Text integral · Pasaje · 246
Cartea rugăciunii
[Condițiile rugăciunii]
Am arătat deja că purificarea se numără printre condițiile ei.65
54. Printre condițiile ei se numără intrarea timpului stabilit.
55. Dovada de bază este hadithul despre Jibrīl:
أنه أمّ النبي صلّى الله عليه وسلّم في أول الوقت، وآخره، وقال: يا محمد، الصلاة ما بين هذين الوقتين
«El l-a condus pe Profet ﷺ în rugăciune la începutul timpului și la sfârșitul lui, apoi a spus: O, Muḥammad, timpul rugăciunii este între aceste două momente.»
Relatat de Aḥmad, al-Nasāʾī și al-Tirmidhī.66
56. ʿAbd Allāh ibn ʿAmr, Allah să fie mulțumit de amândoi, a relatat că Profetul ﷺ a spus:
وقت الظهر: إذا زالت الشمس، وكان ظل الرجل كطوله، ما لم تحضر العصر. ووقت العصر: ما لم تصفرَّ الشمس. ووقت صلاة المغرب: ما لم يغبِ الشَّفَق. ووقت صلاة العشاء: إلى نصف الليل. ووقت صلاة الصبح: من طلوع الفجر، ما لم تطلع الشمس
«Timpul rugăciunii Ẓuhr începe când soarele trece de zenit și ține până când umbra omului este cât înălțimea lui, atât timp cât nu a sosit timpul rugăciunii ʿAṣr. Timpul rugăciunii ʿAṣr ține atât timp cât soarele nu s-a îngălbenit. Timpul rugăciunii Maghrib ține atât timp cât nu a dispărut amurgul. Timpul rugăciunii ʿIshāʾ ține până la miezul nopții. Iar timpul rugăciunii de dimineață începe odată cu ivirea zorilor și ține atât timp cât nu a răsărit soarele.»
Relatat de Muslim.67
57. Rugăciunea este prinsă în timpul ei dacă se prinde o rakʿah, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ:
من أدرك ركعة من الصلاة، فقد أدرك الصلاة
«Cine a prins o rakʿah din rugăciune a prins rugăciunea.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.68
58. Nu este îngăduit ca rugăciunea sau o parte din ea să fie amânată dincolo de timpul ei, fie dintr-un motiv justificat, fie din alt motiv.69
59. Excepția este amânarea ei pentru a o reuni cu alta. Aceasta este permisă dintr-un motiv justificat, precum călătoria, ploaia, boala sau altele asemenea.
60. Este mai bine ca rugăciunea să fie îndeplinită la începutul timpului ei, cu excepția:
Rugăciunii ʿIshāʾ, dacă amânarea ei nu provoacă greutate.
Și a rugăciunii Ẓuhr, în timpul arșiței puternice.
Profetul ﷺ a spus:
إذا اشتدَّ الحرُّ فأبردوا عن الصلاة، فإن شدة الحرِّ من فيح جهنم
«Când căldura se întețește, amânați rugăciunea până se mai răcorește, căci arșița puternică provine din dogoarea Gheenei.»70
61. Cine a pierdut o rugăciune trebuie să o recupereze îndată, respectând ordinea rugăciunilor.
63. Printre condițiile ei se numără acoperirea părților intime (ʿawrah) cu un veșmânt permis,73 prin care pielea nu se vede.
64. Părțile care trebuie acoperite sunt de trei feluri:
Cele supuse cerinței stricte de acoperire: la femeia liberă, ajunsă la pubertate, întregul corp trebuie acoperit în rugăciune, cu excepția feței.
Cele supuse cerinței ușoare de acoperire: la băiatul între șapte și zece ani, acestea sunt organele genitale și anusul.
Cele supuse cerinței intermediare de acoperire: la celelalte persoane, acestea sunt cele dintre buric și genunchi.74
Allah Preaînaltul a spus:
﴿يَابَنِي آدَمَ خُذُوا زِينَتَكُمْ عِنْدَ كُلِّ مَسْجِدٍ﴾
«O, fii ai lui Adam, luați-vă podoaba la fiecare loc de rugăciune!»
[al-Aʿrāf: 31].
65. Printre condiții se numără și îndreptarea către qiblah:
Allah Preaînaltul a spus:
﴿وَمِنْ حَيْثُ خَرَجْتَ فَوَلِّ وَجْهَكَ شَطْرَ الْمَسْجِدِ الْحَرَامِ﴾
«Și de oriunde ai pleca, întoarce-ți fața către Moscheea cea Sfântă!»
[al-Baqarah: 149].
66. Dacă nu se poate îndrepta către ea din cauza bolii sau din alt motiv, această obligație nu se mai aplică, așa cum nu se mai aplică nicio obligație atunci când omul este incapabil să o îndeplinească.
Allah Preaînaltul a spus:
﴿فَاتَّقُوا اللَّهَ مَا اسْتَطَعْتُمْ﴾
«Temeți-vă de Allah atât cât puteți!»
[al-Taghābun: 16].
67. În călătorie, Profetul ﷺ îndeplinea rugăciunea voluntară pe animalul său de călărie, în orice direcție îl purta acesta. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.75 Într-o variantă se precizează: însă nu îndeplinea astfel rugăciunea obligatorie.
68. Printre condițiile ei se numără intenția.76
69. Rugăciunea este validă în orice loc, cu excepția:
În Sunan al-Tirmidhī este relatat de la Profet ﷺ: «Întregul pământ este loc de rugăciune, cu excepția cimitirului și a băii publice.»79
Capitol: Modul de îndeplinire a rugăciunii
70. Este recomandat să se îndrepte către rugăciune cu liniște și demnitate.
71. Când intră în moschee, spune:
بسم الله، والصلاة والسلام على رسول الله، اللهم اغفر لي ذنوبي، وافتح لي أبواب رحمتك
«În numele lui Allah! Binecuvântarea și pacea să fie asupra Trimisului lui Allah! O, Allah, iartă-mi păcatele și deschide-mi porțile îndurării Tale!»80
72. La intrarea în moschee pășește întâi cu piciorul drept.
73. Iar la ieșire, cu piciorul stâng.
74. Rostește aceeași pomenire, spunând însă:
وافتح لي أبواب فضلك
«Și deschide-mi porțile harului Tău!»
, așa cum apare în acest hadith, relatat de Aḥmad și Ibn Mājah.81
75. Când se ridică pentru rugăciune, spune:
الله أكبر
«Allah este Cel mai Mare!»
76. Își ridică mâinile până în dreptul umerilor sau al lobilor urechilor în patru momente:
La takbīr-ul de începere a rugăciunii.
La înclinare (rukūʿ).
La ridicarea din înclinare.
La ridicarea după primul tashahhud, așa cum atestă hadithurile autentice despre Profet ﷺ.82
77. Își așază mâna dreaptă peste cea stângă.
78. Deasupra buricului, sub el sau pe piept.
79. Spune:
سبحانك اللهم وبحمدك، وتبارك اسمك، وتعالى جدك، ولا إله غيرك
«Slavă Ție, o, Allah, și laudă Ție! Binecuvântat este Numele Tău, înaltă este Măreția Ta și nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Tine!»
80. Apoi caută ocrotire la Allah.
81. Rostește basmalah.
82. Și recită al-Fātiḥah.
83. În primele două rakʿah ale rugăciunilor de patru și de trei rakʿah, recită împreună cu ea o sură:
La Fajr, dintre surele lungi ale secțiunii al-Mufaṣṣal.
La Maghrib, dintre cele scurte.
Iar la celelalte rugăciuni, dintre cele de lungime medie.
84. Recită cu voce tare noaptea.
85. Și în șoaptă ziua, cu excepția rugăciunii de vineri, a celei de sărbătoare, a rugăciunii pentru eclipsă și a celei pentru cererea ploii, la care recită cu voce tare.
86. Apoi rostește takbīr-ul pentru înclinare.
87. Își așază mâinile pe genunchi.
