Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I

Autorul, Allah să aibă milă de el, a menționat mijlocirea în Cartea monoteismului deoarece asociatorii care adoră idolii spun că aceștia sunt mijlocitorii lor la Allah. Ei Îi asociază lui Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, acești idoli prin invocare, cerere de ajutor și altele asemenea.

Ei socotesc că astfel Îl preamăresc pe Allah, însă Îl înjosesc, deoarece El este Cunoscător al tuturor lucrurilor, are judecata deplină și absolută și puterea desăvârșită, astfel că nu are nevoie de mijlocitori.

Ei spun: «Îi adorăm ca să fie mijlocitorii noștri la Allah și să ne apropie de Allah». Prin aceasta sunt rătăciți. El, Slavă Lui, este Cunoscător, Atotputernic și Stăpânitor, iar Cel care are aceste însușiri nu are nevoie de mijlocitori.

Regii din această lume au nevoie de mijlocitori fie din pricina cunoașterii lor limitate, fie din pricina puterii lor nedesăvârșite, iar mijlocitorii îi ajută în aceste privințe, fie din pricina autorității lor limitate, astfel că mijlocitorii îndrăznesc să intervină fără să ceară încuviințare. Allah, Atotputernicul și Mărețul, are însă cunoașterea, puterea și stăpânirea desăvârșite și nu are nevoie ca cineva să mijlocească la El. De aceea, mijlocirea la El, Slavă Lui, nu are loc decât cu încuviințarea Sa, datorită desăvârșirii stăpânirii și măreției Sale.

Prin mijlocire nu se urmărește ajutarea lui Allah, Slavă Lui, în vreunul dintre lucrurile pentru care se mijlocește; aceasta este cu neputință, după cum se va arăta în cuvintele lui Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el.²⁹⁶ Prin ea se urmăresc însă două lucruri:

1. Cinstirea celui care mijlocește.

2. Aducerea unui folos celui pentru care se mijlocește.

Și cuvintele lui Allah, Atotputernicul și Mărețul:

Avertizează-i prin el pe cei care se tem să fie adunați la Domnul lor, căci ei nu au în afară de El nici ocrotitor, nici mijlocitor

.²⁹⁷

Din punct de vedere lingvistic, shafāʿah este un substantiv derivat din shafaʿa–yashfaʿu, atunci când cineva face ca un lucru să fie două. Numărul par este opusul celui impar. Cel Preaînalt a spus: «Pe cel par și pe cel impar» [Al-Fajr: 3]. Ca termen, mijlocirea înseamnă intervenția în favoarea altcuiva pentru a-i aduce un folos sau a îndepărta de la el o pagubă.

Un exemplu de aducere a unui folos este mijlocirea Profetului ﷺ pentru ca oamenii Paradisului să intre în el.²⁹⁸

Un exemplu de îndepărtare a unei pagube este mijlocirea Profetului ﷺ pentru ca acela care a meritat Focul să nu intre în el.

Autorul, Allah să aibă milă de el, a menționat mai multe versete în acest capitol:

Primul verset: cuvintele Celui Preaînalt «Avertizează-i prin el». Avertizarea este înștiințarea care cuprinde o înfricoșare. Simpla transmitere a unei știri nu este avertizare. Îndemnul îi este adresat Profetului ﷺ.

Pronumele din «prin el» se referă la Coran, așa cum Cel Preaînalt a spus:

Astfel ți-am revelat un Coran în limba arabă, pentru ca tu să avertizezi Mama cetăților și pe cei din jurul ei

. Cel Preaînalt a mai spus:

Pentru ca tu să avertizezi prin el și ca aducere-aminte pentru credincioși

.

Cuvintele «Care se tem să fie adunați» înseamnă că ei se tem de asprimea pedepsei care li se poate întâmpla la acea adunare. Ḥashr înseamnă adunare, iar aici cuprinde și sensul reunirii și al ajungerii la un capăt. «Să fie adunați» înseamnă că sunt strânși laolaltă până când ajung la Allah.

Și cuvintele Sale: «Spune: Lui Allah Îi aparține întreaga mijlocire».²⁹⁹

Cuvintele

Ei nu au în afară de El nici ocrotitor, nici mijlocitor

: «ocrotitor» înseamnă un ajutător care să-i sprijine.

«Nici mijlocitor» înseamnă cineva care să intervină în favoarea lor; acesta este pasajul care constituie dovada. Versetul neagă mijlocirea în afară de Allah, adică fără încuviințarea Sa. Din el se înțelege că mijlocirea există cu încuviințarea Sa, iar acesta este sensul urmărit: fără El, mijlocirea este cu neputință; cu încuviințarea Sa, ea este îngăduită și posibilă. La regi, însă, mijlocirea este posibilă atât cu încuviințarea lor, cât și fără ea: cineva apropiat de cârmuitor poate mijloci fără să ceară voie. Cuvintele «în afară de El» arată că, prin încuviințarea Sa, ei pot avea un ocrotitor și un mijlocitor, așa cum Cel Preaînalt a spus: «Ocrotitorul vostru este numai Allah și Trimisul Său» [Al-Māʾidah: 55].

