Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I

Acest capitol are legătură cu cel dinaintea lui: exagerarea în privința mormintelor celor dreptcredincioși le transformă în idoli adorați în afara lui Allah. Adică cei care exagerează ajung să adore aceste morminte ori pe cei îngropați în ele. Exagerarea înseamnă depășirea limitei în laudă sau în defăimare; aici este vorba despre laudă. Față de morminte avem două îndatoriri:

1. Să nu neglijăm respectul care li se cuvine. Nu este permis să fie înjosite, să se șadă pe ele sau alte asemenea lucruri.

2. Să nu exagerăm în privința lor, depășind limita.

În Ṣaḥīḥ Muslim se relatează că ʿAlī ibn Abī Ṭālib i-a spus lui Abū al-Hayyāj al-Asadī: «Să nu te trimit cu însărcinarea cu care m-a trimis Mesagerul lui Allah ﷺ: să nu lași nicio statuie fără să o ștergi și niciun mormânt înălțat fără să îl nivelezi?»³⁶⁵ Într-o altă versiune: «Și nicio imagine fără să o ștergi». Mormântul înălțat este cel care se deosebește de celelalte morminte. El trebuie nivelat ca să fie la fel ca ele, pentru ca oamenii să nu creadă, fie și după un timp, că cel îngropat acolo are o însușire aparte, căci aceasta este o cale spre exagerarea în privința lui.

Cuvintele „celor dreptcredincioși” îi cuprind pe profeți, pe cei apropiați de Allah și chiar pe cei de un rang mai mic decât ei.

Cuvântul awthān este pluralul lui wathan: orice lucru înălțat spre a fi adorat. I se poate spune și ṣanam, însă ṣanam este o reprezentare sculptată; prin urmare, wathan are un sens mai larg. Din cuvintele autorului reiese că orice lucru adorat în afara lui Allah se numește wathan, chiar dacă nu este o statuie înălțată, deoarece mormintele pot să nu aibă o statuie așezată deasupra lor care să fie adorată.

Cuvintele „adorați în afara lui Allah” înseamnă: în locul Lui. Ele cuprind atât adorarea lor singure, cât și adorarea lor alături de Allah. În adorare trebuie ca Allah să fie socotit Unicul; dacă altcineva este asociat cu El, ea devine o adorare a altcuiva decât Allah. Într-un hadith qudsī autentic, Allah Preaînaltul spune: «Eu sunt Cel care nu are deloc nevoie de asociere. Pe cel care săvârșește o faptă în care Îmi asociază pe altcineva îl las împreună cu asocierea lui».³⁶⁶

Mālik a relatat în Al-Muwaṭṭaʾ că Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: «O, Allah, nu face din mormântul meu un idol care să fie adorat! Mânia lui Allah s-a întețit împotriva unor oameni care au transformat mormintele profeților lor în locuri de rugăciune».³⁶⁷

Cuvintele „în Al-Muwaṭṭaʾ”: aceasta este o carte cunoscută, una dintre cele mai autentice, întrucât autorul ei, Allah să aibă milă de el, a urmărit autenticitatea lanțurilor de transmitere. Lanțurile sale sunt mai scurte decât cele ale lui al-Bukhārī, deoarece el este mai apropiat în timp de Mesagerul ﷺ. Cu cât un lanț are mai puțini intermediari, cu atât este mai aproape de autenticitate. Alături de hadithuri, cartea cuprinde relatări de la companioni, precum și afirmații și cercetări ale imamului Mālik însuși.

Numeroși învățați au comentat-o.³⁶⁸ Unul dintre cele mai ample și mai bune comentarii, atât în privința transmiterii, cât și a înțelegerii, este At-Tamhīd al lui Ibn ʿAbd al-Barr. Acest At-Tamhīd cuprinde multă învățătură.

Cuvântul Allāhumma are la origine expresia yā Allāh, „O, Allah!”. Particula de chemare yā a fost omisă pentru ca rostirea să înceapă cu numele lui Allah, iar în locul ei a fost pus mīm, care indică adunarea. Este ca și cum cel care se roagă și-ar fi adunat întreaga inimă către Allah. Litera mīm a fost pusă la sfârșit pentru ca rostirea să înceapă cu numele lui Allah.

Cuvintele «Nu face din mormântul meu un idol care să fie adorat»: lā exprimă aici o rugăciune, fiindcă este o cerere adresată lui Allah. Tajʿal înseamnă „să transformi”. Primul său complement este „mormântul meu”, iar al doilea, „un idol”.

