Text integral · Pasaje · 34
Cartea alimentelor
600. Alimentele sunt de două feluri: de origine animală și de altă origine:
Cât despre cele care nu sunt de origine animală — cereale, fructe și altele —, toate sunt permise, în afară de cele dăunătoare, precum otrava și cele asemenea ei.
Toate băuturile sunt permise, exceptându-le pe cele care îmbată. Din acestea sunt interzise atât cantitățile mari, cât și cele mici, potrivit hadithului: „Orice băutură îmbătătoare este interzisă. Cea din care un faraq îmbată este interzisă chiar și într-o cantitate cât încape în palmă.”451
Dacă vinul se transformă în oțet, devine permis.
Animalele sunt de două feluri:
Cele acvatice: toate vietățile mării sunt permise, vii sau moarte.
Allah Preaînaltul spune:
﴿أُحِلَّ لَكُمْ صَيْدُ الْبَحْرِ وَطَعَامُهُ﴾
«Vă sunt permise vânatul mării și hrana ei.»
[Al-Māʾidah: 96]
În privința animalelor terestre, regula de bază este că sunt permise, exceptându-le pe cele asupra cărora Legiuitorul a stabilit o interdicție. Dintre acestea:
Cele menționate în hadithul lui Ibn ʿAbbās: „Este interzis să mănânci orice animal de pradă cu colți.”452
A interzis orice pasăre cu gheare de pradă. Relatat de Muslim.453
A interzis carnea măgarilor domestici. Convenit asupra autenticității sale.454
A interzis uciderea a patru vietăți: furnica, albina, pupăza și sfrânciocul. Relatat de Aḥmad și Abū Dāwūd.455
Toate cele respingătoare sunt interzise, precum insectele și cele asemenea lor.
Capitol despre sacrificarea rituală și vânătoare
601. Animalele permise nu devin licite pentru consum fără sacrificare rituală, în afară de pești și lăcuste.
602. Condițiile sacrificării rituale sunt:
603. Aceleași condiții se aplică vânătorii, însă vânatul devine permis prin rănirea lui în orice parte a corpului.
604. Este asemenea vânatului și animalul care fuge și nu poate fi prins pentru a fi sacrificat.460
605. Rāfiʿ ibn Khadīj a relatat de la Profet: „Mâncați din ceea ce a fost ucis cu un instrument care face sângele să curgă și asupra căruia s-a rostit numele lui Allah, exceptând dintele și unghia. Dintele este os, iar unghia este cuțitul abisinienilor.” Convenit asupra autenticității sale.461
606. Este permis vânatul prins de un câine dresat: acesta pornește când este trimis, se oprește când este oprit și, când prinde vânatul, nu mănâncă din el. Stăpânul rostește numele lui Allah asupra lui când îl trimite.
607. ʿAdī ibn Ḥātim a relatat: Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Când îți trimiți câinele dresat, rostește numele lui Allah asupra lui.
Dacă prinde vânatul pentru tine și îl găsești viu, sacrifică-l.
Dacă îl găsești ucis de câine, iar acesta nu a mâncat din el, mănâncă-l.
Dacă găsești lângă câinele tău un alt câine și vânatul este ucis, nu mânca, fiindcă nu știi care dintre ei l-a ucis.
Când tragi săgeata, rostește numele lui Allah asupra ei.
Dacă vânatul dispare dinaintea ta o zi, apoi nu găsești pe el decât urma săgeții tale, mănâncă-l dacă vrei.
Dacă îl găsești înecat în apă, nu mânca.” Convenit asupra autenticității sale.462
608. În hadith se spune: „Allah a prescris buna purtare în toate. Când ucideți, faceți-o în cel mai bun mod, iar când sacrificați, sacrificați în cel mai bun mod. Fiecare să-și ascută lama și să cruțe animalul de suferință.” Relatat de Muslim.463
609. El ﷺ a spus: „Sacrificarea mamei este și sacrificarea fătului ei.” Relatat de Aḥmad.464
Capitol despre jurăminte și legăminte
610. Un jurământ nu se încheie decât pe Allah, pe unul dintre numele Sale ori pe una dintre însușirile Sale.465
611. A jura pe altcineva decât Allah este shirk; un asemenea jurământ nu se încheie în mod valabil.
612. Jurământul care atrage ispășirea trebuie să privească o faptă viitoare.
613. Dacă privește ceva trecut, iar omul minte cu bună știință, acesta este jurământul mincinos cufundător [al-yamīn al-ghamūs].466
614. Dacă omul credea că spune adevărul, jurământul este unul neintenționat. Tot astfel sunt vorbele „Nu, pe Allah!” și „Ba da, pe Allah!” rostite în cursul unei conversații.