Al doilea verset: cuvintele Celui Preaînalt «Lui Allah Îi aparține mijlocirea» alcătuiesc un subiect și un predicat, iar predicatul este antepus pentru a exprima exclusivitatea. Sensul este că întreaga mijlocire Îi aparține numai lui Allah; nimic din ea nu se află în afara încuviințării și voinței Sale. Prin cuvântul «întreaga», versetul arată că mijlocirea este de mai multe feluri.

Învățații, Allah să aibă milă de ei, au împărțit mijlocirea în două categorii principale:

Prima categorie: mijlocirea care îi este rezervată Trimisului ﷺ. Ea este de mai multe feluri:

Primul fel: marea mijlocire, care face parte din rangul lăudat pe care Allah i l-a făgăduit. În Ziua Învierii, în acel loc măreț al așteptării, oamenii vor fi cuprinși de o suferință și o apăsare pe care nu le vor putea îndura. Își vor spune unii altora: «Căutați pe cineva care să mijlocească pentru noi la Allah». Vor merge la Adam, părintele omenirii, și vor aminti dintre însușirile prin care Allah l-a deosebit: faptul că Allah l-a creat cu Mâna Sa, le-a poruncit îngerilor să se prosterneze înaintea lui și l-a învățat numele tuturor lucrurilor. Îi vor spune: «Mijlocește pentru noi la Domnul tău! Nu vezi în ce stare ne aflăm?!». El se va scuza, deoarece nu L-a ascultat pe Allah, mâncând din pom. Se știe că, dacă acela care ar mijloci are ceva care îi știrbește cinstirea înaintea celui la care se mijlocește, nu mijlocește, din rușine. Aceasta, deși Allah i-a primit pocăința lui Adam, pacea fie asupra lui, l-a ales și l-a călăuzit. Cel Preaînalt a spus: «Adam nu L-a ascultat pe Domnul său și a rătăcit. Apoi Domnul său l-a ales, i-a primit pocăința și l-a călăuzit» [Ṭāhā: 121–122]. Însă, din marea sa sfială față de Allah, el se va scuza.

Apoi vor merge la Nūḥ și vor aminti dintre însușirile prin care el s-a deosebit faptul că este primul trimis pe care Allah l-a trimis pe pământ. El se va scuza că I-a cerut lui Allah ceva despre care nu avea cunoaștere, atunci când a spus:

Doamne, fiul meu este din familia mea, iar făgăduința Ta este adevărul și Tu ești Cel mai drept dintre judecători

. Apoi vor merge la Ibrāhīm, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, și vor aminti dintre însușirile sale, însă el se va scuza că a spus trei minciuni, care, potrivit sensului pe care l-a avut în vedere, erau adevărate. Apoi vor merge la Mūsā ﷺ și vor aminti dintre însușirile sale ceea ce ar îndreptăți mijlocirea sa, însă el se va scuza pentru că a ucis un om pe care nu i se poruncise să-l ucidă: coptul pe care Mūsā l-a lovit cu pumnul și l-a ucis, atunci când israelitul i-a cerut ajutorul. Apoi vor merge la ʿĪsā, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, și vor aminti dintre însușirile sale ceea ce ar îndreptăți mijlocirea sa. El nu va invoca nicio scuză, ci îi va îndruma spre cineva cu un rang mai înalt, spunând: «Mergeți la Muḥammad, un rob căruia i-au fost iertate păcatele trecute și cele viitoare». Îi va îndruma astfel spre Muḥammad ﷺ, fără să amintească vreo scuză care l-ar împiedica să mijlocească.³⁰⁰ Ei vor veni la Muḥammad ﷺ, iar el va mijloci la Allah pentru a-i ușura pe oamenii aflați în locul așteptării.

Al doilea fel: mijlocirea sa pentru ca oamenii Paradisului să intre în el.³⁰¹ După ce vor trece puntea și vor ajunge la el, îl vor găsi închis și vor căuta pe cineva care să mijlocească pentru ei. Profetul ﷺ va mijloci la Allah pentru deschiderea porților Paradisului pentru oamenii săi. La aceasta fac aluzie cuvintele Celui Preaînalt:

Până când vor ajunge la el și porțile lui vor fi deschise

. El a spus «și vor fi deschise», astfel că există ceva subînțeles: a avut loc mijlocirea și au fost deschise porțile. Cât despre Foc, El a spus despre el:

Până când vor ajunge la el, porțile lui vor fi deschise…

.

Al treilea fel: mijlocirea sa ﷺ pentru unchiul său Abū Ṭālib, ca pedeapsa acestuia să fie ușurată.³⁰² Aceasta constituie o excepție de la cuvintele Celui Preaînalt: «Mijlocirea mijlocitorilor nu le va folosi» [Al-Muddaththir: 48] și de la cuvintele:

În acea Zi, mijlocirea nu va folosi decât pentru cel căruia Cel Milostiv i-a îngăduit și al cărui cuvânt l-a primit

. Aceasta se datorează sprijinului pe care Abū Ṭālib i l-a oferit Profetului ﷺ și apărării sale. El nu a ieșit din Foc, însă pedeapsa i-a fost ușurată până când a ajuns, Allah să ne ferească, într-un loc cu foc puțin adânc, având două sandale de foc din pricina cărora îi fierbe creierul. Această mijlocire îi este rezervată Trimisului ﷺ. Nimeni nu mijlocește vreodată pentru un necredincios, în afară de Profet ﷺ; chiar și așa, mijlocirea nu a fost primită pe deplin, ci doar ca ușurare a pedepsei.

