Text integral · Pasaje · 247
Cartea tranzacțiilor
[Condițiile vânzării]
311. Regula de bază în privința ei este permisiunea. Allah Preaînaltul a spus:
﴿وَأَحَلَّ اللَّهُ الْبَيْعَ وَحَرَّمَ الرِّبَا﴾
«Allah a îngăduit vânzarea și a interzis dobânda.»
[al-Baqarah: 275].
312. Toate bunurile, precum imobilele, animalele, mobilierul și altele, pot face obiectul contractelor dacă sunt îndeplinite condițiile vânzării.272
313. Printre cele mai importante condiții se numără:
[Prima condiție]
Consimțământul, potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul:
﴿إِلاَّ أَنْ تَكُونَ تِجَارَةً عَنْ تَرَاضٍ مِنْكُمْ﴾
«Decât dacă este un negoț întemeiat pe consimțământul vostru reciproc.»
[al-Nisāʾ: 29].
[A doua condiție]
314. Să nu existe în tranzacție incertitudine (gharar) și necunoaștere a elementelor ei, deoarece Profetul ﷺ
نهى عن بيع الغرر
«a interzis vânzarea cu incertitudine»
. Relatat de Muslim.273
315. Aici intră:
Vânzarea sclavului fugit274 și a animalului scăpat.
Să spună: Ți-am vândut unul dintre aceste două bunuri.
Sau o suprafață de pământ până unde ajunge pietricica aruncată și altele asemenea.
Sau ceea ce va purta roaba sa ori ceea ce va rodi pomul său.
Sau ceea ce se află în pântecele femelei gestante.275
Indiferent dacă incertitudinea privește prețul sau bunul vândut.
316. [A treia condiție]
Cel care încheie contractul să fie proprietarul bunului sau să fie autorizat să dispună de el, fiind ajuns la pubertate și chibzuit în administrarea bunurilor.
317. [A patra condiție]
Printre condițiile vânzării se numără și lipsa dobânzii (ribā).276
ʿUbādah, Allah să fie mulțumit de el, a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:
الذهبُ بالذهَبِ، والفضةُ بالفضةِ، والبُرُّ بالبُرِّ، والشعير بالشعير، والتمر بالتمر، والملح بالملح، مثلاً بمثل سواء بسواء، فإذا اختلفت هذه الأصناف فبيعوا كيف شئتم، إذا كان يداً بيد، فمن زاد أو استزاد فقد أربى
«Aur pentru aur, argint pentru argint, grâu pentru grâu, orz pentru orz, curmale pentru curmale și sare pentru sare, în cantități egale, la fel pentru la fel. Dacă aceste categorii diferă, vindeți cum doriți, cu condiția să fie schimb pe loc. Cine adaugă sau cere un adaos a săvârșit ribā.»
Relatat de Muslim.277
318. Un bun măsurat după volum nu se vinde pentru unul de același fel decât cu aceste două condiții. La fel, un bun cântărit nu se vinde pentru unul de același fel decât în aceste condiții.
319. Dacă un bun măsurat după volum este vândut pentru unul măsurat după volum de alt fel, sau unul cântărit pentru unul cântărit de alt fel, este permis,278 cu condiția ca ambele părți să primească bunurile înainte de despărțire.
320. Dacă un bun măsurat după volum este vândut pentru unul cântărit sau invers, este permis, chiar dacă primirea are loc după despărțire.
321. Necunoașterea egalității cantităților are aceeași regulă ca certitudinea diferenței lor.
322. Astfel, Profetul ﷺ a interzis vânzarea muzābanah:
وهو شراء التمر بالتمر في رؤوس النخل
«Cumpărarea curmalelor aflate în palmieri în schimbul curmalelor uscate.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.279
323.
ورخَّص في بيع العرايا، بخرصها، فيما دون خمسة أوسق، للمحتاج إلى الرطب، ولا ثمن عنده يشتري به، بخرصها
«A îngăduit vânzarea ʿarāyā pe baza estimării, pentru mai puțin de cinci awsuq, celui care are nevoie de curmale proaspete și nu are bani cu care să le cumpere, pe baza estimării lor.»
Relatat de Muslim.280
[A cincea condiție]
324. Printre condiții se numără ca obiectul contractului să nu fie interzis de Legea religioasă:
Fie prin natura lui, așa cum Profetul ﷺ a interzis vânzarea vinului, a animalelor moarte fără sacrificare și a idolilor. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.281
Fie din pricina rupturii pe care o provoacă între musulmani, așa cum Profetul ﷺ a interzis
عن البيع على بيع المسلم، والشراء على شرائه، والنَّجْش
«să vândă peste vânzarea musulmanului, să cumpere peste cumpărarea lui și să ridice prețul fără intenția de a cumpăra»
. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.282
Tot aici intră interdicția Profetului ﷺ
عن التفريق بين ذي الرحم في الرقيق
«de a-i despărți pe cei înrudiți, aflați în robie».283
Tot aici intră situația în care se știe despre cumpărător că va folosi bunul cumpărat pentru un păcat, precum cumpărarea nucilor și a ouălor pentru jocuri de noroc sau a armelor pentru tulburări și pentru tâlharii la drumul mare.
Și interdicția lui ﷺ de a-i întâmpina pe cei care aduc marfa înainte să ajungă la piață. El a spus:
لا تلقوا الجَلَب، فمن تلقى فاشترى منه، فإذا أتى سيده السوق: فهو بالخيار
«Nu-i întâmpinați pe cei care aduc marfa. Cine îi întâmpină și cumpără de la ei, când proprietarul ajunge la piață, acesta are dreptul de a alege.»
