Uṣūl min ʿIlm al-Uṣūl

Definiția

În limbă, al-ʿāmm înseamnă „cuprinzător, general”. În terminologia uṣūl al-fiqh, este expresia care îi cuprinde pe toți indivizii cărora li se aplică, fără o limită numerică prestabilită. De exemplu, Allah spune:

„Cu adevărat, cei evlavioși se vor afla în desfătare.” [al-Infiṭār 82:13]

Prin „îi cuprinde pe toți indivizii” sunt excluse expresiile care desemnează doar un singur individ, precum un nume propriu, precum și un substantiv nehotărât aflat într-un context afirmativ. De exemplu:

„...eliberarea unui sclav...” [al-Mujādilah 58:3]

Expresia nu îi cuprinde aici pe toți indivizii categoriei, ci cere un singur individ nedefinit dintre ei.

Prin „fără o limită numerică prestabilită” sunt excluse expresiile care îi cuprind pe toți membrii unui grup, dar într-un număr determinat, precum „o sută”, „o mie” și alte numerale.

Formele care exprimă generalitatea

Formele generalității sunt șapte:

1. Cuvintele care indică generalitatea prin însăși semnificația lor, precum kull (fiecare/toate), jamīʿ (toți), kāffah, qāṭibah și ʿāmmah. Allah spune:

„Cu adevărat, Noi am creat toate lucrurile după o măsură.” [al-Qamar 54:49]

2. Numele condiționale, precum în cuvântul lui Allah:

„Cine face o faptă bună, o face pentru sine.” [al-Jāthiyah 45:15]

„Oriunde vă întoarceți, acolo este Fața lui Allah.” [al-Baqarah 2:115]

3. Pronumele și numele interogative, precum:

„Atunci cine vă va aduce apă curgătoare?” [al-Mulk 67:30]

„Ce le-ați răspuns trimișilor?” [al-Qaṣaṣ 28:65]

„Așadar, încotro vă îndreptați?” [at-Takwīr 81:26]

4. Pronumele relative, precum:

„Iar cel care a venit cu adevărul și cel care l-a confirmat — aceștia sunt cei cu taqwā.” [az-Zumar 39:33]

„Pe cei care se străduiesc pentru Noi îi vom călăuzi cu siguranță pe căile Noastre.” [al-ʿAnkabūt 29:69]

„Cu adevărat, în aceasta este o învățătură pentru cel care se teme.” [an-Nāziʿāt 79:26]

„Ale lui Allah sunt toate cele din ceruri și toate cele de pe pământ.” [Āl ʿImrān 3:129]

5. Substantivul nehotărât într-un context de negare, interdicție, condiție sau întrebare retorică de negare. Exemple:

„Nu există nicio divinitate [adevărată] în afară de Allah.” [Āl ʿImrān 3:62]

„Adorați-L pe Allah și nu-I asociați nimic.” [an-Nisāʾ 4:36]

„Dacă arătați ceva sau îl ascundeți, cu adevărat Allah este Cunoscător al tuturor lucrurilor.” [al-Aḥzāb 33:54]

„Ce altă divinitate în afară de Allah v-ar aduce lumină? Oare nu auziți?” [al-Qaṣaṣ 28:71]

6. Cuvântul definit prin construcție posesivă (iḍāfah), fie la singular, fie la plural. De exemplu:

„Și amintiți-vă binecuvântarea lui Allah asupra voastră.” [al-Aʿrāf 7:74]

7. Cuvântul definit prin articolul al- folosit pentru cuprinderea întregii categorii, fie la singular, fie la plural. De exemplu:

„Omul a fost creat slab.” [an-Nisāʾ 4:28]

„Iar când copiii dintre voi ajung la pubertate, să ceară permisiune așa cum au cerut-o cei dinaintea lor.” [an-Nūr 24:59]

În ceea ce privește articolul al- de referire la ceva cunoscut anterior (al-ʿahdiyyah), întinderea lui urmează lucrul la care se referă: dacă referentul este general, expresia este generală; dacă referentul este particular, expresia este particulară.

Exemplu pentru referentul general este cuvântul lui Allah despre îngeri:

„Când Domnul tău le-a spus îngerilor: «Voi crea un om din lut. Când îl voi desăvârși și voi sufla în el din duhul creat de Mine, cădeți înaintea lui în prosternare.» Atunci îngerii s-au prosternat cu toții, împreună.” [Ṣād 38:71-73]

Exemplu pentru referentul particular este cuvântul lui Allah:

„Așa cum am trimis la Faraon un trimis. Dar Faraon nu i-a dat ascultare Trimisului, așa că l-am apucat cu o apucare grea.” [al-Muzzammil 73:15-16]

Articolul al- folosit pentru indicarea genului ca specie (li-bayān al-jins) nu îi cuprinde în mod necesar pe toți indivizii. Dacă spui: „bărbatul este mai bun decât femeia” sau „bărbații sunt mai buni decât femeile”, nu înseamnă că fiecare bărbat este mai bun decât fiecare femeie. Sensul este că genul bărbaților, ca gen, are o întâietate față de genul femeilor, deși unele femei pot fi mai bune decât unii bărbați.

Aplicarea textului general

Trebuie să se lucreze potrivit generalității unei expresii generale până când se dovedește că ea a fost particularizată. Motivul este că textele Coranului și ale Sunnah trebuie aplicate potrivit semnificației pe care o indică, până când există o dovadă care cere altceva.

Dacă o formulare generală a fost revelată sau rostită din cauza unei situații particulare, se aplică generalitatea expresiei, deoarece regula este: „Se ia în considerare generalitatea formulării, nu particularitatea cauzei.” Excepție face situația în care există o dovadă că textul general trebuie restrâns la cazuri asemănătoare cu împrejurarea care a determinat rostirea lui.

Exemplu în care nu există o dovadă a particularizării: versetele despre ẓihār au fost revelate din cauza ẓihār-ului făcut de Aws ibn aṣ-Ṣāmit, însă hotărârea este generală și se aplică lui și oricui se află în aceeași categorie juridică.

Exemplu în care dovada arată că formularea generală este particularizată este cuvântul Profetului ﷺ: „Nu este din birr să postești în călătorie.” Motivul rostirii a fost că Profetul ﷺ, aflat într-o călătorie, a văzut o aglomerație și un om asupra căruia oamenii făceau umbră. El a întrebat: „Ce este aceasta?” I s-a spus: „Este postitor.” Atunci a spus: „Nu este din birr să postești în călătorie.”¹⁵

Această formulare generală se aplică celui a cărui stare seamănă cu starea acelui om, adică persoanei pentru care postul în călătorie este greu și împovărător. Dovada particularizării este că Profetul ﷺ însuși postea în călătorie atunci când postul nu îi producea dificultate; iar el ﷺ nu ar fi făcut ceea ce nu este birr.¹⁶