Text integral · Pasaje · 50
Contradicția aparentă dintre dovezi (at-Taʿāruḍ)
Definiția
În limbă, taʿāruḍ înseamnă confruntare și împiedicare reciprocă. În terminologie, înseamnă opoziția dintre două dovezi în așa fel încât una dintre ele contrazice, la prima vedere, ceea ce indică cealaltă.
Contradicția aparentă dintre dovezi se împarte în patru categorii:
Prima categorie: două dovezi generale
Atunci când contradicția aparentă este între două dovezi generale, există patru situații:
1. Dacă cele două dovezi pot fi armonizate, astfel încât fiecare să fie aplicată unei situații în care nu o contrazice pe cealaltă, armonizarea lor este obligatorie.
Exemplu este cuvântul lui Allah către Profetul Său ﷺ:
وَإِنَّكَ لَتَهْدِي إِلَى صِرَاطٍ مُسْتَقِيمٍ
„Și, cu adevărat, tu călăuzești către o cale dreaptă.” [ash-Shūrā 42:52]
[ash-Shūrā 42:52]
și cuvântul Său:
إِنَّكَ لَا تَهْدِي مَنْ أَحْبَبْتَ
„Cu adevărat, tu nu-l poți călăuzi pe cel pe care îl iubești.” [al-Qaṣaṣ 28:56]
[al-Qaṣaṣ 28:56]
Cele două versete se armonizează astfel: primul se referă la călăuzirea prin indicarea și explicarea adevărului (hidāyat ad-dalālah), iar aceasta îi aparține Mesagerului ﷺ; al doilea se referă la călăuzirea prin acordarea succesului de a primi și de a urma adevărul (hidāyat at-tawfīq), iar aceasta se află numai în Mâna lui Allah și nu este stăpânită nici de Mesagerul ﷺ, nici de altcineva.
2. Dacă armonizarea nu este posibilă, iar cronologia este cunoscută, dovada ulterioară o abrogă pe cea anterioară; se lucrează cu cea ulterioară, nu cu prima.
Exemplu este cuvântul lui Allah referitor la post:
فَمَنْ تَطَوَّعَ خَيْرًا فَهُوَ خَيْرٌ لَهُ وَأَنْ تَصُومُوا خَيْرٌ لَكُمْ
„Iar cine face de bunăvoie un bine, este mai bine pentru el; iar să postiți este mai bine pentru voi.” [al-Baqarah 2:184]
[al-Baqarah 2:184]
Acest verset arată posibilitatea alegerii între hrănire și post, cu preferință pentru post. Apoi Allah a spus:
فَمَنْ شَهِدَ مِنْكُمُ الشَّهْرَ فَلْيَصُمْهُ وَمَنْ كَانَ مَرِيضًا أَوْ عَلَى سَفَرٍ فَعِدَّةٌ مِنْ أَيَّامٍ أُخَرَ
„Așadar, cine dintre voi este prezent în această lună să o postească; iar cine este bolnav sau în călătorie, să postească un număr egal de alte zile.” [al-Baqarah 2:185]
[al-Baqarah 2:185]
Acest al doilea verset impune postul în timpul lunii pentru cel care nu este bolnav și nici călător și impune recuperarea lui pentru bolnav și călător. El este ulterior primului și, prin urmare, îl abrogă, după cum indică hadithul lui Salamah ibn al-Akwaʿ رضي الله عنه, autentificat în cele două Ṣaḥīḥ-uri și în alte surse.52
3. Dacă nu se cunoaște cronologia, se lucrează cu dovada mai puternică, atunci când există un criteriu de preferință.
Prima relatare este preferată: pentru că este mai prudentă, pentru că are mai multe căi de transmitere și mai mulți savanți au declarat-o autentică și pentru că ea transferă hotărârea de la starea inițială, aducând astfel o cunoaștere suplimentară.
4. Dacă nu există niciun criteriu de preferință, este obligatorie suspendarea judecății. Autorul precizează că nu există pentru această situație un exemplu autentic.
A doua categorie: două dovezi particulare
Când contradicția aparentă este între două dovezi particulare, există, de asemenea, patru situații:
1. Dacă ele pot fi armonizate, armonizarea este obligatorie.
Exemplu: în relatarea lui Jābir رضي الله عنه despre descrierea Hajjului Profetului ﷺ se spune că, în Ziua Sacrificiului, Profetul ﷺ a făcut rugăciunea Ẓuhr în Makkah. În relatarea lui Ibn ʿUmar رضي الله عنهما se spune că a făcut-o în Minā. Cele două relatări pot fi armonizate spunând că a făcut rugăciunea în Makkah, iar când a ieșit spre Minā a repetat-o împreună cu Companionii care se aflau acolo.5556
2. Dacă armonizarea nu este posibilă și se cunoaște cronologia, textul ulterior îl abrogă pe cel anterior.
Exemplu sunt cuvintele lui Allah:
يَا أَيُّهَا النَّبِيُّ إِنَّا أَحْلَلْنَا لَكَ أَزْوَاجَكَ اللَّاتِي آتَيْتَ أُجُورَهُنَّ ...