Relatat de Muslim.284
El a spus:
325. Asemenea dobânzii vădite sunt:
Ocolirea interdicției prin vânzarea ʿīnah: să vândă un bun pentru o sută, cu plata la termen, apoi să-l răscumpere de la cumpărător pentru mai puțin, cu plata pe loc, sau invers.286
Ocolirea interdicției prin reînnoirea datoriei.287
Sau ocolirea interdicției dobânzii printr-un împrumut: să-i dea un împrumut cu condiția de a beneficia de ceva din bunurile sale sau de a-i oferi o contraprestație pentru aceasta. Orice împrumut care aduce un folos este ribā.
Dintre aceste artificii fac parte și vânzarea unei podoabe de argint împreună cu altceva pentru argint sau a unui mudd de curmale ʿajwah și a unui dirham pentru un dirham.288
326. Profetul ﷺ a fost întrebat despre vânzarea curmalelor uscate pentru curmale proaspete. El a întrebat:
أينقص إذا جف؟
«Scad când se usucă?»
Ei au răspuns: „Da.” Atunci a interzis aceasta. Relatat de cei cinci.289
327. A interzis vânzarea unei grămezi de curmale a cărei măsură nu este cunoscută în schimbul unei cantități stabilite de curmale. Relatat de Muslim.290
328. În privința vânzării unei creanțe:
Dacă este vândută celui care o datorează, este permis, cu condiția primirii contraprestației înainte de despărțire, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: «Nu este nicio problemă să o primești la cursul zilei, atât timp cât nu
vă despărțiți având ceva rămas de achitat între voi.» Relatat de cei cinci.291
Dacă este vândută altcuiva, nu este valid, fiindcă aceasta este incertitudine.
Capitol: Vânzarea proprietăților de bază și a fructelor
329. El ﷺ a spus:
من باع نخلاً بعد أن تُؤَبَّر فثمرتها للبائع، إلا أن يشترطها المبتاع
«Cine vinde palmieri după polenizare, fructele lor sunt ale vânzătorului, dacă nu cumva cumpărătorul le stipulează pentru sine.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.292
330. La fel sunt și ceilalți pomi, dacă fructele lor au apărut.
331. La fel sunt și culturile care se recoltează o singură dată, dacă au apărut.
332. Dacă sunt recoltate de mai multe ori, plantele de bază aparțin cumpărătorului, iar recolta deja crescută la vânzare aparține vânzătorului.
333. Trimisul lui Allah ﷺ a interzis vânzarea fructelor înainte să se arate că sunt bune; i-a interzis-o atât vânzătorului, cât și cumpărătorului.293
334. A fost întrebat când sunt bune și a răspuns:
حتى تذهب عاهته
«Când trece primejdia care le poate lovi.»
Într-o altă formulare:
حتى تَحْمَارّ أو تَصْفَارّ
«Până când se înroșesc sau se îngălbenesc.»294
335. A interzis vânzarea cerealelor înainte ca bobul să se întărească. Relatat de autorii colecțiilor Sunan.295
336. El a spus:
لو بعت من أخيك ثمراً فأصابته جائحة فلا يحل لك أن تأخذ منه شيئاً، بم تأخذ مال أخيك بغير حق؟
«Dacă i-ai vândut fratelui tău fructe și o calamitate le-a lovit, nu-ți este îngăduit să iei nimic de la el. Cu ce drept iei bunurile fratelui tău?»
Relatat de Muslim.296
Capitol: Dreptul de opțiune și alte chestiuni
337. După încheiere, contractul devine obligatoriu, cu excepția existenței unui motiv recunoscut de Legea religioasă. Printre acestea se numără:
338. Dreptul de opțiune cât timp părțile sunt împreună. Profetul ﷺ a spus:
إذا تبايع الرجلان فكل واحد منهما بالخيار، ما لم يتفرقا وكانا جميعاً، أو يخير أحدهما الآخر، فإن خيَّر أحدهما الآخر فتبايعا ولم يترك واحد منهما البيع، فقد وجب البيع
«Când doi oameni încheie o vânzare, fiecare are dreptul de a alege atât timp cât nu s-au despărțit și sunt împreună, sau până când unul îi dă celuilalt alegerea. Dacă unul îi dă celuilalt alegerea și încheie vânzarea fără ca vreunul să renunțe la ea, vânzarea a devenit obligatorie.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.297
339. Printre acestea se numără dreptul de opțiune stipulat: când îl prevăd pentru amândoi sau pentru unul dintre ei, pe o durată cunoscută.298
Profetul ﷺ a spus:
المسلمون عند شروطهم، إلا شرطاً أحلَّ حراماً أو حرَّم حلالاً
«Musulmanii sunt ținuți de condițiile lor, în afară de o condiție care îngăduie ceva interzis sau interzice ceva îngăduit.»
Relatat de autorii colecțiilor Sunan.299
340. Printre acestea se numără și pierderea printr-un preț dezavantajos dincolo de obișnuință, fie prin ridicarea artificială a prețului, fie prin întâmpinarea aducătorilor de marfă sau prin alte mijloace.
341. Printre acestea se numără dreptul de opțiune pentru înșelăciune: vânzătorul ascunde cumpărătorului ceva prin care mărește prețul, precum reținerea laptelui în ugerul animalelor de turmă. El ﷺ a spus:
لا تُصَرُّوا الإبل والغنم، فمن ابتاعها بعد فهو بخير النظرين بعد أن يحلبها، إن شاء أمسكها، وإن شاء ردَّها، وصاعاً من تمر
«Nu rețineți laptele în ugerele cămilelor și oilor. Cine le cumpără după aceasta, după ce le mulge, poate alege cea mai bună dintre cele două căi: dacă dorește, le păstrează, iar dacă dorește, le înapoiază împreună cu un ṣāʿ de curmale.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim. Într-o formulare:
فهو بالخيار ثلاثة أيام
«Are dreptul de opțiune trei zile.»300
342. Dacă a cumpărat un bun cu defect, fără să cunoască defectul, poate alege între a-l înapoia și a-l păstra. Dacă înapoierea nu este posibilă, se impune despăgubirea proporțională pentru defect.301
343. Dacă se contrazic asupra prețului, fiecare depune jurământ și fiecare poate desface contractul.302
344. El ﷺ a spus:
من أقال مسلماً بيعته أقاله الله عثرته
«Cine acceptă desfacerea vânzării unui musulman, Allah îi va trece cu vederea poticnirea.»