A doua categorie: mijlocirea care îi este comună lui ﷺ și tuturor credincioșilor. Ea este de mai multe feluri:

Primul fel: mijlocirea pentru ca acela care a meritat Focul să nu intre în el. Pentru aceasta se poate aduce drept dovadă cuvântul Trimisului ﷺ: «Nu moare niciun musulman pentru care să se roage la înmormântare patruzeci de bărbați care nu-I asociază nimic lui Allah, fără ca Allah să primească mijlocirea lor pentru el».³⁰³ Aceasta este o mijlocire înainte ca el să intre în Foc, iar Allah primește mijlocirea lor în această privință.

Al doilea fel: mijlocirea pentru ca acela care a intrat în Foc să fie scos din el. Hadithurile despre aceasta sunt transmise pe numeroase căi independente, companionii au fost unanimi în această privință, iar oamenii acestei religii au fost de acord cu ea, cu excepția a două grupări: muʿtaziliții și khārijiții. Aceștia neagă cu totul mijlocirea pentru cei care săvârșesc păcate, deoarece consideră că săvârșitorul unui păcat major rămâne veșnic în Foc, iar celui care merită să rămână veșnic acolo nu-i folosește mijlocirea. Ei neagă, așadar, că Profetul ﷺ sau altcineva mijlocește pentru ca săvârșitorii păcatelor majore să nu intre în Foc ori, dacă au intrat în el, să fie scoși de acolo. Însă această afirmație a lor este respinsă de textele revelației și de consens.

Al treilea fel: mijlocirea pentru ridicarea treptelor credincioșilor. Aceasta se deduce din rugăciunile pe care credincioșii le fac unii pentru alții, așa cum el ﷺ a spus despre Abū Salamah: «O, Allah, iartă-l pe Abū Salamah, ridică-i treapta printre cei călăuziți, lărgește-i mormântul și luminează-l pentru el, iar în locul lui poartă de grijă urmașilor săi».³⁰⁴ Rugăciunea este mijlocire, așa cum el ﷺ a spus: «Nu moare niciun musulman pentru care să se roage la înmormântare patruzeci de bărbați care nu-I asociază nimic lui Allah, fără ca Allah să primească mijlocirea lor pentru el».³⁰³

O dificultate și răspunsul ei

Dacă se spune: «Mijlocirea nu are loc decât cu încuviințarea Lui, Slavă Lui. Atunci cum este numită mijlocire rugăciunea unui om pentru fratele său, de vreme ce el nu a cerut încuviințare Domnului său?»

Răspunsul este că Allah a poruncit ca omul să se roage pentru fratele său mort, iar porunca de a se ruga cuprinde încuviințarea și chiar mai mult decât atât.

Cât despre mijlocirea închipuită pe care adoratorii idolilor o așteaptă de la cei pe care îi adoră, ea este o mijlocire neîntemeiată, deoarece Allah nu îngăduie mijlocirea decât pentru aceia pe care îi primește, atât dintre mijlocitori, cât și dintre cei pentru care se mijlocește.

Așadar, cuvintele «Lui Allah Îi aparține întreaga mijlocire» arată că mijlocirea este de mai multe feluri, după cum s-a arătat anterior.³⁰⁵

Și cuvintele Sale:

Cine este acela care mijlocește la El fără încuviințarea Sa?

.³⁰⁶

Al treilea verset: cuvintele Celui Preaînalt «Cine este acela care». Man este un pronume interogativ cu sens de negație: nimeni nu mijlocește la Allah fără încuviințarea Sa. În privința lui dhā, se pune întrebarea dacă este considerat pronume relativ, așa cum a spus Ibn Mālik în Al-Alfiyyah, sau dacă aici nu poate fi pronume relativ, din pricina prezenței pronumelui relativ alladhī. A doua interpretare este mai apropiată de adevăr, deși unii gramaticieni au spus că alladhī poate întări acest pronume.

Interpretarea corectă este că aici dhā fie alcătuiește un tot împreună cu man, fie este adăugat pentru întărire. Oricare ar fi analiza gramaticală, sensul este că nimeni nu mijlocește la Allah decât cu încuviințarea lui Allah.

S-a arătat anterior că negația exprimată sub forma unei întrebări cuprinde sensul unei provocări: dacă există cineva care mijlocește fără încuviințarea lui Allah, adu-l!

Cuvântul «la El» este un circumstanțial de loc, iar El, Slavă Lui, este în înălțime; nimeni nu mijlocește la El, chiar dacă se află printre cei apropiați, precum îngerii apropiați, decât cu încuviințarea Sa legată de rânduirea existenței. Încuviințarea nu vine decât după mulțumirea Sa.

Și cuvintele Sale:

Câți îngeri sunt în ceruri a căror mijlocire nu folosește cu nimic decât după ce Allah îngăduie cui voiește și de cine este mulțumit!