Cuvintele «care să fie adorat» descriu idolul și lămuresc ceea ce acesta este, întrucât idolul este ceea ce se adoră în afara lui Allah. Profetul ﷺ a cerut aceasta deoarece cei dinaintea noastră transformaseră mormintele profeților lor în locuri de rugăciune și îi adoraseră pe cei dreptcredincioși dintre ei. El ﷺ I-a cerut Domnului său să nu facă din mormântul lui un idol adorat, fiindcă întreaga sa chemare era pentru tawḥīd și pentru combaterea asocierii.

Cuvântul „s-a întețit” înseamnă: a devenit puternică.

Cuvintele „mânia lui Allah”: aceasta este o însușire reală, afirmată pentru Allah, Cel Atotputernic și Măreț, care nu seamănă cu mânia făpturilor nici în realitatea ei, nici în efect. Cei care recurg la interpretarea alegorică spun că mânia lui Allah este pedepsirea celui care nu I se supune, iar unii dintre ei spun că este voința de a-l pedepsi pe cel care nu I se supune.

Aceasta este o denaturare a cuvintelor de la sensul lor, deoarece Profetul ﷺ nu a spus „Allah a pedepsit”, ci „mânia lui Allah s-a întețit”. El ﷺ știe cum să se exprime și cunoaște deosebirea dintre mânia lui Allah și pedepsire. El este cel mai sincer sfătuitor dintre făpturi și cel care Îl cunoaște cel mai bine pe Domnul său. Nu se poate să rostească niște cuvinte urmărind contrariul lor, fiindcă atunci ar induce în eroare, iar el este departe de a fi astfel. Mânia este, așadar, altceva decât pedepsirea și altceva decât voința de a pedepsi. Ea este o însușire reală, afirmată pentru Allah, potrivită măreției Sale, care nu seamănă cu mânia făpturii nici în realitatea ei, nici în efect.

Există deosebiri între mânia făpturii și mânia Creatorului, între care:

1. Mânia făpturii este, în realitatea ei, fierberea sângelui inimii și un tăciune pe care Satana îl aruncă în inima fiului lui Adam până când aceasta clocotește. Mânia Creatorului este însă o însușire care nu seamănă cu aceasta. Allah Preaînaltul spune:

Nimic nu este asemenea Lui, iar El este Cel care aude și vede

.

2. Mânia omului are urmări care nu sunt lăudabile. Când se mânie, omul poate săvârși lucruri de condamnat: să-l ucidă pe cel împotriva căruia s-a mâniat, să divorțeze de soția sa, să spargă un vas ori altele asemenea. În schimb, mânia lui Allah nu are decât urmări lăudabile, întrucât El este Înțelept. Ea nu poate avea drept urmare decât deplinătatea unei fapte potrivite, împlinite la locul ei. Mânia lui Allah nu este, așadar, asemenea mâniei făpturilor nici în realitatea ei, nici în urmări. Spunând aceasta, nu Îi atribuim lui Allah ceva asemănător însușirilor făpturilor, ci Îi afirmăm o însușire care indică puterea și deplinătatea stăpânirii. Mânia arată capacitatea celui mâniat de a pedepsi și deplinătatea stăpânirii sale. Pentru Creator ea este o însușire de desăvârșire, iar pentru făptură, o însușire de lipsă.

Falsitatea interpretării mâniei ca pedepsire este arătată de cuvintele Preaînaltului:

Când Ne-au mâniat, i-am pedepsit

. Āsafūnā înseamnă „Ne-au mâniat”. El a făcut astfel deosebire între pedepsire și mânie, pedepsirea fiind o urmare a acesteia. Aceasta arată falsitatea explicării mâniei prin pedepsire.

Să știi că oricine denaturează textele despre însușiri, îndepărtându-le de realitatea lor și de ceea ce Allah și Mesagerul Său au urmărit prin ele, va cădea negreșit în greșeală și pierzanie. Datoria noastră este să ne supunem celor arătate în Carte și în Sunnah despre însușirile lui Allah Preaînaltul, întocmai cum au fost transmise: afirmându-le fără asemănare cu făpturile și declarându-L deasupra oricărui neajuns fără a-I nega însușirile.

Cuvintele «au transformat mormintele profeților lor în locuri de rugăciune» înseamnă că le-au făcut astfel fie construind deasupra lor, fie rugându-se lângă ele. Rugăciunea lângă morminte este o formă de a le transforma în locuri de rugăciune, după cum și construirea deasupra lor este o asemenea formă.

Aici întrebăm: a răspuns Allah rugăciunii Profetului Său ﷺ de a nu face din mormântul lui un idol adorat ori înțelepciunea Sa a cerut altceva?