Relatat de Abū Dāwūd și Ibn Mājah.303
Capitol: Vânzarea salam
345. Vânzarea salam este validă pentru orice bun care poate fi definit prin însușiri:304
Dacă sunt precizate toate însușirile care influențează prețul.
Este precizat termenul.
Iar prețul este plătit înainte de despărțire.
Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de amândoi, a spus: Profetul ﷺ a venit la Medina când oamenii plăteau în avans fructele pe un an sau doi. El a spus:
من أسلف فليسلف في كيل معلوم، ووزن معلوم، إلى أجل معلوم
«Cine plătește în avans să o facă pentru o măsură cunoscută, o greutate cunoscută și un termen cunoscut.»305
346. El ﷺ a spus:
من أخذ أموال الناس يريد أداءها أدَّاها الله عنه، ومن أخذها يريد إتلافها أتلفه الله
«Cine ia bunurile oamenilor dorind să le restituie, Allah le va restitui pentru el. Iar cine le ia dorind să le risipească, Allah îl va nimici.»
Relatat de al-Bukhārī.306
Capitol: Gajul și garanțiile
347. Acestea sunt mijloace de garantare a drepturilor stabilite.
349. Bunul rămâne în păstrarea creditorului gajist,309 care nu răspunde pentru el decât dacă depășește limitele sau este neglijent, ca în cazul celorlalte bunuri încredințate.
350. Dacă datoria este achitată integral, gajul este eliberat.
351. Dacă nu este achitată și titularul creanței cere vânzarea gajului, acesta trebuie vândut și datoria achitată din preț. Ceea ce rămâne din preț după achitare aparține proprietarului; dacă rămâne o parte din datorie, ea rămâne o datorie fără gaj.
352. Dacă cineva distruge bunul gajat, datorează despăgubirea, care ia locul gajului.310
353. Sporul bunului urmează gajul, iar cheltuielile lui revin proprietarului.
354. Cel care a constituit gajul nu îl poate folosi decât cu permisiunea celeilalte părți sau cu permisiunea Legiuitorului, exprimată prin cuvintele Profetului ﷺ:
الظهرُ يركب بنفقته إذا كان مرهوناً، ولبن الدر يشرب بنفقته إذا كان مرهوناً، وعلى الذي يركب ويشرب النفقة
«Animalul dat în gaj poate fi călărit în schimbul întreținerii sale, iar laptele animalului dat în gaj poate fi băut în schimbul întreținerii sale. Cel care călărește și bea are obligația întreținerii.»
Relatat de al-Bukhārī.311
355. Garanția datoriei înseamnă să garanteze dreptul în numele celui care îl datorează.312
356. Garanția prezentării persoanei313 înseamnă să se angajeze să aducă persoana celeilalte părți.
357. El ﷺ a spus:
الزعيم غارم
«Garantul răspunde pentru ceea ce a garantat.»314
358. Fiecare dintre cei doi garanți răspunde,315 cu excepția cazurilor în care:
Îndeplinește ceea ce și-a asumat.
Titularul dreptului îl eliberează de obligație.
Sau debitorul principal este eliberat de obligație. Allah știe cel mai bine.
Capitol: Interdicția de a dispune de bunuri din cauza insolvenței sau din alt motiv
359. Titularul creanței trebuie să-i acorde răgaz celui aflat în dificultate.316
360. Se cuvine să-i ușureze situația celui care are mijloace de plată.
361. Cel care datorează dreptul trebuie să-l îndeplinească integral, atât în cantitate, cât și în însușiri.
362. El ﷺ a spus:
مَطْلُ الغني ظلم، وإذا أحيل بدينه على مليء فَلْيَحْتل
«Amânarea plății de către cel bogat este nedreptate. Dacă vreunul dintre voi este trimis să-și primească datoria de la o persoană solvabilă, să accepte transferul.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.317
Aceasta face parte din înlesnire.
363. Persoana solvabilă este cea capabilă să plătească, care nu amână plata și care poate fi adusă înaintea instanței.
364. Dacă datoriile omului îi depășesc bunurile și creditorii sau unii dintre ei îi cer judecătorului să-i interzică dispunerea de bunuri, acesta îi impune interdicția, îl oprește să dispună de toate bunurile sale, apoi le lichidează și le împarte creditorilor proporțional cu creanțele lor.318
365. Dintre ei au prioritate numai:
Creditorul gajist, în privința gajului său.
Și cel despre care el ﷺ a spus:
من أدرك ماله عند رجل قد أفلس فهو أحق به من غيره
«Cine își găsește bunul la un om care a devenit insolvabil are mai mult drept asupra lui decât ceilalți.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.319
366. Tutorele minorului, al celui nechibzuit și al celui lipsit de judecată trebuie să-i oprească să dispună de bunurile lor într-un fel care le dăunează.
Allah Preaînaltul a spus:
﴿وَلاَ تُؤْتُوا السُّفَهَاءَ أَمْوَالَكُمُ الَّتِي جَعَلَ اللَّهُ لَكُمْ قِيَامًا﴾
«Nu le dați celor nechibzuiți bunurile voastre pe care Allah le-a făcut mijloc de trai pentru voi.»
[al-Nisāʾ: 5].
367. El nu trebuie să se apropie de bunurile lor decât în felul cel mai bun: păstrându-le, administrându-le în folosul lor și cheltuind din ele ceea ce au nevoie.
