Al-Qawl al-Mufīd — Explicarea Cărții monoteismului — Volumul I

Cuvântul al-Muṣṭafā, „Cel Ales”, are la origine forma al-muṣtafā, din aṣ-ṣafwah, care înseamnă partea cea mai aleasă a unui lucru. Profetul ﷺ este cel mai bun dintre cei aleși, fiindcă este cel mai bun dintre mesagerii înzestrați cu hotărâre statornică, iar mesagerii sunt cei aleși. Aici este vorba despre Muḥammad ﷺ. Alegerea are mai multe trepte: cea mai înaltă este alegerea mesagerilor cu hotărâre statornică, apoi alegerea mesagerilor, a profeților, a celor cu desăvârșită sinceritate, a martirilor și a celor dreptcredincioși.

Cuvântul „ocrotire” vine de la a ocroti un lucru, adică a-i pune o barieră care să îi oprească pe cei care se apropie de el. De aici și ocrotirea unui teren împotriva pășunatului pe el și alte asemenea întrebuințări.

Cuvântul janāb înseamnă „latură”. Tawḥīd este un substantiv pe tiparul tafʿīl, derivat din „unitate”. El înseamnă a-L socoti pe Allah Preaînaltul Unicul în ceea ce I se cuvine în privința stăpânirii, a adorării, a numelor și a însușirilor.

Cuvintele „și închiderea oricărei căi”: pe lângă ocrotire, el nu a lăsat porțile deschise ca să intre cine voiește, ci a închis orice cale care duce la asociere, întrucât asocierea este cel mai mare dintre păcate. Allah Preaînaltul spune:

Allah nu iartă să I se facă asociați, dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește

.

Șeicul al-Islām Ibn Taymiyyah a spus că Allah nu iartă asocierea minoră, datorită formulării generale «să I se facă asociați». Potrivit acestei opinii, toate celelalte păcate sunt mai prejos de ea, după cuvintele Sale:

Dar iartă ceea ce este mai prejos de aceasta cui voiește

. Aceasta cuprinde păcatele mari și pe cele mici. Asocierea nu este un lucru neînsemnat, care să fie tratat cu ușurință. Ea strică inima și intenția, iar când intenția este stricată, și fapta este stricată, fiindcă fapta se întemeiază pe intenție. Preaînaltul spune:

Celor care voiesc viața lumească și podoaba ei le vom răsplăti pe deplin faptele lor în această lume și nu vor fi nedreptățiți în ea. Aceștia sunt cei care nu vor avea în Viața de Apoi decât Focul. Zadarnic va fi ceea ce au făcut în ea și fără valoare ceea ce au săvârșit

. Iar Profetul ﷺ a spus: «Faptele sunt numai potrivit intențiilor».³⁸²

Așadar, Mesagerul ﷺ a ocrotit tawḥīd-ul cu o ocrotire temeinică și a închis orice cale care duce la asociere, fie și de departe. Cel care urmează o cale ajunge la capătul ei, iar Satana îi înfrumusețează omului faptele rele puțin câte puțin, până când ajunge la țintă.

Și cuvintele lui Allah Preaînaltul:

V-a venit un Mesager dintre voi, căruia îi este greu să vă vadă suferind

,³⁸³ până la sfârșitul versetului.

Cuvintele

V-a venit un Mesager dintre voi

: propoziția este întărită prin trei mijloace: jurământul, lām și qad. Întărirea privește tot ceea ce cuprinde ea: că el este Mesager, că este dintre ei, că îi este greu ceea ce ne este nouă greu și că este plin de bunătate și milostiv față de credincioși. Jurământul se referă la toate aceste patru însușiri.

Despre adresarea din cuvintele «V-a venit» s-a spus că îi privește pe arabi, datorită expresiei «dintre voi», fiindcă Mesagerul ﷺ este dintre arabi. Preaînaltul spune:

El este Cel care a trimis printre cei neștiutori de carte un Mesager dintre ei

. Este posibil ca adresarea să fie generală, către întreaga comunitate, iar expresia „dintre voi” să se refere aici la neamul omenesc. Adică el nu este dintre djinni și nici dintre îngeri, ci este din același neam omenesc ca voi, după cum Preaînaltul spune:

El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet

.

Prima posibilitate ridică o dificultate, deoarece Profetul ﷺ a fost trimis tuturor oamenilor, arabi și nearabi. Se poate răspunde însă că arabii au primit această adresare fiindcă binefacerea lui Allah față de ei, prin el, este mai mare decât față de ceilalți, întrucât el era dintre ei. Fără îndoială, aceasta este o cinstire pentru ei.