Răspuns: Ibn al-Qayyim spune că Allah i-a răspuns. Nu s-a relatat că mormântul lui ﷺ ar fi fost transformat într-un idol. Dimpotrivă, el a fost protejat prin trei ziduri, astfel încât nimeni să nu poată ajunge la el ca să îl facă un idol adorat în afara lui Allah. În istorie nu s-a auzit să fi fost transformat într-un idol.

Ibn al-Qayyim a spus în An-Nūniyyah:

Domnul lumilor i-a răspuns rugăciunii și l-a înconjurat cu trei ziduri.

Este adevărat că există oameni care exagerează în privința lui, însă nu au ajuns să transforme mormântul său într-un idol. Ei îl pot adora totuși pe Mesager ﷺ chiar și dintr-un loc îndepărtat. Dacă există cineva care i se adresează lui ﷺ printr-o rugăciune lângă mormântul său, acela l-a luat drept idol; însă mormântul în sine nu a fost transformat într-un idol.

Ibn Jarīr a relatat, cu lanțul său de transmitere, de la Sufyān, de la Manṣūr, de la Mujāhid, despre versetul

Ați văzut voi pe al-Lāt și pe al-ʿUzzā?

:³⁶⁹ Mujāhid a spus: «El le pregătea sawīq; apoi a murit, iar ei au stăruit lângă mormântul său».

Cuvintele „Ibn Jarīr”: el este Muḥammad ibn Jarīr ibn Yazīd aṭ-Ṭabarī, vestitul imam al exegezei, care a murit în anul 310 H. Comentariul său este o lucrare de temelie a exegezei prin relatări și un reper pentru toți exegeții care urmează această cale. Nu este lipsit de unele relatări slabe. Se pare că a urmărit să adune relatările predecesorilor despre explicarea Coranului, lăsând cititorului aprecierea autenticității ori slăbiciunii lor prin cercetarea transmițătorilor din lanț. Această metodă este bună dintr-un punct de vedere și nu este bună din altul.

Este bună fiindcă adună relatările transmise, astfel încât să nu se piardă; uneori căile lor de transmitere sunt slabe, dar se întăresc unele pe altele. Nu este bună în sensul că cel cu puțină știință poate amesteca ceea ce este slab cu ceea ce este solid și le poate accepta pe amândouă. Însă cel care cunoaște metoda cercetării lanțurilor, îi verifică pe transmițători și cercetează starea lor și aprecierile învățaților despre ei va putea deosebi lucrurile.

Pe lângă exegeza prin relatări, a adăugat și exegeza prin raționament, mai ales în chestiunile privitoare la limba arabă. De aceea, el alege mereu opinia pe care o consideră mai puternică și o susține prin exemple din Coran și din limba arabilor.

În jurisprudență, aṭ-Ṭabarī este un mujtahid. Totuși, în privința consensului a urmat o metodă prin care s-a deosebit de alții: nu ține seama de opoziția unuia sau a doi învățați și afirmă existența consensului chiar dacă unul ori doi au o opinie diferită. Această metodă îi este reproșată, deoarece consensul trebuie să îi cuprindă pe toți învățații a căror opinie este luată în considerare în stabilirea lui. Adevărul poate fi de partea acelui singur învățat care are o opinie diferită.

Este uimitor că i-am văzut pe unii dintre cei de mai târziu avertizându-i pe studenți împotriva comentariului său, deoarece, după spusele lor, ar fi plin de relatări israelite. Ei spun: „Luați Tafsīr al-Kashshāf al lui az-Zamakhsharī și alte lucrări asemenea lui”. Aceștia greșesc. Necunoașterea valorii exegezei întemeiate pe relatările predecesorilor, încrederea lor în ei înșiși și admirația față de propriile opinii i-au făcut să spună aceasta.

Cuvintele „de la Sufyān”: este fie Sufyān ath-Thawrī, fie Ibn ʿUyaynah. Identitatea sa nu este precizată. Un transmițător neprecizat poate fi identificat prin cunoașterea profesorilor și a elevilor săi. În comentariu, adică în Taysīr al-ʿAzīz al-Ḥamīd, se spune: „Se pare că este ath-Thawrī”.

Cuvintele „de la Mujāhid”: el este Mujāhid ibn Jabr al-Makkī, imamul exegeților dintre urmașii companionilor. Se relatează că a spus: «Am citit întregul Coran înaintea lui ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, de la început până la sfârșit. Nu am trecut peste niciun verset fără să mă opresc la el ca să-l întreb despre tâlcuirea lui».

Cuvintele «Ați văzut voi»: hamzah marchează o întrebare al cărei scop este să arate lipsa de însemnătate a acestor idoli. Adresarea este către cei care adoră acești idoli: al-Lāt, al-ʿUzzā și ceilalți.