368. Tutorele lor este tatăl chibzuit. Dacă acesta lipsește, judecătorul încredințează reprezentarea rudei pe care o găsește mai grijulie, mai cunoscătoare și mai demnă de încredere.
369. Cel bogat să se abțină, iar cel sărac să mănânce potrivit cuviinței: suma mai mică dintre plata obișnuită pentru o asemenea muncă și ceea ce îi este de ajuns. Allah știe cel mai bine.
Capitol: Împăcarea
370. Profetul ﷺ a spus:
الصلح جائز بين المسلمين، إلا صلحاً حرَّم حلالاً أو أحلَّ حراماً
«Împăcarea este permisă între musulmani, cu excepția unei împăcări care interzice ceva îngăduit sau îngăduie ceva interzis.»
Relatat de Abū Dāwūd și al-Tirmidhī, care a spus: Bun și autentic; al-Ḥākim l-a declarat autentic.320
371. Dacă se înțelege cu el să primească un alt bun sau o creanță în schimbul unui bun concret, este permis.
372. Dacă are o creanță asupra lui și se înțelege să primească în schimb un bun concret sau o creanță pe care o încasează înainte de despărțire, este permis.
373. Dacă se înțelege să primească o folosință cunoscută asupra imobilului său ori asupra altui bun, sau să primească imediat o parte dintr-o datorie la termen, ori dacă are asupra lui o datorie a cărei valoare niciunul nu o cunoaște și se înțeleg asupra unei sume, este valid.321
374. El ﷺ a spus:
لا يمنعن جارٌ جارَه أن يغرزَ خشبه على جداره
«Vecinul să nu-l împiedice pe vecinul său să-și sprijine grinzile în zidul său.»
Relatat de al-Bukhārī.322
Capitol: Reprezentarea, asocierea, îngrijirea pomilor și cultivarea în parte
[Reprezentarea]
375. Profetul ﷺ desemna reprezentanți pentru nevoile sale personale și pentru nevoile musulmanilor care țineau de el.
376. Reprezentarea este un contract revocabil323 de către ambele părți.
377. Ea privește toate lucrurile în care reprezentarea este validă:
Drepturile lui Allah, precum împărțirea zakāt-ului, a ispășirilor și altele asemenea.
Și drepturile oamenilor, precum contractele, desfacerile de contract și altele.
378. În lucrurile care nu admit reprezentare, care îi revin personal omului și se leagă în mod particular de corpul său, precum rugăciunea, purificarea, jurământul și împărțirea timpului între soții, reprezentarea nu este permisă.
379. Reprezentantul nu poate acționa în afara celor pentru care a primit permisiune prin cuvinte sau prin cutumă.324
380. Reprezentarea poate fi încredințată pentru o răsplată325 sau fără ea.
381. Reprezentantul este asemenea celorlalți cărora li se încredințează bunuri: nu răspunde decât dacă depășește limitele sau este neglijent.
382. Afirmația lor că nu a existat o asemenea faptă este primită cu jurământ.
383. Dintre cei cărora li s-au încredințat bunuri, dacă cineva afirmă că le-a restituit:
Dacă a lucrat pentru răsplată, afirmația nu este primită decât cu dovadă.
Iar dacă a lucrat gratuit, afirmația îi este primită cu jurământ.
[Asocierea]
384. El ﷺ a spus:
يقول الله تعالى: أنا ثالث الشريكين ما لم يخن أحدهما صاحبه، فإذا خانه خرجت من بينهما
«Allah Preaînaltul spune: Eu sunt al treilea al celor doi asociați atât timp cât niciunul nu-l trădează pe celălalt. Când îl trădează, Mă retrag dintre ei.»
Relatat de Abū Dāwūd.326
385. Asocierea, în toate formele sale, este permisă.327
386. Proprietatea și profitul se împart potrivit înțelegerii lor, dacă partea este o cotă comună, cunoscută.328
387. Aici intră:
Asocierea ʿinān: fiecare dintre cei doi aduce capital și muncă.
Asocierea muḍārabah: unul aduce capitalul, iar celălalt munca.
Asocierea wujūh: ceea ce cei doi cumpără de la oameni pe baza reputației lor.
Asocierea abdān: se asociază în câștigul obținut prin munca trupurilor lor din lucruri permise, precum culesul ierbii și altele asemenea, ori din lucrările pe care le acceptă.
Asocierea mufāwaḍah: forma care le reunește pe toate acestea.
388. Toate sunt permise.
389. Asocierea este anulată dacă în ea intră nedreptate sau incertitudine pentru unul dintre ei: să-i revină unuia profitul unei anumite perioade, iar celuilalt profitul altei perioade, ori profitul unuia dintre două bunuri sau al uneia dintre două călătorii și altele asemenea.
390. Aceasta anulează și contractele de îngrijire a pomilor și de cultivare în parte.
Rāfiʿ ibn Khadīj a spus: Pe vremea Trimisului lui Allah ﷺ, oamenii dădeau pământul în arendă în schimbul a ceea ce creștea pe marginile canalelor mari și la începutul șanțurilor de apă, precum și al unei părți din recoltă. Uneori una pierea și alta scăpa, alteori una scăpa și alta pierea. Oamenii nu aveau altă chirie decât aceasta; de aceea a oprit-o. În schimb, pentru ceva cunoscut și garantat nu este nicio problemă. Relatat de Muslim.329
Profetul ﷺ a încheiat cu oamenii din Khaybar o înțelegere pentru jumătate din fructele sau culturile produse de pământul lor. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.330
391. Musāqāh în privința pomilor înseamnă să-i încredințeze lucrătorului, care îi îngrijește în schimbul unei cote comune, cunoscute, din fructe.