88. Și ține capul la același nivel cu spatele.
89. Spune:
سبحان ربي العظيم
«Slavă Domnului meu, Cel Măreț!»
85 Și repetă aceasta.
90. Este bine ca, pe lângă aceasta, în timpul înclinării și al prosternării să spună:
سبحانك اللهم ربنا وبحمدك، اللهم اغفر لي
«Slavă Ție, o, Allah, Domnul nostru, și laudă Ție! O, Allah, iartă-mă!»86
91. Apoi își ridică capul.
92. Spunând:
سمع الله لمن حمده
«Allah îl aude pe cel care Îl laudă»
, dacă este imam sau se roagă singur.
93. Toți spun:
ربنا ولك الحمد، حمداً كثيراً طيباً مباركاً فيه ملءَ السماء، وملء الأرض، وملء ما شئت من شيء بعد
«Domnul nostru, Ție Îți aparține lauda, o laudă multă, bună și binecuvântată, cât să umple cerul, cât să umple pământul și cât să umple orice altceva voiești Tu!»87
94. Apoi se prosternează pe cele șapte părți ale corpului:
Așa cum a spus Profetul ﷺ:
أمرت أن أسجد على سبعة أعظم: على الجبهة ـ وأشار بيده إلى أنفه ـ والكفين والركبتين وأطراف القدمين
«Mi s-a poruncit să mă prosternez pe șapte oase: pe frunte — și a arătat cu mâna către nas —, pe palme, pe genunchi și pe vârfurile picioarelor.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.88
95. Spune:
سبحان ربي الأعلى
«Slavă Domnului meu, Cel Preaînalt!»89
96. Apoi rostește takbīr-ul.
97. Se așază pe piciorul stâng și ține laba piciorului drept ridicată. Aceasta este poziția iftirāsh.
98. Procedează astfel în toate șederile din rugăciune, cu excepția ultimului tashahhud,90 când adoptă poziția tawarruk: se așază pe pământ și scoate piciorul stâng prin partea dreaptă, din spate.
99. Spune:
رب اغفر لي، وارحمني، واهدني، وارزقني، واجبرني وعافني
«Domnul meu, iartă-mă, ai milă de mine, călăuzește-mă, dă-mi cele de trebuință, îndreaptă starea mea și dă-mi sănătate!»91
100. Apoi îndeplinește a doua prosternare asemenea celei dintâi.
101. Apoi se ridică rostind takbīr-ul și sprijinindu-se pe partea din față a tălpilor.
102. Îndeplinește a doua rakʿah asemenea celei dintâi.
103. Apoi se așază pentru primul tashahhud.
104. Formula lui este:
التحيات لله، والصلوات، والطيبات، السلام عليك أيها النبي ورحمة الله وبركاته، السلام علينا وعلى عباد الله الصالحين، أشهد أن لا إله إلا الله، وأشهد أن محمداً عبده ورسوله
«Salutările, rugăciunile și cuvintele bune Îi aparțin lui Allah. Pacea să fie asupra ta, o, Profetule, precum și îndurarea și binecuvântările lui Allah! Pacea să fie asupra noastră și asupra robilor dreptcredincioși ai lui Allah! Mărturisesc că nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Allah și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său.»92
105. Apoi rostește takbīr-ul.
106. Îndeplinește restul rugăciunii, recitând al-Fātiḥah în fiecare rakʿah.
107. Apoi rostește ultimul tashahhud, care este cel menționat anterior.93
108. La cele de mai sus adaugă:
اللهم صل على محمد وعلى آل محمد، كما صليت على آل إبراهيم إنك حميد مجيد، وبارك على محمد وعلى آل محمد، كما باركت على آل إبراهيم، إنك حميد مجيد
«O, Allah, binecuvântează-l pe Muḥammad și familia lui Muḥammad, așa cum ai binecuvântat familia lui Ibrāhīm! Tu ești Cel Vrednic de Laudă, Cel Glorios! Și dăruiește belșug de bine lui Muḥammad și familiei lui Muḥammad, așa cum ai dăruit belșug de bine familiei lui Ibrāhīm! Tu ești Cel Vrednic de Laudă, Cel Glorios!»94
أعوذ بالله من عذاب جهنم، ومن عذاب القبر، ومن فتنة المحيا والممات، ومن فتنة المسيح الدجال
«Caut ocrotire la Allah de pedeapsa Gheenei, de pedeapsa mormântului, de încercarea vieții și a morții și de încercarea lui al-Masīḥ al-Dajjāl.»95
Și Îl invocă pe Allah cu ceea ce dorește.
109. Apoi rostește salutul de încheiere spre dreapta și spre stânga:
السلام عليكم ورحمة الله
«Pacea și îndurarea lui Allah să fie asupra voastră!»
Potrivit hadithului lui Wāʾil ibn Ḥujr, relatat de Abū Dāwūd.96
110. Dintre cele menționate, stâlpii care constau în rostiri sunt:
111. Celelalte acțiuni ale rugăciunii sunt stâlpi care constau în fapte, cu excepția:
Primului tashahhud, care face parte dintre obligațiile rugăciunii.100
Takbīr-urilor, în afară de cel de începere a rugăciunii.
Rostirii:
سبحان ربي العظيم
«Slavă Domnului meu, Cel Măreț!»
în înclinare.
Și:
سبحان ربي الأعلى
«Slavă Domnului meu, Cel Preaînalt!»
o dată în prosternare.
Și:
رب اغفر لي
«Domnul meu, iartă-mă!»
între cele două prosternări, câte o dată; ceea ce se adaugă este recomandat.
Rostirii:
سمع الله لمن حمده
«Allah îl aude pe cel care Îl laudă»
, pentru imam și pentru cel care se roagă singur.
Și:
ربنا لك الحمد
«Domnul nostru, Ție Îți aparține lauda!»
, pentru toți.
112. Aceste obligații nu se mai cer dacă au fost omise din uitare, iar omiterea lor este compensată prin prosternarea uitării. La fel se procedează dacă au fost omise din necunoaștere.
113. Stâlpii nu pot fi omiși nici din uitare, nici din necunoaștere și nici în mod intenționat.
114. Restul sunt rostiri și fapte recomandate, care desăvârșesc rugăciunea.
115. Dintre stâlpi face parte și stabilitatea liniștită în fiecare dintre pozițiile ei.
Abū Hurayrah a relatat că Profetul ﷺ a spus:
إذا قمت إلى الصلاة فأسبغ الوضوء، ثم استقبل القبلة فكبر، ثم اقرأ ما تيسر معك من القرآن، ثم اركع حتى تطمئن راكعاً، ثم ارفع حتى تعتدل قائماً، ثم اسجد حتى تطمئن ساجداً، ثم ارفع حتى تطمئن جالساً، ثم اسجد حتى تطمئن ساجداً ، ثم افعل ذلك في صلاتك كلها
«Când te ridici pentru rugăciune, îndeplinește abluțiunea în mod deplin, apoi îndreaptă-te către qiblah și rostește takbīr-ul. Apoi recită ceea ce îți este la îndemână din Coran. Apoi înclină-te până când te liniștești în înclinare. Apoi ridică-te până când stai drept în picioare. Apoi prosternează-te până când te liniștești în prosternare. Apoi ridică-te până când te liniștești în ședere. Apoi prosternează-te până când te liniștești în prosternare. Și fă astfel în întreaga ta rugăciune.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.101
El ﷺ a mai spus:
صلوا كما رأيتموني أصلي
«Rugați-vă așa cum m-ați văzut pe mine rugându-mă.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.102
116. Când termină rugăciunea:
Cere iertare de trei ori.
Spune:
اللهم أنت السلام ومنك السلام، تباركت يا ذا الجلال والإكرام .
