Manhaj al-Sālikīn

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător

Numele și descendența sa

Este Abū ʿAbd Allāh, ʿAbd al-Raḥmān ibn Nāṣir ibn ʿAbd Allāh ibn Nāṣir ibn Ḥamad Āl Saʿdī, din ramura Nawāṣir a tribului Banū Tamīm.

Copilăria și formarea sa

S-a născut la ʿUnayzah, la 12/1/1307.⁶ Mama i-a murit când avea patru ani, iar tatăl când avea șapte. A crescut orfan de ambii părinți, fiind îngrijit de soția tatălui său, care îl iubea mult. Când a mai crescut, a locuit la fratele său mai mare, Ḥamad, care l-a îndrumat spre cercurile de învățătură și i-a asigurat traiul. Tatăl său memorase Coranul, iubea cunoașterea și pe oamenii ei și era cunoscut pentru dărnicie și binefacere. Le citea oamenilor cărți folositoare după rugăciuni și îl înlocuia pe imamul și predicatorul moscheii. Mama sa era din familia Āl ʿUthaymīn, din ramura al-Wahbah.

Șeicul a crescut în bine și a memorat Coranul înainte de a împlini doisprezece ani. Apoi s-a dedicat căutării și dobândirii cunoașterii, cu râvnă înaltă, de la învățații orașului și de la cei veniți acolo. Printre cei mai însemnați se numără:

1 — Ibrāhīm ibn Ḥamad ibn Jāsir (decedat în 1338).

2 — Ibrāhīm ibn Ṣāliḥ ibn ʿĪsā (decedat în 1343).

3 — Ṣāliḥ ibn ʿUthmān al-Qāḍī (decedat în 1351).

4 — Ṣaʿb ibn ʿAbd Allāh al-Tuwayjrī (decedat în 1339).

5 — ʿAbd Allāh ibn ʿĀyiḍ al-ʿUwayḍī al-Ḥarbī (decedat în 1322).

6 — ʿAlī ibn Muḥammad al-Sinānī (decedat în 1339).

7 — ʿAlī ibn Nāṣir Abū Wādī (decedat în 1361).

8 — Muḥammad al-Amīn Maḥmūd al-Shinqīṭī (decedat în 1351).

9 — Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz ibn Māniʿ (decedat în 1385).

10 — Muḥammad ibn ʿAbd al-Karīm al-Shibl (decedat în 1343).

Învățătorii îl prețuiau pentru inteligență, noblețe, statornicie, râvna la învățătură și înalta sa purtare. Memorase multe texte de bază; când le cita, o făcea fără dificultate și le recita curgător, fiindcă le repeta mereu. Șeicul a fost profund influențat de școala celor doi șeici: Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah și elevul său Ibn al-Qayyim. Le-a citit cărțile, le-a rezumat, le-a explicat și i-a îndemnat pe elevi să le citească. Învățarea din lucrările lor se vede limpede în cuvintele sale, în alegerile juridice, în metoda de deducere, în eliberarea de legăturile imitației necritice și în grija pentru urmarea dovezii.

Activitatea și învățământul său

Când înzestrarea șeicului s-a arătat încă din tinerețe, colegii au început să apeleze la el și să învețe de la el. La douăzeci și trei de ani a început să predea, fără a înceta să învețe. Din anul 1350 H a devenit reperul oamenilor din oraș în predare și fatwa și sursa de căpetenie pentru dobândirea științelor. Printre elevii săi se numără:

1 — Ibrāhīm ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Ghurayr (decedat în 1401).

2 — Ibrāhīm ibn Muḥammad al-ʿĀmūd (decedat în 1394).

3 — Ḥamad ibn Ibrāhīm al-Qāḍī (decedat în 1395).

4 — Ḥamad ibn Muḥammad al-Bassām.

5 — Ḥamad ibn Muḥammad al-Marzūqī.