615. Când omul își încalcă jurământul, făcând ceea ce a jurat să nu facă ori nefăcând ceea ce a jurat să facă, îi revine ispășirea:
616. ʿAbd al-Raḥmān ibn Samurah a relatat: Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Când faci un jurământ și vezi că altceva este mai bun, ispășește-ți jurământul și fă ceea ce este mai bun.” Convenit asupra autenticității sale.469
617. În hadith se spune: „Cel care face un jurământ și spune
من حلف على يمين، فقال: إن شاء الله؛ فلا حِنْثَ عليه
«Dacă Allah voiește»
618. Pentru înțelegerea jurămintelor se ține seama de:
Intenția celui care jură.
Apoi de cauza care a provocat jurământul.
Apoi de formularea care indică intenția și voința.
619. Sunt exceptate litigiile. În hadith se spune: „Jurământul se înțelege potrivit intenției celui care îl cere.” Relatat de Muslim.472
[Legămintele]
620. Asumarea unui legământ este dezaprobată. Profetul ﷺ a interzis legămintele și a spus: „Ele nu aduc binele, ci doar fac să se scoată ceva de la cel zgârcit.” Convenit asupra autenticității sale.473
621. Dacă omul își asumă un legământ pentru o faptă de bine, împlinirea lui devine obligatorie, potrivit cuvintelor lui ﷺ: „Cel care face legământ să asculte de Allah să-I dea ascultare; cel care face legământ să nu-L asculte să nu săvârșească neascultarea.” Convenit asupra autenticității sale.474
622. Dacă legământul privește un lucru permis, are natura unui jurământ — precum legământul făcut din încăpățânare și mânie — ori privește o faptă de neascultare:
Împlinirea lui nu este obligatorie.
Dacă nu este împlinit, se datorează ispășirea unui jurământ.475
Împlinirea unui legământ de neascultare este interzisă.
Notele originale
Relatat de Aḥmad (6/71), Abū Dāwūd (3687), al-Tirmidhī (1867), care l-a apreciat drept ḥasan, Ibn al-Jārūd (861), al-Ṭaḥāwī (2/324) și al-Bayhaqī (8/296). Faraq este o măsură care cuprinde trei ṣāʿ-uri sau șaisprezece raṭl-uri.
Relatat de Muslim (1933).
(1934).
Relatat de al-Bukhārī (9/653) și Muslim (1941).
Relatat de Aḥmad (1/332), al-Dārimī (2/88), Abū Dāwūd (5267) și Ibn Mājah (3224). Ibn Ḥibbān l-a declarat autentic. Ibn Daqīq al-ʿĪd a spus: „Abū Dāwūd l-a relatat prin transmițători ai colecției autentice.”
Relatat de Abū Dāwūd (3785 și 3787) și al-Tirmidhī (1824), de la Ibn ʿUmar. Îl susține hadithul lui Ibn ʿAbbās relatat de Abū Dāwūd (3786), al-Nasāʾī (7/240) și al-Tirmidhī (1826), care l-a declarat autentic. Ibn Daqīq al-ʿĪd l-a declarat autentic, după cum a transmis al-Ḥāfiẓ în al-Talkhīṣ al-ḥabīr; la fel a făcut al-Albānī în al-Irwāʾ (2503). Jallālah este animalul care caută necurățenii și mănâncă bălegar și excremente.
Juriștii sunt de acord că interdicția consumării cărnii unui animal jallālah încetează dacă este ținut separat și hrănit cu nutreț curat; ei diferă în privința duratei. Șāfiʿiții spun: cămila, patruzeci de zile; vaca, treizeci; oaia, șapte; găina, trei. De la Aḥmad există două relatări: potrivit primeia, trei zile, fie că este pasăre, fie patruped, invocându-se practica lui Ibn ʿUmar; potrivit celeilalte, cămila și vaca sunt ținute patruzeci de zile. Acest interval a fost relatat de la Ibn ʿAmr atât ca afirmație a sa, cât și atribuit Profetului.
Altul decât dintele și unghia.
Ḥulqūm este calea aerului, iar marīʾ este calea hranei și băuturii.
Dacă animalul fuge și nu poate fi prins, devine asemenea vânatului. Sacrificarea lui constă în a-l lovi cu un proiectil, rostind numele lui Allah, ori în a-l răni în orice parte a corpului. Dacă este găsit mort după lovire, este permis; dacă este găsit cu viață stabilă, trebuie sacrificat ritual. Astfel a stabilit șeicul în Nūr al-baṣāʾir, p. 58.