«O, Allah, Tu ești Pacea și de la Tine vine pacea. Binecuvântat ești Tu, Stăpân al Măreției și al Cinstirii!»103
لا إله إلا الله، وحده لا شريك له، له الملك، وله الحمد، وهو على كل شيء قدير، لا إله إلا الله، ولا نعبد إلا إياه، له النعمة، وله الفضل، وله الثناء الحسن، لا إله إلا الله مخلصين له الدين ولو كره الكافرون .
«Nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Allah, Unicul, fără asociat. A Lui este stăpânirea și a Lui este lauda și El are putere asupra tuturor lucrurilor. Nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Allah și nu-L adorăm decât pe El. A Lui este binefacerea, al Lui este harul și Lui I se cuvine lauda cea frumoasă. Nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Allah; Lui Îi închinăm cu sinceritate religia, chiar dacă necredincioșilor le displace.»104
سبحان الله والحمد لله، والله أكبر، ثلاثاً وثلاثين، ويقول: لا إله إلا الله وحده لا شريك له، له الملك، وله الحمد، وهو على كل شيء قدير . تمامَ المائة .
«Slavă lui Allah!», «Laudă lui Allah!» și «Allah este Cel mai Mare!», de treizeci și trei de ori, apoi spune: «Nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Allah, Unicul, fără asociat. A Lui este stăpânirea și a Lui este lauda și El are putere asupra tuturor lucrurilor», întregind astfel o sută.105
117. Rugăciunile recomandate cu insistență, care însoțesc rugăciunile obligatorii, însumează zece rakʿah:
Sunt cele menționate în hadithul lui Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi, care a spus: Am reținut de la Trimisul lui Allah ﷺ zece rakʿah:
Două rakʿah înainte de Ẓuhr și două după ea.
Două rakʿah după Maghrib, în casa sa.
Două rakʿah după ʿIshāʾ, în casa sa.
Și două rakʿah înainte de Fajr. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.106
Capitol: Prosternarea uitării, a recitării și a mulțumirii
118. Prosternarea uitării este prescrisă când:107
Omul adaugă din uitare o înclinare, o prosternare, o ridicare în picioare sau o ședere în rugăciune.
Sau omite ceva dintre cele menționate: îndeplinește ceea ce a omis și face prosternarea uitării.108
Sau omite din uitare una dintre obligațiile ei.
Sau are îndoieli cu privire la o adăugare ori o omisiune.109
S-a transmis în mod autentic că el ﷺ s-a ridicat fără să îndeplinească primul tashahhud, apoi a făcut prosternarea uitării.110
وسلم من ركعتين من الظهر أو العصر، ثم ذَكَّروه، فتمم وسجد للسهو
«Și a rostit salutul de încheiere după două rakʿah din Ẓuhr sau ʿAṣr. Apoi i-au atras atenția, iar el a completat rugăciunea și a făcut prosternarea uitării.»111
A îndeplinit Ẓuhr în cinci rakʿah și i s-a spus: „A fost mărită rugăciunea?” El a întrebat:
وما ذاك
«Cum așa?»
I-au răspuns: „Ai îndeplinit cinci.” Atunci a făcut două prosternări după salutul de încheiere. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.112
El a spus:
إذا شكَّ أحدكم في صلاته، فلم يدرِ كم صلى: أثلاثاً، أم أربعاً؟ فليطرح الشك، وليبن على ما استيقن، ثم يسجد سجدتين قبل أن يسلم، فإن كان صلى خمساً شفعن له صلاته، وإن كان صلى تماماً كانتا ترغيماً للشيطان
«Dacă unul dintre voi are îndoieli în rugăciune și nu știe câte rakʿah a îndeplinit, trei sau patru, să lase deoparte îndoiala și să se întemeieze pe ceea ce știe cu certitudine. Apoi să facă două prosternări înainte de salutul de încheiere. Dacă a îndeplinit cinci, acestea îi fac rugăciunea pară, iar dacă a îndeplinit-o complet, ele îl umilesc pe Satana.»
Relatat de Aḥmad și Muslim.113
119. Poate face prosternarea uitării înainte de salutul de încheiere sau după el.114
120. Prosternarea recitării este recomandată atât celui care recită, cât și celui care ascultă cu atenție, în rugăciune și în afara ei.115
121. De asemenea, când primește o nouă binefacere sau este ferit de o nenorocire, se prosternează în semn de mulțumire față de Allah.
122. Regula prosternării de mulțumire este aceeași cu a prosternării recitării.
Capitol: Lucrurile care anulează rugăciunea și cele dezaprobate în ea
123. Rugăciunea este anulată:116
Prin omiterea unui stâlp sau a unei condiții pe care omul este capabil să o îndeplinească, intenționat, din uitare sau din necunoaștere, dacă nu îndeplinește ceea ce a omis; și prin omiterea intenționată a unei obligații.
Prin vorbirea intenționată.117
Prin râsul zgomotos.
Prin mișcări considerate în mod obișnuit numeroase, făcute în mod continuu și fără necesitate.118 În primul caz a omis ceva fără de care actul de adorare nu este complet, iar în ultimele cazuri a făcut ceva interzis în el.
124. Sunt dezaprobate:
Întoarcerea privirii în timpul rugăciunii, căci Profetul ﷺ a fost întrebat despre aceasta și a răspuns:
هو اختلاس يختلسه الشيطان من صلاة العبد
«Este un furt pe care Satana îl săvârșește din rugăciunea robului.»
Relatat de al-Bukhārī.119
Joaca fără rost.
Așezarea mâinii în șold.
Împletirea degetelor.
Pocnirea lor.
Așezarea în rugăciune într-o poziție ghemuită asemenea câinelui.120
Îndreptarea către ceva care îi distrage atenția.
Sau începerea rugăciunii cu inima preocupată:
De nevoia de a se abține de la urinare ori defecare.
Sau de mâncarea de față, pe care o dorește, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ:
لا صلاة بحضرة طعام، ولا هو يدافعه الأخبثان
«Nu se îndeplinește rugăciunea când este de față mâncarea și nici când omul se abține de la urinare ori defecare.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.121
Profetul ﷺ a interzis ca omul să-și întindă antebrațele pe pământ în prosternare.122
Capitol: Rugăciunea voluntară
[Rugăciunea pentru eclipsă]
125. Cea mai insistent recomandată dintre ele este rugăciunea pentru eclipsă,123 deoarece Profetul ﷺ a îndeplinit-o și a poruncit-o.
126. Se îndeplinește în modul descris în hadithul ʿĀʾishei:
Profetul ﷺ a recitat cu voce tare în rugăciunea pentru eclipsă, îndeplinind patru înclinări în două rakʿah și patru prosternări. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.124
[Rugăciunea Witr]
127. Rugăciunea Witr este o sunnah recomandată cu insistență.
Profetul ﷺ a îndeplinit-o cu statornicie atât acasă, cât și în călătorie.
Și i-a îndemnat pe oameni să o îndeplinească.
128. Numărul ei minim este o rakʿah.
129. Iar numărul maxim este unsprezece.
130. Timpul ei este de la rugăciunea ʿIshāʾ până la ivirea zorilor.
131. Este mai bine să fie ultima rugăciune a nopții, așa cum a spus Profetul ﷺ:
اجعلوا آخر صلاتكم بالليل وتراً
«Faceți ca ultima voastră rugăciune din noapte să fie Witr.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.125
132. El a mai spus:
من خاف أن لا يقوم من آخر الليل: فليوتر أوله، ومن طمع أن يقوم آخره، فليوتر آخر الليل، فإن صلاة آخر الليل مشهودة، وذلك أفضل
«Cine se teme că nu se va trezi în ultima parte a nopții să îndeplinească Witr în prima ei parte. Iar cine speră să se trezească în ultima parte să îndeplinească Witr la sfârșitul nopții, căci rugăciunea de la sfârșitul nopții are martori, iar aceasta este mai bine.»
Relatat de Muslim.126
[Rugăciunea pentru cererea ploii]
133. Rugăciunea pentru cererea ploii este recomandată atunci când lipsa apei îi pune pe oameni în nevoie.127
134. Se îndeplinește asemenea rugăciunii de sărbătoare, în afara localității.
135. Omul iese către ea cu smerenie, umilință și stăruință în implorare.
136. Îndeplinește două rakʿah.