A doua posibilitate este de preferat datorită caracterului general și cuvintelor Sale:

Allah le-a făcut o mare binefacere credincioșilor când a trimis printre ei un Mesager dintre ei înșiși

. Când i-a avut în vedere pe arabi, a spus minhum, „dintre ei”, și nu min anfusihim, „dintre ei înșiși”. Allah Preaînaltul spune:

El este Cel care a trimis printre cei neștiutori de carte un Mesager dintre ei

. Iar despre Ibrāhīm și Ismāʿīl, Preaînaltul relatează:

Domnul nostru, trimite printre ei un Mesager dintre ei

. Prin urmare, când apare min anfusihim, este avută în vedere întreaga comunitate, iar când apare minhum, sunt avuți în vedere arabii. Potrivit celei de-a doua posibilități, versetul nu ridică nicio dificultate.

Cuvântul „Mesager” înseamnă un mesager de la Allah, după cum Preaînaltul spune:

Un Mesager de la Allah, care citește foi curate

. Tiparul faʿūl are aici sensul unui participiu pasiv: „trimis”.

Expresia «dintre voi» a fost explicată mai înainte.

Cuvântul ʿazīz înseamnă aici „greu”, întrucât rădăcina alcătuită din ʿayn și zāy indică în limba arabă tăria. De aici expresia arḍ ʿazāz, adică un pământ tare, solid. Sensul este că îi este greu ceea ce vă pricinuiește vouă greutate. De aceea a fost trimis cu religia dreaptă și îngăduitoare. Ori de câte ori a avut de ales între două lucruri, l-a ales pe cel mai ușor, câtă vreme nu era un păcat. Aceasta ține de ușurarea cu care a fost trimis Mesagerul ﷺ.

Cuvintele mā ʿanittum: mā este o particulă care formează un substantiv verbal, nu un pronume relativ. Sensul este „suferința voastră”, adică „greutatea voastră”, întrucât ʿanat înseamnă greutate. Preaînaltul spune:

Aceasta este pentru cel dintre voi care se teme de greutate

. Verbul de după mā este interpretat ca un substantiv verbal la nominativ. Dar ce îi determină nominativul? Răspunsul diferă după analiza lui ʿazīz. Dacă spunem că ʿazīz este un atribut al lui „Mesager”, construcția cu valoare de substantiv verbal este subiectul lui: „Îi este grea suferința voastră”. Dacă spunem că ʿazīz este un predicat așezat înaintea subiectului, „suferința voastră” devine subiect, iar întreaga propoziție este un atribut al lui „Mesager”. Sau se poate spune că ʿazīz este subiectul nominal, iar „suferința voastră” este subiectul gramatical care ține locul predicatului, potrivit opiniei gramaticienilor din Kūfah, la care Ibn Mālik a făcut aluzie prin cuvintele:

Poate fi admisă și o construcție precum: „Izbânditori sunt cei cu dreaptă judecată”.

Cuvintele «plin de grijă pentru voi»: grija înseamnă depunerea efortului pentru a dobândi un lucru urmărit. Sensul este că el își dă toată silința pentru binele vostru. El îmbină două lucruri: îndepărtarea a ceea ce este neplăcut, arătată de cuvintele

îi este greu să vă vadă suferind

, și dobândirea a ceea ce este iubit, arătată de cuvintele «plin de grijă pentru voi». Profetul ﷺ reunea aceste două însușiri. Faptul că el avea acest caracter măreț este o binefacere a lui Allah față de noi și față de Mesager ﷺ. Acest caracter este înfățișat de cuvintele Preaînaltului:

Tu ai, într-adevăr, un caracter măreț

.

Cuvintele

plin de bunătate și milostiv față de credincioși

: „față de credincioși” este o construcție prepozițională cu rol de predicat așezat înainte; „plin de bunătate” este subiectul nominal așezat după el, iar „milostiv” este un al doilea subiect nominal. Așezarea predicatului înainte exprimă restrângerea la cei menționați. Raʾfah este mila cea mai puternică și mai delicată. Mila este o sensibilitate a inimii care cuprinde tandrețea și compasiunea față de cel căruia i se arată milă, aducându-i binele și îndepărtând de la el răul.