6 — Sulaymān ibn Ibrāhīm al-Bassām (decedat în 1377).

7 — Sulaymān ibn Muḥammad al-Shibl (decedat în 1386).

8 — Ṣāliḥ ibn ʿAbd Allāh al-Zughaybī, imam al Moscheii Profetului (decedat în 1372).

9 — ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAlī ibn Musāʿid (decedat în 1411).

10 — ʿAbd al-ʿAzīz ibn Muḥammad al-Salmān, autorul lucrărilor cunoscute (decedat în 1422).

11 — ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-Raḥmān al-Bassām, membru al Consiliului Marilor Învățați și al Academiei de Jurisprudență Islamică.

12 — ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Khuḍayrī (decedat în 1393).

13 — ʿAbd Allāh ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-ʿAqīl, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

14 — ʿAlī ibn Ḥamad al-Ṣāliḥī (decedat în 1415).

15 — ʿAlī ibn Zāmil Āl Sulaym (decedat în 1418).

16 — Muḥammad ibn Sulaymān al-Bassām.

17 — Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-Khuzaym (decedat în 1394).

18 — Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn, cel mai cunoscut elev al șeicului și membru al Consiliului Marilor Învățați (decedat în 1421).

19 — Muḥammad ibn ʿAbd al-ʿAzīz al-Muṭawwaʿ (decedat în 1387).

20 — Muḥammad ibn ʿUthmān al-Qāḍī.

21 — Muḥammad ibn Manṣūr al-Zāmil (decedat în 1413).

Și mulți alții. Allah să aibă milă de cei morți și să le dăruiască celor vii viață folositoare și folos pentru ceilalți.

Pe lângă această îndeletnicire principală, împlinea multe alte sarcini: conducea rugăciunea în moscheea mare, dădea fatwa, redacta acte, documente pentru bunuri de waqf, testamente și contracte de căsătorie. Era un sfătuitor demn de încredere pentru oricine îi cerea părerea și îndrumarea. Pentru nimic din acestea nu primea vreun câștig lumesc. A contribuit și la întemeierea Bibliotecii Naționale din ʿUnayzah în 1359 și la procurarea lucrărilor de referință, pentru a fi la îndemâna elevilor. A supravegheat Institutul de Studii Religioase din ʿUnayzah la deschiderea sa în 1373. I s-a stabilit un salariu lunar pentru această activitate, dar l-a refuzat, căutând răsplata lui Allah. În 1360 i s-a oferit funcția de judecător, pe care a refuzat-o din scrupul religios și din grija de a nu se lega de o slujbă oficială ce l-ar fi îndepărtat de cunoaștere și predare. Oferta i-a fost repetată de mai multe ori, dar nu a acceptat.

Își organiza timpul în patru ședințe zilnice. Conducea rugăciunea de Fajr, apoi ținea lecția până la răsărit. Mergea acasă până spre mijlocul dimineții, revenea la moschee și le preda elevilor diferite discipline, după o ordine aleasă de el, până la rugăciunea de Ẓuhr. O conducea, apoi mergea acasă până la ʿAṣr. După ʿAṣr ținea o lecție de câteva minute despre lucruri religioase pe care oamenii aveau nevoie să le cunoască. După Maghrib le preda elevilor până la ʿIshāʾ. Făcea aceasta în fiecare zi.

Îi consulta pe elevi asupra cărții pe care doreau să o citească și organiza dezbateri între ei pentru a le trezi întrecerea în studiu și a le întipări chestiunile în minte. Le punea întrebări pentru a-i face să găsească răspunsul. Uneori greșea intenționat, ca să vadă cine urmărea cu atenție și înțelegea. Alteori încredința o chestiune disputată la doi elevi, fiecare apărând câte o opinie, apoi arăta care era cea corectă prin dovadă ori argumentare. Le cerea adesea să repete ceea ce înțeleseseră. La începutul lecției nu omitea să-i întrebe despre lecția anterioară, îndemnându-i astfel la recapitulare.