137. Apoi ține o singură predică:
În care cere mult iertare și recită versetele care poruncesc aceasta.
Stăruie în invocație.
Și nu socotește că răspunsul întârzie.
138. Înainte de a ieși către ea, se cuvine să împlinească mijloacele prin care este îndepărtat răul și coboară îndurarea:
Cererea de iertare.
Căința.
Înlăturarea nedreptăților săvârșite față de ceilalți.
Facerea de bine față de făpturi.
Și celelalte mijloace pe care Allah le-a făcut pricină de îndurare și de îndepărtare a nenorocirii. Allah știe cel mai bine.
[Timpurile în care rugăciunea este interzisă]
139. Timpurile în care sunt interzise rugăciunile voluntare fără un motiv particular128 sunt:
De la Fajr până când soarele se înalță cât o suliță.129
De la rugăciunea ʿAṣr până la apus.
Și de când soarele este în mijlocul cerului până când trece de zenit. Allah știe cel mai bine.
Capitol: Rugăciunea în congregație și conducerea ei
140. Rugăciunea în congregație este o obligație individuală pentru bărbați la cele cinci rugăciuni, atât acasă, cât și în călătorie.
Așa cum a spus Profetul ﷺ:
لقد هممت أن آمر بالصلاة فتقام ، ثم آمر رجلاً يؤم الناس، ثم أنطلق برجال معهم حزم من حطب إلى قوم لا يشهدون الصلاة ، فأُحَرِّق عليهم بيوتهم بالنار
«Am avut de gând să poruncesc să se înceapă rugăciunea, apoi să poruncesc unui om să-i conducă pe ceilalți, iar eu să plec cu niște bărbați având legături de lemne către niște oameni care nu participă la rugăciune și să le dau foc caselor.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.130
141. Numărul minim este un imam și o persoană care se roagă în urma lui.
142. Cu cât sunt mai mulți, cu atât aceasta Îi este mai dragă lui Allah.131
143. El ﷺ a spus:
صلاة الجماعة أفضل من صلاة الفذ بسبع وعشرين درجة
«Rugăciunea în congregație este mai bună decât rugăciunea celui singur cu douăzeci și șapte de trepte.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.132
144. El a mai spus:
إذا صليتما في رحالكما، ثم أتيتما مسجد جماعة، فصليا معهم فإنها لكم نافلة
«Dacă v-ați rugat în locurile voastre de popas, apoi ajungeți la o moschee în care se îndeplinește rugăciunea în congregație, rugați-vă împreună cu ei, căci aceasta va fi pentru voi o rugăciune voluntară.»
Relatat de autorii colecțiilor Sunan.133
145. Abū Hurayrah a relatat de la Profet ﷺ: «Imamul a fost rânduit doar pentru a fi urmat.134 Când rostește takbīr-ul, rostiți-l și voi; nu-l rostiți până când nu l-a rostit el. Când se înclină, înclinați-vă și voi; nu vă înclinați până când nu s-a înclinat el.135 Când spune: „Allah îl aude pe cel care Îl laudă”, spuneți: „O, Allah, Domnul nostru, Ție Îți aparține lauda!” Când se prosternează, prosternați-vă și voi; nu vă prosternați până când nu s-a prosternat el. Iar când se roagă șezând, rugați-vă șezând cu toții.» Relatat de Abū Dāwūd.136 Relatarea de bază se află în cele două Ṣaḥīḥ-uri.137
146. El a spus:
يؤُم القوم: ـ أقرؤهم لكتاب الله. ـ فإن كانوا في القراءة سواء فأعلمهم بالسنة. ـ فإن كانوا في السُّنَّة سواء فأقدمهم هجرة. ـ فإن كانوا في الهجرة سواء فأقدمهم سلماً أو سِنًّا . ـ ولا يَؤُمَّنَّ الرجلُ الرجلَ في سلطانه، ولا يقعد في بيته على تَكْرمته إلا بإذنه
«Îi conduce pe oameni în rugăciune: Cel care cunoaște cel mai bine recitarea Cărții lui Allah. Dacă sunt egali în recitare, cel care cunoaște cel mai bine Sunnah. Dacă sunt egali în cunoașterea Sunnei, cel care a emigrat mai devreme. Dacă sunt egali în privința emigrării, cel care a îmbrățișat Islamul mai devreme sau cel mai înaintat în vârstă.138 Niciun om să nu conducă un alt om în rugăciune acolo unde acesta are autoritate și să nu se așeze în casa lui pe locul său de cinste, decât cu permisiunea sa.»
Relatat de Muslim.139
147. Se cuvine:
Ca imamul să stea în față.
Ca cei care îl urmează să stea strâns unul lângă altul.
Și să completeze rândurile începând cu primul.
148. Cine se roagă singur o rakʿah în spatele rândului, fără un motiv justificat, trebuie să repete rugăciunea.
149. Ibn ʿAbbās a spus: Într-o noapte m-am rugat împreună cu Profetul ﷺ și m-am așezat în stânga lui. El m-a apucat de cap, pe la spate, și m-a așezat în dreapta sa. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.140
150. El ﷺ a spus:
إذا سمعتم الإقامة فامشوا( إلى الصلاة) وعليكم السكينة والوقار، ولا تسرعوا، فما أدركتم فصلوا، وما فاتكم فأتموا
«Când auziți iqāmah, mergeți către rugăciune cu liniște și demnitate, fără să vă grăbiți. Rugați-vă partea pe care o prindeți și completați ceea ce ați pierdut.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.141
151. În al-Tirmidhī se relatează:
إذا أتى أحدكم الصلاة والإمام على حالٍ، فليصنع كما يصنع الإمام
«Când unul dintre voi ajunge la rugăciune și imamul este într-o anumită poziție, să facă așa cum face imamul.»142
Capitol: Rugăciunea celor care au motive de scutire
153. Dacă statul în picioare îi agravează boala, se roagă șezând; dacă nu poate nici astfel, se roagă culcat pe o parte, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ către ʿImrān ibn Ḥuṣayn:
صل قائماً، فإن لم تستطع فقاعداً، فإن لم تستطع فعلى جنب
«Roagă-te în picioare; dacă nu poți, șezând; iar dacă nu poți, culcat pe o parte.»
Relatat de al-Bukhārī.145
154. Dacă îi este greu să îndeplinească fiecare rugăciune la timpul ei, poate reuni Ẓuhr cu ʿAṣr și Maghrib cu ʿIshāʾ, în timpul uneia dintre cele două.
[Rugăciunea călătorului]
155. De asemenea, călătorul poate reuni rugăciunile.
156. Este recomandat ca el să scurteze rugăciunea de patru rakʿah la două.146
157. Poate să nu postească în Ramaḍān.
[Rugăciunea în stare de primejdie]
158. Rugăciunea în stare de primejdie este permisă în oricare dintre formele în care a îndeplinit-o Profetul ﷺ.
159. Printre acestea se numără hadithul lui Ṣāliḥ ibn Khawwāt, relatat de la cineva care a îndeplinit rugăciunea în stare de primejdie împreună cu Profetul ﷺ în ziua de Dhāt al-Riqāʿ:147
O grupă s-a așezat în rând alături de el, iar alta în fața dușmanului.
El a îndeplinit o rakʿah cu cei aflați alături de el.
Apoi a rămas în picioare, iar ei și-au completat singuri rugăciunea.
Apoi au plecat și s-au așezat în fața dușmanului.
A venit cealaltă grupă, iar el a îndeplinit cu ea rakʿah rămasă.
Apoi a rămas șezând, iar ei și-au completat singuri rugăciunea.
Apoi a rostit împreună cu ei salutul de încheiere. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.148
160. Dacă primejdia este foarte mare, se roagă mergând sau călare, îndreptați către qiblah sau în altă direcție, făcând semne pentru înclinare și prosternare.