Când spunem „o sensibilitate a inimii”, avem în vedere făptura. În privința lui Allah Preaînaltul, nu explicăm mila în acest fel, întrucât nimic nu este asemenea Lui. Mila lui Allah este mai mare decât mila făpturii. Mila făpturii nu se apropie de ea și nu îi seamănă. S-a consemnat autentic că Profetul ﷺ a spus: «Allah are o sută de părți de milă. A pus din ele o singură parte prin care făpturile își arată milă unele altora, de când au fost create și până în Ziua Învierii; până și animalul își ridică copita deasupra puiului său, de teamă să nu-l rănească».³⁸⁴ Cine poate număra, ca întindere, această milă aflată între făpturi de la crearea lor până în Ziua Învierii? Cine îi poate cuprinde felul? Nimeni în afară de Allah, Cel Atotputernic și Măreț, care a creat-o. Aceasta este o singură parte de milă. În Ziua Învierii, El va arăta milă făpturilor prin nouăzeci și nouă de părți, pe lângă cea dintâi. Se apropie oare mila făpturii de această milă? Răspuns: nicidecum, nu se apropie. Ceea ce este comun, ca sens, între mila Creatorului și mila făpturii este că ea este o însușire care cere binefacere față de cel căruia i se arată milă. Mila Creatorului nu este creată, fiindcă este una dintre însușirile Sale. Mila făpturii este creată, fiindcă este una dintre însușirile făpturii. Însușirile Creatorului nu se pot desprinde de El ca să treacă într-o făptură. Dacă am spune aceasta, am afirma că însușirile Creatorului sălășluiesc în făptură, ceea ce nu este posibil. Numai Creatorul are însușirile Sale, iar făptura are propriile ei însușiri. Însă însușirile Creatorului au efecte care se arată în făptură. Aceste efecte sunt mila prin care ne arătăm milă unii altora.

Cuvintele

plin de bunătate și milostiv față de credincioși

înseamnă că Profetul ﷺ nu este plin de bunătate și milostiv față de necredincioși, ci este aspru cu ei, după cum Allah l-a descris pe el și pe companionii săi:

Muḥammad este Mesagerul lui Allah. Cei care sunt împreună cu el sunt aspri cu necredincioșii și milostivi între ei

.

Cuvintele «Iar dacă se întorc» înseamnă: dacă se îndepărtează în pofida acestei lămuriri clare despre însușirile Mesagerului ﷺ. Aici se trece de la adresarea directă la vorbirea despre cei absenți, fiindcă întoarcerea lor în pofida acestei lămuriri este un lucru dezaprobat. De aceea nu li s-a adresat direct spunând „dacă vă întoarceți”. Specialiștii în retorică numesc aceasta iltifāt, „schimbare a adresării”. Dacă ar fi numită „trecere”, ar fi mai bine.

Cuvintele «spune: Allah îmi este de ajuns» îi sunt adresate Profetului ﷺ. Adică spune aceasta sprijinindu-te pe Allah, încrezându-te în El și căutând ocrotire la El: „Allah îmi este de ajuns”. Legătura dintre răspuns și condiție este limpede: dacă ei se îndepărtează, să nu te îngrijoreze îndepărtarea lor, ci spune cu limba și cu inima: „Allah îmi este de ajuns”. Ḥasbī este un predicat așezat înainte, iar numele lui Allah este subiectul nominal așezat după el. Este permisă și analiza inversă, făcând din ḥasbī subiectul nominal, iar din numele lui Allah predicatul. Dar, întrucât ḥasb este nedefinit și nu devine definit prin construcția de anexare, este de preferat să îl considerăm predicat.

Cuvintele «nu există altă divinitate în afară de El» înseamnă că nimeni nu este adorat pe drept și nu merită adorarea în afară de Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

Cuvintele «în El mi-am pus încrederea»: „în El” este o construcție prepozițională legată de „mi-am pus încrederea” și a fost așezată înainte pentru a exprima exclusivitatea. Tawakkul înseamnă sprijinirea pe Allah pentru dobândirea celor folositoare și îndepărtarea celor dăunătoare, având încredere în El și folosind mijloacele folositoare.

Cuvintele «în El mi-am pus încrederea», împreună cu «nu există altă divinitate în afară de El», reunesc unicitatea stăpânirii și unicitatea adorării. Allah Preaînaltul le aduce adesea împreună, precum în cuvintele:

Numai pe Tine Te adorăm și numai de la Tine cerem ajutor

și

Adoră-L și pune-ți încrederea în El

.

Cuvintele

El este Domnul Tronului măreț

: pronumele se referă la Allah, Slăvitul. „Domnul Tronului” înseamnă Creatorul lui. Legarea stăpânirii de Tron, deși stăpânirea lui Allah este generală, îi acordă Tronului cinstire și măreție. Legătura încrederii în Allah cu afirmația «Domnul Tronului măreț» este aceasta: Cel care este deasupra tuturor lucrurilor și deasupra Căruia nu este nimic nu poate fi învins de nimeni. El este vrednic ca numai în El să fie pusă încrederea.