Le oferea și recompense, pentru a-i încuraja la studiu și a-i ajuta să trăiască.

Înfățișarea și purtarea sa

Șeicul era scund, cu trup împlinit, ten deschis cu nuanță roșiatică, față rotundă și senină și barbă deasă, albă. Barba și părul îi albiseră de tânăr. Avea un chip frumos și luminos, deosebit de plăcut și curat la culoare.

În privința purtării, era un exemplu al virtuților, ajungând pe culmile lor. Prin harul lui Allah, se distingea în fiecare însușire bună și cu greu putea fi întrecut în acest domeniu. Era foarte smerit cu cei mici și mari, apropiați și îndepărtați. Se desprinsese de bunurile lumii și se întorcea de la ele chiar când veneau spre el: i s-au oferit funcții și le-a refuzat, i s-a deschis lumea și a îndepărtat-o. Făcea adesea pelerinajul, era cumpătat și demn, deși avea puține bunuri. Îi saluta pe cei mici și mari, răspundea invitațiilor, îi vizita pe bolnavi și însoțea funeraliile. Femeia bătrână și copilul îl opreau, iar el le împlinea nevoile și le răspundea la întrebări. Vorbea fiecărui om în felul care îi era potrivit și folositor. I se dăruise capacitatea de a rezolva ușor greutățile oamenilor și de a stinge disputele cu inteligență și pricepere.

Elevul său, șeicul ʿAbd Allāh al-Bassām, a spus: „Purtarea lui era mai blândă decât adierea și mai dulce decât apa limpede. Nu mustra pentru o scăpare și nu pedepsea pentru o vorbă aspră. Se apropia cu afecțiune de cel îndepărtat și de cel apropiat. Întâmpina cu seninătate, saluta cu bucurie, se purta frumos și făcea șederea plăcută. Vorbea cu familiaritate și dragoste, era milostiv cu săracul și cu cel mic și își dăruia toată puterea. Ajuta prin averea, prestigiul, munca, părerea, sfatul și îndrumarea sa, cu limbă sinceră, inimă curată și păstrând secretele.”

Era curajos în apărarea adevărului și sincer în sfătuirea oamenilor; pentru Allah nu se temea de mustrarea nimănui. Așa îl socotim; Allah îl judecă și nu declarăm pe nimeni curat înaintea Lui.

Cei care l-au descris i-au lăudat memoria puternică, amintirea grabnică, deducția precisă, abordarea ușoară, mintea limpede, prezența de spirit și vocea frumoasă. Acestea făceau ca vorbele și discuțiile sale să ajungă la inimile oamenilor, câștigându-le dragostea și încrederea. Cine îi citește cărțile își dă seama că în spatele lor se află un mare învățat.

Dornic să le fie de folos oamenilor, să răspândească știința și să-i cheme la Allah, se întâlnea des cu ei, îi vizita în case și le împărtășea împrejurările vieții. Glumea fără a-și micșora respectul și demnitatea. Avea multă dragoste și milă pentru săraci, mai ales pentru elevii care căutau cunoașterea, dorind să-i elibereze de grija câștigului și a muncii istovitoare, ca să se poată dedica studiului.

Asculta sfaturile și propunerile oamenilor, le lua în serios și le primea cu inimă deschisă. Un om evlavios i-a propus să instaleze un difuzor în moschee, pentru ca oamenii să audă chemarea și predica fără greutate, explicându-i foloasele. Allah i-a deschis inima șeicului; i-a mulțumit sfătuitorului și i-a promis că va împlini propunerea în acea săptămână. A fost primul care a introdus acest aparat în moscheile orașului său.

Cel drept îi recunoaște meritul; când rostește un cuvânt, cuvântul său este cel mai ales.