161. La fel, oricine se teme pentru viața sa se roagă potrivit stării în care se află și face tot ceea ce este necesar, fie să fugă, fie altceva.
El ﷺ a spus:
إذا أمرتكم بأمر فائتوا منه ما استطعتم
«Când vă poruncesc un lucru, îndepliniți din el atât cât puteți.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.149
Capitol: Rugăciunea de vineri
162. Oricine are obligația rugăciunii în congregație are și obligația rugăciunii de vineri, dacă este stabilit permanent într-o așezare cu clădiri.150
163. Printre condițiile ei se numără:
164. Jābir a spus: Când Profetul ﷺ ținea predica:
Ochii i se înroșeau, glasul i se înălța și mânia i se întețea, de parcă ar fi avertizat asupra unei oștiri, spunând:
صبّحكم ومسّاكم
«Vă atacă dimineața! Vă atacă seara!»
Și spunea:
أما بعد، فإن خيرَ الحديثِ كتابُ الله، وخيرَ الهدي هديُ محمدٍ، وشرَّ الأمورِ محدثاتَها، وكلَّ بدعةٍ ضلالة
«Acestea fiind spuse, cea mai bună vorbire este Cartea lui Allah, cea mai bună călăuzire este călăuzirea lui Muḥammad, cele mai rele lucruri sunt cele nou introduse, iar orice inovație este rătăcire.»
Relatat de Muslim.153
Într-o variantă a relatării sale: în predica de vineri, Trimisul lui Allah ﷺ Îl lăuda și Îl preamărea pe Allah, apoi spunea cele ce urmau, cu glasul ridicat.
Iar într-o altă relatare a sa:
من يهد الله فلا مضل له، ومن يضلل فلا هادي له
«Pe cel pe care Allah îl călăuzește, nimeni nu-l poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă să rătăcească, nimeni nu-l poate călăuzi.»154
El a mai spus:
إن طولَ صلاة الرجل، وقصرَ خطبته مئنةٌ من فقهه
«Lungimea rugăciunii omului și scurtimea predicii lui sunt un semn al înțelegerii sale.»
Relatat de Muslim.155
165. Este recomandat să țină predica de pe un amvon.
166. Când urcă pe el, se întoarce către oameni și îi salută.
167. Apoi se așază, iar muezinul rostește adhān-ul.
168. Apoi se ridică și ține predica.156
169. Apoi se așază.
170. Apoi ține a doua predică.
171. Apoi se rostește iqāmah.
172. Și îi conduce în două rakʿah.
173. Recită cu voce tare în amândouă.
174. În prima recită „Sabbiḥ”, iar în a doua „al-Ghāshiyah”, sau recită „al-Jumuʿah” și „al-Munāfiqūn”.
175. Celui care vine la rugăciunea de vineri îi este recomandat:
Să facă baia rituală.
Să se parfumeze.
Să-și îmbrace cele mai frumoase haine.
Și să vină devreme.
176. În cele două Ṣaḥīḥ-uri se relatează: «Dacă îi spui însoțitorului tău: Ascultă în liniște!, în ziua de vineri, în timp ce imamul ține predica, ai vorbit în zadar.»157
177. Un om a intrat vinerea, în timp ce Profetul ﷺ ținea predica. El l-a întrebat:
صليت؟
«Te-ai rugat?»
Omul a răspuns: „Nu.” El a spus:
قم فصلِّ ركعتين
«Ridică-te și îndeplinește două rakʿah.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.158
Capitol: Rugăciunea celor două sărbători
178. Profetul ﷺ le-a poruncit oamenilor să iasă la cele două rugăciuni de sărbătoare, chiar și tinerelor ajunse la pubertate160 și femeilor aflate la menstruație, pentru a fi martore la bine și la invocația musulmanilor. Femeile aflate la menstruație să stea deoparte de locul rugăciunii. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.161159
179. Timpul ei începe când soarele se înalță cât o suliță și ține până când trece de zenit.162
180. Este recomandat:
Să fie îndeplinită în afara localității.
Să fie îndeplinită devreme de Sărbătoarea Sacrificiului.
Să fie îndeplinită mai târziu de Sărbătoarea Ruperii Postului.
Numai de Sărbătoarea Ruperii Postului,163 să mănânce înaintea rugăciunii un număr impar de curmale.
Să se curețe și să se parfumeze pentru ea.
Să-și îmbrace cele mai frumoase haine.
Să meargă pe un drum și să se întoarcă pe altul.
181. Îi conduce în două rakʿah.
182. Fără adhān și fără iqāmah.164
183. În prima rostește șapte takbīr-uri, incluzând takbīr-ul de începere a rugăciunii.
184. Iar în a doua, cinci, fără a include takbīr-ul ridicării.
185. Își ridică mâinile la fiecare takbīr.
186. Îl laudă pe Allah și cere binecuvântarea asupra Profetului ﷺ între fiecare două takbīr-uri.
187. Apoi recită al-Fātiḥah și o sură.
188. Recită cu voce tare în această rugăciune.
189. După salutul de încheiere, le ține două predici, asemenea celor de vineri.165
190. Însă în fiecare predică amintește dispozițiile potrivite acelui timp.
191. Sunt recomandate:
Takbīr-ul fără un moment fixat:
În nopțile dinaintea celor două sărbători.
Și pe parcursul tuturor celor zece zile din Dhū al-Ḥijjah.
Și takbīr-ul legat de un moment anume:
După rugăciunile obligatorii, de la rugăciunea Fajr din ziua de ʿArafah până la ʿAṣr din ultima zi de tashrīq.166
Formula lui este:
الله أكبر، الله أكبر ، لا إله إلا الله، والله أكبر، الله أكبر، ولله الحمد
«Allah este Cel mai Mare! Allah este Cel mai Mare! Nimeni nu este vrednic de adorare în afară de Allah! Allah este Cel mai Mare! Allah este Cel mai Mare! Și lui Allah Îi aparține lauda!»
Notele originale
Șeicul a explicat că acela care neagă caracterul obligatoriu al rugăciunii sau o abandonează din nepăsare și lene este socotit necredincios și i se aplică dispozițiile privitoare la apostați. Nūr al-Baṣāʾir, p. 15.
Relatat de Aḥmad (1/333), Abū Dāwūd (393), al-Tirmidhī (149), care l-a declarat autentic, Ibn Khuzaymah (325) și al-Dāraquṭnī (6–9).
Nr. 612.
Relatat de al-Bukhārī (2/57) și Muslim (6–7). Șeicul a explicat că prinderea rugăciunii menționată în acest hadith cuprinde toate cazurile: rugăciunea de vineri, rugăciunea în congregație și timpul rugăciunii. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 29.
În al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 27, șeicul a transmis că Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah a menționat acordul imamilor asupra faptului că nu este îngăduită amânarea intenționată a rugăciunii dincolo de timpul ei pentru niciun motiv, în afară de jihad. Unii învățați au permis amânarea pentru jihadul legitim, deși majoritatea învățaților nu au permis-o nici în această situație. Celelalte motive nu îngăduie amânarea; omul se roagă la timpul stabilit, potrivit capacității sale.
Relatat de al-Bukhārī (2/15–18) și Muslim (615).
Șeicul Ibn ʿAqīl a spus: Probabil se referă la pierderea rugăciunii în timpul ei, fără divergență în această privință; iar potrivit opiniei corecte, și la pierderea rugăciunii în congregație.
Obligația respectării ordinii nu se mai aplică nici atunci când omul se teme că va pierde rugăciunea în congregație, după cum a considerat mai puternic șeicul. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 29.
Șeicul a stabilit că acela care s-a rugat într-un veșmânt impur, din uitare sau din necesitate, nu trebuie să repete rugăciunea. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 29.
