagerul ﷺ și companionii săi. Evreii pretindeau că ei erau cei aflați pe adevăr și că erau mai buni decât Mesagerul, Allah să trimită binecuvântări și pace asupra lui și a familiei sale, și decât companionii săi, iar Mesagerul ﷺ și companionii săi nu erau pe adevăr. De aceea, Allah Preaînaltul a spus: «Spune: Să vă vestesc?».

Cuvintele «ca răsplată la Allah»: mathūbah este un complement de precizare pentru sharr, fiindcă sharr este o formă de comparație. Ceea ce vine după forma de comparație pentru a o lămuri se află la acuzativ cu rol de precizare, tamyīz. Ibn Mālik a spus:

Un substantiv nedefinit, lămuritor, cu sens de „din”, este pus ca precizare la acuzativ de ceea ce a explicat.

Până la cuvintele sale:

Pe cel care are în sens rol de subiect pune-l la acuzativ după comparativ, ca în: „Tu ai un rang mai înalt”.

Mathūbah vine din thāba–yathūbu, „a se întoarce”, și desemnează răsplata. Sensul este: mai rău decât aceasta ca răsplată la Allah.

Cuvintele «la Allah» înseamnă: în știința Sa și în răsplătirea Sa, fie ca pedeapsă, fie ca răsplată bună.

Cuvintele «cei pe care Allah i-a blestemat»: man este un pronume relativ, predicatul unui subiect nominal omis, subînțeles astfel: „Acesta este cel pe care Allah l-a blestemat”. Întrebarea se încheie la cuvintele «ca răsplată la Allah», iar răspunsul ei este «cei pe care Allah i-a blestemat». I-a blestemat înseamnă că i-a alungat și i-a îndepărtat de mila Sa.

Cuvintele «asupra cărora S-a mâniat» înseamnă că Și-a abătut mânia asupra lor. Mânia este una dintre însușirile reale ale lui Allah și cere pedepsirea celui împotriva căruia S-a mâniat. Nu este corect ca sensul ei să fie denaturat în „pedepsire”. Aceasta a fost explicată mai înainte, p. 514.

Regula generală la oamenii Sunnei este că versetele și hadithurile despre însușiri sunt înțelese potrivit sensului lor aparent, cuvenit lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Ele nu sunt socotite de același fel cu însușirile făpturilor și nici nu sunt denaturate, ajungând să fie negate de la Allah. Nu exagerăm nici în afirmare, nici în negare.

Cuvintele

dintre care a făcut maimuțe și porci

: qiradah este pluralul lui qird, maimuța, animalul cunoscut care seamănă cel mai mult cu omul. Khanāzīr este pluralul lui khinzīr, porcul, acel animal cunoscut și necurat pe care Allah l-a descris ca murdărie. Aici referirea este la evrei. Ei au fost blestemați, după cum Preaînaltul spune:

Cei care nu au crezut dintre fiii lui Isrāʾīl au fost blestemați prin limba lui Dāwūd și a lui ʿĪsā, fiul Mariei...

, până la sfârșitul versetului. Au fost transformați în maimuțe prin cuvintele Preaînaltului «Fiți maimuțe alungate!» [Al-Baqarah: 65], iar Allah S-a mâniat asupra lor, potrivit cuvintelor

Și-au atras mânie peste mânie

.

Cuvintele «și care au adorat aṭ-ṭāghūt» au două lecturi, atât pentru cuvântul ʿabad, cât și pentru aṭ-ṭāghūt:

Prima: ʿabuda, cu ḍammah la bāʾ. Potrivit acesteia, tāʾ din aṭ-ṭāghūti are kasrah, deoarece cuvântul se află la genitiv într-o construcție de anexare.

A doua: ʿabada, cu fatḥah la bāʾ, ca verb la trecut legat de «Allah i-a blestemat», propoziția care completează pronumele relativ. Adică: „și cel care a adorat aṭ-ṭāghūt”. Pronumele man, „cel care”, nu a fost repetat, deși distanța dintre părți este mare, fiindcă descrierea privește același grup. Dacă man ar fi fost repetat, s-ar fi putut înțelege că este vorba despre un alt grup, deși grupul este unul singur. Potrivit acestei lecturi, ʿabada este un verb la trecut, iar subiectul este un pronume subînțeles, huwa, „el”, care se referă la man din expresia «cel pe care Allah l-a blestemat». Aṭ-ṭāghūta, cu fatḥah la tāʾ, este complementul direct. Înțelegem astfel că subiectul din propoziția relativă diferă de subiectul celei legate de ea: în prima, subiectul este Allah, iar subiectul lui ʿabada se referă la man.

În orice caz, este avut în vedere adoratorul lui aṭ-ṭāghūt. Deosebirea dintre cele două lecturi ale cuvântului privește numai bāʾ: în lectura verbală are fatḥah, iar în lectura nominală are ḍammah. Aṭ-ṭāghūt are fatḥah la sfârșit în lectura verbală, ʿabada aṭ-ṭāghūta, și kasrah în lectura nominală, datorită anexării: ʿabuda aṭ-ṭāghūti. Pentru construcția dintre ʿabad și aṭ-ṭāghūt au fost menționate douăzeci și patru de lecturi. Celelalte sunt însă lecturi necanonice, în afara celor două care aparțin celor șapte lecturi canonice: ʿabada și ʿabuda.

Și cuvintele Preaînaltului:

Cei care aveau putere asupra treburilor lor au spus: Vom ridica negreșit deasupra lor un loc de rugăciune

.³⁹⁶

Al treilea verset, cuvintele Preaînaltului

Cei care aveau putere asupra treburilor lor au spus: Vom ridica negreșit deasupra lor un loc de rugăciune

: versetul face parte din istorisirea oamenilor peșterii, o istorisire uimitoare, după cum Preaînaltul spune:

Socotești că oamenii peșterii și ai inscripției au fost o minune dintre semnele Noastre?

. Erau niște tineri care au crezut în Allah și se aflau într-un ținut al asocierii. Au ieșit din el îndreptându-se către Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Allah le-a înlesnit găsirea unei peșteri în care au intrat și au dormit un somn lung, de

trei sute de ani, la care au mai adăugat nouă

. În somn nu aveau nevoie să mănânce ori să bea. Din înțelepciunea lui Allah făcea parte faptul că El îi întorcea spre dreapta și spre stânga, pentru ca sângele să nu stagneze într-una dintre părți. Când au ieșit, l-au trimis pe unul dintre ei în cetate ca să le cumpere mâncare. În cele din urmă, locuitorii cetății au aflat despre ei și au spus: „Trebuie să ridicăm deasupra mormintelor lor un loc de rugăciune”.

Cuvintele

Cei care aveau putere asupra treburilor lor au spus

se referă la conducătorii din acea vreme. Ei au spus, jurând și întărind afirmația:

Vom ridica negreșit deasupra lor un loc de rugăciune

. Construirea moscheilor deasupra mormintelor este una dintre căile care duc la asociere, după cum s-a arătat.

Învățăturile versetelor de mai înainte

Dintre învățăturile primului verset:

1. Este uimitor ca omului să i se dea o parte din Carte, iar apoi el să creadă în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt.

2. Știința poate să nu îl ferească pe cel care o are de neascultare. Cei cărora li s-a dat Cartea au crezut în necredință, iar cel care crede în necredință crede și în păcatele mai prejos de ea.

3. Este obligatorie respingerea lui al-jibt și a lui aṭ-ṭāghūt, fiindcă Allah Preaînaltul a pomenit credința în ele cu uimire și dezaprobare. Nu este permisă acceptarea lor.

4. Lucrul pentru care autorul a adus versetul: în această comunitate sunt unii care cred în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: «Veți urma negreșit căile celor dinaintea voastră».³⁹⁷ Dacă între fiii lui Isrāʾīl au existat unii care credeau în ele, vor exista și în această comunitate unii care cred în ele.

Dintre învățăturile celui de-al doilea verset:

1. A-l face pe cel care se împotrivește să recunoască și a-i aduce o dovadă pe care nu o poate tăgădui. Adică să îi aduci celui care se împotrivește un lucru pe care nu îl poate nega. Evreii știu că între ei au fost oameni asupra cărora Allah S-a mâniat, pe care i-a blestemat și dintre care a făcut maimuțe și porci. Dacă ei recunosc aceasta, dar îi batjocoresc pe musulmani, le spunem: „Cine este mai potrivit să fie ținta batjocurii: cei asupra cărora au venit aceste pedepse sau cei feriți de ele?”. Răspuns: cei asupra cărora a venit pedeapsa sunt mai îndreptățiți să fie batjocoriți.

2. Oamenii au ranguri diferite la Allah, potrivit cuvintelor

mai rău decât aceasta ca răsplată la Allah

. Fără îndoială, oamenii se deosebesc prin creșterea și scăderea credinței și prin răsplata care decurge din aceasta.