Mi s-a povestit că unul dintre elevii săi l-a văzut în vis după moarte și l-a întrebat ce a făcut Allah cu el. El i-a dat o veste bună. L-a întrebat: „Prin ce ai dobândit aceasta?” A răspuns: „Prin buna purtare.” Ferice de el! Nimic nu este mai greu în balanța credinciosului, în Ziua Învierii, decât buna purtare, după cum a spus Profetul ﷺ.⁷

Scrierile sale

Șeicul s-a îngrijit să scrie și să apropie științele de oamenii obișnuiți și de cei învățați. Scrisul îi era ușor, iar alcătuirea cărților îi fusese înlesnită. Nu era afectat în purtarea ori în scrierile sale. Cine îi citește cărțile se miră de ușurința exprimării, de accesibilitatea sensului și de măreția înțelesurilor pe care le urmărește și le întărește. Nu se ocupa de prisosul și impuritățile unei cunoașteri fără folos pentru înțelegerea Islamului și înaintarea spre Stăpânul Atoateștiutor. Scrierile sale au depășit patruzeci de cărți, de la lucrări mari, în volume, până la broșuri de câteva foi. Printre cele mai importante se numără:

1 — Taysīr al-Karīm al-Raḥmān fī tafsīr kalām al-Mannān, cea mai cunoscută carte a șeicului. A scris-o înainte de patruzeci de ani. Cuprinde 8 volume; a fost tipărită recent și într-un singur volum, în ediția doctorului ʿAbd al-Raḥmān al-Luwayḥiq.

2 — al-Qawāʿid al-ḥisān li-tafsīr al-Qurʾān.

3 — Taysīr al-Laṭīf al-Mannān fī khulāṣat tafsīr al-Qurʾān. Aceste trei lucrări privesc exegeza coranică.

4 — Bahjat qulūb al-abrār wa-qurrat ʿuyūn al-akhyār fī sharḥ jawāmiʿ al-akhbār, în domeniul hadithului.

5 — al-Qawl al-sadīd fī maqāṣid al-tawḥīd.

6 — Suʾāl wa-jawāb fī ahamm al-muhimmāt.

7 — al-Tawḍīḥ wa-l-bayān li-shajarat al-īmān.

8 — al-Durrah al-bahiyyah, comentariu la poemul în tāʾ despre lămurirea problemei predestinării.

9 — al-Ḥaqq al-wāḍiḥ al-mubīn fī sharḥ tawḥīd al-anbiyāʾ wa-l-mursalīn min al-Kāfiyah al-shāfiyah.

Aceste cinci lucrări privesc credința.

10 — Manhaj al-sālikīn wa-tawḍīḥ al-fiqh fī al-dīn, cartea de față.

11 — al-Mukhtārāt al-jaliyyah fī al-masāʾil al-fiqhiyyah.

12 — al-Irshād ilā maʿrifat al-aḥkām.

13 — al-Munāẓarāt al-fiqhiyyah.

14 — Nūr al-baṣāʾir wa-l-albāb fī aḥkām al-ʿibādāt wa-l-muʿāmalāt wa-l-ḥuqūq wa-l-ādāb, în ediția doctorului Khālid al-Sabt.

Toate acestea privesc jurisprudența.

15 — al-Qawāʿid wa-l-uṣūl al-jāmiʿah wa-l-furūq wa-l-taqāsīm al-badīʿah al-nāfiʿah.

16 — Risālah laṭīfah jāmiʿah fī uṣūl al-fiqh al-muhimmah.

17 — Tuḥfat ahl al-ṭalab fī tajrīd qawāʿid Ibn Rajab, în ediția doctorului Khālid al-Mushayqiḥ.

Acestea privesc fundamentele și regulile jurisprudenței.

18 — al-Riyāḍ al-nāḍirah wa-l-ḥadāʾiq al-zāhirah fī al-ʿaqāʾid wa-l-funūn al-mutanawwiʿah al-fākhirah.

19 — al-Khuṭab al-minbariyyah.