.³⁰⁷

Versetul arată că mijlocirea este condiționată de încuviințarea lui Allah, datorită desăvârșirii stăpânirii Sale, Mărețul și Preaînaltul. Cu cât stăpânirea unui rege este mai deplină, cu atât nimeni nu vorbește înaintea lui, chiar și spre bine, decât după încuviințarea sa. De aceea, gălăgia în adunarea unui om de seamă este socotită o jignire și o dovadă că el nu este măreț în ochii celor prezenți. Companionii stăteau alături de Trimis ﷺ ca și cum ar fi avut păsări pe cap, atât de mare le era respectul; nu vorbeau decât atunci când el deschidea discuția, iar atunci vorbeau.

Al patrulea verset: cuvintele Celui Preaînalt «Câți îngeri». Kam este aici o expresie enunțiativă care arată un număr mare. Sensul este: cât de numeroși sunt îngerii din cer! Cu toate acestea, mijlocirea lor nu folosește cu nimic decât după încuviințarea și mulțumirea lui Allah.

Cuvintele

Decât după ce Allah îngăduie cui voiește și de cine este mulțumit

arată că mijlocirea are două condiții:

1. Încuviințarea lui Allah, potrivit cuvintelor: «După ce Allah îngăduie».

2. Mulțumirea Sa față de mijlocitor și față de cel pentru care se mijlocește, potrivit cuvintelor: «Și de cine este mulțumit», precum și cuvintelor Celui Preaînalt:

Ei nu mijlocesc decât pentru acela de care El este mulțumit

. Sunt, așadar, necesare încuviințarea Celui Preaînalt și mulțumirea Sa față de mijlocitor și față de cel pentru care se mijlocește, cu excepția ușurării pedepsei lui Abū Ṭālib, despre care s-a vorbit anterior.³⁰⁸

Acest verset se află în contextul arătării netemeiniciei atribuirii divinității lui Al-Lāt și Al-ʿUzzā. Cel Preaînalt a spus după menționarea înălțării la cer și a celor petrecute atunci cu Profetul ﷺ: «El a văzut dintre semnele cele mai mari ale Domnului său» [An-Najm: 18]. Este vorba despre semnele care Îl arată pe El, Atotputernicul și Mărețul. Atunci cum este El Însuși, Slavă Lui?! El este mai mare și mai măreț.

Apoi a spus:

Ce spuneți despre Al-Lāt și Al-ʿUzzā și despre Manāt, cea de-a treia, cealaltă?

. Aceasta este o întrebare menită să arate lipsa lor de însemnătate. După ce Allah a amintit această măreție, El a spus: spuneți-Mi ce măreție au Al-Lāt și Al-ʿUzzā! Aceasta exprimă cea mai deplină micșorare a însemnătății lor. Apoi a spus:

Oare vouă vă revine partea bărbătească, iar Lui partea femeiască? Aceasta ar fi o împărțire nedreaptă! Ele nu sunt decât niște nume pe care le-ați dat voi și părinții voștri, fără ca Allah să fi pogorât vreo dovadă pentru ele. Ei nu urmează decât presupunerea și ceea ce poftesc sufletele, deși le-a venit călăuzirea de la Domnul lor. Oare omul are tot ceea ce își dorește? Ale lui Allah sunt Viața de Apoi și cea dintâi. Câți îngeri…

.

Dacă mijlocirea îngerilor, care se află în ceruri, în înălțime, nu folosește decât după încuviințarea și mulțumirea Celui Preaînalt, atunci ce se poate spune despre Al-Lāt și Al-ʿUzzā, care se află pe pământ?! De aceea a spus: «Câți îngeri sunt în ceruri», deși îngerii se află și în ceruri, și pe pământ. A avut însă în vedere îngerii din cerurile înalte, care se află la Allah, Slavă Lui. Chiar și mijlocirea îngerilor apropiați, purtătorii Tronului, nu folosește decât după ce Allah îngăduie cui voiește și de cine este mulțumit.

Și cuvintele Sale:

Spune: Invocați-i pe cei despre care pretindeți, în afară de Allah! Ei nu stăpânesc nici măcar greutatea unui fir de praf în ceruri sau pe pământ

și versetul următor.³⁰⁹

Al cincilea verset: cuvintele Celui Preaînalt «Spune: Invocați-i». Porunca «Invocați-i» exprimă o provocare și arată neputința lor. Cuvântul «Invocați-i» poate avea două înțelesuri:

1. Aduceți-i de față.

2. Invocați-i, cerându-le ceva.

Dacă îi invocă pentru a le cere ceva, aceștia nu le răspund, așa cum Cel Preaînalt a spus:

Dacă îi invocați, nu aud chemarea voastră; chiar dacă ar auzi, nu v-ar răspunde, iar în Ziua Învierii se vor lepăda de asocierea voastră. Nimeni nu te poate înștiința asemenea Celui Cunoscător

.

«Se vor lepăda» înseamnă că se vor dezice. În ciuda acestor versete mărețe, unii oameni ajung să-I asocieze lui Allah și să caute sprijin la altcineva în afara lui Allah. La fel, dacă i-ar chema să vină de față, aceștia nu ar veni; chiar dacă ar veni, prezența lor nu le-ar folosi.

Cuvintele «Nu stăpânesc nici măcar greutatea unui fir de praf»: dharrah este singularul lui dharr, care desemnează furnicile mărunte. Ele sunt date ca pildă pentru o cantitate foarte mică.