392. Muzāraʿah înseamnă să încredințeze pământul celui care îl cultivă în schimbul unei cote comune, cunoscute, din recoltă.
393. Fiecăruia dintre cei doi îi revin lucrurile stabilite prin cutumă331 și prin condiția contractuală care nu cuprinde ambiguități.
394. Dacă îi dă altuia un animal cu care să lucreze, iar câștigul este împărțit între ei, este permis.
Capitol: Punerea în valoare a pământului necultivat
395. Acesta este pământul părăsit, al cărui proprietar nu este cunoscut.
396. Cine îl pune în valoare prin împrejmuire, săparea unei fântâni, aducerea apei sau îndepărtarea a ceea ce împiedică cultivarea îl dobândește cu tot ce se află în el, în afară de zăcămintele de la suprafață. Dovada este hadithul lui Ibn ʿUmar:
من أحيا أرضاً ليست لأحد فهو أحق بها
«Cine pune în valoare un pământ care nu aparține nimănui are mai mult drept asupra lui.»
Relatat de al-Bukhārī.332
397. Cine delimitează un pământ necultivat, punând pietre în jurul lui, săpând o fântână fără să ajungă la apă sau primind o atribuire de pământ are întâietate asupra lui, dar nu-l dobândește până nu-l pune în valoare prin cele menționate.333
Capitol: Răsplata pentru o lucrare și închirierea
398. Acestea înseamnă stabilirea unei plăți cunoscute pentru cel care îndeplinește o lucrare. În juʿālah, lucrarea poate fi cunoscută sau necunoscută; în ijārah trebuie să fie cunoscută, ori contractul privește o folosință datorată în sarcina cuiva.
399. Cine îndeplinește lucrul pentru care a fost stabilită plata, în oricare dintre cele două, are dreptul la ea; altfel, nu.334
400. Excepție face cazul în care lucrarea din ijārah nu mai poate fi îndeplinită: plata se împarte proporțional.
401. Abū Hurayrah a relatat de la Profet ﷺ:
قال الله تعالى: ثلاثة أنا خصمهم يوم القيامة: رجل أعطى بي ثم غدر، ورجل باع حرًّا فأكل ثمنه، ورجل استأجر أجيراً فاستوفى منه، ولم يعطه أجره
«Allah Preaînaltul a spus: Împotriva a trei voi sta ca potrivnic în Ziua Învierii: cel care făgăduiește în Numele Meu, apoi trădează; cel care vinde un om liber și îi consumă prețul; și cel care angajează un lucrător, primește de la el întreaga muncă și nu-i dă plata.»
Relatat de Muslim.335
402. Juʿālah are un câmp mai larg decât ijārah: poate privi fapte de apropiere de Allah; lucrarea poate fi cunoscută sau necunoscută; iar contractul este revocabil, spre deosebire de ijārah.336
403. Bunul închiriat poate fi subînchiriat celui care îi ia locul chiriașului, fără să provoace o pagubă mai mare decât acesta.
404. În cele două contracte nu există răspundere fără depășirea limitelor ori neglijență.337
405. În hadith se spune:
أعطوا الأجيرَ أجْرَه قبل أن يجفَّ عرقه
«Dați-i lucrătorului plata înainte să i se usuce sudoarea.»
Relatat de Ibn Mājah.338
Capitol: Bunul găsit și copilul abandonat
406. Bunurile găsite sunt de trei feluri:
Primul: bunul de valoare mică, precum un bici, o pâine și altele asemenea. Poate fi dobândit fără anunțare.
Al doilea: animalele pierdute care se pot apăra de micile fiare, precum cămilele. Acestea nu pot fi dobândite prin găsire.
Al treilea: celelalte bunuri. Pot fi luate și sunt dobândite după ce au fost anunțate timp de un an întreg.
Zayd ibn Khālid al-Juhanī a spus: Un om a venit la Profet ﷺ și l-a întrebat despre bunul găsit. El a răspuns:
اعرف عِفَاصها ووكاءَها، ثم عَرِّفها سنة، فإن جاء صاحبها، وإلا فشأنك بها
«Cunoaște-i învelișul și legătura, apoi anunță-l un an. Dacă vine proprietarul, dă-i-l; altfel, îl poți folosi.»
Omul a întrebat: „Dar oaia pierdută?” El a răspuns:
هي لك أو لأخيك أو للذئب
«Este pentru tine, pentru fratele tău sau pentru lup.»
A întrebat: „Dar cămila pierdută?” El a răspuns:
ما لك ولها؟ معها سقاؤها وحذاؤها، ترد الماء، وتأكل الشجر، حتى يلقاها ربُّها
«Ce ai tu cu ea? Are cu ea apa și încălțămintea ei, ajunge la apă și mănâncă din pomi până când o găsește stăpânul ei.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.339
407. Luarea copilului abandonat și îngrijirea lui sunt o obligație colectivă.
408. Dacă vistieria publică nu îi poate asigura întreținerea, aceasta revine celor care îi cunosc situația.
Capitol: Întrecerile și concursurile
409. Acestea sunt de trei feluri:
Un fel este permis cu premiu și fără premiu: întrecerile de cai, de cămile și de tras cu săgeți.340
Un fel este permis fără premiu, dar nu cu premiu: toate celelalte întreceri, în afara celor trei menționate și în afara jocului de table, a șahului341 și a celor asemenea lor, care sunt interzise în orice situație și constituie al treilea fel. Dovada este hadithul:
لا سَبَق إلا في خف أو نَصْل أو حافر
«Nu există premiu de întrecere decât pentru cămilă, săgeată sau cal.»