Șeicul a spus în al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 29: Opinia corectă este că acoperirea umerilor sau a unuia dintre ei de către bărbat în rugăciune ține de desăvârșirea și completarea acesteia și nu este o condiție. Hadithul lui Abū Hurayrah: «Bărbatul să nu se roage într-un singur veșmânt fără ca o parte din el să-i acopere umărul» este explicat de hadithul lui Jābir: «Dacă veșmântul este larg, învelește-te cu el, iar dacă este strâmt, încinge-l în jurul mijlocului» sau: «încrucișează-i capetele». Deoarece umărul nu face parte din ʿawrah, acoperirea lui în rugăciune ține de desăvârșirea acesteia, așa cum susține majoritatea învățaților.
Relatat de al-Bukhārī (2/489) și Muslim (700). Potrivit opiniei corecte, el nu este obligat să se îndrepte către qiblah nici la începerea rugăciunii, nici în înclinare, nici în prosternare, după cum a stabilit șeicul în al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 32.
Șeicul a spus în al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 32: În privința intenției în rugăciune, opinia corectă este că, dacă în timpul ei apare ceva care cere transformarea ei într-o rugăciune voluntară, trecerea de la rugăciunea individuală la urmarea unui imam sau invers, ori trecerea de la conducerea rugăciunii la urmarea unui imam, toate acestea sunt permise și nu prezintă nicio interdicție. Asemenea situații s-au transmis de la Profet ﷺ.
Șeicul a spus în al-Irshād, p. 48: «Cu excepția rugăciunii funerare, a cărei îndeplinire acolo nu dăunează.»
Șeicul a spus în al-Irshād, p. 48: «Cât despre interdicția rugăciunii în abator, la groapa de gunoi, în mijlocul drumului și deasupra Casei lui Allah, relatarea este slabă și nu poate servi drept dovadă. Mai slabă decât aceasta este afirmația lor că acoperișurile acestor locuri au aceeași regulă ca ele.» A se vedea și al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 31.
Relatat de Abū Dāwūd (492), al-Tirmidhī (317), Ibn Mājah (745), Ibn Ḥibbān (Mawārid, 338) și al-Ḥākim (1/251), care a spus: Autentic potrivit condițiilor lui al-Bukhārī și Muslim.
Relatat de Ibn Mājah (772), de la Fāṭimah bint al-Ḥusayn, de la bunica sa Fāṭimah cea mare, Allah să fie mulțumit de ea. Lanțul este întrerupt, fiindcă Fāṭimah nu a prins-o pe bunica sa. Al-Tirmidhī (314) l-a relatat fără cuvintele «În numele lui Allah» și l-a clasificat drept bun, probabil datorită relatărilor care îl susțin. Printre acestea se află hadithul lui Abū Ḥumayd sau Abū Usayd, relatat de al-Nasāʾī (2/53), Abū Dāwūd (465) și Ibn Mājah (772). Muslim (713) l-a relatat astfel: «Când unul dintre voi intră în moschee, să spună: O, Allah, deschide-mi porțile îndurării Tale! Iar când iese, să spună: O, Allah, Îți cer din harul Tău!» În acest capitol există și o relatare de la Abū Hurayrah, transmisă de Ibn Mājah (773) și declarată autentică de al-Būṣīrī.
Relatat de Aḥmad (6/282), al-Tirmidhī (314) și Ibn Mājah (771), de la Fāṭimah. Al-Arnaʾūṭ a spus în Zād al-Maʿād (2/370): Lanțul lui este slab și întrerupt. Îl susține o relatare de la Anas, la Ibn al-Sunnī (86), al cărei lanț este slab; prin aceasta, hadithul capătă întărire. De aceea al-Tirmidhī l-a clasificat drept bun. Sfârșitul citatului.
Așa cum apare în hadithul lui Ibn ʿUmar, relatat de al-Bukhārī (2/222) și Muslim (390).
Relatat de Abū Dāwūd (776), al-Tirmidhī (243), Ibn Mājah (806), al-Dāraquṭnī (5), al-Bayhaqī (2/34) și al-Ḥākim (1/235), care a spus: «Lanțul său este autentic», de la ʿĀʾishah și Abū Saʿīd, ca relatare atribuită Profetului ﷺ. Muslim, al-Ḥākim, Ibn Abī Shaybah și al-Ṭaḥāwī l-au relatat de la ʿUmar, ca rostire a acestuia.
A se vedea aceste invocații în Ṣifat Ṣalāt al-Nabī ﷺ, de al-Albānī.
Relatat de Aḥmad (5/382), al-Dārimī (1/299), Abū Dāwūd (871), al-Tirmidhī (261), care l-a declarat autentic, al-Nasāʾī (2/190) și Ibn Mājah (888), de la Ḥudhayfah. El s-a rugat împreună cu Profetul ﷺ, care spunea în înclinare: «Slavă Domnului meu, Cel Măreț!», iar în prosternare: «Slavă Domnului meu, Cel Preaînalt!»
Relatat de al-Bukhārī (2/199) și Muslim (484), de la ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea.
Relatat de Muslim (476).
Relatat de al-Bukhārī (2/297) și Muslim (490).
Referințele hadithului au fost menționate la paragraful 89.
Adică în rugăciunea care cuprinde două tashahhud-uri. Nūr al-Baṣāʾir, p. 16.
Relatat de Aḥmad (1/371), Abū Dāwūd (580), al-Tirmidhī (284), Ibn Mājah (898), al-Ḥākim (1/262), care l-a declarat autentic, și al-Bayhaqī (2/122).
Relatat de al-Bukhārī (11/13) și Muslim (402).
Este cel menționat anterior, la paragraful 104.
Relatat de al-Bukhārī (6/408) și Muslim (406).
Relatat de Muslim (588), de la Abū Hurayrah, și (590), și de la Ibn ʿAbbās.
Relatat de Abū Dāwūd (997). ʿAbd al-Qādir al-Arnaʾūṭ a spus în Jāmiʿ al-Uṣūl, la nr. 3566: Lanțul său este întrerupt, fiindcă ʿAlqamah ibn Wāʾil nu a auzit de la tatăl său. Însă hadithul are relatări cu același sens care îl întăresc.
Șeicul a considerat corect că, atunci când cel care urmează imamul aude recitarea acestuia, el nu are obligația de a recita și nici nu-i este prescris acest lucru. Dacă nu o aude, este obligat să recite al-Fātiḥah, fie că rugăciunea este cu recitare în șoaptă, fie cu voce tare. El a spus: Aceasta este cea mai echilibrată opinie în această chestiune și prin ea se armonizează dovezile. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 38.
Șeicul a menționat printre stâlpii ei cererea binecuvântării asupra Profetului ﷺ. Nūr al-Baṣāʾir, p. 17.
În Nūr al-Baṣāʾir, p. 17, șeicul a socotit cele două saluturi de încheiere drept un stâlp.
Șederea pentru tashahhud este, de asemenea, obligatorie. Nūr al-Baṣāʾir, p. 17.
Relatat de al-Bukhārī (2/237) și Muslim (397).
Acesta este un fragment din hadithul lui Mālik ibn al-Ḥuwayrith, relatat de al-Bukhārī și Muslim. Însă această formulare nu apare la Muslim, ci a fost relatată de al-Bukhārī (2/111) și de alții.
Relatat de Muslim (591).
Relatat de Muslim (594), unde apare și adaosul: «Nu există putere și nici tărie decât prin Allah.» Fără acest adaos l-au relatat al-Nasāʾī și alții.
Relatat de Muslim (597).
Relatat de al-Bukhārī (3/58) și Muslim (729), de la Ibn ʿUmar. În Nūr al-Baṣāʾir, p. 19, șeicul a explicat că rugăciunile regulate însumează douăsprezece rakʿah.
Șeicul Ibn ʿAqīl a spus: Le-a reunit în același capitol, deși există o deosebire: ultimele două sunt voluntare, iar prima este, în general, obligatorie. Tot astfel sunt reunite și în Bulūgh al-Marām.