3. Starea rea a evreilor asupra cărora au venit aceste pedepse: blestemul, mânia, transformarea și adorarea lui aṭ-ṭāghūt.

4. Afirmarea faptelor lui Allah săvârșite prin voința Sa și a faptului că El, Slăvitul, face ceea ce voiește, potrivit cuvintelor «Allah i-a blestemat». Blestemarea ține de însușirile faptelor Sale.

5. Afirmarea mâniei lui Allah, potrivit cuvintelor «asupra cărora S-a mâniat».

6. Afirmarea puterii lui Allah, potrivit cuvintelor

dintre care a făcut maimuțe și porci

.

Sunt oare avute în vedere maimuțele și porcii care există astăzi? Răspuns: nu. În Ṣaḥīḥ Muslim s-a consemnat autentic de la Profet ﷺ că «niciunui neam care a fost transformat nu îi rămân urmași».³⁹⁸ În plus, maimuțele și porcii existau înainte de acea întâmplare. Prin urmare, maimuțele și porcii de astăzi nu sunt urmașii celor transformați.

7. Pedepsele sunt pe măsura faptelor. Cei care au fost transformați în maimuțe — iar maimuța este animalul care seamănă cel mai mult cu omul — au săvârșit o faptă care părea îngăduită și permisă, dar care era interzisă. Allah le interzisese pescuitul în ziua de sâmbătă, ca încercare din partea Sa. Când venea sâmbăta, marea se umplea de pești, care apăreau la suprafața apei; în celelalte zile, se ascundeau și nu venea niciunul. După ce a trecut mult timp astfel, ei au făcut plase: le puneau vinerea, lăsau peștii să intre în ele sâmbăta, iar duminica îi luau. Aceasta era o stratagemă care părea îngăduită, dar care, în realitatea și înțelesul ei, însemna tocmai săvârșirea păcatului. De aceea au fost transformați într-un animal care seamănă cu omul, dar nu este om: maimuța. Preaînaltul a spus: «Fiți maimuțe alungate!» [Al-Baqarah: 65]. Aceasta arată că răsplata este pe măsura faptei. Același lucru este arătat explicit de cuvintele Preaînaltului:

Pe fiecare l-am pedepsit pentru păcatul său

.

8. Acești evrei au ajuns să-l adore pe ṭāghūt, potrivit cuvintelor: «Și l-a adorat pe ṭāghūt». Fără îndoială că ei îl adoră până în prezent, căci l-au adorat pe Șeitan, i-au dat ascultare și nu au ascultat de Allah și de Trimisul Său.

Versetul cuprinde o observație gramaticală interesantă în privința expresiilor ʿalayhi, «asupra lui», și minhum, «dintre ei», din cuvintele Preaînaltului:

Cel pe care Allah l-a blestemat, asupra căruia S-a mâniat și dintre care a făcut maimuțe și porci

. Pronumele hāʾ din laʿanahu, «l-a blestemat», și pronumele din wa-ghaḍiba ʿalayhi, «S-a mâniat asupra lui», sunt la singular, iar minhum, «dintre ei», este la plural, deși antecedentul este același: man, «cel care».

Răspunsul este că, la singular, s-a ținut seama de forma cuvântului, iar la plural, de înțelesul său. Man este un pronume relativ care poate desemna atât singularul, cât și alte numere. Ibn Mālik a spus:

Iar man, mā și al sunt asemenea celor amintite.

După ce a menționat pronumele relative la singular, dual și plural, de gen masculin și feminin, a spus: „Iar man, mā...” și așa mai departe.

El a spus:

Cel pe care Allah l-a blestemat, asupra căruia S-a mâniat și dintre care a făcut maimuțe

. Nu a spus: „Și i-a făcut maimuțe”, deoarece blestemul și mânia îi cuprind pe toți, în vreme ce pedeapsa transformării în maimuțe și porci îi privește doar pe unii dintre ei, fără să-i cuprindă pe toți fiii lui Israel.

Printre învățăturile celui de-al treilea verset se numără:

1. Relatarea minunată despre oamenii peșterii, cuprinsă în contextul acestui verset, și semnele din ea care arată desăvârșirea puterii și înțelepciunii lui Allah.

2. Una dintre cauzele construirii moscheilor peste morminte este exagerarea în privința celor îngropați acolo. Cei care aveau putere asupra lor au ridicat moschei deasupra lor, fiindcă îi priveau cu respect și cinstire și au ajuns să exagereze în privința lor.

3. Exagerarea în privința mormintelor, chiar dacă este mică, poate duce la ceva mai grav. De aceea, când l-a trimis pe ʿAlī, Profetul ﷺ i-a spus: „Să nu lași nicio imagine fără s-o ștergi și niciun mormânt înălțat fără să-l nivelezi.”³⁹⁹

De la Abū Saʿīd, Allah să fie mulțumit de el, se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Veți urma cu siguranță căile celor dinaintea voastră întocmai cum o pană de săgeată se potrivește cu cealaltă. Chiar dacă ar intra într-o vizuină de șopârlă, ați intra și voi în ea.” Ei au întrebat: „O, Trimis al lui Allah, pe evrei și pe creștini?” El a răspuns: „Pe cine altcineva?” Relatat de cei doi.⁴⁰⁰

Cuvintele din hadith la-tattabiʿunna, „Veți urma cu siguranță”: lām introduce un jurământ, iar nūn marchează întărirea. Enunțul este astfel întărit prin trei elemente: jurământul subînțeles, lām și nūn. Sensul este: „Pe Allah, veți urma cu siguranță.”

Cuvintele „căile celor dinaintea voastră” sunt transmise în două variante: sanan și sunan. Cât despre sunan, cu ḍammah la sīn, acesta este pluralul lui sunnah, adică „cale”. Sanan, cu fatḥah, este un singular cu sensul de „drum”. Tiparul faʿal poate fi la singular, precum fann, cu pluralul afnān, și sabab, cu pluralul asbāb.

Cuvintele „celor dinaintea voastră” se referă la comunitățile dinaintea voastră.

Cuvintele „Veți urma cu siguranță căile celor dinaintea voastră” nu se înțeleg în sensul lor aparent, ci reprezintă un enunț general al cărui domeniu este restrâns. Dacă le-am lua în sensul aparent, întreaga comunitate ar urma căile celor dinaintea ei. Spunem însă că este un enunț general al cărui domeniu este restrâns, deoarece în această comunitate sunt și oameni care nu urmează acele căi, după cum a spus Profetul ﷺ: un grup din această comunitate va rămâne mereu pe adevăr. Se poate spune și că hadithul își păstrează sensul general, fără să rezulte că această comunitate va urma comunitățile anterioare în toate căile lor. O parte a comunității le urmează într-o privință, iar altă parte, în alta. În acest caz, nu rezultă că această comunitate ar ieși din Islam. Această interpretare este preferabilă, deoarece păstrează sensul general al hadithului. Se știe că unele căi ale celor dinaintea noastră nu îl scot pe om din religie, precum luarea dobânzii, invidia, nedreptățirea și minciuna. Altele îl scot din religie, precum adorarea idolilor.

Sunan înseamnă „căi”, iar acestea sunt de mai multe feluri. Unele încalcă dreptul Creatorului, altele încalcă dreptul făpturii. Să trecem în revistă câteva dintre aceste căi.

Printre aceste căi se numără adorarea mormintelor și a oamenilor drepți. Aceasta a existat în comunitățile anterioare și a apărut și în această comunitate. Preaînaltul a spus despre neamul lui Nūḥ:

Și au spus: Nu-i părăsiți pe zeii voștri! Nu-i părăsiți pe Wadd, nici pe Suwāʿ, nici pe Yaghūth, pe Yaʿūq și pe Nasr!

. Tot aici intră exagerarea în privința oamenilor drepți: după cum a existat în comunitățile anterioare, a apărut și în această comunitate.

Printre ele se numără invocarea altcuiva decât Allah, care a apărut în această comunitate.

Printre ele se numără construirea moscheilor peste morminte, care a existat la cei de odinioară și a apărut și în această comunitate.

Printre ele se numără atribuirea de lipsuri și defecte lui Allah. Evreii au spus: «Mâna lui Allah este legată» [Al-Māʾidah: 64] și:

Allah este sărac, iar noi suntem bogați

. Au spus și că Allah a obosit după crearea cerurilor și a pământului. În această comunitate au apărut oameni care au spus aceleași lucruri sau altele mai grave. Unii au spus că El nu are mână, iar alții, că nu poate face ceea ce voiește: că nu S-a înălțat deasupra Tronului, nu coboară la cerul cel mai de jos și nu vorbește. Au apărut chiar oameni care spun că El nu este nici în lume, nici în afara ei, nici unit cu ea, nici separat de ea; L-au descris astfel prin ceva a cărui existență este imposibilă. Alții au spus că nu este permis să fie indicat printr-un gest fizic, că El nu acționează, nu Se mânie, nu este mulțumit și nu iubește. Aceasta este doctrina așʿariților.