Cuvintele «Greutatea unui fir de praf»: ei nu stăpânesc nici ceea ce este mai puțin decât atât. Prin amintirea acestuia se urmărește accentuarea. Atunci când un lucru este amintit pentru a accentua cât de mică sau de mare este o cantitate, nu se deduce de aici o limitare la acea cantitate; sensul este general. De exemplu, cuvintele Celui Preaînalt

Chiar dacă ai cere iertare pentru ei de șaptezeci de ori, Allah tot nu-i va ierta

înseamnă: oricât de mult ai cere iertare.

Nu se poate obiecta aici că Allah i-a recunoscut omului o stăpânire, deoarece stăpânirea omului este limitată, nu cuprinde totul, se înnoiește și dispare și nu este asemenea stăpânirii lui Allah.

Cuvintele «Ei nu au în ele nicio părtășie» înseamnă că aceia pe care îi invocați în afară de Allah nu au aceasta.

«În ele» înseamnă în ceruri și pe pământ.

«Nicio părtășie» înseamnă nicio participare: ei nu stăpânesc nici singuri, nici împreună cu altcineva.

Cuvintele «Nicio părtășie» alcătuiesc un subiect postpus, precedat de min, care este suplimentar ca formă, dar întărește sensul. Orice adaos de formă în Coran aduce și un adaos de sens. Min apare pentru a întări negația: nu există nicio părtășie, nici mică, nici mare.

Cuvintele «El nu are dintre ei niciun sprijin»: pronumele din «El nu are» se referă la Allah Preaînaltul, iar cel din «dintre ei» se referă la idoli. Adică Allah Preaînaltul nu are în acești idoli vreun sprijin. Min este o prepoziție suplimentară, iar ẓahīr este un subiect postpus cu sensul de ajutător, așa cum Cel Preaînalt a spus:

Spune: Dacă oamenii și jinnii s-ar aduna să aducă ceva asemenea acestui Coran, nu ar putea aduce ceva asemenea lui, chiar dacă s-ar sprijini unii pe alții

, adică s-ar ajuta. Cel Preaînalt a mai spus: «Iar îngerii, după aceasta, îi sunt sprijin» [At-Taḥrīm: 4], adică ajutor. Allah nu are, așadar, vreun ajutător care să-L ajute în faptele Sale. Prin aceasta li se neagă acestor idoli toate lucrurile de care se agață adoratorii lor: ei nu stăpânesc nimic nici singuri, nici ca părtași, nici ca ajutători. Acela care te ajută, chiar dacă nu îți este părtaș, îți face un bine pentru care îi ești îndatorat, astfel că s-ar putea să-l favorizezi, dându-i ceea ce dorește.

Când aceste trei lucruri sunt negate, nu mai rămâne decât mijlocirea. Allah a respins-o prin cuvintele:

La El mijlocirea nu folosește decât pentru acela căruia El i-a îngăduit

. Mijlocirea nu le folosește acestora la Allah, deoarece Allah nu le dă încuviințare acestor idoli. Astfel sunt retezate toate căile și temeiurile pe care se sprijină asociatorii. Acesta este unul dintre cele mai mari versete care dovedesc netemeinicia adorării idolilor: ei nu le folosesc adoratorilor lor nici de sine stătător, nici ca părtași, nici prin ajutor, nici prin mijlocire, astfel că adorarea lor este neîntemeiată. Cel Preaînalt a spus:

Cine este mai rătăcit decât acela care invocă în afară de Allah pe cineva care nu-i răspunde până în Ziua Învierii?

. Aceasta se aplică chiar și dacă cel invocat are rațiune, deoarece El a folosit man, nu mā. Apoi Cel Preaînalt a spus:

Ei nu sunt conștienți de chemarea lor. Când oamenii vor fi adunați, le vor fi dușmani și se vor lepăda de adorarea lor

. Toate aceste versete arată că omul trebuie să rupă toate legăturile de dependență în afară de cea față de Allah, prin adorare, teamă, speranță, cerere de ajutor, iubire și preamărire, pentru a fi cu adevărat robul lui Allah. Înclinația sa, voința sa, iubirea, ura, loialitatea și împotrivirea sa trebuie să fie pentru Allah și de dragul Lui, deoarece el a fost creat numai pentru adorare. Cel Preaînalt a spus:

Oare ați socotit că v-am creat fără rost și că nu veți fi întorși la Noi?

. Adică să nu vă poruncim și să nu vă oprim de la nimic. Dacă v-am fi creat numai pentru mâncare, băutură și împreunare, aceasta ar fi fost tocmai lipsa de rost. Există însă ceva dincolo de acestea: adorarea lui Allah, Slavă Lui, în această lume.

Cuvintele «Nu veți fi întorși la Noi» înseamnă: ați socotit că nu veți fi întorși la Noi pentru ca Noi să vă răsplătim? Dacă aceasta este socotința voastră, ea este o socotință greșită.

