Uṣūl min ʿIlm al-Uṣūl

Aḥkām este pluralul lui ḥukm. Din punct de vedere lingvistic, ḥukm înseamnă „judecată” sau „hotărâre”.

În terminologia de specialitate, hotărârea juridică este: ceea ce rezultă din adresarea Sharīʿah legată de faptele celor supuși responsabilității religioase (mukallafūn), sub forma unei cereri, a unei opțiuni sau a unei stabiliri juridice.

Prin „adresarea Sharīʿah” se înțeleg Coranul și Sunnah.

Prin „legată de faptele celor supuși responsabilității” se înțelege ceea ce privește acțiunile lor, fie că este vorba despre cuvinte sau fapte, despre a face ceva sau a se abține de la ceva. Sunt excluse astfel chestiunile care țin de credință, deoarece în această terminologie ele nu sunt numite aḥkām.

Prin „cei supuși responsabilității” se au în vedere cei cărora, prin natura lor, li se poate aplica responsabilitatea juridică. În această formulare intră, din acest punct de vedere, și copilul și persoana lipsită de discernământ.

Prin „cerere” se înțelege porunca sau interdicția, fie în mod obligatoriu, fie ca recomandare.

Prin „opțiune” se înțelege ceea ce este permis (mubāḥ).

Prin „stabilire juridică” se înțeleg validitatea, invaliditatea și alte lucruri asemănătoare pe care Legiuitorul le-a stabilit drept semne sau caracteristici pentru producerea ori anularea efectelor juridice.

Categoriile hotărârilor juridice

Hotărârile Sharīʿah se împart în două categorii: hotărâri normative (taklīfiyyah) și hotărâri de stabilire (waḍʿiyyah).

Hotărârile normative (al-aḥkām al-taklīfiyyah)

Hotărârile normative sunt cinci: obligatoriu (wājib), recomandat (mandūb), interzis (muḥarram), nerecomandat (makrūh) și permis (mubāḥ).

1. Obligatoriul (wājib). Din punct de vedere lingvistic, wājib înseamnă ceea ce este căzut/stabilit și ceea ce este necesar. În terminologia de specialitate: ceea ce Legiuitorul a poruncit în mod obligatoriu, precum cele cinci rugăciuni zilnice.

Prin formularea „ceea ce Legiuitorul a poruncit” sunt excluse lucrurile interzise, nerecomandate și permise. Prin formularea „în mod obligatoriu” este exclus ceea ce este doar recomandat.

Cel care îndeplinește un wājib din ascultare este răsplătit, iar cel care îl abandonează merită pedeapsă. Wājib-ul mai este numit farḍ, farīḍah, ḥatm și lāzim.

2. Recomandatul (mandūb). Din punct de vedere lingvistic, mandūb înseamnă „cel chemat”. În terminologia de specialitate: ceea ce Legiuitorul a poruncit fără a impune în mod obligatoriu, precum rugăciunile regulate suplimentare (al-rawātib).

Prin formularea „ceea ce Legiuitorul a poruncit” sunt excluse lucrurile interzise, nerecomandate și permise. Prin formularea „fără a impune în mod obligatoriu” este exclus wājib-ul.

Cel care îl îndeplinește din ascultare este răsplătit, iar cel care îl lasă nu este pedepsit. Se mai numește sunnah, masnūn, mustaḥabb și nafl.

3. Interzisul (muḥarram). Din punct de vedere lingvistic, muḥarram înseamnă „oprit”. În terminologia de specialitate: ceea ce Legiuitorul a interzis în mod obligatoriu, cerând abandonarea lui, precum nesupunerea față de părinți.

Prin formularea „ceea ce Legiuitorul a interzis” sunt excluse lucrurile obligatorii, recomandate și permise. Prin formularea „în mod obligatoriu, cerând abandonarea lui” este exclus makrūh-ul.

Cel care abandonează lucrul interzis din ascultare este răsplătit, iar cel care îl săvârșește merită pedeapsă. El mai este numit maḥẓūr sau mamnūʿ.

4. Nerecomandatul (makrūh). Din punct de vedere lingvistic, makrūh înseamnă „ceea ce este detestat”. În terminologia de specialitate: ceea ce Legiuitorul a interzis, dar nu într-un mod care impune obligatoriu abandonarea lui, precum a lua sau a oferi ceva cu mâna stângă.

Prin formularea „ceea ce Legiuitorul a interzis” sunt excluse lucrurile obligatorii, recomandate și permise. Prin formularea „nu într-un mod care impune obligatoriu abandonarea lui” este exclus muḥarram-ul.