Relatat de al-Bukhārī (5/131) și Muslim (1968).
Relatat de al-Bukhārī (1/279) și Muslim (1929).
Relatat de Muslim (1955).
Relatat de Aḥmad (3/31, 53), Abū Dāwūd (2826, 2827), al-Tirmidhī (1476), care l-a declarat autentic, al-Dārimī (2/84), al-Dāraquṭnī (540), al-Ḥākim (4/114), care a spus: „Autentic potrivit criteriului lui Muslim”, și al-Bayhaqī (9/334). Ibn Daqīq al-ʿĪd l-a declarat autentic, iar al-Mundhirī l-a apreciat drept ḥasan.
Șeicul a spus în Risālat al-qawāʿid wa-l-furūq, p. 131: „Dintre distincțiile corecte face parte cea dintre jurământ și legământ. Jurământul urmărește îndemnarea, împiedicarea, confirmarea ori negarea și poate fi dezlegat prin ispășire. Legământul înseamnă că omul își impune un act de ascultare, fie necondiționat, fie condiționat de dobândirea unui bine sau de înlăturarea unui rău. Împlinirea acestuia este obligatorie, iar ispășirea nu o înlocuiește: acesta este legământul de evlavie. Celelalte categorii de legăminte urmează regulile jurământului.”
Se numește ghamūs deoarece îl cufundă pe cel care îl face în păcat, apoi în Foc.
Șeicul a spus în al-Mukhtārāt al-jaliyyah, p. 124: „În toate ispășirile, opinia corectă este că ajunge hrănirea sărmanilor [de pildă, oferindu-le prânzul ori cina]; nu este obligatoriu ca hrana să le fie dată în proprietate, după cum arată sensul aparent al Cărții și al Sunnei.” Șeicul a stabilit și că, dacă omul jură asupra unor lucruri diferite — „Pe Allah, nu voi mânca! Pe Allah, nu voi bea!” — și încalcă jurămintele, datorează câte o ispășire pentru fiecare faptă, indiferent dacă a ispășit deja unul dintre ele sau nu. A stabilit, de asemenea, la p. 109, că acela care săvârșește lucrul vizat de jurământ din uitare ori necunoaștere nu își încalcă jurământul, fie că acesta privește divorțul, eliberarea unui sclav ori altceva.
Omul poate alege să împlinească ispășirea înainte de încălcarea jurământului ori după aceasta. Nūr al-baṣāʾir, p. 59.
Relatat de al-Bukhārī (13/123) și Muslim (1652).
Relatat de Aḥmad (2/10), al-Dārimī (2/158), Abū Dāwūd (3261), al-Tirmidhī (1531), care l-a apreciat drept ḥasan, al-Nasāʾī (7/25), Ibn Mājah (2105), Ibn Ḥibbān (Mawārid, 1183) și al-Ḥākim (4/303), care l-a declarat autentic. Ibn Daqīq al-ʿĪd l-a declarat, de asemenea, autentic.
Sensul este că acela care spune „Dacă Allah voiește” în jurământ nu și-l încalcă dacă nu îndeplinește ceea ce a jurat. Învățații au menționat trei condiții: Prima: să intenționeze condiționarea lucrului jurat de voința lui Allah Preaînaltul, nu să rostească formula doar pentru binecuvântare ori dintr-o scăpare a limbii, fără intenție. A doua: excepția să fie legată de jurământ, fie în rostire, fie potrivit regulilor aplicabile. A treia: să o exprime prin cuvinte rostite; simpla excepție făcută în inimă nu este suficientă. Adaptat din Tawḍīḥ al-aḥkām de al-Bassām (6/87).
(1653).
Relatat de al-Bukhārī (11/575) și Muslim (1639).
Relatat de al-Bukhārī (11/581). Nu l-am găsit în Muslim.
Șeicul a spus în al-Mukhtārāt al-jaliyyah, p. 125: „Cealaltă relatare de la Aḥmad, potrivit căreia legământul privitor la un lucru permis ori interzis nu se încheie și nu atrage ispășire — în acord cu majoritatea învățaților —, este mai puternică decât opinia cunoscută a școlii. Lipsește dovada încheierii sale, iar în hadithul autentic «Cel care face legământ să nu-L asculte pe Allah să nu săvârșească neascultarea» nu se poruncește ispășirea. Nu este permisă amânarea explicației dincolo de momentul în care ea este necesară. Legământul privitor la un lucru permis seamănă mai degrabă cu jurământul neintenționat.”