منهج السالكين وتوضيح الفقه في الدين

Laudă lui Allah, Stăpânul lumilor! Binecuvântări și pace asupra robului și Trimisului Său cel demn de încredere, care a spus: „Celui căruia Allah îi voiește binele îi dă înțelegerea religiei”,

 precum și asupra familiei sale și a nobililor săi companioni.

Șeicul nostru, marele învățat ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī, este dintre cei cărora Allah le-a dăruit înțelegerea religiei. Aceasta a devenit preocuparea sa de căpetenie în cea mai mare parte a timpului: învăța și îi învăța pe alții, studia, preda și scria. Printre cele mai însemnate lucrări ale sale de jurisprudență se află Manhaj al-sālikīn wa-tawḍīḥ al-fiqh fī al-dīn, o carte concisă în cuvinte, dar cuprinzătoare în înțelesuri. Allah să aibă milă de el! S-a preocupat de ea înainte de a o scrie, a îngrijit-o în timpul alcătuirii și a prețuit-o după încheiere. Le-o lăuda elevilor săi, îndemnându-i să o memoreze, să o studieze, să o învețe și să o predea. Mi-a trimis despre ea o scrisoare datată 13 Muḥarram 1360 H, pe când eram judecător la Abū ʿArīsh. În ea spunea: „Am prescurtat-o până a devenit mai mică decât toate rezumatele pe care le cunoașteți: rezumatul al-Muqniʿ, al-ʿUmdah și Akhṣar al-mukhtaṣarāt. Este mai mică decât toate, deoarece ne-am limitat la ceea ce este necesar în fiecare capitol. Cu toate acestea, este limpede și cuprinde dovada…” Sfârșitul citatului din al-Ajwibah al-nāfiʿah.

Printre calitățile ei se numără limitarea la chestiunile frecvente și necesare oamenilor și grija pentru dovezi, fără lungire. Uneori, chiar textul hadithului formează enunțul chestiunii, fiind deopotrivă regula demonstrată și dovada ei. Pe scurt, conținutul cărții întrece ceea ce lasă să se întrevadă înfățișarea ei. A fost tipărită de mai multe ori, dar nicio ediție nu este lipsită de greșeli, omisiuni și inversări ale ordinii textului.

De aceea, profesorul Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Khuḍayrī, cadru didactic la secția de studii coranice a Colegiului Profesorilor din Riyadh, și-a propus să o îngrijească, să o tipărească și să o răspândească după confruntarea cu două manuscrise, dintre care unul este o copie fotografică a scrisului autorului, Allah să aibă milă de el. Astfel, ediția de față a devenit una dintre cele mai corecte, distingându-se și prin calitatea tiparului, a hârtiei și a legăturii. A fost înzestrată cu punctuație și cu delimitări ale frazelor și secțiunilor, cu trimiteri pentru versetele coranice și documentarea hadithurilor, cu explicarea unor cuvinte obscure și cu vocalizarea lor. Chestiunile sunt numerotate și fiecare începe pe un rând nou, pentru a fi scoasă în evidență și găsită ușor. Numerotarea continuă a ajuns la 679. Îngrijitorul a adus și opiniile preferate de șeicul nostru din celelalte cărți ale sale, fie ca adaosuri, fie ca lămuriri, fie ca rectificări ale celor de aici. Astfel a slujit cartea, autorul și cititorii ei, meritând răsplata apropiată și pe cea de apoi, dacă Allah voiește. În hadith se spune: „Allah îi face să intre în Paradis, pentru o singură săgeată, pe trei: pe cel care o confecționează, pe cel care o trage și pe cel care i-o înmânează arcașului.” Relatat de Abū Dāwūd, al-Tirmidhī și alții.

 De aceea, îi sfătuiesc pe frații mei și pe fiii mei care caută cunoașterea să se îngrijească de ea și să o memoreze, fiindcă este chintesența chintesenței. Izbânda vine de la Allah.

Binecuvântările lui Allah și pace asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra familiei și companionilor săi.

ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAqīl

Fost președinte al Comitetului permanent al Consiliului Superior al Magistraturii

Cuvânt înainte · ʿAbd Allāh ibn ʿAqīl

Laudă lui Allah, Cel care dă înțelegerea religiei cui voiește dintre făpturile Sale! Binecuvântări și pace asupra celui pe care Allah l-a trimis ca milă pentru lumi și făclie luminoasă pentru cei care înaintează, precum și asupra familiei sale și a nobililor săi companioni.

Acesta este un cuvânt înainte pentru folositorul rezumat numit Manhaj al-sālikīn. Vom vorbi despre două lucruri:

Alcătuirea cărții are o poveste. În anul 1359 H a absolvit prima promoție a Școlii primare al-ʿAzīziyyah din orașul ʿUnayzah. Pe atunci nu exista acolo nici școală gimnazială, nici institut de studii religioase, astfel că diploma de școală primară era cea mai înaltă pe care un elev o putea obține în acel oraș. Cei mai mulți dintre acei tineri doreau însă să-și continue studiile, deși vârsta lor nu le îngăduia să-și părăsească familiile pentru a învăța în marile orașe ale regatului. Printr-o împrejurare fericită, Biblioteca publică din ʿUnayzah — Allah să o ocrotească — fusese terminată în același an, 1359 H. Șeicul nostru, ʿAbd al-Raḥmān al-Nāṣir al-Saʿdī, Allah să aibă milă de el, hotărâse să țină lecțiile sale avansate pentru elevii maturi în această bibliotecă bogată în lucrări de referință. Le-a cerut șeicilor Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Muṭawwaʿ și ʿAlī al-Ḥamad al-Ṣāliḥī să-i învețe pe elevii mai mici în bibliotecă, atunci când el nu ținea lecții. Dacă lecțiile coincideau, cei mici învățau într-un colț al moscheii mari. Ei studiau tawḥīd, hadith, jurisprudență și gramatică.

