Uṣūl min ʿIlm al-Uṣūl

Definiția

În limbă, qiyās înseamnă „măsurare” și „egalizare”. În terminologie, este punerea unui caz derivat (farʿ) pe același plan cu un caz de bază (aṣl) în privința unei hotărâri, datorită unei cauze juridice comune (ʿillah).

Farʿ este cazul asupra căruia se face analogia. Aṣl este cazul cu care se face analogia. Hotărârea (ḥukm) este ceea ce impune dovada din Sharīʿah, precum obligație, interdicție, validitate, invaliditate și altele. ʿIllah este sensul sau caracteristica datorită căreia hotărârea cazului de bază a fost stabilită. Aceste patru elemente sunt stâlpii qiyās-ului.

Qiyās-ul este una dintre dovezile prin care se stabilesc hotărârile Sharīʿah. Coranul, Sunnah și cuvintele Companionilor indică recunoașterea lui ca dovadă.

Dintre dovezile din Coran sunt:

1. Cuvântul lui Allah:

„Allah este Cel care a coborât Cartea cu adevărul și Balanța.” [ash-Shūrā 42:17]

Mīzān este ceea prin care lucrurile sunt cântărite și comparate unul cu altul.

2. Cuvintele lui Allah:

„Așa cum am început prima creație, tot astfel o vom repeta.” [al-Anbiyāʾ 21:104]

„Allah este Cel care trimite vânturile, iar ele ridică norii; Noi îi mânăm către un ținut mort și prin ei dăm viață pământului după moartea lui. Tot astfel va fi învierea.” [Fāṭir 35:9]

Allah a asemănat refacerea creației cu prima creație și învierea morților cu readucerea la viață a pământului. Aceasta este analogie.

Dintre dovezile din Sunnah sunt:

1. Profetul ﷺ i-a spus femeii care îl întrebase despre postul datorat de mama sa după moarte: „Ce crezi: dacă mama ta ar fi avut o datorie și tu ai fi plătit-o pentru ea, ar fi fost aceasta îndeplinită în locul ei?” Ea a răspuns: „Da.” El a spus: „Atunci postește pentru mama ta.”⁴⁴

2. Un bărbat a venit la Profet ﷺ și a spus: „O, Mesager al lui Allah, mi s-a născut un băiat negru!” Profetul l-a întrebat: „Ai cămile?” El a spus: „Da.” „Ce culoare au?” „Roșcate.” „Este printre ele vreuna cenușie?” „Da.” „De unde a apărut aceasta?” El a răspuns: „Poate că a tras-o o trăsătură ereditară.” Profetul ﷺ a spus: „Poate că și pe fiul tău l-a tras o trăsătură ereditară.”⁴⁵

Toate pildele de acest fel din Coran și Sunnah sunt dovezi ale qiyās-ului, deoarece în ele un lucru este apreciat prin analogie cu ceva asemănător.

Dintre cuvintele Companionilor este scrisoarea lui ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb رضي الله عنه către Abū Mūsā al-Ashʿarī privind judecata. El i-a spus, în sens: „Apoi înțelegere, înțelegere în ceea ce ți se prezintă dintre lucrurile care nu se află în Coran și Sunnah. Compară atunci lucrurile între ele, cunoaște cazurile asemănătoare și urmărește dintre ele ceea ce consideri mai iubit de Allah și mai apropiat de adevăr.”⁴⁶

Ibn al-Qayyim spune că aceasta este o scrisoare măreață, primită cu acceptare de savanți. Al-Muzanī a relatat că fuqahāʾ de la vremea Companionilor până în timpul său au fost de acord că analogul adevărului este adevăr, iar analogul falsului este fals, și că au folosit analogia în fiqh în toate categoriile de hotărâri.

Condițiile qiyās-ului

Dintre condițiile qiyās-ului sunt:

1. Să nu intre în conflict cu o dovadă mai puternică. Nu se ia în considerare qiyās-ul care contrazice un text, ijmāʿ-ul sau cuvântul unui Companion, dacă adoptăm opinia că afirmația Companionului este dovadă. Un asemenea qiyās se numește fāsid al-iʿtibār, adică un qiyās al cărui temei este invalid deoarece se opune unei dovezi mai puternice.