Abū al-ʿAbbās a spus: Allah a negat, pentru oricine în afară de El, toate lucrurile de care se agață asociatorii. El a negat ca altcineva să aibă o stăpânire, o parte din ea sau să-I fie de ajutor lui Allah. Nu a mai rămas decât mijlocirea, iar El a arătat că aceasta nu folosește decât pentru acela căruia Domnul i-a îngăduit, așa cum a spus:

Ei nu mijlocesc decât pentru acela de care El este mulțumit

.³¹⁰ Această mijlocire pe care și-o închipuie asociatorii este negată în Ziua Învierii, așa cum a negat-o Coranul. Profetul ﷺ a arătat că el va veni, se va prosterna înaintea Domnului său și Îl va lăuda — fără să înceapă mai întâi cu mijlocirea — apoi i se va spune: „Ridică-ți capul! Vorbește și vei fi ascultat! Cere și ți se va da! Mijlocește și mijlocirea îți va fi primită!”.³¹¹ Abū Hurayrah l-a întrebat ﷺ: „Cine dintre oameni va avea cel mai mult parte de mijlocirea ta?” El a răspuns: „Cel care spune: Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, cu sinceritate, din inima sa”.³¹² Acea mijlocire este, cu încuviințarea lui Allah, pentru oamenii sincerității și nu este pentru cel care I-a asociat ceva lui Allah. În realitate, Allah, Slavă Lui, este Cel care le face bine oamenilor sincerității și îi iartă prin rugăciunea celui căruia i-a îngăduit să mijlocească, pentru a-l cinsti și pentru ca el să dobândească rangul lăudat. Mijlocirea pe care a negat-o Coranul este cea care cuprinde asociere. De aceea, El a afirmat în mai multe locuri mijlocirea cu încuviințarea Sa. Profetul ﷺ a arătat că ea nu este decât pentru oamenii sincerității și ai monoteismului. Aici se încheie cuvintele sale.

Cuvintele «Abū al-ʿAbbās a spus»: este Shaykh al-Islām Taqī ad-Dīn Aḥmad ibn ʿAbd al-Ḥalīm ibn ʿAbd as-Salām ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el. Aceasta este kunya sa. Nu s-a căsătorit deoarece era ocupat cu învățătura și jihādul, nu din lipsă de prețuire pentru Sunnah. A murit în anul 728 H., la vârsta de 67 de ani și zece luni.

Cuvintele «Ca altcineva să aibă o stăpânire» se referă la altcineva în afară de Allah, potrivit cuvintelor:

Ei nu stăpânesc nici măcar greutatea unui fir de praf în ceruri sau pe pământ

.

Cuvintele «O parte din ea» se regăsesc în: «Ei nu au în ele nicio părtășie».

Cuvintele «Sau să-I fie de ajutor lui Allah» se regăsesc în cuvintele Celui Preaînalt: «El nu are dintre ei niciun sprijin», fără excepție.

Cuvintele «Nu a mai rămas decât mijlocirea»: El a arătat că aceasta nu folosește decât pentru acela căruia Domnul i-a îngăduit, așa cum Cel Preaînalt a spus:

Ei nu mijlocesc decât pentru acela de care El este mulțumit

și:

Cine este acela care mijlocește la El fără încuviințarea Sa?

. Se știe că El nu este mulțumit de acești idoli, deoarece sunt neîntemeiați; prin urmare, mijlocirea lor este negată.

Să știi că asocierea asociatorilor din trecut consta în adorarea idolilor. Acum, însă, ea constă în ascultarea unei făpturi în neascultarea față de Allah. Aceștia își venerează conducătorii mai mult decât Îl venerează pe Allah, dacă Îi recunosc existența. Li se spune: «Ei sunt oameni asemenea vouă, ieșiți din locul urinei și al menstruației. Nu au nicio părtășie în ceruri sau pe pământ și nu stăpânesc mijlocirea pentru voi la Allah. Atunci cum vă puteți atașa de ei?!». Unul dintre aceștia ajunge chiar să se plece sau să se prosterneze înaintea conducătorului său așa cum se prosternează înaintea Domnului lumilor. Datoria noastră față de cârmuitori este să-i ascultăm, iar ascultarea de ei face parte din ascultarea de Allah și nu este de sine stătătoare. Cât despre adorarea lor asemenea adorării lui Allah, aceasta este ignoranță preislamică și necredință.

Această mijlocire pe care și-o închipuie asociatorii este negată în Ziua Învierii, așa cum a negat-o Coranul. Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, a negat că idolii lor le-ar putea folosi. Mai mult, a spus:

Voi și ceea ce adorați în afară de Allah sunteți combustibil pentru Gheena; în ea veți intra. Dacă aceștia ar fi fost divinități, nu ar fi intrat în ea; cu toții vor rămâne veșnic acolo

. Nici măcar idolii nu-și pot folosi lor înșiși și nu se mijlocește pentru ei. Atunci cum ar putea ei să mijlocească?! Dimpotrivă, atât ei, cât și adoratorii lor se află în Foc.

Cuvintele «Profetul ﷺ a arătat că el va veni și se va prosterna înaintea Domnului său» înseamnă: așa cum a arătat. Wāw este o conjuncție de coordonare, dar poate marca și începutul unei propoziții noi. Dacă Trimisul ﷺ, omul cu cel mai înalt rang la Allah, nu mijlocește decât după ce Îl laudă și Îl preamărește pe Allah, aducându-I laude mărețe pe care Allah i le descoperă și pe care nu le cunoscuse înainte, iar prosternarea lui durează mult, atunci ce se poate spune despre acești idoli? Pot ei oare să mijlocească pentru adoratorii lor?

Cuvintele «Ridică-ți capul» înseamnă: din prosternare.

Cuvintele «Vorbește și vei fi ascultat»: Cel care ascultă este Allah. Yusmaʿ este la modul jussiv, ca răspuns la poruncă.