La tawḥīd studiau Cele trei principii și lucrări asemănătoare; la hadith, Cele patruzeci de hadithuri ale lui al-Nawawī; la gramatică, al-Ājurrūmiyyah. Cât despre jurisprudență, două lucruri împiedicau folosirea rezumatelor școlii ḥanbalite cu acești începători:

 nu depășeau opinia cunoscută a școlii imamului Aḥmad, deși, în unele chestiuni, aceasta este mai slabă decât alte relatări din aceeași școală.

 formularea complicată și dificultatea de a ajunge la sens îi împiedicau pe începători să le înțeleagă și să le asimileze.

De aceea, șeicul nostru, Allah să aibă milă de el, a alcătuit acest rezumat folositor, alegând în fiecare chestiune o singură opinie a școlii: fie opinia cunoscută, fie o altă opinie care se distinge prin dovada autentică și prin buna argumentare. El nu se îndepărtează de o opinie susținută de una dintre școlile celorlalți trei imami.

Acest rezumat se distinge prin câteva însușiri importante:

 exprimarea ușoară și limpede, care apropie înțelegerea sensului și îi înfățișează clar cititorului situația discutată.

 multe dintre enunțurile și formulările sale încorporează texte din Coran și din Sunna autentică. Astfel, ele reunesc regula și dovada, fiind ferite de greșeala de exprimare și de sens.

 autorul, Allah să aibă milă de el, nu s-a limitat la opinia cunoscută a școlii, ci a ales opinia cu dovada cea mai puternică, în acord cu celelalte trei școli ori cu unele dintre ele.

 s-a limitat la cele mai importante chestiuni și norme aplicate în adorare și în viața obișnuită.

 autorul a alcătuit cartea pentru elevii începători și i-a încredințat-o elevului său de seamă Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Muṭawwaʿ, ca acesta să o predea și să o citească în mod repetat cu acei elevi. El urma să-l consulte pe autor ori de câte ori era nevoie să înlocuiască un cuvânt sau să schimbe un înțeles, până când cartea a ajuns bine revizuită și precisă, corectă în cuvinte și înțelesuri.

Îngrijitorul, șeicul Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Khuḍayrī — Allah Preaînaltul să-l ocrotească —, a adus prin această carte un mare serviciu studiului principiilor jurisprudenței, înfățișând-o într-o formă frumoasă și îngrijită, cu următoarele podoabe:

 autorul redusese documentarea hadithurilor pentru a ușura memorarea cărții de către elevii mici. Îngrijitorul a completat acest lucru, documentând versetele și hadithurile astfel încât să-l scutească pe cititor de osteneala căutării. A identificat textele și sursele lor într-un mod în care cel care le cercetează nu se rătăcește.

 îngrijitorul a adăugat note care completează un sens ori precizează limitele unui enunț. Le-a atribuit surselor lor, de cele mai multe ori din cărțile autorului, iar uneori din alte lucrări. Astfel, a completat opera autorului prin propria lui cunoaștere și prin cărțile sale.

 îngrijitorul a dat cărții o organizare și o ordine care îl îndrumă pe cititor și îi lămuresc textul, ușurându-i sensul și apropiindu-i ceea ce părea îndepărtat. Pentru toate acestea, îi sfătuiesc pe cei responsabili de predare să o folosească la clasele potrivite. Îi sfătuiesc și pe elevii aflați la început să o ia drept treaptă în studiul jurisprudenței și drept introducere la cărțile mai ample care urmează. Allah dă izbânda.

Binecuvântările lui Allah și pace asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra întregii sale familii și a tuturor companionilor săi.

ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-Raḥmān al-Bassām

Membru al Consiliului Marilor Învățați · 25/4/1421 H

Cuvânt înainte · ʿAbd Allāh al-Bassām

Laudă lui Allah! Îl lăudăm, Îi cerem ajutor și iertare și ne căim înaintea Lui. La Allah căutăm ocrotire de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Binecuvântări și pace îmbelșugată asupra lui și a familiei sale.

Musulmanii au mare nevoie de cărți folositoare, ușoare și concise, deoarece mulți nu mai au puterea de a parcurge lucrări ample și nici râvna de a studia. De aici s-a născut ideea de a căuta o carte scurtă, cu exprimare limpede și sens accesibil, atentă la dovezi și ferită de lungire, scrisă de un învățat cunoscut pentru priceperea în Lege, vasta cunoaștere a științelor religiei, urmarea dovezii și credința sănătoasă. Am găsit ceea ce căutam în Manhaj al-sālikīn wa-tawḍīḥ al-fiqh fī al-dīn, de marele învățat ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir al-Saʿdī, decedat în 1376 H — Allah să-i dăruiască milă din belșug. Am găsit-o folositoare în domeniul ei, limitată la chestiunile cele mai importante și însoțită de dovezi. Îi netezește cititorului dificultățile, fără a-i cere multă osteneală pentru înțelegere și studiu. Începătorul trage mult folos din ea, iar învățatul o poate folosi pentru a-i instrui pe elevi. Poate deveni manual în institutele islamice și la cursurile ținute de chemători în diferite regiuni.

Cartea are puține asemănări printre lucrările de jurisprudență. De aceea am slujit-o prin această modestă muncă, pentru ca folosul ei să se răspândească, consultarea să fie ușoară, iar sensul chestiunilor ei să fie limpede.