Printre ele se numără consumarea câștigului nelegiuit, care a existat în comunitățile anterioare și a apărut și în această comunitate.

Printre ele se numără luarea dobânzii, care a existat în comunitățile anterioare și a apărut și în această comunitate.

Printre ele se numără folosirea stratagemelor pentru a încălca interdicțiile lui Allah, care a existat în comunitățile anterioare și a apărut și în această comunitate.

Printre ele se numără aplicarea pedepselor prescrise celor slabi și scutirea celor de rang înalt de aceste pedepse. Aceasta a existat în comunitățile anterioare și a apărut și în această comunitate.

Printre ele se numără răstălmăcirea cuvintelor lui Allah, schimbându-le forma și înțelesul. Așa au făcut evreii când li s-a spus:

Intrați pe poartă plecându-vă și spuneți: Iertare!

. Au intrat de-a-ndoaselea și au spus ḥinṭah, „grâu”, în loc de ḥiṭṭah, „iertare”. Și în această comunitate au apărut oameni care au făcut la fel: au schimbat al-istiwāʾ în al-istīlāʾ. Preaînaltul a spus:

Cel Milostiv S-a înălțat deasupra Tronului

, iar ei au spus: „Cel Milostiv a pus stăpânire pe Tron.”

Ibn al-Qayyim a spus că lām din istawlā este o literă adăugată de cei care răstălmăcesc textul, după cum evreii au adăugat nūn în ḥiṭṭah și au spus ḥinṭah.

Nūn al evreilor și lām al jahmitului sunt amândouă litere adăugate revelației Stăpânului Tronului. Evreilor li s-a poruncit să spună ḥiṭṭah, dar au refuzat și, spre înjosirea lor, au spus ḥinṭah. Tot astfel, jahmitului i s-a spus istawā, dar el a refuzat și a adăugat litera, aducând o știrbire.

În comunitățile anterioare au existat oameni care i-au luat pe învățații și călugării lor ca stăpâni în locul lui Allah. Și în această comunitate au apărut oameni care opun cuvintelor Profetului ﷺ cuvintele șeicului lor.

Dacă meditezi la cuvintele Profetului ﷺ, „Veți urma cu siguranță căile celor dinaintea voastră”, vei constata că ele corespund realității. Rămâne însă întrebarea: hadithul constituie un avertisment sau o aprobare?

Răspunsul: fără îndoială, este un avertisment, nu o aprobare. Nimeni să nu spună: „Voi invidia, voi lua dobândă și îi voi nedreptăți pe oameni, fiindcă Trimisul ﷺ a spus aceasta.” Celui care spune astfel îi răspundem: „Greșești!”, căci cuvintele Profetului ﷺ sunt, fără îndoială, un avertisment. De aceea companionii au întrebat: „Pe evrei și pe creștini?”, iar el a răspuns: „Pe cine altcineva?”

Le mai spunem: Trimisul ﷺ a vestit lucruri care urmau să se întâmple, deși acestea sunt interzise prin textul Coranului. De pildă, a vestit că omul își va cinsti soția, dar se va purta rău cu mama sa, și că nu-și va asculta tatăl, dar își va apropia prietenul.⁴⁰¹ Acest lucru nu este permis, potrivit textului Coranului; el a urmărit însă să avertizeze împotriva unei asemenea purtări.

În comunitățile anterioare au existat oameni care spuneau despre credincioși: „Aceștia sunt rătăciți”, iar în această comunitate au apărut oameni care spun despre credincioși: „Aceștia sunt înapoiați.” Așadar, păcatele își au un precedent în comunitățile de odinioară, după cum s-a arătat. Dar cel căruia Allah îi dă izbânda călăuzirii este călăuzit.

În concluzie, cu greu vei găsi în această comunitate un păcat fără să-i găsești un precedent în comunitățile anterioare. Și nu vei găsi un păcat în comunitățile anterioare fără să-i găsești un moștenitor în această comunitate.

Legătura hadithului cu acest capitol

Comunitățile anterioare au adorat statuile și idolii; de aceea, și în această comunitate vor exista oameni care vor adora statuile și idolii.

Cuvintele „întocmai cum o pană de săgeată se potrivește cu cealaltă”: ḥadhw înseamnă „potrivindu-se întocmai”. Cuvântul este la acuzativ, exprimând starea subiectului verbului tattabiʿunna: îi veți urma potrivindu-vă cu ei întocmai cum o pană de săgeată se potrivește cu cealaltă. Al-qudhdhah este pana săgeții. Săgeata are pene care trebuie să fie perfect egale; altfel, tragerea cu ea este defectuoasă.

Cuvintele „Chiar dacă ar intra într-o vizuină de șopârlă, ați intra și voi în ea”: prin acest enunț, el ﷺ întărește ideea urmării. Vizuina de șopârlă este printre cele mai mici vizuini. Dacă ar intra într-o vizuină de leu, cu atât mai mult am intra în ea. Profetul ﷺ a folosit această exprimare pentru a accentua ideea, așa cum a spus: „Celui care ia pe nedrept o palmă de pământ Allah îi va pune în jurul gâtului, în Ziua Învierii, acea parte din cele șapte pământuri.”⁴⁰² Cu atât mai mult i se aplică celui care ia un cot.

Cuvintele „Ei au întrebat: Pe evrei și pe creștini?” pot avea două analize gramaticale:

Prima: al-yahūda wa-n-naṣārā sunt la acuzativ, drept complement direct al unui verb omis, sensul fiind: „Te referi la evrei și la creștini?”

A doua: sunt la nominativ, drept nume predicativ al unui subiect omis, sensul fiind: „Aceștia sunt evreii și creștinii?”

În ambele interpretări, enunțul nu este unul declarativ, deoarece ei îl întreabă pe Profet ﷺ; este o întrebare, iar întrebarea face parte din enunțurile nondeclarative. Evreii sunt adepții lui Mūsā, asupra lui fie rugăciunea și pacea. Au fost numiți yahūd fie după Yahūdhā, unul dintre urmașii lui Isḥāq, fie pentru că hādū, adică s-au întors la Allah prin căință pentru adorarea vițelului. Creștinii sunt adepții lui ʿĪsā, asupra lui fie rugăciunea și pacea. Au fost numiți naṣārā după o localitate numită An-Nāṣirah; s-a spus și că numele vine de la nuṣrah, „sprijin”, după cum a spus Preaînaltul:

Cine sunt ajutoarele mele întru Allah?

.

Cuvintele „El a răspuns: Pe cine altcineva?”: man este aici un pronume interogativ, iar întrebarea urmărește confirmarea, adică: „La cine altcineva m-aș referi?” sau: „Cine altcineva ar fi?” Când el ﷺ le-a spus companionilor acest hadith, se pare că aceștia, Allah să fie mulțumit de ei, au simțit o oarecare mirare. Când au întrebat, Profetul ﷺ a confirmat că este vorba despre evrei și creștini.

Printre învățăturile hadithului se numără:

1. Ceea ce a urmărit autorul citându-l: unii din această comunitate vor adora idolii. Aceasta face parte din căile celor dinaintea noastră, iar el ﷺ a vestit că îi vom urma.

2. Din înțelesul cuvintelor se desprinde și avertismentul de a nu-i urma pe cei dinaintea noastră în neascultarea față de Allah.

3. Trebuie să cunoaștem acele fapte ale celor dinaintea noastră de care suntem datori să ne ferim, pentru a le evita. Cea mai mare parte a acestora se găsește, slavă lui Allah, în Coran și în Sunnah.

4. Companionii au socotit acest lucru foarte grav, după cum arată întrebarea lor: „Pe evrei și pe creștini?” Întrebarea exprimă uimirea în fața gravității faptului că am putea urma căile celor dinaintea noastră, după ce călăuzirea ne-a venit prin Profet ﷺ.

5. Cu cât omul este mai îndepărtat în timp de mesajul profetic, cu atât este mai departe de adevăr. El a vorbit despre viitor, nu despre prezent. În plus, printre căile celor dinaintea noastră se numără faptul că, după trecerea unei lungi perioade, inimile lor s-au împietrit. Preaînaltul a spus:

Oare n-a venit timpul pentru cei care au crezut ca inimile lor să se smerească la pomenirea lui Allah și înaintea adevărului care a fost pogorât și să nu fie asemenea celor cărora li s-a dat Cartea mai înainte, dar peste care a trecut multă vreme, iar inimile lor s-au împietrit? Mulți dintre ei sunt nelegiuiți

.