„O, Profetule! Noi ți-am făcut permise soțiile tale cărora le-ai dat darurile lor de nuntă...” [al-Aḥzāb 33:50]
[al-Aḥzāb 33:50]
și:
لَا يَحِلُّ لَكَ النِّسَاءُ مِنْ بَعْدُ وَلَا أَنْ تَبَدَّلَ بِهِنَّ مِنْ أَزْوَاجٍ وَلَوْ أَعْجَبَكَ حُسْنُهُنَّ
„Nu îți mai sunt permise alte femei după aceasta și nici să le schimbi cu alte soții, chiar dacă frumusețea lor te-ar încânta.” [al-Aḥzāb 33:52]
[al-Aḥzāb 33:52]
Potrivit uneia dintre opinii, al doilea verset îl abrogă pe primul.
3. Dacă abrogarea nu poate fi stabilită, se urmează dovada mai puternică, dacă există un criteriu de preferință.
Exemplu: Maymūnah رضي الله عنها relatează că Profetul ﷺ s-a căsătorit cu ea în timp ce nu se afla în iḥrām, pe când Ibn ʿAbbās رضي الله عنهما relatează că s-a căsătorit cu ea în timp ce se afla în iḥrām. Prima relatare este preferată deoarece Maymūnah este persoana direct implicată în eveniment și îl cunoaște mai bine. Relatarea ei este sprijinită și de hadithul lui Abū Rāfiʿ رضي الله عنه, care a spus că Profetul ﷺ s-a căsătorit cu ea când nu se afla în iḥrām și că el a fost mesagerul dintre cei doi.575859
4. Dacă nu există niciun criteriu de preferință, este obligatorie suspendarea judecății. Autorul spune că nu există pentru aceasta un exemplu autentic.
A treia categorie: o dovadă generală și una particulară
Dacă una dintre cele două dovezi este generală, iar cealaltă particulară, dovada generală este particularizată prin cea particulară.
Exemplu este cuvântul Profetului ﷺ: „Din ceea ce este udat de cer se datorează a zecea parte”, împreună cu cuvântul său: „Nu există zakāh pentru mai puțin de cinci awsuq.” Primul text este particularizat prin al doilea; astfel, zakāh nu devine obligatorie decât pentru cantitatea care atinge cinci awsuq.6061
A patra categorie: fiecare dovadă este mai generală într-o privință și mai particulară în alta
Dacă cele două texte se intersectează astfel încât fiecare este mai general decât celălalt într-o privință și mai particular în alta, există trei situații:
1. Dacă există o dovadă care arată că generalitatea unuia dintre texte trebuie particularizată prin celălalt, se procedează astfel.
Exemplu sunt cuvintele lui Allah:
وَالَّذِينَ يُتَوَفَّوْنَ مِنْكُمْ وَيَذَرُونَ أَزْوَاجًا يَتَرَبَّصْنَ بِأَنْفُسِهِنَّ أَرْبَعَةَ أَشْهُرٍ وَعَشْرًا
„Iar aceia dintre voi care mor și lasă în urmă soții, acestea să aștepte, pentru ele însele, patru luni și zece zile.” [al-Baqarah 2:234]
[al-Baqarah 2:234]
și:
وَأُولَاتُ الْأَحْمَالِ أَجَلُهُنَّ أَنْ يَضَعْنَ حَمْلَهُنَّ
„Iar pentru femeile însărcinate, termenul lor este până când își nasc sarcina.” [aṭ-Ṭalāq 65:4]
[aṭ-Ṭalāq 65:4]
Primul text este particular în privința femeii al cărei soț a murit, dar general în privința femeii însărcinate și neînsărcinate. Al doilea este particular în privința femeii însărcinate, dar general în privința celei al cărei soț a murit și a celei aflate într-o altă situație. Dovada arată însă că generalitatea primului text este particularizată prin al doilea: Subayʿah al-Aslamiyyah رضي الله عنها a născut la câteva nopți după moartea soțului ei, iar Profetul ﷺ i-a permis să se căsătorească. Prin urmare, perioada de așteptare a femeii însărcinate se încheie odată cu nașterea, indiferent dacă soțul ei a murit sau nu.62
2. Dacă nu există o dovadă explicită care să particularizeze generalitatea unuia dintre texte prin celălalt, se lucrează cu ceea ce este mai puternic.