Cuvintele «Cere și ți se va da» înseamnă: cere ceea ce dorești și îți va fi dat. Tuʿṭa este la modul jussiv, prin eliminarea literei slabe, ca răspuns la porunca «Cere».

Cuvintele «Mijlocește și mijlocirea îți va fi primită»: atunci Profetul ﷺ mijlocește pentru făpturi, ca judecata dintre ele să aibă loc.

Cuvintele «Abū Hurayrah l-a întrebat ﷺ: Cine dintre oameni va avea cel mai mult parte de mijlocirea ta?»: aceasta este întrebarea pe care Abū Hurayrah i-a pus-o Profetului ﷺ. Profetul ﷺ i-a spus: «Mă așteptam ca nimeni altcineva în afară de tine să mă întrebe despre aceasta, văzând râvna ta pentru învățătură». Aceasta dovedește că întrebarea este una dintre căile de dobândire a cunoașterii.

Cuvintele «Cel care spune: Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, cu sinceritate, din inima sa»: așadar, asociatorii nu au parte de mijlocire, deoarece ei nu spun: «Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah». Cel Preaînalt a spus:

Când li se spunea: Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, ei se îngâmfau și spuneau: Oare să ne părăsim divinitățile pentru un poet nebun?

. Cel Preaînalt a mai spus, redând cuvintele lor:

Oare a făcut el din divinități o singură divinitate? Acesta este un lucru uimitor!

. În realitate, ceea ce fac ei este uimitor. Cel Preaînalt a spus: «Tu te miri, iar ei batjocoresc» [Aṣ-Ṣāffāt: 12] și:

Dacă te miri, atunci uimitoare sunt vorbele lor: Oare, după ce vom fi țărână, vom fi creați din nou?

.

Cuvintele «Cu sinceritate, din inima sa» îl exclud pe acela care le rostește cu ipocrizie, căci el nu are parte de mijlocire. Ipocritul spune: «Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah» și: «Mărturisesc că Muḥammad este Trimisul lui Allah». Însă Allah, Atotputernicul și Mărețul, a răspuns acestei mărturisiri prin mărturia Sa că ei mint. Cel Preaînalt a spus:

Allah știe că tu ești Trimisul Său, iar Allah mărturisește că ipocriții sunt mincinoși

. Adică mint în mărturisirea lor, în cuvintele: «Tu ești Trimisul lui Allah». Ei mint în mărturisirea lor și în cuvintele: «Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah», deoarece, dacă ar fi mărturisit aceasta cu adevărat, nu ar fi fost ipocriți și nu ar fi ascuns necredința.

Cuvântul «Cu sinceritate» înseamnă fără niciun amestec care să-i întineze curăția. Mărturisirea nu este amestecată nici cu dorința de a fi văzut, nici cu dorința de a dobândi renume, ci este o mărturisire întemeiată pe certitudine.

Cuvintele «Din inima sa»: totul depinde de inimă. Ea nu este o noțiune abstractă, ci o bucată de carne din piepturile oamenilor. Allah Preaînaltul a spus: «Nu ochii sunt cei care orbesc, ci inimile din piepturi sunt cele care orbesc» și:

Oare nu au umblat ei pe pământ, ca să aibă inimi cu care să înțeleagă?

. El ﷺ a spus: «Luați aminte! În trup se află o bucată de carne care, dacă este sănătoasă, întregul trup este sănătos».³¹³ Prin aceasta este respinsă afirmația celui care spune că rațiunea se află în creier. Nu se neagă că creierul are o influență asupra înțelegerii și rațiunii, însă rațiunea se află în inimă. De aceea, imamul Aḥmad a spus: «Rațiunea se află în inimă și are o legătură cu creierul».

Acela care rostește cu sinceritate, din inima sa, mărturisirea sincerității trebuie să-L caute pe Cel adorat, urmând căile care duc la El: să împlinească porunca lui Allah și să părăsească ceea ce El a oprit.

Cuvintele «Acea mijlocire este pentru oamenii sincerității»: despre cel care I-a asociat ceva lui Allah, Allah a spus: «Mijlocirea mijlocitorilor nu le va folosi» [Al-Muddaththir: 48].

Cuvintele «În realitate, Allah, Slavă Lui, este Cel care le face bine oamenilor sincerității și îi iartă prin rugăciunea celui căruia i-a îngăduit să mijlocească»: «în realitate» se referă la adevărata natură a mijlocirii, adică la folosul ei. Allah, Atotputernicul și Mărețul, a voit să-l ierte pe cel pentru care se mijlocește, însă prin această mijlocire.

Înțelepciunea acestei căi a fost arătată prin cuvintele: «Pentru a-l cinsti și pentru ca el să dobândească rangul lăudat». Dacă Allah ar fi voit, i-ar fi iertat fără mijlocire, însă El a voit să arate meritul acelui mijlocitor și să-l cinstească înaintea oamenilor. Se știe că acela a cărui mijlocire este primită de Allah are un rang înalt la El. Mijlocitorul este astfel cinstit în două privințe:

Prima: mijlocitorul este cinstit prin primirea mijlocirii sale.

A doua: rangul și cinstea sa la Allah Preaînaltul sunt arătate.