După ce Allah Preaînaltul a pomenit întâmplarea înălțării și semnele mărețe arătate atunci, despre care a spus

El a văzut dintre cele mai mari semne ale Domnului său

, a spus:

Ați văzut voi pe al-Lāt și pe al-ʿUzzā?

. Adică: ce înseamnă acești idoli față de semnele mărețe pe care Profetul ﷺ le-a văzut în noaptea înălțării?

Cuvintele «al-Lāt», «le pregătea sawīq...» și cele care urmează: potrivit lecturii cu consoana dublată, numele provine din latta–yaluttu, „a amesteca”, iar participiul este lātt. Lectura fără dublare se explică prin ușurarea rostirii, adică dublarea a fost eliminată pentru a face pronunția mai ușoară. S-a arătat mai înainte că ei au spus că al-Lāt provine din al-ilāh, „divinitatea”. La origine era un bărbat care pregătea sawīq pentru pelerini. Când a murit, l-au preamărit, au stăruit lângă mormântul său, apoi l-au făcut o divinitate. Au legat prima denumire de cea din urmă: originea ei era prepararea sawīq-ului, apoi au derivat-o din al-ilāh. Acest lucru este mai evident în lectura fără dublare decât în cea cu dublare. Lectura fără dublare susține mai degrabă că numele provine din al-ilāh, în timp ce lectura cu dublare susține mai degrabă că la origine era un bărbat care pregătea sawīq. Au exagerat în privința mormântului său și au spus: „Acesta este binefăcătorul care pregătea sawīq pentru pelerini și îi hrănea cu el”. Apoi l-au adorat. Exagerarea în privința mormintelor ajunge astfel să le transforme în idoli adorați în afara lui Allah.

În aceasta se află un avertisment împotriva exagerării în privința mormintelor. De aceea s-au interzis tencuirea lor cu ipsos, construirea deasupra lor și scrierea pe ele, de teamă să nu se ajungă la această mare fărădelege: să fie adorate în afara lui Allah. Când trimitea o misiune, Mesagerul ﷺ poruncea să nu lase niciun mormânt înălțat fără să îl niveleze.³⁷⁰ El știa că, odată cu trecerea timpului, oamenii vor spune: „Dacă nu ar avea un merit aparte, nu s-ar deosebi de celelalte morminte”. Se cuvine ca mormintele să fie la fel, niciunul deosebindu-se de celelalte.

Cuvântul sawīq desemnează orzul prăjit, apoi măcinat și amestecat cu curmale ori cu ceva asemănător, după care este mâncat. Cuvintele «El le pregătea sawīq; apoi a murit, iar ei au stăruit lângă mormântul său» înseamnă că ulterior l-au adorat și l-au făcut o divinitate alături de Allah.

Tot astfel, Abū al-Jawzāʾ a relatat de la Ibn ʿAbbās: «El pregătea sawīq pentru pelerini».³⁷¹

Cuvintele „Tot astfel, Abū al-Jawzāʾ a relatat de la Ibn ʿAbbās: El pregătea sawīq pentru pelerini”. Este uimitor că oamenii din vremea ignoranței îi cinsteau pe pelerinii Casei lui Allah și le pregăteau sawīq. Al-ʿAbbās le dădea și el să bea apă din Zamzam, uneori punând în ea stafide ori ceva asemănător, lăsate la înmuiat pentru a o îndulci. În vremea de față, oamenii au ajuns să facă tocmai contrariul: îi exploatează pe pelerini cât pot de mult — la Allah căutăm adăpost! —, vânzându-le cu doi riyāli sau mai mult, după cum li se ivește prilejul, ceea ce valorează un riyāl. Aceasta este, în realitate, o mare greșeală. Allah Preaînaltul spune:

Pe cel care voiește acolo o abatere nedreaptă îl vom face să guste dintr-o pedeapsă dureroasă

. Cum va fi atunci cu cel care chiar săvârșește abaterea?!

Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, a spus: «Mesagerul lui Allah ﷺ le-a blestemat pe femeile care vizitează mormintele și pe cei care fac deasupra lor locuri de rugăciune și așază lămpi». Relatat de autorii colecțiilor Sunan.³⁷²

Cuvântul „le-a blestemat”: blestemul înseamnă alungarea și îndepărtarea de mila lui Allah. Expresia „Mesagerul lui Allah ﷺ le-a blestemat” înseamnă că s-a rugat ca blestemul să fie asupra lor.