Dacă trecerea unei lungi perioade a fost o cauză a împietririi inimilor celor dinaintea noastră, aceasta se va întâmpla și cu noi. O dovedește ceea ce se găsește la Al-Bukhārī, în hadithul lui Anas, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: L-am auzit pe Profet ﷺ spunând: „Nu va veni asupra voastră nicio vreme fără ca cea de după ea să fie mai rea, până când Îl veți întâlni pe Domnul vostru.”⁴⁰³ Cel care cercetează starea acestei comunități constată că lucrurile stau astfel. Trebuie însă să cunoaștem deosebirea dintre ansamblu și persoane. Hadithul lui Anas, Allah să fie mulțumit de el, este autentic atât în lanțul de transmitere, cât și în text. Textul nu cuprinde o anomalie, iar lanțul de transmitere se află la Al-Bukhārī. Înțelesul său privește ansamblul. De aceea, printre urmașii generației tābiʿīn există oameni mai buni decât mulți dintre tābiʿīn. Așadar, nu deznădăjduiți spunând: „Atunci nu mai poate exista în vremea noastră cineva asemenea celor de odinioară.” Spunem că un asemenea hadith are în vedere ansamblul. Dacă vreți ca lucrul să fie mai limpede, priviți la bărbați ca grup și la femei ca grup: care dintre cele două este mai bun?

Răspunsul: bărbații, ca grup, sunt mai buni. Preaînaltul a spus:

Bărbații au o treaptă deasupra lor

. Există însă femei mai bune decât mulți bărbați. Trebuie, așadar, să cunoaștem deosebirea dintre ansamblu și persoane.

Dacă privim o întreagă generație în ansamblul ei, constatăm că aceea de după ea este mai rea, fără a avea în vedere fiecare persoană ori un anumit loc în detrimentul altuia. În unele regiuni poate exista o comunitate ai cărei oameni trec de la bine la mai bine, de pildă dacă se ridică între ei învățați prin care Allah aduce folos; ei sunt atunci mai buni decât predecesorii lor. Cât despre companioni, nimeni nu îi egalează în meritul de a fi fost însoțitorii Profetului. Nici măcar pe un singur companion nu îl poate egala vreunul dintre tābiʿīn în această privință, oricât de mare i-ar fi meritul, deoarece nu a avut parte de acea însoțire.

Întrebare: Care este înțelepciunea încercării comunității prin acest lucru — „Veți urma cu siguranță căile...” — și prin faptul că în ea se regăsesc toate felurile de rele ale celor dinaintea ei?

Răspunsul: înțelepciunea este ca prin aceasta să se vădească desăvârșirea religiei. Religia se împotrivește tuturor acestor purtări. Faptul că li se împotrivește arată că această Lege a venit să îndrepte orice lipsă a comunităților anterioare, căci lucrurile se disting prin contrariile lor, după cum s-a spus: „Prin contrariile lor se lămuresc lucrurile.”

Precizare

Expresia „întocmai cum o pană de săgeată se potrivește cu cealaltă”⁴⁰⁴ nu am găsit-o în locurile în care ar fi fost de așteptat să apară în cele două Ṣaḥīḥ-uri. Chestiunea trebuie verificată.

Muslim⁴⁰⁵ relatează de la Thawbān, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Allah a strâns pentru mine pământul și am văzut răsăriturile și apusurile lui, iar stăpânirea comunității mele va ajunge până acolo unde pământul a fost strâns pentru mine. Mi-au fost date cele două comori: cea roșie și cea albă. L-am rugat pe Domnul meu pentru comunitatea mea să nu o nimicească printr-o secetă care să-i cuprindă pe toți și să nu dea putere asupra lor unui dușman din afara lor, care să-i supună cu totul. Domnul meu a spus: O, Muḥammad! Când hotărăsc un lucru, hotărârea Mea nu poate fi respinsă. Ți-am dat pentru comunitatea ta să nu-i nimicesc printr-o secetă care să-i cuprindă pe toți și să nu dau putere asupra lor unui dușman din afara lor, care să-i supună cu totul, chiar dacă s-ar strânge împotriva lor cei din toate ținuturile pământului, până când unii dintre ei îi vor nimici pe alții și unii îi vor lua captivi pe alții.”

Cuvintele „a strâns pentru mine”: zawā înseamnă „a adunat și a strâns”; adică a adunat și a strâns pământul pentru el.

Cuvintele „și am văzut”: adică, cu ochii mei; este o vedere cu ochii. Este posibil să fi fost și o vedere în vis.

Cuvintele „răsăriturile și apusurile lui”: acest lucru nu este greu pentru Allah, căci El are putere asupra tuturor lucrurilor. Ține de puterea Sa să strângă pământul, pentru ca Profetul ﷺ să vadă până unde se va întinde stăpânirea comunității sale pe el.

Înțelesul strângerii este aici că pământul a fost adunat sau că vederea Trimisului ﷺ a fost întărită, încât a văzut depărtările? Mai apropiat de sensul aparent al cuvintelor este că pământul a fost adunat, nu că vederea i-a fost întărită pentru a vedea depărtările.

Unii învățați au spus că se referă la puterea vederii Profetului ﷺ: Allah i-a dat o vedere atât de puternică, încât a văzut răsăriturile și apusurile pământului. Prima explicație este însă mai apropiată de sens. Dacă vrem să ne apropiem de înțelegerea acestui lucru, vedem că astăzi reprezentarea globului pământesc este strânsă într-o formă în care omul poate vedea răsăriturile și apusurile pământului. Allah are putere asupra tuturor lucrurilor; El poate strânge pământul pentru el ﷺ până când devine mic, astfel încât să-l cuprindă cu vederea de la răsăriturile până la apusurile sale.

O obiecție și răspunsul ei

Dacă se spune: „Dacă acest lucru este luat ca descriere a realității, el nu corespunde realității, căci, dacă pământul ar fi restrâns astfel încât Profetul ﷺ să-l poată cuprinde cu ochiul liber, unde ar ajunge oamenii, mările, munții și deșerturile?”

Răspunsul: aceasta face parte dintre lucrurile nevăzute, în privința cărora nu se cuvine să întrebăm „cum?” și „de ce?”. Spunem, în schimb, că Allah are putere asupra tuturor lucrurilor. Puterea lui Allah — slăvit fie El — este mai mare decât a noastră și prea mare pentru a o putea cuprinde. Tot astfel, Profetul ﷺ ne-a spus că Șeitan circulă în fiul lui Adam așa cum circulă sângele.⁴⁰⁶ Nu se cuvine să întrebăm: „Cum circulă precum sângele?” Allah știe cel mai bine aceasta.

În privința acestor chestiuni pe care nu le putem cuprinde cu înțelegerea este obligatorie acceptarea deplină. De aceea, în privința Numelor și Atributelor, spunem că textele sunt înțelese potrivit sensului lor aparent, ferindu-ne de atribuirea unei modalități și de asemuirea cu făpturile. Asupra acestui lucru au căzut de acord adepții Sunnei și ai comunității.

Cuvintele „și am văzut răsăriturile și apusurile lui” se referă la locurile de răsărit și de apus ale pământului.

Cuvintele „iar stăpânirea comunității mele va ajunge până acolo unde pământul a fost strâns pentru mine” se referă la comunitatea celor care au răspuns chemării și au crezut în Trimisul ﷺ. Stăpânirea ei va ajunge până acolo unde pământul a fost strâns pentru Trimisul ﷺ. Aceasta s-a și întâmplat: stăpânirea acestei comunități s-a extins foarte mult spre răsărit și spre apus, dar mult mai puțin spre nord și spre sud. Comunitatea islamică a ajuns în răsărit până în Sind, în India și dincolo de acestea, iar în apus, dincolo de ocean. Aceasta împlinește ceea ce a văzut Profetul ﷺ.

Cuvintele „Mi-au fost date cele două comori: cea roșie și cea albă”: Cel care i le-a dat este Allah.

Cele două comori sunt aurul și argintul: comorile lui Kisrā și ale Cezarului. Aurul era la Cezar, iar argintul la Kisrā. Amândoi aveau aur și argint, dar în comorile Cezarului predomina aurul, iar în cele ale lui Kisrā, argintul.

Cuvintele „Mi-au fost date”: i-au fost date Profetului ﷺ în timpul vieții sau după moarte?

Răspunsul: după moartea sa, acestea i-au fost date comunității sale. Ceea ce i-a fost dat comunității este însă ca și cum i-ar fi fost dat lui. Stăpânirea comunității nu s-a extins pentru că este o comunitate arabă, după cum spun neștiutorii, ci pentru că este o comunitate islamică ce s-a ținut de calea Trimisului ﷺ.

Cuvintele „L-am rugat pe Domnul meu pentru comunitatea mea să nu o nimicească printr-o secetă care să-i cuprindă pe toți”: în original apare bi-ʿāmmah, cu sensul unei pieiri generale. Într-o variantă din unele exemplare apare bi-sanatin ʿāmmah, „printr-o secetă generală”.