Pe scurt, munca mea a constat în următoarele:

1 — Prin harul lui Allah, am obținut două manuscrise ale cărții. Fratele meu, șeicul doctor ʿAbd al-Raḥmān ibn Muʿallā al-Luwayḥiq — Allah să-i dea izbândă și să-l ocrotească — mi le-a oferit după ce a aflat despre munca mea. Inițial mă limitasem la ediția publicată de șeicul ʿAbd Allāh al-Jār Allāh, Allah să aibă milă de el. El m-a îndemnat, lucru pentru care îi sunt recunoscător, să mă întorc la manuscrise, apoi l-a contactat pe fratele Musāʿid ibn ʿAbd Allāh al-Saʿdī, nepotul șeicului — Allah să-l răsplătească —, care a fotografiat cele două exemplare și i le-a trimis. Bucuria mea pentru acest dar a fost mare, iar folosul, însemnat. Allah să-i binecuvânteze pe amândoi și să le dăruiască tot binele. Iată descrierea celor două exemplare:

Primul este scris de mâna șeicului. Scrisul este foarte limpede și poartă corecturi. Cuprinde 22 de planșe, fiecare cu 38 de rânduri, însă planșa a treia lipsește din fotografiere și numerotare. Ea cuprinde, în ediția de față, chestiunile 35–57. Șeicul a copiat acest exemplar din originalul pe care îl alcătuise prima dată. De aceea, când a ajuns la hadithurile lungi — precum cel al lui Abū Bakr despre obligația

 zakāt-ului și cel al lui Jābir despre desfășurarea pelerinajului

 — nu le-a copiat, ci a trimis la original, după cum se va vedea din notele ediției. Am desemnat acest exemplar prin litera „alif”.

Al doilea este scris de unul dintre elevii șeicului, într-un scris modern și limpede, și poartă corecturi. Cuprinde 109 pagini, fiecare cu 14 rânduri. L-am desemnat prin litera „bāʾ”.

Am confruntat aceste două manuscrise cu ediția publicată de șeicul ʿAbd Allāh al-Jār Allāh. Este posibil ca exemplarul „bāʾ” și ediția șeicului ʿAbd Allāh să provină din același original manuscris, datorită numeroaselor acorduri dintre ele. Când există diferențe, am adoptat textul exemplarului „alif”, scris de mâna șeicului, exceptând cazurile în care am socotit mai puternică lectura celorlalte două ori am găsit acolo un adaos folositor. Atunci am reținut-o și am semnalat-o în notă. Nu am menționat diferențele neînsemnate ori fără efect, precum prezența binecuvântării asupra Profetului într-un exemplar, a formulei de mulțumire pentru un companion și altele asemenea.

2 — Am identificat versetele coranice și am pus trimiterile în corpul cărții, între paranteze drepte, pentru a nu încărca notele. Am documentat hadithurile, limitându-mă la cele două colecții autentice atunci când se află în ele. Pentru celelalte am menționat principalii imami care le-au relatat. Când am găsit aprecierea unui astfel de imam asupra hadithului, am redat-o, uneori întărind-o prin aprecierile celor de mai târziu; altfel, am apelat la autentificările învățaților târzii.

3 — Am explicat cuvintele obscure, am lămurit termenii tehnici și am vocalizat tot ceea ce avea nevoie de vocalizare.

4 — Am adus din celelalte cărți ale șeicului al-Saʿdī opiniile juridice preferate de el pe care le-am socotit importante pentru cititor: fie că adaugă ceva la carte, confirmă cele de aici ori diferă de opinia aleasă în ea. Principalele lucrări folosite pentru aceste opinii și alegeri sunt:

a — al-Mukhtārāt al-jaliyyah fī al-masāʾil al-fiqhiyyah, cu rectificări ale șeicului asupra opiniilor mai slabe din al-Rawḍ al-murbiʿ, una dintre cărțile școlii ḥanbalite cele mai răspândite între elevi.

b — Nūr al-baṣāʾir wa-l-albāb fī aḥkām al-ʿibādāt wa-l-muʿāmalāt wa-l-ḥuqūq wa-l-ādāb, alcătuită de șeic în 1374 și tipărită abia în 1420, în ediția doctorului Khālid ibn ʿUthmān al-Sabt.

c — Irshād ulī al-baṣāʾir wa-l-albāb li-nayl al-fiqh bi-aqrab al-ṭuruq wa-aysar al-asbāb, organizată în întrebări și răspunsuri.

d — al-Qawāʿid wa-l-uṣūl al-jāmiʿah wa-l-furūq wa-l-taqāsīm al-badīʿah al-nāfiʿah.

5 — Am numerotat chestiunile și am început fiecare pe un rând nou, pentru a ușura înțelegerea, lectura și adnotarea de către cel care studiază explicația cărții ori dorește să consemneze observații și foloase. Un număr propriu dat unui hadith înseamnă că acesta nu este dovada unei chestiuni sau reguli precedente. Un asterisc pus înaintea lui înseamnă că dovedește o chestiune anterioară, potrivit obiceiului autorului de a aduna uneori dovezile la sfârșitul secțiunii.

6 — Am pus titluri acolo unde autorul nu o făcuse, pentru a lămuri cuprinsul cărții cât mai ușor. Am așezat aceste titluri între paranteze drepte [ ].

7 — Am redactat o biografie a autorului de întindere medie, nici foarte scurtă, nici sumară.

Mi-am dat silința. Dacă am nimerit adevărul, aceasta vine numai de la Allah; dacă am greșit, greșeala vine de la mine și de la Șeitan. Îl rog pe Allah să primească pocăința mea și să mă ierte. Îl rog pe cel care găsește o lipsă ori o greșeală să mi-o aducă la cunoștință și să mă îndrume; îi voi fi recunoscător și mă voi ruga sincer pentru el.

