Text integral · Pasaje · 16
Cartea infracțiunilor împotriva persoanei
623. Uciderea fără drept este de trei feluri:
Primul: omorul intenționat și nelegiuit, adică omul urmărește să-l atace pe altul într-un mod care, de regulă, provoacă moartea.
Al doilea: uciderea în urma unei agresiuni intenționate săvârșite cu un mijloc care, de regulă, nu ucide.
Al treilea: uciderea din greșeală, adică vătămarea se produce fără intenție, fie prin acțiune directă, fie prin provocarea unei cauze.
624. În acest din urmă caz nu se aplică talionul, ci:
Ispășirea este suportată din averea ucigașului.
Prețul sângelui revine rudelor sale agnatice [ʿāqilah], adică tuturor rudelor sale pe linie masculină, apropiate și îndepărtate. Se repartizează între ele potrivit situației fiecăreia și se eșalonează pe trei ani; în fiecare an suportă o treime.
625. Despăgubirile pentru pierderea vieții și pentru alte vătămări au fost detaliate în hadithul lui ʿAmr ibn Ḥazm: Profetul ﷺ le-a trimis locuitorilor Yemenului o scrisoare în care se spune:
„Cel care ucide fără temei un credincios,478 iar fapta este dovedită, este supus talionului, exceptând cazul în care rudele celui ucis acceptă altceva.
Pentru o viață se datorează un preț al sângelui de o sută de cămile.479
Pentru nasul tăiat în întregime se datorează prețul integral al sângelui.
Pentru limbă, prețul integral al sângelui.
Pentru ambele buze, prețul integral al sângelui.
Pentru organul genital masculin, prețul integral al sângelui.
Pentru ambele testicule, prețul integral al sângelui.
Pentru coloana vertebrală, prețul integral al sângelui.480
Pentru ambii ochi, prețul integral al sângelui.
Pentru un singur picior, jumătate din prețul sângelui.
Pentru o rană care ajunge la membrana ce învelește creierul [maʾmūmah],481 o treime din prețul sângelui.
Pentru o rană care pătrunde într-o cavitate a corpului [jāʾifah],482 o treime din prețul sângelui.
Pentru o rană care dislocă oase [munaqqilah],483 cincisprezece cămile.
Pentru fiecare deget de la mână sau de la picior, zece cămile.
Pentru un dinte, cinci cămile.
Pentru o rană care descoperă osul [mūḍiḥah],484 cinci cămile.
Bărbatul este supus talionului pentru uciderea unei femei.
Cei care plătesc în aur datorează o mie de dinari.” Relatat de Abū Dāwūd.485
626. Pentru obligativitatea talionului se cer următoarele:
Ucigașul să fie o persoană responsabilă din punct de vedere religios.
Cel ucis să aibă viața ocrotită și să fie egal cu făptuitorul în privința apartenenței la Islam și a stării de sclavie sau libertate. Astfel, musulmanul nu este ucis pentru un necredincios, nici omul liber pentru un sclav.
Ucigașul să nu fie părintele celui ucis; niciunul dintre părinți nu este supus talionului pentru copilul său.
Titularii dreptului care sunt responsabili din punct de vedere religios trebuie să fie de acord.
Aplicarea talionului să poată avea loc fără depășirea limitei.
627. Un grup poate fi supus talionului pentru uciderea unui singur om.
628. Pentru fiecare mădular se aplică talionul asupra mădularului corespunzător, dacă acest lucru este posibil fără depășirea limitei,486
potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul:
﴿وَكَتَبْنَا عَلَيْهِمْ فِيهَا أَنَّ النَّفْسَ بِالنَّفْسِ﴾
«Le-am prescris în ea: viață pentru viață…»
până la sfârșitul versetului [Al-Māʾidah: 45].
629. Prețul sângelui pentru o femeie este jumătate din cel pentru un bărbat, în afară de despăgubirile mai mici de o treime din prețul sângelui, unde sunt egali.