Cuvintele „femeile care vizitează mormintele”: zāʾirāt este pluralul lui zāʾirah, „vizitatoare”. Vizitarea înseamnă aici ieșirea la cimitire și este de mai multe feluri. Unele vizite țin de Sunnah: vizita bărbaților pentru a lua aminte și a se ruga pentru cei morți. Altele sunt o inovație: vizitarea lor pentru a face rugi lângă ei, a citi Coranul și altele asemenea. Altele sunt asociere: vizitarea lor pentru a-i invoca pe morți, a le cere sprijin și ajutor ori altele asemenea. Zāʾir este un participiu activ care se aplică și unei singure vizite. În hadithul lui Abū Hurayrah se spune: «Mesagerul lui Allah ﷺ le-a blestemat pe femeile care vizitează des mormintele».³⁷³ Cuvântul zawwārāt, cu wāw dublat, este o formă intensivă care indică frecvența, adică numărul mare al vizitelor.

Cuvintele „și pe cei care fac deasupra lor locuri de rugăciune” sunt partea din hadith care dovedește subiectul capitolului. Adică cei care așază locuri de rugăciune deasupra lor. S-a arătat că transformarea mormintelor în locuri de rugăciune are două forme: 1. Să fie luate drept loc de rugăciune, rugându-se lângă ele. 2. Să se construiască moschei deasupra lor.

Cuvântul suruj este pluralul lui sirāj, „lampă”. Deasupra lor se aprind lămpi noaptea și ziua, în semn de preamărire și exagerare în privința lor.

Acest hadith arată interzicerea vizitării mormintelor de către femei, ba chiar că aceasta este unul dintre păcatele mari, întrucât blestemul nu privește decât un păcat mare. El arată și interzicerea așezării de moschei și lămpi deasupra lor. Aceasta este unul dintre păcatele mari, deoarece cel care o face a fost blestemat.

Legătura cu tema capitolului

Așezarea de moschei deasupra mormintelor și aprinderea de lămpi în jurul lor sunt o exagerare în privința lor, care duce apoi la adorarea lor.

Chestiune: care este legătura dintre prima expresie, „femeile care vizitează mormintele”, și a doua, „cei care fac deasupra lor locuri de rugăciune și așază lămpi”? Legătura dintre ele este vădită: femeia, din pricina sensibilității afective, a discernământului redus și a răbdării slabe, poate ajunge să îi adore pe cei îngropați, din compasiune față de cel din mormânt. De aceea a fost menționată alături de cei care fac deasupra lor locuri de rugăciune și așază lămpi.

Intră în categoria așezării de lămpi pe morminte și montarea unor lămpi electrice pentru iluminarea cimitirelor?

Răspuns: în locurile de care oamenii nu au nevoie, de pildă într-o parte a unui cimitir întins în care nu se mai fac înhumări, nu este nevoie de iluminat și, prin urmare, nu se pune lumină. În privința locului în care se fac înhumări și a iluminării împrejurimii lui, s-ar putea spune că aceasta este permisă: luminile se aprind numai noaptea, fără ca aceasta să arate preamărirea mormântului, ci pentru o nevoie.

Totuși, considerăm că aceasta trebuie oprită în întregime, din următoarele motive:

1. Nu există o necesitate stringentă.

2. Dacă oamenii au o asemenea nevoie, au mașini ale căror faruri le pot aprinde ca să vadă. Pot, de asemenea, să aducă o lampă cu ei.

3. Dacă se deschide această cale, răul se va răspândi în inimile oamenilor și nu va mai putea fi ținut în frâu. Să presupunem că ei aprind luminile după rugăciunea de Fajr și îngroapă mortul. Cine se va ocupa de stingerea acestor lumini?

Răspuns: luminile pot fi lăsate aprinse, iar locul va rămâne ca și cum s-ar fi așezat lămpi pe morminte. De aceea, considerăm că trebuie oprit definitiv. Însă, dacă în cimitir există o încăpere în care se păstrează cărămizile de lut și altele asemenea, nu este nicio problemă să fie iluminată, deoarece este departe de morminte, iar lumina rămâne înăuntru și nu se vede. Sperăm că în aceasta nu este nimic rău.

Esențial este ca omul să se țină cât mai departe de mijloacele care duc la asociere. El nu trebuie să ia în calcul numai vremea în care trăiește, ci și timpurile îndepărtate, căci chestiunea nu este una neînsemnată.

Hadithul conține o dovadă a interzicerii vizitării mormintelor de către femei și a faptului că aceasta este unul dintre păcatele mari. Învățații au avut trei opinii în această privință:

Prima opinie: vizitarea mormintelor de către femei este interzisă; mai mult, ea este unul dintre păcatele mari, potrivit acestui hadith.