În încheiere, Îi mulțumesc lui Allah Cel Preaînalt și Atotputernic, Care mi-a dat posibilitatea să împlinesc această muncă și m-a ajutat. Lui I se cuvine lauda la început și la sfârșit, în cele văzute și în cele ascunse.

Apoi le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat la pregătirea cărții, în special fratelui Mūsā ibn Yūsuf ibn ʿĪsā, care m-a ajutat la confruntarea manuscriselor; fratelui Muḥammad Ṣalāḥ Ṣāliḥ; fratelui Walīd al-Ghāmidī și fratelui meu ʿAlī, care au binevoit să-mi ofere observații importante, primite cu apreciere și grijă. Nu uit nici efortul depus de Umm ʿAbd Allāh pentru această lucrare. Allah să-i răsplătească pe toți din partea mea și să le dăruiască răsplată din belșug.

O, Allah, fă ca munca mea să fie sinceră pentru Fața Ta, folositoare robilor Tăi și pentru mine un mijloc de apropiere și o comoară păstrată! O, Tu, Cel Viu, Cel care susține toate, Stăpân al măreției și al cinstirii!

Abū ʿAbd Allāh Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Khuḍayrī

Căsuța poștală 360398 · Riyadh 11313

Introducerea îngrijitorului ediției arabe

Este Abū ʿAbd Allāh, ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir ibn ʿAbd Allāh ibn Nāṣir ibn Ḥamad Āl Saʿdī, din ramura Nawāṣir a tribului Banū Tamīm.

 Mama i-a murit când avea patru ani, iar tatăl când avea șapte. A crescut orfan de ambii părinți, fiind îngrijit de soția tatălui său, care îl iubea mult. Când a mai crescut, a locuit la fratele său mai mare, Ḥamad, care l-a îndrumat spre cercurile de învățătură și i-a asigurat traiul. Tatăl său memorase Coranul, iubea cunoașterea și pe oamenii ei și era cunoscut pentru dărnicie și binefacere. Le citea oamenilor cărți folositoare după rugăciuni și îl înlocuia pe imamul și predicatorul moscheii. Mama sa era din familia Āl ʿUthaymīn, din ramura al-Wahbah.

Șeicul a crescut în bine și a memorat Coranul înainte de a împlini doisprezece ani. Apoi s-a dedicat căutării și dobândirii cunoașterii, cu râvnă înaltă, de la învățații orașului și de la cei veniți acolo. Printre cei mai însemnați se numără:

1 — Ibrāhīm ibn Ḥamad ibn Jāsir (decedat în 1338).

2 — Ibrāhīm ibn Ṣāliḥ ibn ʿĪsā (decedat în 1343).

3 — Ṣāliḥ ibn ʿUthmān al-Qāḍī (decedat în 1351).

4 — Ṣaʿb ibn ʿAbd Allāh al-Tuwayjrī (decedat în 1339).

5 — ʿAbd Allāh ibn ʿĀyiḍ al-ʿUwayḍī al-Ḥarbī (decedat în 1322).

6 — ʿAlī ibn Muḥammad al-Sinānī (decedat în 1339).

7 — ʿAlī ibn Nāṣir Abū Wādī (decedat în 1361).

8 — Muḥammad al-Amīn Maḥmūd al-Shinqīṭī (decedat în 1351).

9 — Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz ibn Māniʿ (decedat în 1385).

10 — Muḥammad ibn ʿAbd al-Karīm al-Shibl (decedat în 1343).

Învățătorii îl prețuiau pentru inteligență, noblețe, statornicie, râvna la învățătură și înalta sa purtare. Memorase multe texte de bază; când le cita, o făcea fără dificultate și le recita curgător, fiindcă le repeta mereu. Șeicul a fost profund influențat de școala celor doi șeici: Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah și elevul său Ibn al-Qayyim. Le-a citit cărțile, le-a rezumat, le-a explicat și i-a îndemnat pe elevi să le citească. Învățarea din lucrările lor se vede limpede în cuvintele sale, în alegerile juridice, în metoda de deducere, în eliberarea de legăturile imitației necritice și în grija pentru urmarea dovezii.

Când înzestrarea șeicului s-a arătat încă din tinerețe, colegii au început să apeleze la el și să învețe de la el. La douăzeci și trei de ani a început să predea, fără a înceta să învețe. Din anul 1350 H a devenit reperul oamenilor din oraș în predare și fatwa și sursa de căpetenie pentru dobândirea științelor. Printre elevii săi se numără:

1 — Ibrāhīm ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Ghurayr (decedat în 1401).

2 — Ibrāhīm ibn Muḥammad al-ʿĀmūd (decedat în 1394).

3 — Ḥamad ibn Ibrāhīm al-Qāḍī (decedat în 1395).

5 — Ḥamad ibn Muḥammad al-Marzūqī.

6 — Sulaymān ibn Ibrāhīm al-Bassām (decedat în 1377).

7 — Sulaymān ibn Muḥammad al-Shibl (decedat în 1386).

8 — Ṣāliḥ ibn ʿAbd Allāh al-Zughaybī, imam al Moscheii Profetului (decedat în 1372).

9 — ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAlī ibn Musāʿid (decedat în 1411).

10 — ʿAbd al-ʿAzīz ibn Muḥammad al-Salmān, autorul lucrărilor cunoscute (decedat în 1422).

11 — ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-Raḥmān al-Bassām, membru al Consiliului Marilor Învățați și al Academiei de Jurisprudență Islamică.

12 — ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Khuḍayrī (decedat în 1393).