Cuvântul „Tron”: unii oameni l-au explicat prin Kursī, iar apoi au explicat Kursī prin „știință”. Astfel nu ar mai exista nici Kursī, nici Tron. Această explicație este falsă. Corect este că Tronul este altceva decât Kursī, iar Kursī este altceva decât știința și nu poate fi explicat prin ea. Dimpotrivă, Kursī este una dintre făpturile mărețe ale lui Allah și cuprinde cerurile și pământul, iar Tronul este cu mult mai mare. De aceea a fost descris drept măreț în cuvintele Preaînaltului «El este Domnul Tronului măreț» [At-Tawbah: 129], drept slăvit în cuvintele «Stăpânul Tronului slăvit» [Al-Burūj: 15], potrivit lecturii cu kasrah la litera dāl, și drept nobil în cuvintele

Nu există altă divinitate în afară de El, Domnul Tronului nobil

. Aceasta deoarece el este cea mai mare și cea mai înaltă dintre făpturile despre care am primit cunoștință, iar Allah S-a înălțat deasupra lui. Aici se află o dovadă că un lucru creat poate fi descris prin cuvântul „măreț”, întrucât Tronul este creat. Tot astfel pot fi folosite „milostiv”, „plin de bunătate” și „înțelept”.

Faptul că două denumiri sunt la fel nu înseamnă că și cele desemnate sunt la fel. Dacă omul este plin de bunătate, nu rezultă că este asemenea Creatorului. Nu spune că, dacă omul aude, vede și știe, trebuie să fie asemenea Creatorului, pentru că Allah aude, vede și știe. După cum existența Creatorului, Slăvitul, nu înseamnă că Ființa Sa este asemenea ființelor create, nici numele Sale nu trebuie să fie asemenea numelor făpturilor. Între acestea există o deosebire uriașă.

Cuvintele «spune: Allah îmi este de ajuns» înseamnă: El îmi este suficient. Așa trebuie credinciosul să își mărturisească sprijinirea pe Domnul său, mai ales într-o asemenea împrejurare, când oamenii îl părăsesc, fiindcă El a spus: «Iar dacă se întorc». Aceste cuvinte, prin care se afirmă că Allah este de ajuns, se rostesc în încercări grele. Le-a rostit Ibrāhīm când a fost aruncat în foc, precum și Profetul ﷺ și companionii săi când li s-a spus:

Oamenii s-au adunat împotriva voastră, temeți-vă de ei! Dar aceasta le-a sporit credința și au spus: Allah ne este de ajuns și ce bun Ocrotitor este El!

.

Observație: în expunerea celui de-al doilea verset se află învățături prin care Îi cerem lui Allah să aducă folos.

Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Mesagerul lui Allah ﷺ a spus: «Nu faceți din casele voastre morminte, și nu faceți din mormântul meu un loc de adunare repetată, și cereți binecuvântări pentru mine; căci binecuvântările voastre îmi ajung oriunde v-ați afla». Relatat de Abū Dāwūd cu un lanț ḥasan, ai cărui transmițători sunt demni de încredere.³⁸⁵

Cuvintele «Nu faceți»: propoziția exprimă aici o interdicție. Lā este particula interdicției, verbul se află la modul apocopat, marcat prin omiterea literei nūn, iar wāw este subiectul.

Cuvântul buyūt, „case”, este pluralul lui bayt. Casa este locul în care omul stă și locuiește, fie că este făcută din lut sau piatră, fie că este un cort ori altceva. Cel mai adesea sunt avute în vedere casele din lut și piatră.

Cuvântul „morminte” este al doilea complement al verbului „faceți”. Înțelesul acestei propoziții a fost discutat. Unii au spus: „Nu le transformați în morminte”, adică nu îngropați morții în ele. Acesta este, fără îndoială, sensul aparent al formulării. Împotriva lui s-a adus însă faptul că Profetul ﷺ a fost îngropat în casa sa. S-a răspuns că aceasta este una dintre particularitățile sale ﷺ. El a fost îngropat în casa sa din două motive:

1. Ceea ce s-a relatat de la Abū Bakr: el l-a auzit pe Profet ﷺ spunând: «Niciun profet nu moare fără să fie îngropat în locul în care i-a fost luat sufletul».³⁸⁶ Unii învățați au considerat această relatare slabă.

2. Ceea ce a relatat ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea: «Se temea ca mormântul său să nu fie transformat într-un loc de rugăciune».³⁸⁷

Unii învățați au spus că sensul cuvintelor «Nu faceți din casele voastre morminte» este: nu le faceți asemenea mormintelor, adică asemenea cimitirului, în care nu vă rugați. Ei știau că în cimitire nu se face rugăciunea. Au susținut această explicație prin faptul că, în unele căi de transmitere, înaintea acestor cuvinte se află propoziția: «Faceți o parte din rugăciunile voastre în casele voastre și nu le transformați în morminte». Aceasta arată că sensul este: nu părăsiți rugăciunea în ele.