A doua opinie: vizitarea mormintelor de către femei este dezaprobată, însă fără a ajunge la interdicție. Aceasta este opinia cunoscută din școala lui Aḥmad, transmisă de adepții săi, pe baza hadithului lui Umm ʿAṭiyyah: «Ni s-a interzis să urmăm cortegiile funerare, însă fără să ni se impună cu strictețe».³⁷⁴

A treia opinie: femeilor le este permis să viziteze mormintele, pe baza hadithului despre femeia pe lângă care a trecut Profetul ﷺ în timp ce plângea lângă un mormânt. El i-a spus: «Teme-te de Allah și ai răbdare!». Ea i-a răspuns: „Lasă-mă, căci nu ai fost încercat cu o nenorocire ca a mea!”. Mesagerul ﷺ s-a îndepărtat. I s-a spus apoi: „Acesta este Mesagerul lui Allah ﷺ”. Ea a venit la el să se scuze, dar el nu i-a primit scuza și a spus: «Răbdarea este la prima lovitură a nenorocirii».³⁷⁵ Profetul ﷺ a văzut-o lângă mormânt și nu i-a interzis vizita, ci i-a poruncit să se teamă de Allah și să aibă răbdare.

Și pe baza celor consemnate autentic în Ṣaḥīḥ Muslim,³⁷⁶ în hadithul lung al lui ʿĀʾishah. În el se arată că Profetul ﷺ a ieșit noaptea la cei îngropați în al-Baqīʿ, a cerut iertare pentru ei și s-a rugat pentru ei. Jibrīl venise la el noaptea și îi poruncise aceasta. El ﷺ a ieșit fără ca ʿĀʾishah să observe, a vizitat cimitirul, s-a rugat și s-a întors, apoi i-a povestit cele întâmplate. Ea a întrebat: „Ce să le spun, Mesager al lui Allah?”. El a răspuns: «Spune: Pacea fie asupra voastră, locuitori ai acestor lăcașuri, dintre credincioși și musulmani...» și celelalte cuvinte. Ei au spus: Profetul ﷺ a învățat-o ruga pentru vizitarea mormintelor, iar faptul că a învățat-o este o dovadă a permisiunii.

Am întâlnit și o a patra opinie: vizitarea mormintelor de către femei ține de Sunnah, la fel ca în cazul bărbaților, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: «Vă interzisesem să vizitați mormintele; acum vizitați-le, căci ele vă amintesc de Viața de Apoi».³⁷⁷ Aceasta este o formulare generală, pentru bărbați și femei. De asemenea, ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, a vizitat mormântul fratelui său. ʿAbd Allāh ibn Abī Mulaykah a întrebat-o: „Oare Profetul ﷺ nu a interzis vizitarea mormintelor?”. Ea a răspuns: „După aceea a poruncit-o”.³⁷⁸ Aceasta ar fi o dovadă că interdicția a fost abrogată.

Opinia corectă este prima. La dovezile celorlalte opinii se răspunde astfel: acelea care sunt explicite nu sunt autentice, iar cele autentice nu sunt explicite. Dintre răspunsuri:

În primul rând: afirmația abrogării nu este corectă, deoarece aceasta nu este acceptată decât cu două condiții:

1. Să nu fie posibilă împăcarea celor două texte. Aici împăcarea este ușoară, nu imposibilă. Se poate spune că adresarea din cuvintele «Vă interzisesem să vizitați mormintele; acum vizitați-le»³⁷⁷ îi privește pe bărbați. Învățații au avut opinii diferite dacă, atunci când bărbaților li se adresează o normă, femeile sunt cuprinse în ea sau nu. Dacă spunem că sunt cuprinse — și aceasta este opinia corectă —, ele intră în această adresare asemenea cazurilor particulare cuprinse într-o formulare generală. Prin urmare, este permis ca unele cazuri particulare să fie exceptate printr-o normă diferită de cea generală. Aici spunem că Profetul ﷺ le-a exceptat pe femei de la această normă. Porunca sa de a vizita mormintele îi privește numai pe bărbați, deoarece femeile au fost scoase din această formulare generală prin excepția exprimată în blestemarea vizitatoarelor. Un alt lucru care infirmă abrogarea este afirmația: «Mesagerul lui Allah ﷺ le-a blestemat pe femeile care vizitează mormintele și pe cei care fac deasupra lor locuri de rugăciune și așază lămpi».³⁷⁹ Se știe că nimeni nu susține că partea „și pe cei care fac deasupra lor locuri de rugăciune și așază lămpi” ar fi abrogată. Hadithul este unul singur. A susține abrogarea unei părți a lui și nu a celeilalte nu este întemeiat. Prin urmare, hadithul rămâne în vigoare, neabrogat.