20 — al-Wasāʾil al-mufīdah li-l-ḥayāh al-saʿīdah.

Acestea privesc frumusețile Islamului și problemele musulmanilor.

21 — al-Fatāwā al-saʿdiyyah, adunate după moartea sa.

22 — Ṭarīq al-wuṣūl ilā al-ʿilm al-maʾmūl bi-maʿrifat al-qawāʿid wa-l-ḍawābiṭ wa-l-uṣūl, în care a adunat 1015 foloase, reguli și principii din cuvintele lui Shaykh al-Islām și ale elevului său Ibn al-Qayyim.

23 — al-Taʿlīq wa-kashf al-niqāb ʿalā naẓm qawāʿid al-iʿrāb, în ediția elevului său, șeicul Muḥammad ibn Sulaymān al-Bassām, care a inclus și o biografie folositoare a învățătorului său.

Șeicul s-a îngrijit și de versificație și poezie. Unele dintre lucrările amintite sunt în versuri. Poemul său de jurisprudență, alcătuit în tinerețe, depășește 400 de versuri. A scris și un poem despre regulile juridice, în 47 de versuri, înainte de a depăși douăzeci și patru de ani. Are poezii frumoase, elegii mișcătoare și versuri pline de farmec.

Lucrările șeicului au fost tipărite într-o colecție de 16 volume, adunate și publicate de Centrul Ibn Ṣāliḥ din cadrul Asociației al-Ṣāliḥiyyah din ʿUnayzah.

Moartea sa

Spre sfârșitul vieții, șeicul s-a îmbolnăvit de hipertensiune și a trebuit să plece în străinătate pentru tratament. Statul saudit i-a trimis un avion special care l-a transportat la Beirut. A rămas acolo la tratament aproape două luni, până când Allah l-a însănătoșit. Aceasta s-a întâmplat în 1372. S-a întors apoi la ʿUnayzah și și-a reluat toate activitățile, deși medicii îi interziseseră efortul; aceasta a contribuit la revenirea hipertensiunii.

În noaptea de miercuri, 22/6/1376, după rugăciunea de ʿIshāʾ în moscheea mare din ʿUnayzah și după lecția obișnuită pentru cei prezenți, a simțit greutate și slăbiciune în mișcări. I-a făcut semn unui elev să-l ia de mână și să-l conducă acasă. Acesta a făcut-o, dar șeicul și-a pierdut cunoștința îndată ce a ajuns. Și-a revenit și i-a liniștit pe cei prezenți, apoi a leșinat din nou și nu a mai vorbit până la moarte. Dimineața au chemat medicul, care a constatat o hemoragie cerebrală. I-au trimis o telegramă prințului moștenitor, care a poruncit să fie transportat cu avionul pentru îngrijire. Norii deși și ploaia puternică au împiedicat însă aterizarea. Avionul a revenit joi dimineața, sperând să poată ateriza, dar a primit în zbor vestea morții sale și s-a întors.

A murit cu puțin înainte de zorii zilei de joi, 23/6/1376, la 69 de ani, petrecuți în învățare, predare, chemare, scriere, îndrumare și sfătuire.

Rugăciunea funerară a avut loc după Ẓuhr, în aceeași zi, cu o adunare cum ʿUnayzah nu mai văzuse. Allah să-i dăruiască milă din belșug și să-l așeze în al-Firdaws, cea mai înaltă parte a grădinilor Sale.

I-au fost închinate multe elegii. Moartea sa a lăsat un gol uriaș în sufletele locuitorilor orașului și ale musulmanilor. Abia atunci oamenii au înțeles câte lucruri împlinea, câte poveri purta și câte milostenii ascunse le dădea săracilor din oraș. Cât de mare i-a fost urma lăsată între oameni și cât de frumoasă amintirea!

Nu moare cel ce răspândește virtutea și evlavia și înalță un edificiu a cărui temelie nu se frânge.⁸