Notele originale
Șeicul a susținut că făptuitorului i se face ceea ce a făcut el, după cum Profetul ﷺ a zdrobit capul evreului care zdrobise capul unei fete între două pietre. Al-Mukhtārāt al-jaliyyah, p. 115.
Relatat de al-Bukhārī (2/205) și Muslim (1355).
Adică l-a ucis fără ca acesta să fi săvârșit vreo faptă ori vină care să justifice uciderea.
Șeicul a stabilit în al-Mukhtārāt al-jaliyyah, p. 116, că baza prețului sângelui este cămila, iar celelalte forme de plată sunt înlocuitori ai acesteia; apoi a adus dovezile.
În privința coloanei vertebrale: dacă spatele este fracturat și omul rămâne cocoșat, se datorează prețul integral al sângelui. S-a spus și că se referă la lovirea coloanei până la pierderea capacității de a avea raporturi conjugale. Vezi al-Nihāyah. Șeicul a spus: „Pentru fiecare funcție — auzul, vederea, mirosul, gustul, pipăitul, capacitatea de a mânca, de a apuca, de a merge, de a avea relații conjugale și altele —, dacă vătămarea o înlătură, se datorează un preț integral al sângelui. Dacă o singură vătămare înlătură mai multe funcții, pentru fiecare dintre ele se datorează un preț integral.” Nūr al-baṣāʾir, p. 56.
Maʾmūmah este rana care străpunge pielea până la membrana ce învelește creierul.
Jāʾifah este rana care pătrunde în interiorul unei cavități a corpului, în abdomen sau în altă parte.
Munaqqilah este rana capului care descoperă osul, îl sfărâmă și îi dislocă fragmentele.
Mūḍiḥah este rana care descoperă osul capului și lasă să se vadă albul lui fără să-l fractureze; termenul privește numai capul și fața.
Relatat de Abū Dāwūd în al-Marāsīl (255), care a spus că lanțul nu este autentic; de al-Nasāʾī în al-Kubrā (4/245) și al-Ḥākim (1/395). Ibn Ḥazm l-a declarat autentic în al-Muḥallā (6/34). L-au relatat și al-Bayhaqī (4/89), al-Dārimī (2/247), Ibn Ḥibbān (14/501) și alții. Autenticitatea lui este disputată: unii l-au slăbit, alții l-au autentificat, iar dezacordul este cunoscut. Ibn ʿAbd al-Barr a spus în al-Tamhīd (17/338): „Aceasta este o scrisoare vestită între cunoscătorii biografiei și atât de bine cunoscută învățaților încât această cunoaștere ține locul lanțului de transmitere; ea se apropie de transmiterea multiplă, deoarece oamenii au primit-o și au recunoscut-o.” Al-ʿUqaylī a spus: „Hadith stabilit.” Ibn Ḥajar a spus în al-Talkhīṣ: „Un grup de imami au declarat acest hadith autentic, nu datorită lanțului său, ci datorită răspândirii lui.” Ibn Kathīr a spus în Tuḥfat al-ṭālib, p. 231: „Imamii și autorii s-au sprijinit în cărțile lor pe această scrisoare a familiei lui ʿAmr ibn Ḥazm. Este o copie moștenită între ei, asemănătoare copiei lui ʿAmr ibn Shuʿayb de la tatăl său, de la bunicul său.” Apropiată este și afirmația lui al-Zaylaʿī în Naṣb al-rāyah (2/342). Pentru detalii, vezi Ṣaḥāʾif al-ṣaḥābah de al-Ṣuwayyān, pp. 92–132.
Șeicul a spus: „Vătămarea membrelor urmează regula uciderii în privința obligativității talionului pentru agresiunea intenționată și a absenței lui în celelalte cazuri. Totuși, talionul cere egalitatea membrului și a locului. De asemenea, se aplică talionul pentru rănile care se opresc la o limită ori la o articulație, fiind posibilă egalitatea; altfel, nu se aplică.” Nūr al-baṣāʾir, p. 55.