2. Să fie cunoscută cronologia. Aici nu cunoaștem cronologia, fiindcă Profetul ﷺ nu a spus „Îi blestemasem pe cei care vizitează mormintele”, ci „Vă interzisesem”, iar interdicția este mai puțin gravă decât blestemul. În plus, cuvintele „Vă interzisesem” reprezintă o adresare către bărbați, în timp ce blestemarea vizitatoarelor mormintelor le privește pe femei. Adresarea către bărbați nu poate fi înțeleasă ca fiind adresarea către femei. Așadar, nu este corect să se susțină că hadithul a fost abrogat.

În al doilea rând, răspunsul la hadithul femeii și la hadithul lui ʿĀʾishah: femeia, cu siguranță, nu ieșise pentru o vizită. Ea fusese lovită de o nenorocire și, din pricina gravității ei, nu se putuse stăpâni ca să rămână acasă. De aceea ieșise și începuse să plângă lângă mormânt. Aceasta arată că în inima ei era o durere atât de mare, încât nu o putuse îndura; mersese la fiul ei și plângea lângă mormântul lui. Din acest motiv, Profetul ﷺ i-a poruncit să aibă răbdare. El știa că nu ieșise pentru o vizită, ci fiindcă inima ei nu putea îndura acea lovitură grea. Hadithul nu spune explicit că ea a ieșit pentru a vizita mormântul. Dacă nu este explicit, nu se poate opune ceva neexplicit unui lucru explicit.

În privința hadithului lui ʿĀʾishah, ea l-a întrebat pe Mesager ﷺ: «Ce să spun?», iar el a răspuns: «Spune: Pacea fie asupra voastră». Este oare vorba să spună aceasta când trece pe acolo sau când iese cu intenția de a vizita? Ambele înțelesuri sunt posibile. Nu se spune explicit că este vorba despre ieșirea cu intenția unei vizite. Se poate avea în vedere trecerea pe lângă morminte fără a fi ieșit pentru vizită. Fiind neexplicit, textul nu se poate opune celui explicit.

Cât despre ceea ce a făcut în privința fratelui ei, Allah să fie mulțumit de amândoi, ʿAbd Allāh ibn Abī Mulaykah nu i-a adus ca dovadă blestemarea femeilor care vizitează mormintele, ci interdicția generală a vizitării mormintelor. Dacă i-ar fi adus ca dovadă interdicția vizitării mormintelor de către femei ori blestemarea vizitatoarelor, am fi cercetat ce i-ar fi răspuns. El i-a adus însă interdicția vizitării mormintelor, despre care se știe că era generală. De aceea, ea i-a răspuns prin abrogarea generală și a spus că ulterior Profetul a poruncit vizitarea. Chiar dacă spunem că ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, s-a întemeiat pe formularea generală, ea este asemenea celorlalți învățați: cuvintelor ei nu li se poate da întâietate împotriva cuvintelor Mesagerului ﷺ. În plus, s-a relatat că ea a spus: «Dacă aș fi fost de față la înmormântarea ta, nu te-aș fi vizitat».³⁸⁰ Aceasta arată că ea, Allah să fie mulțumit de ea, a ieșit ca să se roage pentru el, deoarece nu luase parte la înmormântarea lui. Totuși, unii învățați au criticat această versiune și au spus că nu este autentică de la ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea. Rămânem însă la prima versiune, cea autentică: în ea nu există o dovadă că Mesagerul ﷺ a abrogat interdicția. Dacă ea a înțeles astfel, cuvintelor ei nu li se poate da întâietate împotriva cuvintelor Mesagerului ﷺ.

O obiecție și răspunsul ei

În privința expresiei „femeile care vizitează des mormintele”, nu s-ar putea înțelege că interdicția privește repetarea vizitei, deoarece zawwārāt este o formă intensivă?

Răspuns: este posibil, însă, dacă am înțelege astfel, am pierde înțelesul formulării nerestrânse zāʾirāt, „vizitatoare”.

Dublarea consoanei poate indica numărul mare al celor care fac fapta, nu repetarea ei. Zawwārāt poate însemna că, dacă femeile sunt o sută, faptele lor sunt numeroase. Dublarea cu referire la numărul celor implicați există în limba arabă. Allah Preaînaltul spune:

Grădinile Edenului, ale căror porți le vor fi deschise

. Fiindcă porțile sunt multe, s-a folosit forma cu dublare, deși fiecare poartă se deschide o singură dată. Tot astfel este și lectura:

Până când vor ajunge la ele și li se vor deschide

.

Opinia mai puternică este, așadar, că vizitarea cimitirelor de către femei este interzisă și constituie unul dintre păcatele mari. A se vedea cuvintele șeicului al-Islām Ibn Taymiyyah în Majmūʿ al-Fatāwā (24/343).