Exemplu: cineva ar putea spune că o femeie adultă și rațională se poate căsători singură fără walī, prin analogie cu faptul că își poate vinde averea fără walī. Această analogie este invalidă pentru că intră în conflict cu textul Profetului ﷺ: „Nu există căsătorie decât cu walī.”⁴⁷

2. Hotărârea cazului de bază trebuie să fie stabilită prin text sau ijmāʿ. Dacă ea însăși este stabilită doar printr-un qiyās, nu se face un alt qiyās asupra acelui caz, ci se revine direct la primul aṣl. Aceasta este preferabil pentru că analogia prin care farʿ-ul intermediar a fost legat de aṣl ar putea fi greșită, iar construirea unui qiyās peste alt qiyās ar lungi argumentul fără folos.

Exemplu: nu se spune că ribā se aplică porumbului prin analogie cu orezul, iar orezului prin analogie cu grâul. Se spune direct că ribā se aplică porumbului prin analogie cu grâul, astfel încât qiyās-ul să se întemeieze pe un aṣl stabilit prin text.

3. Hotărârea cazului de bază trebuie să aibă o ʿillah cunoscută, pentru ca aṣl-ul și farʿ-ul să poată fi unite prin ea. Dacă hotărârea cazului de bază este pur taʿabbudī, fără o cauză juridică identificabilă, nu se poate construi qiyās asupra ei.

Exemplu: nu este corect să se spună că „carnea de struț anulează wuḍūʾ-ul prin analogie cu carnea de cămilă, deoarece struțul seamănă cu cămila”. Potrivit opiniei cunoscute, hotărârea referitoare la carnea de cămilă este una pur taʿabbudī și nu are o ʿillah cunoscută pe baza căreia să poată fi extinsă.

4. ʿIllah trebuie să cuprindă o caracteristică potrivită hotărârii și pe care principiile Sharīʿah o recunosc ca relevantă, precum proprietatea de a îmbăta în cazul khamr-ului. Dacă este doar o caracteristică întâmplătoare, fără legătură adecvată cu hotărârea, nu este valid să fie folosită drept ʿillah, precum culoarea neagră sau albă.

Exemplu este hadithul lui Ibn ʿAbbās رضي الله عنهما despre Barīrah, căreia i s-a dat alegerea privind căsătoria atunci când a fost eliberată. Ibn ʿAbbās spune: „Soțul ei era un sclav negru.” Menționarea culorii negre este o caracteristică întâmplătoare, fără relevanță pentru hotărâre. Dreptul de alegere există pentru sclava eliberată care se află căsătorită cu un sclav chiar dacă acesta este alb; și nu i se acordă doar pentru că soțul ar fi negru, dacă el este liber.⁴⁸

5. ʿIllah trebuie să existe în farʿ așa cum există în aṣl. Exemplu este vătămarea prezentă în lovirea părinților, prin analogie cu interdicția de a le spune „uff”. Dacă ʿillah nu există în farʿ, qiyās-ul nu este valid.

Exemplu: dacă cineva spune că ʿillah ribā-ului în grâu este faptul că se vinde prin măsură de volum și apoi extinde ribā-ul la mere prin analogie cu grâul, analogia este incorectă, deoarece această ʿillah nu se găsește în mere, care nu sunt în mod obișnuit măsurate astfel.

Felurile qiyās-ului

Qiyās-ul se împarte în jalī (evident) și khafī (subtil).

1. Qiyās jalī este cel a cărui ʿillah este stabilită prin text sau ijmāʿ, ori cazul în care este cert că nu există o diferență juridic relevantă între aṣl și farʿ.