Relatat de Aḥmad și cei trei.342
410. Celelalte întreceri cu miză intră în jocurile de noroc.
Capitol: Luarea pe nedrept a bunului altuia
411. Aceasta înseamnă însușirea bunului altuia fără drept.
412. Este interzisă, potrivit hadithului:
من اقتطع شبراً من الأرض ظلماً طوقه الله به يوم القيامة من سبع أرضين
«Cine ia pe nedrept o palmă de pământ, Allah îi va pune în jurul gâtului, în Ziua Învierii, din cele șapte pământuri.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.343
413. Trebuie să restituie bunul proprietarului său, chiar dacă îl costă de multe ori valoarea lui.344
414. Datorează scăderea valorii lui, chiria pentru timpul cât l-a ținut și despăgubirea pentru pierderea lui, în orice situație.345
415. Sporul bunului aparține proprietarului.346
416. Dacă este un pământ pe care a plantat sau a construit, proprietarul poate cere înlăturarea lor, potrivit hadithului:
ليس لِعرْقٍ ظالم حق
«O rădăcină pusă pe nedrept nu are niciun drept.»
Relatat de Abū Dāwūd.347
417. Cel la care bunul a ajuns de la uzurpator, cunoscând situația, are aceeași regulă ca uzurpatorul.
Capitol: Împrumutul de folosință și depozitul
[Împrumutul de folosință]
418. Împrumutul de folosință înseamnă îngăduirea folosirii bunului.
419. Este recomandat, deoarece intră în facerea de bine și în bunătate.
El ﷺ a spus:
كل معروف صدقة
«Orice faptă bună este o danie.»348
420. Dacă s-a stipulat răspunderea pentru bun, împrumutatul răspunde pentru el.
421. Sau, dacă depășește limitele ori este neglijent, răspunde; altfel, nu.
[Depozitul]
422. Cel căruia i s-a dat un bun în păstrare trebuie să-l păstreze într-un loc sigur,349 potrivit unui asemenea bun.
423. Nu îl folosește fără permisiunea proprietarului.
Capitol: Dreptul de preempțiune
424. Acesta este dreptul omului de a prelua partea asociatului său din mâna celui la care a trecut prin vânzare sau printr-un act asemănător.
425. Este specific imobilelor care nu au fost împărțite,350 potrivit hadithului lui Jābir,
Allah să fie mulțumit de el: Profetul ﷺ a stabilit preempțiunea în orice bun neîmpărțit. Când hotarele sunt trasate și drumurile sunt separate, nu mai există preempțiune. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.351
426. Nu este îngăduită folosirea unui artificiu pentru a o înlătura.352
427. Dacă se folosește un artificiu, ea nu este înlăturată, potrivit hadithului:
إنما الأعمال بالنيات
«Faptele sunt numai după intenții.»
Capitol: Fundația pioasă (waqf)
428. Aceasta înseamnă păstrarea bunului de bază și punerea folosințelor lui în slujba binelui.
429. Este una dintre cele mai bune și mai folositoare fapte de apropiere de Allah, dacă are un scop bun și este lipsită de nedreptate,353 potrivit hadithului: «Când robul moare, fapta lui încetează, în afară de trei: o danie
continuă, o cunoaștere de care se folosesc oamenii sau un copil dreptcredincios care se roagă pentru el.» Relatat de Muslim.354
Ibn ʿUmar a spus: ʿUmar a dobândit un pământ la Khaybar și a venit la Profet ﷺ să-i ceară îndrumarea. A spus: „O, Trimis al lui Allah, am dobândit un pământ la Khaybar cum nu am mai avut niciodată un bun mai prețios pentru mine.” El a spus:
إن شئت حَبَّستَ أصلَها وتصدقت بها
«Dacă dorești, păstrează bunul de bază și dă-i folosul de pomană.»
ʿUmar l-a dat de pomană, cu condiția ca bunul de bază să nu fie vândut, moștenit sau dăruit. L-a destinat săracilor, rudelor, eliberării din robie, căii lui Allah, călătorului rămas fără mijloace și oaspetelui. Cel care îl administrează nu păcătuiește dacă mănâncă din el potrivit cuviinței și hrănește un prieten, fără să-și adune avere din el. Relatat de al-Bukhārī și Muslim.355
430. Cea mai bună fundație pioasă este cea mai folositoare musulmanilor.
431. Se constituie prin cuvintele care indică instituirea ei.
432. Destinațiile veniturilor și condițiile ei urmează stipulația fondatorului, atât timp cât aceasta este conformă cu Legea religioasă.
433. Bunul nu este vândut decât dacă folosințele lui au încetat. Atunci este vândut, iar prețul este pus într-un bun asemănător sau într-o parte dintr-un asemenea bun.
Capitol: Darul, donația în boala de moarte și testamentul
434. Acestea sunt contracte cu titlu gratuit.
435. Darul este cedarea gratuită a unui bun în timpul vieții și al sănătății.
436. ʿAṭiyyah este cedarea lui gratuită în timpul bolii de moarte de temut.
437. Testamentul este cedarea lui gratuită după moarte.
438. Toate intră în facerea de bine și în bunătate.
439. Darul se poate face din întregul patrimoniu.
440. Donația în boala de moarte și testamentul se fac dintr-o treime sau mai puțin, pentru cineva care nu este moștenitor.
441. Ceea ce depășește o treime sau este destinat unui moștenitor depinde de acordul moștenitorilor cu discernământ deplin.
442. În toate acestea este obligatorie dreptatea între copiii săi, potrivit hadithului:
اتقوا الله واعدلوا بين أولادكم
«Temeți-vă de Allah și fiți drepți între copiii voștri.»
356 Relatat de al-Bukhārī și Muslim.
443. După predarea și acceptarea darului, nu este îngăduită luarea lui înapoi,357 potrivit hadithului:
العائد في هبته كالكلب يقيء ثم يعود في قيئه
«Cel care își ia darul înapoi este asemenea câinelui care varsă, apoi se întoarce la vărsătura sa.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.358 Într-un alt hadith:
لا يحل لرجل مسلم أن يعطي العطية ثم يرجع فيها؛ إلا الوالد فيما يعطي لولده
«Nu-i este îngăduit unui musulman să facă un dar și apoi să-l ia înapoi, cu excepția tatălui în privința a ceea ce îi dă copilului său.»