Primul text este particular în privința tahiyyat al-masjid, dar general în privința timpului. Al doilea este particular în privința timpului, dar general în privința rugăciunii, incluzând tahiyyat al-masjid și alte rugăciuni. Opinia mai puternică este particularizarea generalității celui de-al doilea prin primul; astfel, tahiyyat al-masjid este permisă și în momentele în care rugăciunea voluntară, în general, este interzisă. Această preferință se întărește prin faptul că generalitatea celui de-al doilea text a fost deja particularizată și prin alte situații, precum recuperarea unei rugăciuni obligatorii și repetarea rugăciunii împreună cu congregația; prin urmare, generalitatea lui este mai slabă.
3. Dacă nu există nici dovadă, nici criteriu de preferință prin care generalitatea unuia să fie particularizată prin celălalt, se lucrează cu fiecare text în situațiile în care nu se contrazic, iar în situația exactă de conflict se suspendă judecata.
Totuși, în realitate, textele revelației nu pot intra într-o contradicție care să nu poată fi rezolvată prin armonizare, abrogare sau preferință, deoarece textele nu se contrazic, iar Mesagerul ﷺ a explicat și a transmis religia. O asemenea dificultate poate apărea doar din perspectiva mujtahidului, din cauza limitării cunoașterii sale. Iar Allah știe cel mai bine.
Notele originale
Al-Bukhārī, nr. 4507, Kitāb at-Tafsīr, capitolul 26; Muslim, nr. 1145, Kitāb aṣ-Ṣiyām, capitolul 25, privind abrogarea versetului „Iar asupra celor care îl pot [posti] este o răscumpărare...” prin versetul „Cine dintre voi este prezent în această lună să o postească”.
Abū Dāwūd, nr. 182; at-Tirmidhī, nr. 85; an-Nasāʾī, as-Sunan aṣ-Ṣughrā, nr. 165; Ibn Mājah, nr. 483.
Abū Dāwūd, nr. 181; at-Tirmidhī, nr. 82; Ibn Mājah, nr. 481; an-Nasāʾī, as-Sunan aṣ-Ṣughrā, nr. 444; Aḥmad, al-Musnad, 6/406, nr. 27334; declarat autentic și de Ibn Ḥibbān, nr. 213 din al-Mawārid, Kitāb aṭ-Ṭahārah, capitolul 29.
Al-Bukhārī, nr. 1653, Kitāb al-Ḥajj, capitolul 83; Muslim, nr. 1309, Kitāb al-Ḥajj, capitolul 58, din hadithul lui Anas; Muslim, nr. 1308, din hadithul lui Ibn ʿUmar.
Muslim, nr. 1218, în hadithul lung al lui Jābir, Kitāb al-Ḥajj, capitolul 19: Ḥajjat an-Nabī ﷺ.
Ibn Ḥibbān, nr. 1272 din al-Mawārid, Kitāb an-Nikāḥ, capitolul 14; Aḥmad, al-Musnad, 6/392, nr. 27241; at-Tirmidhī, nr. 841, Kitāb al-Ḥajj, capitolul 23, care l-a numit ḥasan. Al-Albānī l-a considerat slab.
Al-Bukhārī, nr. 5114, Kitāb an-Nikāḥ, capitolul 30: Nikāḥ al-muḥrim; Muslim, nr. 1410, Kitāb an-Nikāḥ, capitolul 5.
Muslim, nr. 1411, din hadithul lui Maymūnah, Kitāb an-Nikāḥ, capitolul 5; și nr. 1410 din hadithul lui Ibn ʿAbbās. Ibn ʿAbd al-Barr spune în at-Tamhīd, 3/152, că relatările de la Maymūnah sunt mutawātir.
Hadith citat anterior în lucrare; ediția arabă trimite la p. 43, nota 2.
Hadith citat anterior în lucrare; ediția arabă trimite la p. 43, nota 1.
Al-Bukhārī, nr. 5318, Kitāb aṭ-Ṭalāq, capitolul 39, la versetul „Iar pentru femeile însărcinate, termenul lor este până când își nasc sarcina”; Muslim, nr. 1485, Kitāb aṭ-Ṭalāq, capitolul 8.
Al-Bukhārī, nr. 586, Kitāb Mawāqīt aṣ-Ṣalāh, capitolul 31; Muslim, nr. 827, Kitāb Ṣalāt al-Musāfirīn wa-Qaṣrihā, capitolul 51.
Al-Bukhārī, nr. 444, Kitāb aṣ-Ṣalāh, capitolul 60: „Când intră în moschee, să facă două rakʿah”; Muslim, nr. 714, Kitāb Ṣalāt al-Musāfirīn wa-Qaṣrihā, capitolul 5.