Cel care abandonează un makrūh din ascultare este răsplătit, iar cel care îl face nu este pedepsit.

5. Permisul (mubāḥ). Din punct de vedere lingvistic, mubāḥ înseamnă „declarat/deschis” și „îngăduit”. În terminologia de specialitate: ceea ce, prin el însuși, nu este legat nici de o poruncă și nici de o interdicție, precum a mânca noaptea în Ramaḍān.

Prin formularea „nu este legat de o poruncă” sunt excluse wājib-ul și mandūb-ul, iar prin „nici de o interdicție” sunt excluse muḥarram-ul și makrūh-ul.

Prin formularea „prin el însuși” este avut în vedere faptul că un lucru permis poate ajunge să fie legat de o poruncă fiindcă servește drept mijloc către ceva poruncit, sau de o interdicție fiindcă servește drept mijloc către ceva interzis. În acest caz, el primește hotărârea scopului către care conduce, fără ca aceasta să-i înlăture caracterul de bază de lucru permis.

Atât timp cât rămâne în starea de simplă permisiune, asupra lui nu se leagă nici răsplată, nici pedeapsă. Mubāḥ-ul mai este numit ḥalāl și jāʾiz.

Hotărârile de stabilire (al-aḥkām al-waḍʿiyyah)

Hotărârile de stabilire sunt semnele pe care Legiuitorul le-a instituit pentru constatarea existenței sau inexistenței unui lucru, ori pentru producerea sau anularea efectelor lui juridice. Din această categorie fac parte validitatea (ṣiḥḥah) și invaliditatea (fasād).

1. Validul (ṣaḥīḥ). Din punct de vedere lingvistic, ṣaḥīḥ este ceea ce este sănătos, lipsit de boală. În terminologia de specialitate: actul ale cărui efecte se produc, fie că este o adorare, fie un contract.

O adorare validă este aceea prin care obligația este îndeplinită și cererea juridică încetează. Un contract valid este acela ale cărui efecte se produc odată cu existența lui; de pildă, dobândirea proprietății prin contractul de vânzare.

Un lucru nu poate fi valid decât dacă toate condițiile sale sunt îndeplinite și toate impedimentele sunt absente.

Exemplu în adorări: rugăciunea este îndeplinită în timpul ei, cu toate condițiile, stâlpii și obligațiile sale. Exemplu în contracte: se încheie o vânzare ale cărei condiții cunoscute sunt toate îndeplinite și ale cărei impedimente lipsesc.

Dacă lipsește una dintre condiții sau există un impediment, validitatea nu poate exista.

Exemplul lipsei unei condiții într-o adorare: cineva se roagă fără purificare. Exemplul lipsei unei condiții într-un contract: cineva vinde ceea ce nu deține. Exemplul existenței unui impediment într-o adorare: cineva efectuează o rugăciune voluntară absolută într-un timp în care rugăciunea voluntară este interzisă. Exemplul existenței unui impediment într-un contract: cineva vinde unui om asupra căruia rugăciunea de vineri este obligatorie, după al doilea adhān al rugăciunii de vineri, într-o situație în care vânzarea nu este permisă.

2. Invalidul (fāsid). Din punct de vedere lingvistic, înseamnă ceea ce se pierde și ajunge la pagubă. În terminologia de specialitate: actul ale cărui efecte nu se produc, fie că este o adorare, fie un contract.

O adorare invalidă este aceea prin care obligația nu este îndeplinită și cererea juridică nu încetează, precum rugăciunea efectuată înainte de intrarea timpului ei. Un contract invalid este acela ale cărui efecte juridice nu se produc, precum vânzarea unui lucru necunoscut.

Orice act invalid dintre adorări, contracte și condiții contractuale este interzis, deoarece constituie o depășire a limitelor lui Allah și o luare în batjocură a semnelor Sale, iar Profetul ﷺ i-a mustrat pe cei care au impus condiții care nu se află în Cartea lui Allah.¹

Termenii fāsid („invalid”) și bāṭil („nul”) au același sens, cu excepția a două situații în terminologia juriștilor:

a. În iḥrām: ei numesc fāsid iḥrām-ul în care persoana aflată în stare de iḥrām are raport sexual înainte de prima ieșire parțială din iḥrām (al-taḥallul al-awwal), iar bāṭil situația în care persoana apostaziază de la Islam.

b. În căsătorie: ei numesc fāsid o căsătorie asupra invalidității căreia savanții au opinii diferite, precum căsătoria fără walī, iar bāṭil o căsătorie asupra nulității căreia există consens, precum căsătoria cu o femeie aflată în perioada de așteptare (ʿiddah).