Relatat de autorii colecțiilor Sunan.359
444. Profetul ﷺ primea darul și răsplătea pentru el.360
445. Tatăl poate lua în proprietate ceea ce dorește din bunurile copilului său, atât timp cât nu-i face rău, nu le dă altui copil și nu se află unul dintre ei în boala de moarte, potrivit hadithului:
أنت ومالك لأبيك
«Tu și bunurile tale sunteți ai tatălui tău.»361
446. De la Ibn ʿUmar se relatează că Profetul ﷺ a spus:
ما حق امرئ مسلم له شيء يريد أن يوصي فيه، يبيت ليلتين، إلا ووصيته مكتوبة عنده
«Nu se cuvine ca un musulman care are ceva pentru care dorește să lase testament să petreacă două nopți fără ca testamentul lui să fie scris lângă el.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.362
447. În hadith se spune: «Allah a dat fiecărui îndreptățit dreptul său; așadar, nu există testament pentru un moștenitor.» Relatat de autorii colecțiilor Sunan.363 Într-o formulare: «Decât dacă doresc
moștenitorii.»364
448. Cine nu are bunuri suficiente pentru a-i lăsa pe moștenitori îndestulați se cuvine să nu lase testament, ci întreaga avere moștenitorilor săi,365 așa cum a spus Profetul ﷺ:
إنك إن تذر ورثتك أغنياء خير من أن تذرهم عالة يتكففون الناس
«Să-ți lași moștenitorii îndestulați este mai bine decât să-i lași nevoiași, întinzând mâna către oameni.»
Relatat de al-Bukhārī și Muslim.366
Binele este căutat în toate împrejurările.
Notele originale
Șeicul a stabilit că vânzarea și cumpărarea exemplarului Coranului sunt permise dacă nu implică înjosire și lipsă de respect, deoarece există nevoie de aceasta. A stabilit și că pot fi vândute terenurile cucerite prin forță și neîmpărțite între cuceritori, precum pământurile Egiptului, Siriei și Irakului, chiar dacă nu sunt locuințe. La cumpărător, ele rămân în aceeași situație ca la vânzător, cu impozitul lor funciar, potrivit practicii musulmanilor. La fel, casele din Mecca pot fi vândute și închiriate. A se vedea al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, pp. 69, 70.
Relatat de Muslim (1513).
Al-ābiq este sclavul fugit de la stăpânul său.
Șeicul a stabilit că, în cazul lucrurilor ascunse, precum moscul în săculețul său, ridichile și altele aflate în pământ, dacă nu există o incertitudine vădită, opinia corectă este cea a învățaților care permit vânzarea; dacă există o incertitudine vădită, opinia corectă este cea a învățaților care o interzic. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 71.
Șeicul a menționat trei feluri de ribā: ribā al-faḍl, descrisă în hadithul lui ʿUbādah; ribā al-nasīʾah, adică schimbul bunurilor supuse regulilor dobânzii fără primire pe loc, cea mai gravă formă fiind vânzarea unei obligații de plată pentru un termen ulterior; și ribā împrumutului, adică să-i impună celui împrumutat un folos. Orice împrumut care aduce un folos este ribā. Nūr al-Baṣāʾir, p. 33.
Relatat de Muslim (1587).
Adică sunt permise cantități diferite în schimb.
Relatat de al-Bukhārī (4/403) și Muslim (1542).
Relatat de al-Bukhārī (4/387) și Muslim (1541). Al-ʿarāyā este pluralul lui ʿariyyah: vânzarea curmalelor proaspete aflate în palmieri, prin estimare, pentru o cantitate echivalentă de curmale uscate măsurate, sub cinci awsuq, celui care are nevoie să mănânce curmale proaspete și nu are bani. Al-Mubdiʿ, 4/140. Aceasta este o excepție de la interdicția muzābanah și are mai multe forme, menționate de Ibn Ḥajar în al-Fatḥ (4/391).
Kharṣ înseamnă evaluarea prin estimare: evaluatorul estimează curmalele proaspete din palmieri și cantitatea de curmale uscate care va rezulta.
Relatat de al-Bukhārī (4/424) și Muslim (1581), în formularea: «Allah și Trimisul Său au interzis vânzarea vinului, a animalelor moarte fără sacrificare, a porcului și a idolilor...» și continuarea hadithului.
Relatat de al-Bukhārī (4/353) și Muslim (1515). Najsh înseamnă ca cineva care nu dorește să cumpere să ridice prețul bunului, pentru folosul vânzătorului, pentru a păgubi cumpărătorul sau din joacă.
Precum cuvintele sale ﷺ: «Cine desparte o mamă de copilul ei, Allah îl va despărți de cei dragi în Ziua Învierii.» Relatat de Aḥmad (5/413), al-Tirmidhī (1301), care l-a clasificat drept bun, al-Dāraquṭnī (256) și al-Ḥākim (2/55), care l-a declarat autentic.
Relatat de Muslim (1519). Jalab înseamnă marfa adusă din afară, iar „stăpânul” din hadith este vânzătorul care o aduce.
Relatat de Muslim (102).
Acesta este sensul interdicției a două vânzări într-o singură vânzare, după cum a stabilit șeicul în al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 72.