Cuvintele «Rangul lăudat» înseamnă rangul pentru care este lăudat. Cel mai înalt dintre oameni în această privință este Trimisul lui Allah ﷺ, căci Allah i-a făgăduit să-l ridice la un rang lăudat. Din rangul lăudat face parte faptul că Allah îi primește mijlocirea după ce profeții înzestrați cu hotărâre se retrag de la ea. Credinciosul care mijlocește în Ziua Învierii are un rang pentru care este lăudat potrivit măsurii mijlocirii sale.

Cuvintele «Mijlocirea pe care a negat-o Coranul este cea care cuprinde asociere» sunt cuvintele lui Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el.

Mā este un pronume relativ, adică: aceea în care există asociere.

Cuvintele «El a afirmat în mai multe locuri mijlocirea cu încuviințarea Sa»: printre acestea se află cuvintele Celui Preaînalt

Cine este acela care mijlocește la El fără încuviințarea Sa?

, cuvintele

La El mijlocirea nu folosește decât pentru acela căruia El i-a îngăduit

și cuvintele

Câți îngeri sunt în ceruri a căror mijlocire nu folosește cu nimic decât după ce Allah îngăduie cui voiește și de cine este mulțumit!

.

Cuvintele «Profetul ﷺ a arătat că ea nu este decât pentru oamenii sincerității și ai monoteismului»: cei care săvârșesc asociere nu au parte de mijlocire, deoarece mijlocitorii lor sunt idolii, iar aceștia sunt neîntemeiați.

Motivul includerii capitolului despre mijlocire în Cartea monoteismului este că mijlocirea întemeiată pe asociere contrazice monoteismul, iar dezicerea de ea constituie adevărata sa esență.

Învățături ale capitolului

Prima: explicarea versetelor.

A doua: descrierea mijlocirii negate.

A treia: descrierea mijlocirii afirmate.

A patra: menționarea marii mijlociri, care este rangul lăudat.

A cincea: descrierea a ceea ce face el ﷺ: nu începe cu mijlocirea, ci se prosternează, iar când i se îngăduie, mijlocește.

Explicarea învățăturilor capitolului

Prima: «Explicarea versetelor». Ele sunt cinci și fiecare a fost explicat la locul său.

A doua: «Descrierea mijlocirii negate». Este cea în care există asociere. Orice mijlocire care cuprinde asociere este negată.

A treia: «Descrierea mijlocirii afirmate». Este mijlocirea oamenilor monoteismului, cu condiția încuviințării lui Allah Preaînaltul și a mulțumirii Sale față de mijlocitor și față de cel pentru care se mijlocește.

A patra: «Menționarea marii mijlociri, care este rangul lăudat». Este mijlocirea pentru oamenii aflați în locul așteptării, ca judecata dintre ei să aibă loc. Cuvintele shaykhului «Care este rangul lăudat» înseamnă: face parte din el.³¹⁴

A cincea: «Descrierea a ceea ce face el ﷺ: nu începe cu mijlocirea, ci se prosternează, iar când i se îngăduie, mijlocește». Așa a spus Shaykh al-Islām, Allah să aibă milă de el, iar sensul este limpede. Aceasta arată măreția Domnului și desăvârșirea bunei-cuviințe a Profetului ﷺ.

A șasea: cine dintre oameni va avea cel mai mult parte de ea?

A șaptea: ea nu este pentru cel care I-a asociat ceva lui Allah.

A opta: arătarea adevăratei sale naturi.

A șasea: «Cine dintre oameni va avea cel mai mult parte de ea?». Oamenii monoteismului și ai sincerității: acela care spune din inimă, cu sinceritate: «Nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah». Lā ilāha illā Allāh înseamnă că nu există nimeni adorat pe drept în afară de Allah. Nu înseamnă că nu există nimeni adorat în afară de Allah, deoarece realitatea ar contrazice aceasta: există lucruri adorate în afară de Allah, care sunt numite divinități, însă sunt neîntemeiate. Este, așadar, necesar ca sensul să fie că nu există nicio divinitate adevărată în afară de Allah. Lā ilāha illā Allāh cuprinde o negație și o afirmare; acesta este monoteismul. Simpla afirmare nu exclude părtășia, iar simpla negație este o negare deplină a oricărei divinități. Dacă ai spune: «Nu există nicio divinitate», ai nega orice divinitate; dacă ai spune: «Allah este o divinitate», nu ai afirma unicitatea Sa, deoarece o asemenea formulare nu exclude părtășia. De aceea, Allah Preaînaltul a spus: «Divinitatea voastră este o singură divinitate» [Al-Baqarah: 163]. Când a folosit numai afirmarea, a întărit-o prin cuvântul «singură».

A șaptea: «Ea nu este pentru cel care I-a asociat ceva lui Allah». Dovada sunt cuvintele Celui Preaînalt: «Mijlocirea mijlocitorilor nu le va folosi» [Al-Muddaththir: 48] și alte texte în care Allah le-a negat asociatorilor mijlocirea, precum și cuvintele sale ﷺ: «Cu sinceritate, din inima sa».

A opta: «Arătarea adevăratei sale naturi». În realitate, Allah Preaînaltul le face bine oamenilor sincerității și îi iartă prin cel căruia i-a îngăduit să mijlocească, pentru a-l cinsti și pentru ca el să dobândească rangul lăudat.