As-sanah înseamnă uscăciune și secetă, care aduc pieire și distrugere. El ﷺ a spus: „O, Allah, fă să se abată asupra lor ani asemenea anilor lui Yūsuf!”⁴⁰⁷ Preaînaltul a spus:

I-am lovit pe cei din neamul lui Faraon cu ani de secetă

. Este posibil ca sensul să fie și „într-un singur an”, iar bāʾ să exprime atunci timpul. ʿĀmmah înseamnă o nenorocire generală, care să-i cuprindă pe toți. Aceasta este una dintre rugăminți.

Cuvintele „și să nu dea putere asupra lor unui dușman din afara lor, care să-i supună cu totul”: adică să nu dea putere unui dușman asupra lor. Dușmanul este opusul aliatului: cel care manifestă vrăjmășie, ură și ranchiună. Dușmanii musulmanilor sunt aici necredincioșii; de aceea a spus „din afara lor”. Yastabīḥ înseamnă „consideră îngăduit”, iar al-bayḍah este ceea ce se pune pe cap pentru protecție împotriva săgeților. Sensul urmărit este că dușmanul îi biruiește și îi supune.

Cuvintele „Când hotărăsc un lucru, hotărârea Mea nu poate fi respinsă”: să știi că hotărârea lui Allah este de două feluri:

1. O hotărâre legislativă, care poate fi respinsă: Allah o poate voi, iar oamenii să nu o accepte.

2. O hotărâre existențială, care nu poate fi respinsă și trebuie să se împlinească.

Ambele feluri de hotărâri sunt drepte. Cuvintele Preaînaltului le cuprind pe amândouă:

Allah judecă întru adevăr

. Un exemplu de hotărâre legislativă este cuvântul Preaînaltului:

Domnul tău a hotărât să nu adorați pe nimeni în afară de El

. Dacă ar fi o hotărâre existențială, toți oamenii L-ar adora numai pe Allah. Un exemplu de hotărâre existențială este cuvântul Preaînaltului:

Le-am vestit fiilor lui Israel în Carte: Veți semăna stricăciune pe pământ de două ori și vă veți înălța cu o mare trufie

. Allah Preaînaltul nu hotărăște stricăciunea prin Legea Sa, dar o hotărăște în ordinea existenței, chiar dacă o urăște — slăvit fie El. Allah nu iubește stricăciunea și nici pe cei care o răspândesc, dar hotărăște aceasta dintr-o înțelepciune desăvârșită, după cum Și-a împărțit făpturile în credincioși și necredincioși, pentru marile foloase care decurg din aceasta.

Hotărârea la care se referă acest hadith este cea existențială. Nimeni nu o poate respinge, oricât de mare i-ar fi necredința și nelegiuirea. Hotărârea lui Allah se împlinește asupra celor mai răzvrătiți și mai trufași dintre oameni. S-a împlinit asupra lui Faraon, care a fost înecat cu apa cu care se mândrea, și asupra tiranilor dintre fiii lui Adam, pe care Allah i-a nimicit și i-a distrus.

Cuvintele „Când hotărăsc un lucru, hotărârea Mea nu poate fi respinsă” arată limpede desăvârșirea autorității, puterii și stăpânirii lui Allah. Hotărârea oricărui stăpân în afară de Allah poate fi respinsă. Hotărârea lui Allah însă nu poate fi respinsă.

Să știi că hotărârea existențială a lui Allah, asemenea voinței Sale, are întotdeauna o înțelepciune, la fel ca hotărârea Sa legislativă. El nu hotărăște nimic fără ca înțelepciunea să o ceară, după cum nu voiește nimic fără ca înțelepciunea să o ceară. Dovada este cuvântul Preaînaltului:

Voi nu voiți decât dacă voiește Allah. Allah este Atoateștiutor, Înțelept

. Se vede astfel că El nu voiește nimic decât potrivit științei și înțelepciunii, nu doar de dragul voinței.

Aceasta este contrar celor dintre jahmiți și alții care au negat înțelepciunea lui Allah și au spus că El face lucrurile doar de dragul voinței. Prin afirmația lor, au ajuns să considere că făpturile acționează mai desăvârșit decât Allah, căci orice făptură cu judecată acționează având o înțelepciune. De aceea, celui care se poartă nechibzuit i se restrânge dreptul de a dispune de bunuri. Preaînaltul a spus:

Nu le dați celor nechibzuiți averile voastre, pe care Allah vi le-a făcut mijloc de trai

.

Noi spunem că Allah — Măreț și Preaînalt — nu face și nu hotărăște nimic decât dintr-o înțelepciune. Dar existența acestei înțelepciuni înseamnă oare că noi trebuie să o putem cuprinde cu știința?

Răspunsul: nu înseamnă aceasta, fiindcă suntem prea limitați pentru a cuprinde cu știința toate înțelepciunile lui Allah. Este adevărat că știm înțelepciunea unora dintre lucruri, dar pe altele mințile nu le pot cuprinde.

Scopul cuvintelor „Când hotărăsc un lucru, hotărârea Mea nu poate fi respinsă” este să arate că unele dintre lucrurile cerute de Profet ﷺ nu i-au fost date. Allah a hotărât astfel potrivit științei și înțelepciunii Sale, iar ceea ce a hotărât Allah — Atotputernicul și Mărețul — nu poate fi respins. Hotărârea poate depinde de rugă. Toate hotărârile, sau cele mai multe dintre ele, au cauze, cunoscute ori necunoscute. Intrarea în Paradis nu poate avea loc decât printr-o cauză de care ea este legată: credința și fapta bună.

Tot astfel, este posibil ca Allah — Atotputernicul și Mărețul — să fi oprit împlinirea unei dorințe până când o cerem. Există însă lucruri a căror existență nu este cerută de înțelepciune. Atunci, cel care se roagă este răsplătit cu ceva mai desăvârșit, ori răspunsul îi este amânat și păstrat la Allah — Atotputernicul și Mărețul —, ori este ferit de un rău mai mare. Dacă ruga îndeplinește condițiile acceptării, dar nu primește răspuns, afirmăm cu certitudine că răsplata ei i-a fost păstrată.

Cuvintele „Ți-am dat pentru comunitatea ta să nu-i nimicesc printr-o secetă care să-i cuprindă pe toți”: aceasta este prima rugăminte împlinită.

A doua se află în cuvintele: „Să nu dau putere asupra lor unui dușman din afara lor, care să-i supună cu totul, chiar dacă s-ar strânge împotriva lor cei din toate ținuturile pământului, până când unii dintre ei îi vor nimici pe alții și unii îi vor lua captivi pe alții.” Acest răspuns este condiționat de cuvintele „până când unii dintre ei îi vor nimici pe alții și unii îi vor lua captivi pe alții”. Dacă aceasta se întâmplă între ei, El poate da putere asupra lor unui dușman din afara lor, care să-i supună cu totul. Astfel, răspunsul lui Allah la cererea Trimisului Său ﷺ din primul enunț nu cuprinde o excepție, pe când al doilea cuprinde excepția „până când unii dintre ei...”. Aceasta este înțelepciunea așezării mai înainte a cuvintelor „Când hotărăsc un lucru, hotărârea Mea nu poate fi respinsă”. Răspunsul lui Allah la cererea Trimisului Său ﷺ este, așadar, condiționat.

Una dintre binefacerile lui Allah este că această comunitate nu va fi niciodată nimicită în întregime de o secetă generală. Cei care urmează religia Trimisului ﷺ nu vor pieri cu toții: dacă un neam dintr-o regiune piere din cauza secetei, ceilalți nu pier.

Dacă unii ajung să-i ucidă și să-i ia captivi pe alții, El dă putere asupra lor unui dușman din afara lor. Aceasta s-a și întâmplat. Când comunitatea islamică era una singură, sprijinindu-se în adevăr împotriva falsului, era o comunitate care inspira teamă. Când s-a dezbinat, iar unii au început să-i nimicească și să-i ia captivi pe alții, Allah a dat putere asupra lor unui dușman din afara lor. Din câte știu, cei mai cumpliți dintre cei care au primit putere asupra lor au fost tătarii. Aceștia au dobândit o putere fără seamăn asupra musulmanilor. Se spune că numai în Bagdad au ucis peste cinci sute de învățați într-o singură zi — un lucru îngrozitor. L-au ucis pe calif și au făcut din cărțile islamice un pod peste râul Tigru, călcându-le în picioare și distrugându-le. Se duceau la femeile însărcinate, le spintecau pântecele, scoteau copiii care se mișcau în fața lor și îi omorau, în vreme ce mama, încă vie, privea, apoi murea.