Învățăturile acestui capitol

Primul: explicarea idolilor.

Învățăturile acestui capitol: Primul: explicarea idolilor. Ei sunt orice lucru adorat în afara lui Allah, fie o statuie, fie un mormânt sau altceva.

Al doilea: explicarea adorării.

Al doilea: explicarea adorării. Ea este smerirea și supunerea înaintea celui adorat, cu teamă, speranță, iubire și preamărire, potrivit cuvintelor «Nu face din mormântul meu un idol care să fie adorat».

Al treilea: Profetul ﷺ nu a cerut adăpost decât de ceea ce se temea că s-ar putea întâmpla.

Al treilea: Profetul ﷺ nu a cerut adăpost decât de ceea ce se temea că s-ar putea întâmpla. Aceasta reiese din cuvintele sale: «O, Allah, nu face din mormântul meu un idol care să fie adorat!».

Al patrulea: legarea de aceasta a transformării mormintelor profeților în locuri de rugăciune.

Al patrulea: legarea de aceasta a transformării mormintelor profeților în locuri de rugăciune. Aceasta se află în cuvintele: «Mânia lui Allah s-a întețit împotriva unor oameni care au transformat mormintele profeților lor în locuri de rugăciune».

Al cincilea: menționarea intensității mâniei lui Allah.

Al cincilea: menționarea intensității mâniei lui Allah. Se deduce din cuvintele «mânia lui Allah s-a întețit». Aici se afirmă mânia lui Allah ca însușire reală. Ea este însă asemenea celorlalte însușiri ale faptelor Sale: le cunoaștem sensul, dar nu cunoaștem cum sunt. Textul arată și că intensitatea ei diferă, după cum se consemnează în hadithul autentic despre mijlocire: «Domnul meu S-a mâniat astăzi cu o mânie asemenea căreia nu S-a mai mâniat înainte și nici după».³⁸¹

Al șaselea, care este unul dintre cele mai importante: cunoașterea felului în care era adorată al-Lāt, unul dintre cei mai mari idoli.

Al șaselea, care este unul dintre cele mai importante: cunoașterea felului în care era adorată al-Lāt, unul dintre cei mai mari idoli. Aceasta se află în cuvintele: «Apoi a murit, iar ei au stăruit lângă mormântul său».

Al șaptelea: cunoașterea faptului că era mormântul unui om dreptcredincios.

Al șaptelea: cunoașterea faptului că era mormântul unui om dreptcredincios. Se deduce din cuvintele «El le pregătea sawīq», adică pelerinilor. El era preamărit între ei și, de obicei, cel preamărit nu este decât un om religios.

Al optulea: acesta era numele celui din mormânt și explicarea sensului denumirii.

Al optulea: acesta era numele celui din mormânt și explicarea sensului denumirii, anume că el pregătea sawīq.

Al nouălea: blestemarea de către el a femeilor care vizitează des mormintele.

Al nouălea: blestemarea de către el a femeilor care vizitează des mormintele. Adică blestemarea lor de către Profet ﷺ. Autorul, Allah să aibă milă de el, a folosit expresia zawwārāt al-qubūr, „femeile care vizitează des mormintele”, ținând seama de cealaltă formulare.

Al zecelea: blestemarea de către el a celui care aprinde lămpi pe ele.

Al zecelea: blestemarea de către el a celui care aprinde lămpi pe ele. Aceasta se află în cuvintele: «Și pe cei care fac deasupra lor locuri de rugăciune și așază lămpi».

Aici există o chestiune importantă care nu a fost menționată: exagerarea în privința mormintelor celor dreptcredincioși le transformă în idoli, așa cum s-a întâmplat cu mormântul lui al-Lāt. Aceasta este una dintre cele mai însemnate căi care duc la asociere. Autorul, Allah să aibă milă de el, nu a menționat-o; poate că a considerat de ajuns titlul capitolului și cele întâmplate cu al-Lāt. Dacă se spune astfel, explicația are un temei.

Chestiune: dacă o femeie merge la ar-Rawḍah, în Moscheea Profetului, pentru a se ruga acolo, iar mormântul este aproape de ea, poate să se oprească și să transmită salutul; nu este nicio piedică în aceasta. Mai bine este să se țină departe de îmbulzeală și de amestecul cu bărbații, precum și să nu-i facă pe cei care o văd să creadă că femeii îi este permis să meargă cu intenția de a vizita mormântul, ajungând astfel la ceva interzis. Salutul pe care omul îl adresează Profetului ﷺ îi ajunge oriunde s-ar afla cel care îl trimite.