13 — ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-ʿAqīl, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

14 — ʿAlī ibn Ḥamad al-Ṣāliḥī (decedat în 1415).

15 — ʿAlī ibn Zāmil Āl Sulaym (decedat în 1418).

16 — Muḥammad ibn Sulaymān al-Bassām.

17 — Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-Khuzaym (decedat în 1394).

18 — Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn, cel mai cunoscut elev al șeicului și membru al Consiliului Marilor Învățați (decedat în 1421).

19 — Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Muṭawwaʿ (decedat în 1387).

20 — Muḥammad ibn ʿUthmān al-Qāḍī.

21 — Muḥammad ibn Manṣūr al-Zāmil (decedat în 1413).

Și mulți alții. Allah să aibă milă de cei morți și să le dăruiască celor vii viață folositoare și folos pentru ceilalți.

Pe lângă această îndeletnicire principală, împlinea multe alte sarcini: conducea rugăciunea în moscheea mare, dădea fatwa, redacta acte, documente pentru bunuri de waqf, testamente și contracte de căsătorie. Era un sfătuitor demn de încredere pentru oricine îi cerea părerea și îndrumarea. Pentru nimic din acestea nu primea vreun câștig lumesc. A contribuit și la întemeierea Bibliotecii Naționale din ʿUnayzah în 1359 și la procurarea lucrărilor de referință, pentru a fi la îndemâna elevilor. A supravegheat Institutul de Studii Religioase din ʿUnayzah la deschiderea sa în 1373. I s-a stabilit un salariu lunar pentru această activitate, dar l-a refuzat, căutând răsplata lui Allah. În 1360 i s-a oferit funcția de judecător, pe care a refuzat-o din scrupul religios și din grija de a nu se lega de o slujbă oficială ce l-ar fi îndepărtat de cunoaștere și predare. Oferta i-a fost repetată de mai multe ori, dar nu a acceptat.

Își organiza timpul în patru ședințe zilnice. Conducea rugăciunea de Fajr, apoi ținea lecția până la răsărit. Mergea acasă până spre mijlocul dimineții, revenea la moschee și le preda elevilor diferite discipline, după o ordine aleasă de el, până la rugăciunea de Ẓuhr. O conducea, apoi mergea acasă până la ʿAṣr. După ʿAṣr ținea o lecție de câteva minute despre lucruri religioase pe care oamenii aveau nevoie să le cunoască. După Maghrib le preda elevilor până la ʿIshāʾ. Făcea aceasta în fiecare zi.

Îi consulta pe elevi asupra cărții pe care doreau să o citească și organiza dezbateri între ei pentru a le trezi întrecerea în studiu și a le întipări chestiunile în minte. Le punea întrebări pentru a-i face să găsească răspunsul. Uneori greșea intenționat, ca să vadă cine urmărea cu atenție și înțelegea. Alteori încredința o chestiune disputată la doi elevi, fiecare apărând câte o opinie, apoi arăta care era cea corectă prin dovadă ori argumentare. Le cerea adesea să repete ceea ce înțeleseseră. La începutul lecției nu omitea să-i întrebe despre lecția anterioară, îndemnându-i astfel la recapitulare.

Le oferea și recompense, pentru a-i încuraja la studiu și a-i ajuta să trăiască.

Șeicul era scund, cu trup împlinit, ten deschis cu nuanță roșiatică, față rotundă și senină și barbă deasă, albă. Barba și părul îi albiseră de tânăr. Avea un chip frumos și luminos, deosebit de plăcut și curat la culoare.

În privința purtării, era un exemplu al virtuților, ajungând pe culmile lor. Prin harul lui Allah, se distingea în fiecare însușire bună și cu greu putea fi întrecut în acest domeniu. Era foarte smerit cu cei mici și mari, apropiați și îndepărtați. Se desprinsese de bunurile lumii și se întorcea de la ele chiar când veneau spre el: i s-au oferit funcții și le-a refuzat, i s-a deschis lumea și a îndepărtat-o. Făcea adesea pelerinajul, era cumpătat și demn, deși avea puține bunuri. Îi saluta pe cei mici și mari, răspundea invitațiilor, îi vizita pe bolnavi și însoțea funeraliile. Femeia bătrână și copilul îl opreau, iar el le împlinea nevoile și le răspundea la întrebări. Vorbea fiecărui om în felul care îi era potrivit și folositor. I se dăruise capacitatea de a rezolva ușor greutățile oamenilor și de a stinge disputele cu inteligență și pricepere.

Elevul său, șeicul ʿAbd Allāh al-Bassām, a spus: „Purtarea lui era mai blândă decât adierea și mai dulce decât apa limpede. Nu mustra pentru o scăpare și nu pedepsea pentru o vorbă aspră. Se apropia cu afecțiune de cel îndepărtat și de cel apropiat. Întâmpina cu seninătate, saluta cu bucurie, se purta frumos și făcea șederea plăcută. Vorbea cu familiaritate și dragoste, era milostiv cu săracul și cu cel mic și își dăruia toată puterea. Ajuta prin averea, prestigiul, munca, părerea, sfatul și îndrumarea sa, cu limbă sinceră, inimă curată și păstrând secretele.”

Era curajos în apărarea adevărului și sincer în sfătuirea oamenilor; pentru Allah nu se temea de mustrarea nimănui. Așa îl socotim; Allah îl judecă și nu declarăm pe nimeni curat înaintea Lui.

Cei care l-au descris i-au lăudat memoria puternică, amintirea grabnică, deducția precisă, abordarea ușoară, mintea limpede, prezența de spirit și vocea frumoasă. Acestea făceau ca vorbele și discuțiile sale să ajungă la inimile oamenilor, câștigându-le dragostea și încrederea. Cine îi citește cărțile își dă seama că în spatele lor se află un mare învățat.