Ibn al-Athīr a spus în Al-Kāmil: „Am rămas mai mulți ani fără să istorisesc această nenorocire, socotind-o prea cumplită și nevrând să o pomenesc. Fac un pas înainte și unul înapoi. Cui i-ar fi ușor să vestească pieirea Islamului și a musulmanilor?! Cine ar putea pomeni aceasta fără greutate?! O, de nu m-ar fi născut mama mea! De aș fi murit înainte de aceasta și aș fi fost cu totul uitat! Un grup de prieteni m-a îndemnat însă să o aștern în scris, în vreme ce eu șovăiam; apoi am văzut că șovăiala nu folosește...” A urmat o relatare lungă, cu întâmplări sfâșietoare. Cel care dorește mai multe amănunte să consulte evenimentele anului 617 H din cartea amintită.

Hadithul dovedește interzicerea luptei între musulmani, a nimicirii unora de către alții și a luării lor reciproce în captivitate. Ei trebuie să fie o singură comunitate, pentru a-și păstra prestigiul între oameni și pentru ca celelalte comunități să se teamă de ei.

Al-Barqānī l-a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său și a adăugat: „Nu mă tem pentru comunitatea mea decât de conducătorii care duc în rătăcire. Când sabia se va abate asupra lor, nu va mai fi ridicată până în Ziua Învierii. Ceasul nu va veni până când un trib din comunitatea mea nu se va alătura politeiștilor și până când grupuri din comunitatea mea nu vor adora idolii. În comunitatea mea vor fi treizeci de mincinoși, fiecare pretinzând că este profet. Eu sunt însă Pecetea Profeților. Nu există profet după mine. Un grup din comunitatea mea va rămâne mereu pe adevăr, sprijinit spre izbândă. Nu le vor face rău cei care îi părăsesc, nici cei care li se împotrivesc, până când va veni porunca lui Allah, Binecuvântat și Preaînalt.”⁴⁰⁸

Cuvintele „Nu mă tem pentru comunitatea mea decât de conducătorii care duc în rătăcire”: Trimisul ﷺ a arătat că nu se teme pentru comunitate decât de conducătorii care duc în rătăcire. Aʾimmah este pluralul lui imām. Un imām poate conduce spre bine sau spre rău. Despre conducătorii spre bine, Preaînaltul a spus:

Am făcut dintre ei conducători care călăuzeau după porunca Noastră, când au arătat răbdare și au crezut cu certitudine în semnele Noastre

.

Despre neamul lui Faraon, ca niște conducători, Preaînaltul a spus:

I-am făcut conducători care cheamă la Foc, iar în Ziua Învierii nu vor fi ajutați

.

„Conducătorii care duc în rătăcire”, din hadithul acestui capitol, sunt conducătorii spre rău. Profetul ﷺ a spus adevărul: cea mai mare primejdie de care ne temem pentru comunitate sunt conducătorii care duc în rătăcire, precum căpeteniile jahmiților, ale muʿtaziliților și ale altora din pricina cărora comunitatea s-a dezbinat. Expresia „conducătorii care duc în rătăcire” îi desemnează pe cei care îi conduc pe oameni în numele Legii și pe cei care îi supun prin constrângere și putere. Ea îi cuprinde pe cârmuitorii corupți și pe învățații care duc în rătăcire, pretinzând că poziția lor reprezintă Legea lui Allah, deși sunt cei mai înverșunați dușmani ai ei.

Imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el, a spus: „Dacă aș avea o rugă căreia să i se răspundă cu siguranță, aș face-o pentru cârmuitor, căci îndreptarea lui aduce îndreptarea comunității.”

Cuvintele „Când sabia se va abate asupra lor...” și cele ce urmează constituie unul dintre semnele profeției sale ﷺ. Acest lucru este adevărat și s-a împlinit: odată ce sabia s-a abătut asupra acestei comunități, nu a mai fost ridicată. Luptele dintre ei au continuat de la uciderea celui de-al treilea calif, ʿUthmān, Allah să fie mulțumit de el. Unii membri ai comunității au ajuns să-i ucidă și să-i ia captivi pe alții.

Cuvintele „Ceasul nu va veni până când un trib din comunitatea mea nu se va alătura politeiștilor”: al-ḥayy înseamnă „trib”. Alăturarea înseamnă aici o alăturare fizică, adică acest trib merge la politeiști și intră în rândurile lor, sau o alăturare în privința judecății religioase, adică săvârșește faptele politeiștilor? Ori sunt avute în vedere amândouă? Sensul aparent le cuprinde pe toate acestea.

Cât despre „trib”, sensul aparent este că se are în vedere categoria, nu un singur trib, iar dacă se spune că se are în vedere un singur trib, acel trib trebuie să aibă o influență și o însemnătate în comunitatea islamică prin care să devină cunoscut și vizibil. Este posibil ca tribul să aibă un conducător care se abate — Allah să ne ferească — și se strică, iar întregul trib să-l urmeze, astfel încât situația lui să ajungă limpede și cunoscută.

Cuvintele „și până când grupuri din comunitatea mea nu vor adora idolii”: al-fiʾām înseamnă „grupuri”. Aceasta s-a și întâmplat: în toate regiunile musulmanilor există oameni care adoră mormintele, îi preamăresc pe cei îngropați acolo, le cer împlinirea nevoilor și dorințelor și caută adăpost la ei. Fiʾām desemnează grupuri, nu neapărat triburi. Unii pot fi dintr-un trib, iar ceilalți din altul, apoi se adună.

Cuvintele „În comunitatea mea vor fi treizeci de mincinoși”: Profetul ﷺ le-a precizat numărul. Fiecare pretinde că este un profet căruia i-a fost trimisă revelație, dar ei sunt mincinoși, deoarece Profetul ﷺ este Pecetea Profeților și nu mai există profet după el. Cel care pretinde că este profet după Trimisul ﷺ este un mincinos și un necredincios, căruia îi este ridicată inviolabilitatea vieții și a averii. Cel care îi dă crezare în această privință este și el un necredincios, căruia îi este ridicată inviolabilitatea vieții și a averii; nu face parte dintre musulmani și nici din comunitatea lui Muḥammad ﷺ. Cel care pretinde că este mai bun decât Muḥammad și că primește direct de la Allah, în timp ce Muḥammad ﷺ primește de la El prin mijlocirea îngerului, este un mincinos și un necredincios, căruia îi este ridicată inviolabilitatea vieții și a averii.

Cuvintele „treizeci de mincinoși”: au apărut ei sau nu? Răspunsul: unii au apărut, iar alții sunt încă așteptați, deoarece Profetul ﷺ nu i-a limitat la o anumită epocă. Atât timp cât Ceasul nu a venit, ei rămân așteptați.

Cuvintele „fiecare pretinzând”: adică susține aceasta.

Cuvintele „Eu sunt însă Pecetea Profeților” înseamnă că el este ultimul dintre ei. A întărit aceasta prin cuvintele: „Nu există profet după mine.” Dacă se întreabă cum se răspunde relatării confirmate despre coborârea lui ʿĪsā ibn Maryam la sfârșitul vremurilor, deși este profet, va desființa jizyah și nu va accepta decât Islamul, răspunsul este că profeția lui o precedă pe cea a lui Muḥammad ﷺ. Cât despre desființarea jizyah și acceptarea numai a Islamului, aceasta nu reprezintă o nouă legiferare care abrogă acceptarea jizyah, ci o legiferare de la Muḥammad ﷺ, deoarece el a vestit-o și a încuviințat-o.

Cuvintele „Un grup din comunitatea mea va rămâne mereu pe adevăr, sprijinit spre izbândă” înseamnă că vor rămâne sprijiniți până la sfârșitul existenței lor. Aceasta este una dintre binefacerile lui Allah. El menționase că un trib se va alătura politeiștilor, că unele grupuri vor adora idolii și că unii oameni vor pretinde profeția. Astfel, cele două mărturisiri sunt încălcate: mărturisirea că nu există divinitate demnă de adorare în afară de Allah, prin politeism, și mărturisirea că Muḥammad este Trimisul lui Allah, prin pretinderea profeției. Acestea sunt temelia monoteismului; mai mult, temelia Islamului este mărturisirea că nu există divinitate demnă de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah. După ce a lămurit aceste lucruri, nu i-a lăsat pe oameni să deznădăjduiască, ci a spus: „Un grup din comunitatea mea va rămâne mereu pe adevăr, sprijinit spre izbândă.” Aṭ-ṭāʾifah înseamnă „grup”.

Cuvintele „pe adevăr” formează un grup prepozițional cu funcție de nume predicativ al verbului tazālu.

Cuvântul manṣūrah, „sprijinit spre izbândă”, este un al doilea nume predicativ; poate fi analizat și ca expresie a stării. Înțelesul este că grupul rămâne pe adevăr și totodată este sprijinit spre izbândă.

