Uṣūl min ʿIlm al-Uṣūl

Definiția

În limbă, ijtihād înseamnă depunerea întregului efort pentru a ajunge la un lucru dificil. În terminologie, înseamnă depunerea întregului efort pentru a ajunge la o hotărâre juridică a Sharīʿah. Mujtahidul este cel care își depune efortul în acest scop.

Condițiile ijtihād-ului

Ijtihād-ul are mai multe condiții, dintre care:

1. Mujtahidul să cunoască din dovezile Sharīʿah ceea ce îi este necesar pentru ijtihād-ul său, precum versetele și hadithurile care conțin hotărâri juridice.

2. Să cunoască ceea ce este necesar pentru a distinge autenticitatea și slăbiciunea hadithului, precum cunoașterea isnād-ului, a transmițătorilor și a altor aspecte relevante.

3. Să cunoască textele abrogatoare și abrogate și locurile în care există ijmāʿ, pentru a nu emite o hotărâre pe baza unui text abrogat sau contrară consensului.

4. Să cunoască dintre dovezi acele elemente care modifică hotărârea, precum particularizarea, restricționarea și altele asemănătoare, pentru a nu emite o hotărâre care le contrazice.

5. Să cunoască din limba arabă și din uṣūl al-fiqh ceea ce privește indicațiile expresiilor: generalul și particularul, absolutul și restricționatul, mujmal-ul și mubayyan-ul și cele asemănătoare, astfel încât să judece potrivit sensurilor pe care acestea le indică.

6. Să aibă capacitatea prin care poate deduce hotărârile din dovezile lor.

Ijtihād-ul poate fi divizibil: o persoană poate atinge nivelul ijtihād-ului într-un singur capitol al cunoașterii sau chiar într-o anumită problemă, fără a fi mujtahid în toate domeniile.

Ceea ce îi revine mujtahidului

Mujtahidul trebuie să își depună întregul efort pentru a cunoaște adevărul, apoi să judece potrivit a ceea ce i-a devenit evident.

Dacă ajunge la hotărârea corectă, are două răsplăți: una pentru ijtihād-ul său și una pentru atingerea adevărului, deoarece atingerea adevărului înseamnă clarificarea lui și punerea lui în practică. Dacă greșește, are o singură răsplată, iar greșeala îi este iertată, potrivit cuvântului Profetului ﷺ: „Dacă judecătorul judecă și face ijtihād, apoi ajunge la hotărârea corectă, are două răsplăți; iar dacă judecă și face ijtihād, apoi greșește, are o răsplată.”⁶⁵

Dacă hotărârea nu îi devine evidentă, este obligatoriu să se oprească. În această situație îi este permis să urmeze taqlīd-ul din necesitate.