Dornic să le fie de folos oamenilor, să răspândească știința și să-i cheme la Allah, se întâlnea des cu ei, îi vizita în case și le împărtășea împrejurările vieții. Glumea fără a-și micșora respectul și demnitatea. Avea multă dragoste și milă pentru săraci, mai ales pentru elevii care căutau cunoașterea, dorind să-i elibereze de grija câștigului și a muncii istovitoare, ca să se poată dedica studiului.

Asculta sfaturile și propunerile oamenilor, le lua în serios și le primea cu inimă deschisă. Un om evlavios i-a propus să instaleze un difuzor în moschee, pentru ca oamenii să audă chemarea și predica fără greutate, explicându-i foloasele. Allah i-a deschis inima șeicului; i-a mulțumit sfătuitorului și i-a promis că va împlini propunerea în acea săptămână. A fost primul care a introdus acest aparat în moscheile orașului său.

Cel drept îi recunoaște meritul; când rostește un cuvânt, cuvântul său este cel mai ales.

Mi s-a povestit că unul dintre elevii săi l-a văzut în vis după moarte și l-a întrebat ce a făcut Allah cu el. El i-a dat o veste bună. L-a întrebat: „Prin ce ai dobândit aceasta?” A răspuns: „Prin buna purtare.” Ferice de el! Nimic nu este mai greu în balanța credinciosului, în Ziua Învierii, decât buna purtare, după cum a spus Profetul ﷺ.

Șeicul s-a îngrijit să scrie și să apropie științele de oamenii obișnuiți și de cei învățați. Scrisul îi era ușor, iar alcătuirea cărților îi fusese înlesnită. Nu era afectat în purtarea ori în scrierile sale. Cine îi citește cărțile se miră de ușurința exprimării, de accesibilitatea sensului și de măreția înțelesurilor pe care le urmărește și le întărește. Nu se ocupa de prisosul și impuritățile unei cunoașteri fără folos pentru înțelegerea Islamului și înaintarea spre Stăpânul Atoateștiutor. Scrierile sale au depășit patruzeci de cărți, de la lucrări mari, în volume, până la broșuri de câteva foi. Printre cele mai importante se numără:

1 — Taysīr al-Karīm al-Raḥmān fī tafsīr kalām al-Mannān, cea mai cunoscută carte a șeicului. A scris-o înainte de patruzeci de ani. Cuprinde 8 volume; a fost tipărită recent și într-un singur volum, în ediția doctorului ʿAbd al-Raḥmān al-Luwayḥiq.

2 — al-Qawāʿid al-ḥisān li-tafsīr al-Qurʾān.

3 — Taysīr al-Laṭīf al-Mannān fī khulāṣat tafsīr al-Qurʾān. Aceste trei lucrări privesc exegeza coranică.

4 — Bahjat qulūb al-abrār wa-qurrat ʿuyūn al-akhyār fī sharḥ jawāmiʿ al-akhbār, în domeniul hadithului.

5 — al-Qawl al-sadīd fī maqāṣid al-tawḥīd.

6 — Suʾāl wa-jawāb fī ahamm al-muhimmāt.

7 — al-Tawḍīḥ wa-l-bayān li-shajarat al-īmān.

8 — al-Durrah al-bahiyyah, comentariu la poemul în tāʾ despre lămurirea problemei predestinării.

9 — al-Ḥaqq al-wāḍiḥ al-mubīn fī sharḥ tawḥīd al-anbiyāʾ wa-l-mursalīn min al-Kāfiyah al-shāfiyah.

10 — Manhaj al-sālikīn wa-tawḍīḥ al-fiqh fī al-dīn, cartea de față.

11 — al-Mukhtārāt al-jaliyyah fī al-masāʾil al-fiqhiyyah.

12 — al-Irshād ilā maʿrifat al-aḥkām.

14 — Nūr al-baṣāʾir wa-l-albāb fī aḥkām al-ʿibādāt wa-l-muʿāmalāt wa-l-ḥuqūq wa-l-ādāb, în ediția doctorului Khālid al-Sabt.

15 — al-Qawāʿid wa-l-uṣūl al-jāmiʿah wa-l-furūq wa-l-taqāsīm al-badīʿah al-nāfiʿah.

16 — Risālah laṭīfah jāmiʿah fī uṣūl al-fiqh al-muhimmah.

17 — Tuḥfat ahl al-ṭalab fī tajrīd qawāʿid Ibn Rajab, în ediția doctorului Khālid al-Mushayqiḥ.

Acestea privesc fundamentele și regulile jurisprudenței.

18 — al-Riyāḍ al-nāḍirah wa-l-ḥadāʾiq al-zāhirah fī al-ʿaqāʾid wa-l-funūn al-mutanawwiʿah al-fākhirah.

20 — al-Wasāʾil al-mufīdah li-l-ḥayāh al-saʿīdah.

Acestea privesc frumusețile Islamului și problemele musulmanilor.

21 — al-Fatāwā al-saʿdiyyah, adunate după moartea sa.

22 — Ṭarīq al-wuṣūl ilā al-ʿilm al-maʾmūl bi-maʿrifat al-qawāʿid wa-l-ḍawābiṭ wa-l-uṣūl, în care a adunat 1015 foloase, reguli și principii din cuvintele lui Shaykh al-Islām și ale elevului său Ibn al-Qayyim.

23 — al-Taʿlīq wa-kashf al-niqāb ʿalā naẓm qawāʿid al-iʿrāb, în ediția elevului său, șeicul Muḥammad ibn Sulaymān al-Bassām, care a inclus și o biografie folositoare a învățătorului său.