Cuvintele „Nu le vor face rău cei care îi părăsesc, nici cei care li se împotrivesc”: „îi părăsesc” înseamnă că nu îi sprijină și nu sunt de acord cu poziția lor. Aceasta arată că vor exista oameni care îi vor părăsi, dar care nu le vor face rău, căci toate lucrurile sunt în mâna lui Allah. El ﷺ a spus: „Să știi că, dacă întreaga comunitate s-ar aduna să-ți facă vreun rău, nu ți-ar face decât răul pe care Allah l-a scris pentru tine.”⁴⁰⁹ Tot astfel, nu le vor face rău cei care li se împotrivesc, deoarece ei sunt sprijiniți prin ajutorul lui Allah. Dacă Allah — Atotputernicul și Mărețul — sprijină pe cineva, nimeni nu îl poate înjosi.

Cuvintele „până când va veni porunca lui Allah” se referă la porunca existențială. Aceasta se va întâmpla la venirea Ceasului, când va sosi porunca Sa — slăvit și preamărit fie El — ca sufletul fiecărui credincios să fie luat, până când nu vor mai rămâne decât cei mai răi dintre oameni; asupra lor va veni Ceasul.

Partea acestui hadith care constituie dovada pentru capitol este formularea din relatarea lui Al-Barqānī: „Până când un trib din comunitatea mea nu se va alătura politeiștilor și grupuri din comunitatea mea nu vor adora idolii.”

Cuvintele „Un grup din comunitatea mea va rămâne mereu pe adevăr, sprijinit spre izbândă” nu precizează locul acestui grup. Ele cuprind toate ținuturile pământului: cele două locuri sfinte, Irakul și altele. Ceea ce contează este că acest grup, oricât de îndepărtate i-ar fi locuințele, rămâne un singur grup, sprijinit pe adevăr. Nu îi vor face rău cei care îl părăsesc sau i se împotrivesc, până când va veni porunca lui Allah.

Întrebare: Unii dintre înaintași au spus că grupul sprijinit spre izbândă este alcătuit din adepții hadithului. În ce măsură este corectă această afirmație?

Răspunsul: afirmația nu este corectă în mod necondiționat, ci trebuie făcută o distincție. Dacă se au în vedere specialiștii în hadith în sensul consacrat al termenului, cei care studiază hadithul prin transmitere și studiu critic, excluzându-i pe juriști, pe învățații exegezei și pe alții asemenea lor, atunci afirmația nu este corectă. Învățații exegezei și juriștii care caută să-și întemeieze judecățile pe dovezi sunt în realitate dintre adepții hadithului. Denumirea nu este limitată la specialiștii în știința hadithului, căci științele religioase cuprind exegeza, hadithul, jurisprudența și altele. Sensul este că oricine ia Cartea și Sunnah drept judecător face parte dintre adepții hadithului în înțelesul general. Adepții hadithului sunt toți cei care se străduiesc să urmeze Sunnah Trimisului lui Allah ﷺ. Denumirea îi cuprinde și pe juriștii care caută să urmeze Sunnah, chiar dacă nu sunt specialiști în hadith în sens tehnic. De pildă, șeicul Islamului Ibn Taymiyyah nu este socotit, în sens tehnic, printre muḥaddithūn, dar el a ridicat stindardul hadithului. Două grupuri l-au revendicat pe imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el: juriștii au spus că este jurist, iar specialiștii în hadith au spus că este muḥaddith. El este un imam în jurisprudență, hadith și exegeză. Fără îndoială, cei care se ocupă de hadith sunt cei mai apropiați de ținerea de el. Totuși, exprimarea „grupul sprijinit spre izbândă este alcătuit din adepții hadithului” riscă să fie înțeleasă ca referindu-se numai la specialiștii în hadith, excluzându-i pe ceilalți. Dacă se spune însă „adepții hadithului” în sensul cel mai larg, adică cei care se țin de hadith, fie că aparțin acestei specializări și se ocupă de ea, fie că nu se ocupă de ea, dar urmează hadithul, atunci afirmația este corectă.

Învățături ale capitolului

Prima: Explicarea versetului din An-Nisāʾ.

Explicarea învățăturilor capitolului

Prima: Explicarea versetului din An-Nisāʾ. Este cuvântul Preaînaltului:

Nu i-ai văzut pe cei cărora li s-a dat o parte din Carte? Ei cred în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt

. Explicația a fost dată mai înainte.

A doua: Explicarea versetului din Al-Māʾidah.

A treia: Explicarea versetului din Al-Kahf.

A patra, cea mai importantă: Ce înseamnă credința în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt? Este o convingere a inimii sau este conformarea cu adepții lor, chiar dacă le urăște și le cunoaște falsitatea?

A cincea: Afirmația lor că necredincioșii, a căror necredință le este cunoscută, sunt mai bine călăuziți decât credincioșii.

A doua: Explicarea versetului din Al-Māʾidah. Este cuvântul Preaînaltului:

Spune: Să vă vestesc despre cei care au o răsplată mai rea decât aceasta la Allah? Cel pe care Allah l-a blestemat, asupra căruia S-a mâniat și dintre care a făcut maimuțe și porci și care l-a adorat pe ṭāghūt

. Explicarea lui a fost dată mai înainte. Partea care constituie aici dovada este: «Și care l-a adorat pe ṭāghūt».

A treia: Explicarea versetului din Al-Kahf. Se referă la cuvântul Preaînaltului:

Cei care aveau putere asupra lor au spus: Vom ridica deasupra lor o moschee

. Înțelesul său a fost lămurit mai înainte.

A patra, cea mai importantă: Ce înseamnă credința în al-jibt și în aṭ-ṭāghūt? Este convingerea inimii sau conformarea cu adepții lor, chiar dacă le urăște și le cunoaște falsitatea? Credința și convingerea inimii intră, fără îndoială, în sensul versetului. În privința conformării cu adepții lor prin faptă, în timp ce le urăște și le cunoaște falsitatea, trebuie făcută o distincție. Dacă se conformează cu adepții lor considerând acele lucruri corecte, aceasta este necredință. Dacă se conformează cu ei fără să creadă că acele lucruri sunt corecte, nu devine necredincios, dar se află, fără îndoială, într-o mare primejdie; există temerea că va ajunge la necredință. Allah să ne ferească!

A cincea: Afirmația lor că necredincioșii, a căror necredință le este cunoscută, sunt mai bine călăuziți decât credincioșii. Această afirmație este necredință și apostazie, deoarece acela care susține că necredincioșii a căror necredință o cunoaște sunt mai bine călăuziți decât credincioșii este necredincios, fiindcă pune necredința mai presus de credință.

A șasea, care constituie scopul titlului capitolului: Acest lucru va apărea cu siguranță în această comunitate, după cum s-a stabilit în hadithul lui Abū Saʿīd.

A șaptea: Afirmația sa explicită că acest lucru se va întâmpla, adică adorarea idolilor.

A opta: Un lucru de-a dreptul uimitor este apariția cuiva care pretinde profeția, precum Al-Mukhtār, deși rostește cele două mărturisiri și afirmă că face parte din această comunitate, că Trimisul este adevărat și că acest Coran este adevărat, iar în el se spune că Muḥammad este Pecetea Profeților. Cu toate acestea, el este crezut în toate aceste afirmații, în pofida contradicției vădite. Al-Mukhtār a apărut spre sfârșitul epocii companionilor și numeroase grupuri l-au urmat.

A șasea, care constituie scopul titlului capitolului: Acest lucru va apărea cu siguranță în această comunitate, după cum s-a stabilit în hadithul lui Abū Saʿīd.

A șaptea: Afirmația sa explicită că acest lucru se va întâmpla, adică adorarea idolilor. Titlul la care se referă autorul, Allah să aibă milă de el, este: „Capitol despre ceea ce s-a relatat că unii din această comunitate vor adora idolii”. Hadithul lui Abū Saʿīd este cuvântul său ﷺ: „Veți urma cu siguranță căile celor dinaintea voastră, întocmai cum o pană de săgeată se potrivește cu cealaltă. Chiar dacă ar intra într-o vizuină de șopârlă, ați intra și voi în ea.” Ei au întrebat: „O, Trimis al lui Allah, pe evrei și pe creștini?” El a răspuns: „Pe cine altcineva?” Relatat de cei doi. Acesta cuprinde avertismentul ca această comunitate să nu cadă în aceleași lucruri în care au căzut cei dinaintea ei.

A opta: Un lucru de-a dreptul uimitor este apariția cuiva care pretinde profeția, precum Al-Mukhtār, deși rostește cele două mărturisiri și afirmă că face parte din această comunitate, că Trimisul este adevărat și că acest Coran este adevărat, iar în el se spune că Muḥammad este Pecetea Profeților. Cu toate acestea, el este crezut în toate aceste afirmații, în pofida contradicției vădite. Al-Mukhtār a apărut spre sfârșitul epocii companionilor și l-au urmat numeroase grupuri.