Ambele înțelesuri sunt corecte. Nu este permis ca omul să fie îngropat în casa sa, ci trebuie îngropat alături de musulmani, fiindcă acesta este obiceiul urmat din vremea Profetului ﷺ până astăzi. Dacă este îngropat în casă, aceasta poate deveni o cale spre asociere, locul putând fi preamărit. El este lipsit de rugile musulmanilor care cer iertare pentru morții musulmani când vizitează cimitirele. În plus, îngreuiază situația moștenitorilor săi, care se pot sătura de acel loc ori se pot înfricoșa de el; dacă îl vând, nu mai valorează decât puțin. Lângă el se pot petrece gălăgie, joacă, vorbe fără rost și fapte interzise, contrare scopului Legiuitorului. Mesagerul ﷺ spune: «Vizitați mormintele, căci ele vă amintesc de Viața de Apoi».³⁸⁸

Cât despre înțelesul „Nu le faceți morminte”, adică asemenea mormintelor prin lipsa rugăciunii în ele, acesta arată că se cuvine — dacă nu spunem chiar că este obligatoriu — ca omul să facă o parte din rugăciunile sale în casă și să nu o lase fără rugăciune. De aici mai reiese că ei știau că în cimitir nu se face rugăciunea. Așadar, interdicția privește părăsirea rugăciunii în case, pentru ca ele să nu semene cu cimitirele. Ea cuprinde o dovadă limpede că cimitirele nu sunt un loc pentru rugăciune. Aceasta este partea din hadith care dovedește tema capitolului, deoarece transformarea cimitirelor în locuri de rugăciune este o cauză foarte apropiată de asociere. S-a arătat că aceasta are două forme:

Prima: să se construiască o moschee deasupra lor.

A doua: să fie luate drept loc de rugăciune la care omul merge anume pentru a se ruga lângă ele.

Hadithul arată că este mai bine ca omul să facă o parte din rugăciunile sale în casă. Aceasta privește toate rugăciunile voluntare, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: «Cea mai bună rugăciune a omului este în casa sa, în afară de cea obligatorie».³⁸⁹ Fac excepție cele despre care Legea a arătat că se fac în moschee, precum rugăciunea eclipsei și rugăciunea de noapte în Ramaḍān. Aceasta se aplică chiar dacă te afli în Medina Profetului, fiindcă Profetul ﷺ a spus aceste cuvinte pe când era în Medina. Înmulțirea răsplății privește rugăciunile obligatorii ori pe cele voluntare pentru care rugăciunea în comun este recomandată prin Sunnah.

Cuvântul ʿīd desemnează o faptă care se repetă prin obișnuință ori un loc la care se revine în mod repetat. Dacă omul se obișnuiește să facă ceva, de pildă să pregătească mâncare și să cheme oamenii de fiecare dată când se împlinește un an, aceasta se numește ʿīd, fiindcă a făcut din ea ceva care revine și se repetă.

Tot de ʿīd ține obișnuința de a reveni la un anumit lucru, precum ceea ce fac unii neștiutori în luna Rajab, numind aceasta „vizita din Rajab”. Ei merg de la Mecca la Medina și vizitează, după cum pretind, mormântul Profetului ﷺ. Când se apropie de Medina, li se aud strigătele. Mai înainte mergeau de la Mecca la Medina numai pe măgari, iar când au apărut mașinile au început să meargă cu mașina.

Care dintre cele două sensuri este avut în vedere în cuvintele Profetului ﷺ: primul, adică fapta care se repetă odată cu trecerea anilor, sau revenirea la un loc? Sensul aparent este al doilea: nu reveniți la mormântul meu făcând din aceasta un obicei, fie că îl legați de an, de lună ori de săptămână, căci el ﷺ a interzis aceasta. Mormântul este vizitat pentru un motiv: de pildă, omul se întoarce dintr-o călătorie și merge să îl viziteze ori îl vizitează pentru a-și aminti de Viața de Apoi, asemenea celorlalte morminte.

Unii oameni din Medina merg la mormântul Profetului ﷺ după fiecare rugăciune de Fajr ca să îl salute, făcând din aceasta un obicei în fiecare dimineață. Ei cred că este asemenea vizitării lui în timpul vieții. Aceasta ține de neștiință. Ei nu știu că, dacă îl salută din orice loc, salutul lor îi ajunge.

Cuvintele «cereți binecuvântări pentru mine» sunt o poruncă. Adică spuneți: „O, Allah, binecuvântează-l pe Muḥammad!”. Allah a poruncit aceasta în cuvintele:

Allah și îngerii Săi trimit binecuvântări asupra Profetului. Voi, cei care credeți, cereți binecuvântări pentru el și salutați-l cu un salut deplin!