Șeicul s-a îngrijit și de versificație și poezie. Unele dintre lucrările amintite sunt în versuri. Poemul său de jurisprudență, alcătuit în tinerețe, depășește 400 de versuri. A scris și un poem despre regulile juridice, în 47 de versuri, înainte de a depăși douăzeci și patru de ani. Are poezii frumoase, elegii mișcătoare și versuri pline de farmec.

Lucrările șeicului au fost tipărite într-o colecție de 16 volume, adunate și publicate de Centrul Ibn Ṣāliḥ din cadrul Asociației al-Ṣāliḥiyyah din ʿUnayzah.

Spre sfârșitul vieții, șeicul s-a îmbolnăvit de hipertensiune și a trebuit să plece în străinătate pentru tratament. Statul saudit i-a trimis un avion special care l-a transportat la Beirut. A rămas acolo la tratament aproape două luni, până când Allah l-a însănătoșit. Aceasta s-a întâmplat în 1372. S-a întors apoi la ʿUnayzah și și-a reluat toate activitățile, deși medicii îi interziseseră efortul; aceasta a contribuit la revenirea hipertensiunii.

În noaptea de miercuri, 22/6/1376, după rugăciunea de ʿIshāʾ în moscheea mare din ʿUnayzah și după lecția obișnuită pentru cei prezenți, a simțit greutate și slăbiciune în mișcări. I-a făcut semn unui elev să-l ia de mână și să-l conducă acasă. Acesta a făcut-o, dar șeicul și-a pierdut cunoștința îndată ce a ajuns. Și-a revenit și i-a liniștit pe cei prezenți, apoi a leșinat din nou și nu a mai vorbit până la moarte. Dimineața au chemat medicul, care a constatat o hemoragie cerebrală. I-au trimis o telegramă prințului moștenitor, care a poruncit să fie transportat cu avionul pentru îngrijire. Norii deși și ploaia puternică au împiedicat însă aterizarea. Avionul a revenit joi dimineața, sperând să poată ateriza, dar a primit în zbor vestea morții sale și s-a întors.

A murit cu puțin înainte de zorii zilei de joi, 23/6/1376, la 69 de ani, petrecuți în învățare, predare, chemare, scriere, îndrumare și sfătuire.

Rugăciunea funerară a avut loc după Ẓuhr, în aceeași zi, cu o adunare cum ʿUnayzah nu mai văzuse. Allah să-i dăruiască milă din belșug și să-l așeze în al-Firdaws, cea mai înaltă parte a grădinilor Sale.

I-au fost închinate multe elegii. Moartea sa a lăsat un gol uriaș în sufletele locuitorilor orașului și ale musulmanilor. Abia atunci oamenii au înțeles câte lucruri împlinea, câte poveri purta și câte milostenii ascunse le dădea săracilor din oraș. Cât de mare i-a fost urma lăsată între oameni și cât de frumoasă amintirea!

Nu moare cel ce răspândește virtutea și evlavia și înalță un edificiu a cărui temelie nu se frânge.

Biografia autorului

Laudă lui Allah! Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne întoarcem către El cu căință. Căutăm ocrotire la Allah de răul din sufletele noastre și de faptele noastre rele. Pe cel pe care Allah îl călăuzește, nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă să rătăcească, nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Allah, Unicul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah să-l binecuvânteze pe el și familia sa și să le dăruiască pace!

Acestea fiind spuse, aceasta este o carte concisă de jurisprudență islamică, în care am reunit chestiunile juridice și dovezile lor. (M-am limitat la lucrurile cele mai importante și mai folositoare, deoarece nevoia de acest subiect este foarte mare. Adesea mă limitez la textul dovezii atunci când dispoziția juridică reiese limpede din el, pentru ca începătorii să-l poată memora și înțelege cu ușurință.) Căci cunoașterea înseamnă să cunoști adevărul împreună cu dovada lui.

Jurisprudența islamică (fiqh) înseamnă cunoașterea dispozițiilor religioase privitoare la chestiunile particulare, împreună cu dovezile lor din Coran, Sunnah, consens și analogia corectă. Mă limitez la dovezile cunoscute, de teama prelungirii expunerii. (Iar atunci când o chestiune este disputată, mă limitez la opinia pe care o consider mai puternică, urmând dovezile religioase.)

Dispozițiile juridice sunt de cinci feluri:

Persoana responsabilă din punct de vedere religios trebuie să învețe din ea tot ceea ce îi este necesar pentru actele sale de adorare, pentru relațiile sale cu ceilalți și pentru celelalte chestiuni. Profetul ﷺ a spus:

Introducerea autorului

Mărturisirea că nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Allah înseamnă ca robul să știe, să creadă și să se angajeze că nimeni nu este îndreptățit să fie socotit divinitate și să fie adorat în afară de Allah, Unicul, fără asociat.

Aceasta îl obligă pe rob să-I dedice lui Allah Preaînaltul întreaga religie, cu sinceritate, astfel încât toate actele sale de adorare, văzute și nevăzute, să fie numai pentru Allah și să nu-I asocieze nimic în nicio chestiune a religiei.

Acesta este temeiul religiei tuturor trimișilor și a celor care i-au urmat, după cum spune Allah Preaînaltul:

Mărturisirea că Muḥammad este Trimisul lui Allah înseamnă ca robul să creadă că Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ la cele două categorii de ființe, oamenii și djinii, ca vestitor de bine și avertizor. El îi cheamă la unicitatea lui Allah și la ascultarea de El, crezând în ceea ce vestește, îndeplinindu-i poruncile și ferindu-se de ceea ce interzice. Nu există fericire și nici îndreptare în această viață și în Viața de Apoi decât prin credința în el și ascultarea de el. Iubirea față de el trebuie să fie mai presus de iubirea față de sine,

față de copii și față de toți oamenii.