Exemplu de ʿillah stabilită prin text este analogia interdicției de a face istijmār cu sânge impur și uscat cu interdicția de a face istijmār cu bălegar. Ibn Masʿūd رضي الله عنه i-a adus Profetului ﷺ două pietre și o bucată de bălegar pentru curățare. Profetul a luat pietrele și a aruncat bălegarul, spunând: „Acesta este riks”, adică impur.⁴⁹

Exemplu de ʿillah stabilită prin ijmāʿ este interdicția ca judecătorul să judece în timp ce este mânios. Prin analogie, judecătorului care își reține o nevoie fiziologică îi este interzis să judece, deoarece cauza recunoscută prin consens în cazul mâniei este tulburarea gândirii și preocuparea inimii.⁵⁰

Exemplu de caz în care lipsa diferenței relevante este certă: interdicția de a distruge averea orfanului prin folosirea sau purtarea bunurilor sale este pusă prin qiyās pe aceeași bază cu interdicția de a-i consuma averea prin mâncare, deoarece este cert că nu există o diferență relevantă între cele două forme de risipire a averii sale.

2. Qiyās khafī este cel a cărui ʿillah este stabilită prin deducție și în care nu este cert că nu există nicio diferență relevantă între aṣl și farʿ.

Exemplu este analogia ușnān-ului, o plantă sau substanță alcalină folosită la curățare, cu grâul în privința ribā-ului, pe baza faptului că ambele pot fi măsurate prin volum. Explicația prin „măsurare” nu este stabilită printr-un text sau ijmāʿ și nu este sigur că diferența dintre cele două este juridic irelevantă; este posibil ca grâul să fie diferențiat prin faptul că este aliment, spre deosebire de ușnān.

Qiyās ash-shabah - analogia prin asemănare

Un alt tip este numit qiyās ash-shabah. El apare atunci când un farʿ oscilează între două aṣl-uri cu hotărâri diferite și are asemănări cu fiecare dintre ele; atunci este atașat celui cu care seamănă mai mult.

Exemplu: sclavul dobândește proprietate atunci când i se dă ceva, prin analogie cu omul liber, sau nu dobândește, prin analogie cu animalul aflat în proprietate? Dacă privim cele două cazuri de bază, omul liber și animalul, vedem că sclavul are asemănări cu amândouă. Din perspectiva faptului că este om rațional, primește răsplată și pedeapsă, se căsătorește și divorțează, el seamănă cu omul liber. Din perspectiva raporturilor patrimoniale, poate fi vândut, dat gaj, constituit waqf, dăruit și transmis prin moștenire, iar valoarea sa este garantată și proprietarul dispune de el; sub acest aspect seamănă mai mult cu bunul aflat în proprietate. Autorul concluzionează că, în privința dispozițiilor financiare, asemănarea lui cu acest al doilea aṣl este mai puternică și este atașat lui.

Acest tip de qiyās este slab, deoarece între farʿ și aṣl nu există o ʿillah juridică potrivită în afară de faptul că îi seamănă în mai multe hotărâri, în timp ce un alt aṣl rivalizează cu el prin alte asemănări.

Qiyās al-ʿaks - analogia inversă

Un alt tip este qiyās al-ʿaks: stabilirea pentru farʿ a hotărârii opuse celei a aṣl-ului, deoarece în farʿ se află opusul ʿillah-ului care a produs hotărârea în aṣl.

Exemplul dat este cuvântul Profetului ﷺ: „Și în relația intimă a fiecăruia dintre voi este o sadaqah.” Companionii au întrebat: „O, Mesager al lui Allah, unul dintre noi își împlinește dorința și are răsplată pentru aceasta?” El a spus: „Ce credeți: dacă ar pune-o în ceea ce este ḥarām, ar avea păcat? Tot astfel, dacă o pune în ceea ce este ḥalāl, are răsplată.”⁵¹

Profetul ﷺ a stabilit pentru farʿ - relația intimă permisă - opusul hotărârii aṣl-ului - relația intimă interzisă - deoarece în farʿ există opusul cauzei hotărârii aṣl-ului. Pentru actul permis a stabilit răsplată, după cum pentru actul interzis există păcat.