.

Meritul cererii de binecuvântări pentru Profet ﷺ este cunoscut. Dintre răsplățile ei: celui care cere o dată binecuvântări pentru el, Allah îi trimite pentru aceasta zece binecuvântări.³⁹⁰ Ṣalāh a lui Allah asupra Mesagerului Său nu are însă sensul pe care i l-au dat unii învățați: că ṣalāh de la Allah înseamnă milă, de la îngeri cerere de iertare, iar de la oameni rugă. Această explicație nu este corectă. Ṣalāh a lui Allah asupra omului este lauda Sa la adresa lui în adunarea cea mai înaltă, după cum a spus Abū al-ʿĀliyah, urmat de învățații care au cercetat temeinic chestiunea.

Falsitatea primei opinii este arătată de cuvintele Preaînaltului:

Aceștia au asupra lor binecuvântări de la Domnul lor și milă

. Mila este legată prin conjuncție de binecuvântări, iar regula de bază a acestei legături este deosebirea dintre cele două. În plus, mila poate privi pe oricine. De aceea, învățații sunt de acord că se poate spune despre cineva: „Allah să aibă milă de el”, dar au avut opinii diferite dacă se poate spune: „Allah să trimită ṣalāh asupra lui”. Cine cere o dată binecuvântări pentru Muḥammad ﷺ este lăudat de Allah de zece ori în adunarea cea mai înaltă. Aceasta este o mare binefacere.

Cuvintele «căci binecuvântările voastre îmi ajung oriunde v-ați afla»: ḥaythu este un adverb invariabil, cu terminația în ḍammah, având funcție sintactică de acuzativ. Se întâlnesc formele ḥaythu, ḥawthu și ḥāthu, însă ultimele sunt rare.

Cum îi ajung binecuvântările cerute pentru el? Răspuns: când întâlnim un asemenea text, care privește lucrurile nevăzute, trebuie să spunem că felul este necunoscut. Nu știm prin ce mijloc îi ajung. Totuși, s-a relatat de la Profet ﷺ: «Allah are îngeri care străbat pământul și îmi transmit salutul comunității mele».³⁹¹ Dacă relatarea este autentică, acesta este felul în care se petrece.

Cuvintele „Relatat de Abū Dāwūd cu un lanț ḥasan, ai cărui transmițători sunt demni de încredere”: din punctul de vedere al terminologiei, cele două caracterizări par diferite. Știm însă că, în cazul unui hadith ḥasan, precizia transmițătorului este mai redusă; sensul este că el are un anumit grad de credibilitate. Cuvintele autorului, Allah să aibă milă de el, se împacă astfel cu afirmația lui despre relatarea lui Abū Dāwūd cu un lanț ḥasan: prin credibilitate nu se înțelege gradul ei cel mai înalt. Dacă ar fi atins gradul cel mai înalt, hadithul ar fi fost ṣaḥīḥ. Credibilitatea transmițătorului ține de îndeplinirea a două însușiri: integritatea morală și precizia. Dacă precizia este mai redusă, se reduce și gradul de credibilitate, după cum acesta se reduce și când integritatea este mai redusă. Cele două formulări se împacă, așadar, înțelegând prin credibilitate existența ei în sens general. Totuși, după părerea mea, fără îndoială că afirmația „ḥasan”, urmată de „transmițătorii săi sunt demni de încredere”, indică un grad mai înalt decât simplul „ḥasan”. Asemenea este exprimarea lui Ibn Ḥajar în Taqrīb at-Tahdhīb: „sincer, dar face greșeli”; uneori spune numai „sincer”. „Sincer” este o apreciere mai puternică. Prin urmare, aprecierea favorabilă a celui descris ca sincer este mai puternică decât a celui despre care se spune că face greșeli. Să nu spună cineva că expresia „face greșeli” nu îi adaugă o slăbiciune, fiindcă nu există om care să nu greșească. Răspundem: aceasta nu este corect, căci prin „face greșeli” nu se are în vedere greșeala de care nimeni nu este ferit. Dacă greșelile sale nu ar fi fost frecvente, nu l-ar fi descris astfel.