Al-Mukhtār este fiul lui Abū ʿUbayd ath-Thaqafī. S-a ridicat și a pus stăpânire pe Kufa la începutul califatului lui Ibn az-Zubayr, Allah să fie mulțumit de el. Și-a arătat dragostea față de familia Profetului și i-a chemat pe oameni să se răzbune pe ucigașii lui Al-Ḥusayn. I-a urmărit și i-a ucis pe mulți dintre cei care luaseră parte direct la ucidere sau ajutaseră la ea. Oamenii de rând s-au lăsat înșelați de el. Apoi a pretins profeția și a susținut că Jibrīl vine la el.

Fără îndoială, este un lucru de-a dreptul uimitor ca el să pretindă profeția, în vreme ce crede că acest Coran este adevărat, iar în Coran se spune că Muḥammad ﷺ este Pecetea Profeților. Cum ar putea spune adevărul și cum ar putea fi crezut, în pofida acestei contradicții?! Dar cel căruia Allah nu-i dă lumină nu are nicio lumină.

A noua: Vestea bună că adevărul nu va dispărea cu totul, așa cum a dispărut în trecut, ci un grup va rămâne mereu pe el.

A zecea: Marele semn că, deși sunt puțini, nu le fac rău cei care îi părăsesc și nici cei care li se împotrivesc.

A unsprezecea: Această condiție rămâne până la venirea Ceasului.

A noua: Vestea bună că adevărul nu va dispărea cu totul, așa cum a dispărut în trecut, ci un grup va rămâne mereu pe el. Adică un grup din această comunitate va fi sprijinit spre izbândă până în Ziua Învierii. Aceasta se desprinde din sfârșitul hadithului: „Un grup din comunitatea mea va rămâne mereu pe adevăr, sprijinit spre izbândă. Nu le vor face rău cei care îi părăsesc și nici cei care li se împotrivesc, până când va veni porunca lui Allah, Binecuvântat și Preaînalt.”

A zecea: Marele semn că, deși sunt puțini, nu le fac rău cei care îi părăsesc și nici cei care li se împotrivesc. Acesta este un mare semn: covârșitoarea majoritate a fiilor lui Adam se află pe o cale potrivnică lor, dar tot nu le poate face rău.

De câte ori un grup mic a biruit un grup mare, cu îngăduința lui Allah! Allah este cu cei răbdători

.

A unsprezecea: Această condiție rămâne până la venirea Ceasului. Explicația a fost dată mai înainte.

A douăsprezecea: Marile semne cuprinse în hadith. Printre ele se numără vestirea sa că Allah a strâns pentru el răsăriturile și apusurile; a lămurit înțelesul acesteia, iar lucrurile s-au petrecut așa cum a vestit, spre deosebire de sud și nord. A vestit că i-au fost date cele două comori, că i s-au împlinit două dintre rugămințile pentru comunitatea sa și că a treia i-a fost refuzată. A vestit că sabia se va abate asupra lor și că, odată abătută, nu va mai fi ridicată; că unii îi vor nimici pe alții și îi vor lua captivi pe alții. S-a temut pentru comunitatea sa de conducătorii care duc în rătăcire. A vestit apariția celor care pretind profeția în această comunitate și dăinuirea grupului sprijinit spre izbândă. Toate acestea s-au petrecut așa cum a vestit, deși fiecare dintre ele părea minții foarte puțin probabilă.

A douăsprezecea: Marile semne cuprinse în hadith. Adică marile semne din acest hadith. Āyāt este pluralul lui āyah, „semn”. Semnele prin care Allah îi întărește pe trimișii Săi, asupra lor fie rugăciunea și pacea, sunt acelea care le arată veridicitatea.

Printre semnele din acest hadith se numără vestirea sa că Allah — slăvit și preamărit fie El — a strâns pentru el răsăriturile și apusurile. A lămurit înțelesul acestui lucru, iar el s-a împlinit așa cum a vestit, spre deosebire de sud și nord. Mesajul Profetului ﷺ s-a răspândit spre răsărit și apus mai mult decât spre sud și nord. Aceasta ține de cunoașterea nevăzutului pe care Allah i-a dezvăluit-o Trimisului Său ﷺ.

Un alt semn este vestirea sa ﷺ că i-au fost date cele două comori: comorile lui Kisrā și ale Cezarului.

Un alt semn este vestirea sa că două dintre rugămințile pentru comunitatea sa i-au fost împlinite: să nu fie nimicită printr-o secetă care să-i cuprindă pe toți și să nu fie dată putere asupra ei unui dușman din afara ei, care s-o supună cu totul, până când unii dintre ei îi vor nimici pe alții, și așa mai departe. A treia rugăminte i-a fost refuzată: să nu fie îndreptată forța acestei comunități împotriva ei înseși. Aceasta se va întâmpla, după cum arată explicit hadithul lui ʿĀmir ibn Saʿd, de la tatăl său: „Într-o zi, Profetul ﷺ venea din Al-ʿĀliyah. Când a trecut pe lângă moscheea Banū Muʿāwiyah, a intrat, a împlinit în ea două unități de rugăciune și ne-am rugat împreună cu el. A făcut o rugă îndelungată, apoi s-a întors spre noi și a spus: I-am cerut Domnului meu trei lucruri. Mi-a dat două și mi-a refuzat unul. I-am cerut Domnului meu să nu-mi nimicească comunitatea prin secetă și mi-a împlinit cererea; I-am cerut să nu-mi nimicească comunitatea prin înec și mi-a împlinit cererea; I-am cerut să nu-i facă să se lupte între ei, dar mi-a refuzat aceasta.”⁴¹⁰ Adică nu mi-a dat acel lucru.

Printre semnele cuprinse în acest hadith se numără vestirea sa că sabia se va abate asupra comunității sale și că, odată abătută, nu va mai fi ridicată până la venirea Ceasului. Așa s-a și întâmplat: de când musulmanii au scos săbiile unii împotriva altora, această stare a continuat până în zilele noastre.

Un alt semn este vestirea sa că unii îi vor nimici pe alții și îi vor lua captivi pe alții. Și aceasta s-a întâmplat.

Un alt semn este teama sa pentru comunitate de conducătorii care duc în rătăcire. Aʾimmah este pluralul lui imām. Imām este cel urmat ca model, fie pentru cunoașterea sa, fie pentru puterea sa, fie pentru actele sale de adorare.

Un alt semn este vestirea sa că în această comunitate vor apărea oameni care pretind profeția și că ei sunt treizeci. Ibn Ḥajar a arătat⁴¹¹ că numărul celor care pretind profeția nu se limitează la treizeci, deoarece ei sunt mai mulți.

Spun: menționarea celor treizeci arată, așadar, numărul minim; ei nu sunt mai puțini de atât. Ne-am îndepărtat de sensul aparent al formulării din pricina realității constatate. Acesta — și Allah știe cel mai bine — este motivul pentru care autorul, Allah să aibă milă de el, a lăsat deoparte numărul în învățăturile capitolului, deși el este explicit în hadith.

Un alt semn este vestirea sa despre dăinuirea grupului sprijinit spre izbândă. Toate acestea s-au petrecut așa cum a vestit. Șeicul, Allah să aibă milă de el, a spus: „Deși fiecare dintre ele părea minții foarte puțin probabilă.”

A treisprezecea: Limitarea temerii pentru comunitatea sa la conducătorii care duc în rătăcire.

A paisprezecea: Atrage atenția asupra înțelesului adorării idolilor.

A treisprezecea: Limitarea temerii pentru comunitatea sa la conducătorii care duc în rătăcire. Motivul acestei limitări este că cei urmați drept conducători sunt de trei feluri: cârmuitori, învățați și oameni dedicați adorării. Ne temem că ei îi pot rătăci pe oameni fiindcă sunt urmați. Cârmuitorii au autoritatea și puterea de a pune în aplicare; învățații îndrumă și călăuzesc; iar cei dedicați adorării îi pot amăgi și înșela pe oameni prin stările lor. Acestora li se dă ascultare și sunt luați ca model; de aceea ne temem pentru comunitate de ei. Dacă duc în rătăcire, mulți oameni se rătăcesc prin ei; dacă îndrumă spre calea dreaptă, mulți oameni sunt călăuziți prin ei.

A paisprezecea: Atrage atenția asupra înțelesului adorării idolilor. Adorarea idolilor nu se limitează la plecăciunea și prosternarea înaintea lor. Ea cuprinde și urmarea celor care duc în rătăcire, declarând îngăduit ceea ce Allah a interzis, iar oamenii îl socotesc îngăduit, și declarând interzis ceea ce Allah a îngăduit, iar oamenii îl socotesc interzis.