De asemenea, să creadă că Allah l-a sprijinit prin minuni care dovedesc trimiterea lui, prin cunoașterea desăvârșită și însușirile morale înalte cu care l-a înzestrat și prin îndrumarea, mila, adevărul și binefacerile religioase și lumești pe care le cuprinde religia sa.

Cea mai mare dovadă a lui este acest Coran măreț, prin adevărul cuprins în relatările, poruncile și interdicțiile sale. Și Allah știe cel mai bine.

Cât despre rugăciune, ea are condiții care trebuie îndeplinite înaintea ei. Dintre acestea:

Purificarea, după cum a spus Profetul ﷺ:

Așadar, cel care nu se purifică de impuritatea rituală majoră, de cea minoră și de impuritatea materială nu are rugăciune valabilă.

Primul: purificarea cu apă; aceasta este forma de bază.

Orice apă care coboară din cer sau izvorăște din pământ este pură și purificatoare. Ea înlătură impuritățile rituale și materiale, chiar dacă i se schimbă culoarea, gustul ori mirosul printr-un lucru pur. Profetul ﷺ a spus:

Dacă însă una dintre însușirile ei se schimbă din pricina unei impurități, apa este impură și trebuie evitată.

Starea de bază a lucrurilor este puritatea și permisiunea.

Dacă musulmanul se îndoiește de impuritatea unei ape, a unei haine, a unui loc sau a altui lucru, acesta rămâne pur. Iar dacă este sigur că se află în stare de puritate și se îndoiește că a survenit o impuritate rituală, rămâne în stare de puritate.

 Aceasta se întemeiază pe cuvintele Profetului ﷺ (despre omul căruia i se pare că simte ceva în timpul rugăciunii):

Fac excepție vasele din aur și argint și cele care conțin ceva din acestea, în afară de o cantitate mică de argint folosită din necesitate.

Capitol despre curățarea după nevoile fiziologice și conduita la îndeplinirea lor

Când intră la locul pentru nevoile fiziologice, este recomandat să pășească mai întâi cu piciorul stâng și să spună:

Când stă așezat, se sprijină pe piciorul stâng și îl ține pe cel drept în poziție verticală.

Se ascunde privirilor în spatele unui zid sau al altui lucru.

Dacă se află într-un loc deschis, se îndepărtează.

Nu îi este permis să-și facă nevoile:

În timpul îndeplinirii nevoilor fiziologice, nu se îndreaptă cu fața către qiblah și nici nu stă cu spatele către ea.

Este suficient să se limiteze la una dintre cele două metode.

Curățarea cu materiale uscate nu se face:

[Înlăturarea impurității și lucrurile impure]

Pentru spălarea tuturor impurităților de pe corp, haină, un loc sau altceva, este suficient ca substanța impurității să dispară din locul respectiv.

 Căci Legiuitorul nu a impus un număr de spălări pentru toate impuritățile, în afară de impuritatea câinelui. Pentru aceasta a impus șapte spălări, una dintre ele cu pământ, potrivit hadithului relatat de al-Bukhārī și Muslim.

Excrementele și urina animalelor a căror carne este permisă sunt pure.

Sperma omului este pură. Profetul ﷺ spăla urmele ei umede și le freca pe cele uscate.

Pentru urina băiețelului care încă nu mănâncă hrană cu poftă este suficientă stropirea,

Când substanța impurității a dispărut, locul devine pur, iar faptul că mai rămân culoarea și mirosul nu dăunează. Aceasta se întemeiază pe cuvintele Profetului ﷺ adresate lui Khawlah despre sângele menstrual:

Capitol despre modul de efectuare a abluțiunii

Aceasta este forma cea mai deplină a abluțiunii pe care a făcut-o Profetul ﷺ.

[Despre ștergerea peste încălțămintea de tip khuff și peste atelă]

Dacă poartă încălțăminte de tip khuff sau ceva asemănător, o poate șterge, dacă dorește:

Anas relatează, atribuind Profetului ﷺ cuvintele:

Dacă pe unul dintre membrele abluțiunii are o atelă pentru o fractură sau un medicament aplicat pe o rană, iar spălarea i-ar dăuna, face ștergerea cu apă peste acestea, atât în cazul impurității rituale majore, cât și al celei minore, până când se vindecă.

Modul de ștergere a încălțămintei de tip khuff: se șterge cea mai mare parte a suprafeței ei superioare.

Cât despre atelă, aceasta se șterge în întregime.

Capitol despre lucrurile care anulează abluțiunea

Profetul ﷺ a fost întrebat: «Să facem abluțiunea după consumul cărnii de cămilă?» El a răspuns:

Și a spus despre încălțămintea de tip khuff:

Capitol despre cauzele care fac obligatorie spălarea rituală completă și despre modul ei de efectuare

Spălarea rituală completă (ghusl) este obligatorie din următoarele cauze:

Adică, după ce fac spălarea rituală completă.

Profetul ﷺ a poruncit celui care spală un mort să facă spălarea rituală completă.

Și i-a poruncit celui care a intrat în Islam să facă spălarea rituală completă.

Cât despre modul în care Profetul ﷺ făcea spălarea rituală completă după janābah:

Cartea purificării

Am arătat deja că purificarea se numără printre condițiile ei.

 Printre condițiile ei se numără intrarea timpului stabilit.

 Dovada de bază este hadithul despre Jibrīl: 

Cartea rugăciunii

O introducere structurată în jurisprudența islamică: de la purificare și rugăciune la tranzacții, familie și judecată.