S-a relatat de la ʿAlī ibn al-Ḥusayn, Allah să fie mulțumit de el, că a văzut un bărbat care venea la o deschizătură aflată lângă mormântul Profetului ﷺ, intra în ea și se ruga. ʿAlī ibn al-Ḥusayn l-a oprit și a spus: „Să nu vă spun un hadith pe care l-am auzit de la tatăl meu, de la bunicul meu, de la Mesagerul lui Allah ﷺ?”. El a spus: «Nu faceți din mormântul meu un loc de adunare repetată și nici din casele voastre morminte. Cereți binecuvântări pentru mine, căci salutul vostru îmi ajunge oriunde v-ați afla». Relatat în Al-Mukhtārah.³⁹²

Cuvintele „de la ʿAlī ibn al-Ḥusayn”: el este ʿAlī ibn al-Ḥusayn ibn ʿAlī ibn Abī Ṭālib, numit Zayn al-ʿĀbidīn, unul dintre cei mai de seamă membri ai familiei Profetului în știință, asceză și înțelegerea religiei. Al-Ḥusayn este cunoscut: fiul Fāṭimei, Allah să fie mulțumit de ea, iar tatăl său este ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el.

Cuvintele „venea la o deschizătură”: fără îndoială, acest bărbat nu revenea la acea deschizătură decât fiindcă socotea că ea are un merit și o însușire aparte. A crede că ruga lângă mormânt are un merit aparte deschide o poartă și o cale spre asociere. Mai mult, în cazul oricărei adorări săvârșite lângă mormânt nu este permis să se creadă că are un merit aparte, fie că este vorba despre rugăciune, rugă ori recitare. De aceea spunem că recitarea lângă mormânt este dezaprobată dacă omul crede că recitarea în acel loc este mai bună.

Cuvintele „l-a oprit” înseamnă că i-a cerut să înceteze.

Cuvintele „Să nu vă spun un hadith?”: a folosit pluralul „să vă spun”, deși bărbatul era unul singur. Se pare că el se afla împreună cu însoțitorii săi și le vorbea când a venit acel bărbat la deschizătură. Alā este o particulă care exprimă o propunere: „Vă propun să vă spun”. Rolul ei este să atragă atenția celui căruia i se vorbește asupra celor ce urmează să îi fie relatate.

Cuvintele „de la tatăl meu, de la bunicul meu”: tatăl său este al-Ḥusayn, iar bunicul său, ʿAlī ibn Abī Ṭālib.

Cuvintele „de la Mesagerul lui Allah ﷺ”: lanțul este neîntrerupt. El conține transmiterea prin formula ʿan, „de la”, dar aceasta nu dăunează, fiindcă nu provine de la cineva cunoscut pentru tadlīs și este înțeleasă ca transmitere prin auzire directă.

Cuvintele «Nu faceți din mormântul meu un loc de adunare repetată» se explică asemenea hadithului precedent: el a interzis ca mormântul său să fie luat drept un loc la care se revine în mod obișnuit și repetat, fiindcă aceasta este o cale spre asociere.

Cuvintele «și nici din casele voastre morminte» au fost explicate mai înainte.

Cuvintele «Cereți binecuvântări pentru mine, căci salutul vostru îmi ajunge oriunde v-ați afla»: aceasta este formularea, însă mă îndoiesc de corectitudinea ei, întrucât „Cereți binecuvântări pentru mine” ar cere să urmeze „căci binecuvântările voastre îmi ajung”. S-ar putea spune însă că este o construcție prin elipsă și explicitare. Sensul este: cereți binecuvântări pentru mine și salutați-mă, căci salutul și binecuvântările voastre îmi ajung. Este ca și cum ar fi pomenit ambele fapte și ambele temeiuri, dar din prima a omis ceea ce era indicat de a doua, iar din a doua, ceea ce era indicat de prima.

Cuvintele «Cereți binecuvântări pentru mine» au fost explicate mai înainte. Sensul este: cereți binecuvântări pentru mine oriunde v-ați afla. Nu este nevoie să veniți la mormânt ca să mă salutați și să cereți acolo binecuvântări pentru mine.

Cuvântul „îmi ajunge”: s-a explicat mai înainte cum îi ajunge Profetului ﷺ.

Cuvintele „Relatat în Al-Mukhtārah”: cel care a relatat este autorul acestei cărți. Al-Mukhtārah este titlul cărții, adică „Hadithurile alese”. Autorul este aḍ-Ḍiyāʾ Muḥammad ibn ʿAbd al-Wāḥid al-Maqdisī, dintre hanbaliți. Cât de puțină este preocuparea pentru hadith între hanbaliți — adică cât de puțini sunt specialiștii în hadith! Acesta este un lucru dintre cele mai uimitoare: adepții imamului Aḥmad au transmis mai puține hadithuri în comparație cu șafiții. La hanbaliți, Allah să aibă milă de ei, a predominat jurisprudența alături de hadith, astfel încât au devenit specialiști în hadith și juriști. Însă ei, Allah să aibă milă de ei, sunt oameni: când iau dintr-o știință, aceasta restrânge locul celeilalte. Cât despre hanafiți, ei s-au ocupat de jurisprudență, dar cunoștințele lor în hadith au fost mai reduse. De aceea sunt numiți „adepții opiniei”, adică ai rațiunii și analogiei, din pricina numărului redus de hadithuri pe care le aveau. Șafiții au acordat cea mai mare atenție hadithului și exegezei, la fel și malikiții. Hanbaliții se află la mijloc, iar hanafiții au fost cei mai puțin preocupați de acestea, deși au și ei cărți de hadith.

