Uṣūl min ʿIlm al-Uṣūl

Definiția sa

Uṣūl al-fiqh poate fi definit din două perspective:

1. Din perspectiva celor două cuvinte care alcătuiesc expresia, adică „uṣūl” și „fiqh”.

Uṣūl este pluralul lui aṣl, adică „fundament” sau „origine”: ceea ce servește drept bază pentru altceva. De pildă, fundamentul unui zid este temelia sa, iar originea unui copac este partea din care se ramifică crengile sale. Allah Preaînaltul spune:

„Nu vezi cum Allah dă drept pildă un cuvânt bun asemenea unui copac bun, a cărui rădăcină este trainică, iar ramurile sale sunt în cer?”

Fiqh, din punct de vedere lingvistic, înseamnă „înțelegere”. Autorul citează apoi cuvântul lui Allah:

„Și dezleagă nodul limbii mele.” [Ṭā-Hā 20:27] Notă: în textul tipărit este citat numai versetul 27. Legătura lexicală explicită cu sensul de „înțelegere” apare în continuarea imediată a pasajului coranic, nu în fragmentul tipărit aici; traducerea păstrează însă citatul exact al sursei.

În terminologia de specialitate, fiqh-ul este: cunoașterea hotărârilor juridice islamice practice pe baza dovezilor lor detaliate.

Prin „cunoaștere” se au în vedere atât cunoașterea certă, cât și aprecierea predominantă (ẓann), deoarece perceperea hotărârilor de fiqh poate fi uneori certă și alteori probabilă, cum se întâmplă în numeroase chestiuni de fiqh.

Prin „hotărâri juridice islamice” se înțeleg hotărârile primite din Sharīʿah, precum obligația și interdicția. Această precizare exclude judecățile raționale, precum faptul că întregul este mai mare decât partea, și judecățile obișnuite bazate pe experiență, precum constatarea că într-o noapte rece și senină poate cădea rouă.

Prin „practice” se au în vedere chestiunile care nu țin de credință, precum rugăciunea și zakāh-ul. Sunt excluse astfel chestiunile de credință, precum afirmarea unicității lui Allah și cunoașterea Numelor și Atributelor Sale; acestea nu se numesc fiqh în această terminologie.

Prin „pe baza dovezilor lor detaliate” se au în vedere dovezile de fiqh legate de probleme juridice concrete. Această precizare exclude uṣūl al-fiqh, deoarece acesta studiază dovezile generale și principiile globale ale fiqh-ului.

2. Din perspectiva faptului că expresia „uṣūl al-fiqh” a devenit numele acestei discipline. În acest sens, ea se definește astfel: știința care cercetează dovezile generale ale fiqh-ului, modul de folosire a lor pentru deducerea hotărârilor și situația celui care deduce aceste hotărâri.

Prin „dovezile generale” se înțeleg regulile de ansamblu, precum: „porunca indică obligația”, „interdicția indică prohibiția” și „validitatea implică producerea efectelor juridice”. Dovezile detaliate sunt astfel excluse; în uṣūl al-fiqh ele sunt menționate numai pentru a ilustra o regulă.

Prin „modul în care se deduc hotărârile din ele” se înțelege cunoașterea felului în care hotărârile sunt extrase din dovezi, prin studierea regulilor expresiilor și a semnificațiilor lor: general și particular, absolut și restricționat, abrogator și abrogat și alte asemenea teme. Prin cunoașterea acestora se pot deduce hotărârile juridice din dovezile fiqh-ului.

Prin „situația celui care deduce” se înțelege cunoașterea situației mujtahidului. El este numit în definiția arabă al-mustafīd, adică cel care obține el însuși hotărârile din dovezile lor după ce a atins nivelul ijtihād-ului. De aceea, uṣūl al-fiqh studiază mujtahidul, condițiile ijtihād-ului, hotărârea referitoare la acesta și chestiuni asemănătoare.

Folosul științei uṣūl al-fiqh

Uṣūl al-fiqh este o știință de mare valoare, deosebit de importantă și bogată în folos. Beneficiul ei este dobândirea capacității prin care cineva poate extrage hotărârile juridice islamice din dovezile lor pe baze corecte.

Primul care a sistematizat-o ca disciplină independentă a fost imamul al-Shāfiʿī, Muḥammad ibn Idrīs رحمه الله. După el, savanții au continuat această muncă și au scris lucrări de diferite feluri: în proză și în versuri, concise și ample, până când uṣūl al-fiqh a devenit o disciplină de sine stătătoare, cu propria sa structură și propriile sale caracteristici.