Uṣūl min ʿIlm al-Uṣūl

Muftī-ul este cel care informează despre o hotărâre juridică a Sharīʿah. Mustaftī-ul este cel care întreabă despre o hotărâre juridică a Sharīʿah.

Condițiile pentru permisiunea de a da fatwā

Pentru ca unei persoane să-i fie permis să dea fatwā, sunt necesare mai multe condiții, dintre care:

1. Muftī-ul trebuie să cunoască hotărârea fie cu certitudine, fie pe baza unei aprecieri preponderente. Dacă nu o cunoaște în acest fel, trebuie să se abțină de la a da fatwā.

2. Trebuie să înțeleagă întrebarea în mod complet, astfel încât să poată aplica hotărârea corectă situației descrise, deoarece hotărârea asupra unui lucru depinde de înțelegerea corectă a acelui lucru.

Dacă sensul cuvintelor celui care întreabă îi este neclar, trebuie să-l întrebe ce anume intenționează. Dacă răspunsul depinde de anumite detalii, trebuie fie să ceară acele detalii, fie să le precizeze el însuși în răspuns.

De exemplu, dacă este întrebat despre un om care a murit lăsând în urmă o fiică, un frate și un unchi patern, frate bun al tatălui, trebuie să întrebe dacă fratele este frate pe linie maternă sau nu. Sau poate detalia direct: dacă este frate doar pe linie maternă, nu primește nimic, iar ceea ce rămâne după partea fiicei revine unchiului patern; dacă este frate din altă categorie decât cea maternă, ceea ce rămâne după partea fiicei îi revine lui, iar unchiul nu primește nimic.

3. Muftī-ul trebuie să aibă mintea liniștită, astfel încât să poată înțelege corect problema și să o confrunte cu dovezile Sharīʿah. De aceea nu trebuie să dea fatwā atunci când mintea îi este tulburată de mânie, îngrijorare, plictiseală sau alte stări asemănătoare.

Când devine obligatorie fatwā

Pentru ca răspunsul juridic să devină obligatoriu pentru muftī, sunt necesare condiții, dintre care:

1. Situația despre care este întrebat să fi avut loc efectiv. Dacă ea nu a avut loc, răspunsul nu este obligatoriu din lipsa unei necesități. Excepție este atunci când intenția celui care întreabă este învățarea; în acest caz nu este permisă ascunderea cunoașterii, iar muftī-ul trebuie să răspundă atunci când este întrebat.

2. Muftī-ul să nu știe despre cel care întreabă că urmărește doar să-l pună în dificultate, să vâneze opiniile mai ușoare (rukhaṣ), să pună opiniile savanților unele împotriva altora sau să urmărească alte scopuri rele. Dacă știe că acesta este scopul întrebării, nu este obligat să răspundă.

3. Fatwā să nu ducă la un rău mai mare decât cel pe care îl îndepărtează. Dacă răspunsul ar produce un rău mai mare, este obligatoriu să se abțină de la el, pentru a îndepărta răul mai grav prin suportarea celui mai ușor.

Ceea ce îi revine celui care cere fatwā

Cel care cere fatwā trebuie să țină seama de următoarele:

1. Să urmărească, prin întrebarea sa, adevărul și punerea lui în practică, nu căutarea opiniilor mai ușoare, încercarea de a-l pune pe muftī în încurcătură sau alte scopuri rele.

2. Să nu întrebe decât pe cine știe sau consideră cu mare probabilitate că este calificat să dea fatwā. Este recomandat să aleagă, dintre cei capabili să dea fatwā, pe cel mai de încredere în privința științei și a evlaviei; unii savanți au spus că acest lucru este obligatoriu.

3. Să-și descrie situația în mod sincer și precis. Exemplu este întrebarea: „Călătorim pe mare și purtăm cu noi puțină apă. Dacă o folosim pentru wuḍūʾ, ne va fi sete. Putem face wuḍūʾ cu apa mării?”

4. Să fie atent la răspunsul muftī-ului și să nu plece de la el până când nu a înțeles răspunsul pe deplin.