Învățăturile acestui capitol

Învățăturile acestui capitol

Primul: explicarea versetului din Barāʾah.

Primul: explicarea versetului din Barāʾah. Aceasta a fost făcută la începutul capitolului.

Al doilea: îndepărtarea comunității sale cât mai mult de acest hotar ocrotit.

Al doilea: îndepărtarea de către el ﷺ a comunității sale cât mai mult de acest hotar ocrotit. Se deduce din cuvintele: «Nu faceți din casele voastre morminte și nu faceți din mormântul meu un loc de adunare repetată».

Al treilea: pomenirea grijii sale pentru noi, a bunătății și a milei sale.

Al treilea: pomenirea grijii sale pentru noi, a bunătății și a milei sale. Aceasta este menționată în versetul din Barāʾah.

Al patrulea: interdicția sa de a-i vizita mormântul într-un anumit fel, deși vizitarea lui este una dintre cele mai bune fapte.

Al patrulea: interdicția sa de a-i vizita mormântul într-un anumit fel. Se deduce din cuvintele «Nu faceți din mormântul meu un loc de adunare repetată». Cuvântul ʿīd arată felul anume interzis. Vizitarea mormântului Profetului ﷺ este una dintre cele mai bune fapte din această categorie, fiindcă ea cuprinde salutul adresat lui, iar dreptul său ﷺ este mai mare decât al altora. În privința amintirii Vieții de Apoi, însă, nu există deosebire între mormântul său și mormântul altcuiva.

Al cincilea: interdicția sa de a înmulți vizitele.

Al cincilea: interdicția sa de a înmulți vizitele. Se deduce din cuvintele «Nu faceți din mormântul meu un loc de adunare repetată». Aceasta nu presupune neapărat vizite dese: omul poate veni numai după un an și totuși să fi făcut din el un ʿīd, întrucât și în aceasta există un fel de înmulțire.

Al șaselea: îndemnul său de a face rugăciunea voluntară în casă.

Al șaselea: îndemnul său de a face rugăciunea voluntară în casă. Se deduce din cuvintele «Nu faceți din casele voastre morminte». S-a arătat că acestea au două înțelesuri: Primul înțeles: să nu fie îngropați morții în casă; acesta este sensul aparent al propoziției. Al doilea, care decurge din sens: să nu fie părăsită rugăciunea în ea.

Al șaptelea: ei știau că în cimitir nu se face rugăciunea.

Al șaptelea: ei știau că în cimitir nu se face rugăciunea. Se deduce din cuvintele «Nu faceți din casele voastre morminte», fiindcă, potrivit unuia dintre cele două înțelesuri, sensul este: nu părăsiți rugăciunea în ele. Rezultă că ei știau că în cimitire nu se face rugăciunea.

Al optulea: motivul acestei interdicții este că binecuvântările și salutul omului îi ajung chiar dacă se află departe. Nu este nevoie de ceea ce își închipuie cel care voiește apropierea.

Al optulea: motivul acestei interdicții este că binecuvântările și salutul omului îi ajung chiar dacă se află departe. Nu este nevoie de ceea ce își închipuie cel care voiește apropierea. El ﷺ a interzis ca mormântul său să fie făcut un loc de adunare repetată deoarece binecuvântările îi ajung oriunde s-ar afla omul; nu este nevoie să vină la mormântul său. De aceea îl salutăm și cerem binecuvântări pentru el din orice loc, iar salutul și binecuvântările îi ajung. Din acest motiv, ʿAlī ibn al-Ḥusayn a spus: «Tu și cel aflat în al-Andalus sunteți la fel».

Al nouălea: în al-barzakh, îi sunt înfățișate Profetului ﷺ faptele comunității sale privind binecuvântările și salutul adresate lui.

Al nouălea: în al-barzakh, îi sunt înfățișate Profetului ﷺ faptele comunității sale privind binecuvântările și salutul adresate lui. Adică numai acestea. Oricine cere binecuvântări pentru el ori îl salută, binecuvântările și salutul său îi sunt înfățișate. Aceasta se deduce din cuvintele: «Căci salutul vostru îmi ajunge oriunde v-ați afla».