Cine omite din uitare un stâlp într-o rakʿah revine la el când își amintește, cu excepția cazului în care a ajuns la același stâlp în rakʿah următoare. Atunci prima rakʿah este anulată, iar a doua îi ia locul. Al-Mukhtārāt, p. 35.
Șeicul a spus în al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 36: Cea mai corectă opinie în privința îndoielii asupra numărului de rakʿah este că omul se întemeiază pe certitudine, adică pe numărul mai mic, dacă posibilitățile sunt egale sau dacă numărul mai mic i se pare mai probabil. Dacă are însă o presupunere predominantă, se întemeiază pe aceasta.
Relatat de al-Bukhārī (3/92) și Muslim (570), de la ʿAbd Allāh ibn Buḥaynah. Șeicul a stabilit că acela care se ridică din uitare fără primul tashahhud și își amintește abia după ce s-a ridicat nu se întoarce la ședere, chiar dacă nu a început recitarea, potrivit hadithului lui al-Mughīrah. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 35.
Relatat de al-Bukhārī (10/468) și Muslim (573).
Relatat de al-Bukhārī (1/403–405) și Muslim (572).
Relatat de Aḥmad (3/83) și Muslim (571).
După prosternarea uitării nu se rostește tashahhud, după cum a stabilit șeicul. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 36.
Șeicul a explicat că, dacă prosternarea recitării se face în rugăciune, are regulile acesteia. În afara ei este o invocație și poate fi făcută fără purificare și fără îndreptarea către qiblah. Nu intră sub totalitatea regulilor prescrise rugăciunii, ci seamănă mai curând cu invocația. La fel este și prosternarea de mulțumire, cu atât mai mult. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 36.
Șeicul a stabilit că opinia potrivit căreia rugăciunea celui care urmează imamul este anulată prin anularea rugăciunii imamului este slabă și nu are dovadă. Dimpotrivă, dovezile arată că rugăciunea oricărui om care nu a săvârșit el însuși ceva care să o anuleze este validă. Legătura dintre rugăciunea celui care urmează și rugăciunea imamului privește obligația de a-l urma, nu faptul că validitatea sau nevaliditatea faptelor imamului s-ar transmite rugăciunii sale. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 33.
Șeicul a stabilit că plânsul cu suspine și dregerea glasului nu anulează rugăciunea, fie că se disting două litere sau nu, fie că există o nevoie sau nu, deoarece nu s-a transmis nimic care să dovedească anularea, iar analogia cu vorbirea nu este corectă. Aceasta este susținută și de hadithul lui ʿAlī: «Dacă era în rugăciune, își dregea glasul pentru mine.» Șeicul a explicat și că vorbirea după un salut de încheiere rostit din uitare nu anulează rugăciunea, fie că privește îndreptarea ei, fie altceva. La fel, vorbirea din uitare sau necunoaștere în timpul rugăciunii nu o anulează, potrivit hadithurilor lui Dhū al-Yadayn și Muʿāwiyah ibn al-Ḥakam. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 34. El a mai spus: Rugăciunea este anulată prin mâncat și băut, cu excepția unei cantități mici, din uitare sau necunoaștere. Nūr al-Baṣāʾir, p. 17.
Aceste mișcări sunt interzise. Cele dezaprobate sunt mișcările puține, fără nevoie. Cele permise sunt mișcările puține pentru o nevoie și cele numeroase în caz de necesitate. Există și mișcări poruncite, precum înaintarea și retragerea în rânduri la rugăciunea în stare de primejdie ori mișcarea pentru îndreptarea rândului, după cum a stabilit șeicul în al-Qawāʿid wa-l-Furūq, p. 138.
Relatat de al-Bukhārī (2/234).
Poziția iqʿāʾ are două explicații. Prima: așezarea feselor pe pământ, cu gambele ridicate și mâinile pe pământ. Aceasta este dezaprobată de majoritatea juriștilor, iar la mālikiți este interzisă, însă nu anulează rugăciunea.
A doua: așezarea feselor pe călcâie și a mâinilor pe pământ. Majoritatea o dezaprobă, însă shāfiʿiții consideră că această poziție între cele două prosternări este recomandată, potrivit hadithului din Ṣaḥīḥ Muslim. S-a transmis că imamul Aḥmad a spus: Nu o fac și nu-l critic pe cel care o face. El a mai spus că al-ʿAbādilah procedau astfel. Al-Mawsūʿah al-Fiqhiyyah al-Kuwaytiyyah, 6/88.
De fapt, l-au relatat Muslim (560) și alții, nu al-Bukhārī.
Relatat de al-Bukhārī (2/301) și Muslim (493).
Șeicul a spus în al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 53: Unii învățați au susținut că rugăciunea pentru eclipsă este obligatorie, deoarece Profetul ﷺ a îndeplinit-o și le-a poruncit oamenilor să o îndeplinească.
Relatat de al-Bukhārī (2/549) și Muslim (901). Șeicul a explicat că formele relatate care contrazic această descriere provin dintr-o eroare a unor transmițători, după cum au spus imamii Aḥmad, al-Bukhārī și alții. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 53.
Relatat de al-Bukhārī (2/488) și Muslim (751).
Relatat de Muslim (755).
Șeicul Ibn ʿAqīl a spus: Și atunci când pământul este lovit de secetă.
Șeicul a considerat mai puternică opinia că rugăciunile legate de un motiv particular nu sunt interzise în aceste timpuri, precum salutarea moscheii sau cazul celui care s-a rugat deja, apoi intră în moschee și îi găsește pe oameni rugându-se într-un timp de interdicție. De aceea a precizat aici: rugăciunile voluntare fără un motiv particular. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 37.
Șeicul a considerat mai puternică opinia că interdicția se leagă de îndeplinirea rugăciunii Fajr, nu de ivirea zorilor, după cum arată explicit hadithul din Muslim. La fel în privința ʿAṣr: interdicția se leagă de îndeplinirea rugăciunii, nu de intrarea timpului ei. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 37.
Relatat de al-Bukhārī (2/125) și Muslim (651).
Șeicul a considerat corect că moscheea cu o congregație mai numeroasă este preferabilă moscheii mai vechi. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 38.
Relatat de al-Bukhārī (2/131) și Muslim (650).
Relatat de Abū Dāwūd (575–576), al-Tirmidhī (219), care l-a declarat autentic, și al-Nasāʾī (2/112).
Șeicul a considerat corect că cel care îndeplinește o rugăciune obligatorie poate urma un imam care îndeplinește una voluntară, potrivit întâmplării lui Muʿādh. De asemenea, a considerat validă conducerea rugăciunii obligatorii și a celei voluntare de către un băiat, potrivit întâmplării lui ʿAmr ibn Salimah al-Jarmī. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 44.
Șeicul a explicat că luarea intenționată înaintea imamului anulează rugăciunea dacă omul cunoaște situația și regula, fie că i-a luat înainte cu un stâlp sau cu doi, fie că imamul l-a ajuns ori că el a revenit la ordinea rugăciunii. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 40.
Relatat de Abū Dāwūd (603). Șeicul a stabilit că poate conduce rugăciunea cel care nu este capabil să îndeplinească un stâlp sau o condiție, dacă îndeplinește ceea ce poate, fie că este imamul obișnuit al cartierului, fie altcineva și fie că îi conduce pe oameni aflați în aceeași situație, fie pe alții. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 42.
Al-Bukhārī (2/173) și Muslim (411).
Șeicul a stabilit că acela care are mai multă teamă de Allah și mai multă grijă de a se feri de cele îndoielnice are întâietate față de cel cu origine nobilă și chiar față de cel mai înaintat în vârstă. Vârsta este luată în considerare numai când însușirile sunt egale.
El a stabilit și că rugăciunea condusă de un păcătos este validă, fie că abaterea lui privește vorbele, precum inovațiile, fie faptele, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ despre imamii nedrepți: «Ei vă conduc în rugăciune. Dacă procedează corect, răsplata este pentru voi și pentru ei; iar dacă greșesc, răsplata este pentru voi, iar vina asupra lor.» Întrucât rugăciunea păcătosului este validă când se roagă singur, este validă și când îi conduce pe alții. Astfel au procedat primele generații. Unii imami, precum Shaykh al-Islām și alții, consideră chiar că evitarea imamilor păcătoși și rugăciunea de unul singur țin de calea adepților inovațiilor și ai refuzului rāfiḍit; susținerea acestei opinii deschide calea absenței de la congregație. Adevărul de neîndoit este că rugăciunea, asemenea jihadului, se îndeplinește în urma oricărui om, virtuos sau păcătos. Șeicul a tratat pe larg această chestiune; a se vedea al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 42.
Muslim (673).
Relatat de al-Bukhārī (3/192), (11/116) și Muslim (763). Șeicul a stabilit că așezarea celui care urmează imamul în dreapta acestuia este o sunnah recomandată cu insistență, nu o obligație a cărei omitere anulează rugăciunea. Faptul că Profetul l-a mutat pe Ibn ʿAbbās arată preferința, nu obligativitatea, fiindcă nu i-a interzis să stea acolo. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 45.
Relatat de al-Bukhārī (2/390) și Muslim (602). Șeicul a stabilit că partea prinsă de cel întârziat alături de imam este începutul rugăciunii sale, iar ceea ce completează ulterior este sfârșitul ei. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 39.
Relatat de al-Tirmidhī (591), care a spus: «Acesta este un hadith izolat; nu cunoaștem pe nimeni care să-i fi transmis un lanț complet până la Profet în afară de această cale.» În lanțul lui se află al-Ḥajjāj ibn Arṭāh, care practica tadlīs și a relatat aici prin formula nespecifică „de la”.
Aceștia sunt bolnavul, călătorul și cel aflat în primejdie. Nūr al-Baṣāʾir, p. 19.
Șeicul a explicat că bolnavul care ar putea să se roage în picioare de unul singur, dar la congregație ar trebui să se roage șezând, participă la congregație și se roagă șezând, deoarece foloasele participării la congregație nu sunt egalate de celelalte foloase. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 46.
Relatat de al-Bukhārī (2/587). În al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 46, șeicul a explicat că, în privința rugăciunii bolnavului, nu s-a transmis autentic de la Profet ﷺ decât acest hadith. Rugăciunea prin mișcarea privirii sau numai în inimă nu a fost atestată. Sensul implicit al acestui hadith arată că rugăciunea culcat pe o parte, cu semne pentru mișcări, este ultima treaptă obligatorie; aceasta este și alegerea lui Shaykh al-Islām. Însă în Nūr al-Baṣāʾir, p. 19, șeicul a stabilit că, dacă nu se poate ruga pe o parte, se roagă întins pe spate și face semne pentru înclinare și prosternare; dacă nu poate, se roagă prin mișcarea privirii, iar dacă nu poate nici astfel, numai în inimă.
Șeicul a stabilit că înlesnirile călătoriei depind de existența unei călătorii reale, numite astfel în mod obișnuit, fără a se impune o distanță anume, deoarece nu există dovadă pentru o asemenea limitare. El a stabilit și că acela care rămâne într-un loc fără intenția de a încheia călătoria rămâne călător, chiar dacă intenționează să stea mai mult de patru zile.
A stabilit, de asemenea, că se poate folosi de înlesnirile călătoriei chiar dacă umblă fără o destinație, s-a rătăcit ori caută ceva pierdut.
A stabilit că nu este necesară intenția prealabilă de a reuni sau de a scurta rugăciunile; când există motivul care permite aceasta, le poate reuni ori scurta chiar dacă nu a intenționat dinainte.
Nu este necesară nici îndeplinirea imediat consecutivă a rugăciunilor reunite; când există motivul justificat, reunirea este permisă. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, pp. 47, 48, 49.
O expediție din anul cinci după Hijrah, în ținutul Ghaṭafān din Najd. A fost numită Dhāt al-Riqāʿ deoarece tălpile musulmanilor se răniseră de mersul desculț și le înfășuraseră în cârpe.
Relatat de al-Bukhārī (7/421) și Muslim (842).
Relatat de al-Bukhārī (13/251) și Muslim (1337).
Șeicul a explicat că opinia corectă este că rugăciunea de vineri și cea în congregație sunt obligatorii chiar și pentru sclavi, deoarece textele sunt generale și îi cuprind și pe ei, fără vreo dovadă care să-i excludă. Hadithul: «Rugăciunea de vineri este un drept obligatoriu pentru orice musulman în congregație, cu excepția a patru...» este slab... Regula de bază este că sclavul are aceeași situație ca omul liber în toate actele de adorare pur trupești, fără legătură cu bunurile. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 50.
Șeicul a menționat că timpul rugăciunii de vineri începe când soarele se înalță cât o suliță și ține până la sfârșitul timpului rugăciunii Ẓuhr. Dacă timpul a trecut sau cel întârziat a prins mai puțin de o rakʿah din ea, îndeplinește în locul ei rugăciunea Ẓuhr. Nūr al-Baṣāʾir, p. 20.
Șeicul a stabilit că nu există nimic autentic care să dovedească necesitatea unui număr de patruzeci de persoane pentru rugăciunea de vineri și pentru cele două sărbători. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 50.
Relatat de Muslim (867).
Relatat de Muslim (867).
Relatat de Muslim (869).
Șeicul a explicat că nu există dovadă pentru condițiile impuse de unii predicilor, precum lauda lui Allah, cererea binecuvântării asupra Profetului ﷺ și recitarea unui verset. Dacă predica își atinge scopul și oferă îndemn, aceasta este suficient. Lucrurile menționate țin de desăvârșire, nu sunt obligatorii. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 51.
Relatat de al-Bukhārī (2/407) și Muslim (850).
Relatat de al-Bukhārī (2/412) și Muslim (875).
Șeicul a stabilit că rugăciunea celor două sărbători este o obligație individuală, deoarece Profetul ﷺ poruncea scoaterea tinerelor ajunse la pubertate și a celor care stăteau retrase în case și le poruncea femeilor aflate la menstruație să stea deoparte de locul rugăciunii. Dacă folosul ei nu ar fi prevalat asupra multor obligații, nu ar fi îndemnat atât de mult la ea. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 52.
Al-ʿawātiq este pluralul lui ʿātiq: tânăra care a ajuns la pubertate sau se apropie de ea.
Relatat de al-Bukhārī (1/466) și Muslim (890).
Șeicul a explicat că, dacă rugăciunea de sărbătoare a fost pierdută, ea se recuperează a doua zi sau mai târziu, în timpul ei. Nūr al-Baṣāʾir, p. 21.
Adică de Sărbătoarea Ruperii Postului.
Șeicul a explicat că anunțul «Rugăciunea în comun!» se face numai pentru eclipsă, nu pentru cele două sărbători și nici pentru cererea ploii, fiindcă s-a transmis numai pentru eclipsă. La acestea din urmă nu este nevoie de un anunț, timpul lor fiind cunoscut, spre deosebire de eclipsă. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 53.
Șeicul a spus: Opinia corectă este că se recomandă începerea tuturor predicilor prin lauda lui Allah, fie vinerea, fie de sărbătoare, fie cu alt prilej, deoarece nu s-a transmis autentic că Profetul ﷺ ar fi început o predică altfel decât prin laudă. Al-Mukhtārāt, p. 52.
Șeicul a spus: Inima înclină spre recomandarea takbīr-ului fără un moment fixat în zilele de tashrīq, deoarece Allah le-a particularizat prin porunca pomenirii Sale și potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: «Zilele de tashrīq sunt zile de mâncat, de băut și de pomenire a lui Allah.» De asemenea, ʿUmar rostea takbīr-ul în cortul său din Minā, iar cei din jurul lui îl rosteau și ei, până când Minā răsuna de takbīr. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 52.