De exemplu: «Un om are o creanță asupra altuia. Când ajunge la scadență, îi spune: Ori îți achiți datoria, ori mergi la cutare, care îți va acorda credit, și îmi plătești. Primul și al doilea creditor au o înțelegere prealabilă prin care fiecare acordă credit datornicului celuilalt ca să-l plătească, apoi îi reînnoiește datoria încă o dată pentru a-l plăti pe noul creditor. Sau îi spune: Mergi la cutare, împrumută-te de la el și plătește-mă. Primul creditor și cel care dă împrumutul au o înțelegere, ori ceva asemănător, ca acesta să-l împrumute pe debitor. După ce debitorul îl plătește pe primul creditor, acesta îi reînnoiește datoria, apoi debitorul îi restituie celui de-al doilea suma împrumutată. Acesta este un artificiu pentru reînnoirea datoriei printr-un aranjament în trei.» Sfârșitul citatului, redat întocmai din epistola al-Mudāyanāt a șeicului Ibn ʿUthaymīn, p. 15.
Șeicul Ibn Bassām a spus în Tawḍīḥ al-Aḥkām (4/30): Schimbarea a două bunuri de același gen, unul pentru altul, când lângă amândouă sau lângă unul dintre ele se află alt bun, de alt gen, este ceea ce juriștii numesc „un mudd de curmale ʿajwah și un dirham”. Are trei situații:
Prima: scopul este schimbarea unui bun supus regulilor dobânzii pentru unul de același gen, în cantități diferite, sau adăugarea unui bun de alt gen lângă cantitatea mai mică, drept artificiu. Opinia corectă este interdicția categorică.
A doua: scopul este schimbarea unui bun care nu este supus acestor reguli, precum o oaie cu lapte pentru una fără lapte. Opinia corectă este permisiunea, aceasta fiind școala lui Mālik și al-Shāfiʿī.
A treia: ambele sunt urmărite, precum un mudd de curmale ʿajwah și un dirham pentru aceeași combinație. Există o divergență cunoscută: Abū Ḥanīfah permite, iar Mālik, al-Shāfiʿī și Aḥmad interzic. Sfârșitul citatului.
Relatat de Mālik (22), al-Shāfiʿī, după cum apare în Tartīb al-Musnad (551), Abū Dāwūd (3359), al-Tirmidhī (1225), care a spus: Bun și autentic, al-Nasāʾī (7/268), Ibn Mājah (2264), al-Ḥākim (2/38) și al-Bayhaqī (5/294).
Relatat de Muslim (1530).
Relatat de Aḥmad (2/83, 139, 154), al-Dārimī (2/259), Abū Dāwūd (3354), al-Tirmidhī (1242), al-Nasāʾī (7/282), Ibn Mājah (2262), al-Dāraquṭnī (81), al-Ḥākim (2/44), care l-a declarat autentic, și al-Bayhaqī (5/284).
Relatat de al-Bukhārī (5/49) și Muslim (1543). Tuʾabbar înseamnă că sunt polenizați.
Relatat de al-Bukhārī (3/351) și Muslim (1536).
Relatat de al-Bukhārī (3/351) și Muslim (1536).
Relatat de Aḥmad (3/221), Ibn Mājah (2217), al-Ḥākim (2/19), care l-a declarat autentic, Abū Dāwūd (3371) și al-Tirmidhī (1228), care a spus: Bun și izolat. Șeicul a stabilit că fructele nu pot fi vândute înainte să se arate că sunt bune și nici culturile înainte să se întărească bobul, nici măcar proprietarului pământului și al pomilor, deoarece hadithul și motivul regulii sunt generale. Vândute împreună cu pământul și pomii, ele intră însă ca elemente subordonate, deoarece contractul privește ambele. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 76.
Nr. 1554. Șeicul a stabilit că pierderea prin calamitate este înlăturată de la cumpărător pentru toate fructele, deoarece motivul din hadith este general. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 76.
Relatat de al-Bukhārī (4/332) și Muslim (1531).
Șeicul a stabilit că dreptul de opțiune stipulat poate exista în contractul de închiriere fără restricție, în schimbul monetar, în salam și în cele două garanții, deoarece nu există nimic care să-l împiedice. Apoi a explicat aceste chestiuni în detaliu. A se vedea al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 73.
Relatat de al-Tirmidhī (1352), care l-a declarat autentic, Ibn Ḥibbān (2353), Aḥmad (2/366), Abū Dāwūd (3594), Ibn Ḥibbān (Mawārid, 1199) și al-Ḥākim (2/49).
Relatat de al-Bukhārī (4/361) și Muslim (1524). Taṣriyah înseamnă reținerea laptelui în uger.
Ibn Qudāmah a spus în al-Mughnī (6/229): Despăgubirea proporțională pentru defect înseamnă că bunul vândut este evaluat mai întâi fără defect, apoi cu defect, iar diferența proporțională se aplică prețului. Raportul dintre despăgubire și preț este raportul dintre scăderea valorii prin defect și valoarea bunului. Exemplu: fără defect este evaluat la zece, cu defect la nouă, iar prețul a fost cincisprezece. Defectul i-a scăzut o zecime din valoare; cumpărătorul recuperează de la vânzător o zecime din preț, adică un dirham și jumătate.
La fel, dacă se contrazic asupra bunului vândut, după cum a stabilit șeicul în al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 75.
Relatat de Aḥmad (2/252), Abū Dāwūd (3460), Ibn Mājah (2199), Ibn Ḥibbān (Mawārid, 1103, 1104), al-Ḥākim (2/45), care a spus: Autentic potrivit condițiilor celor doi șeici, și al-Bayhaqī (6/27). Iqālah înseamnă desfacerea contractului și anularea regulilor și efectelor lui prin acordul ambelor părți.
În limbă, salam înseamnă a da. Ca termen juridic, înseamnă vânzarea unui bun definit prin însușiri, datorat în sarcina vânzătorului, pentru o contraprestație plătită imediat.
Relatat de al-Bukhārī (4/428) și Muslim (1604). Salaf și salam au același sens.
Relatat de al-Bukhārī (5/53).
În limbă, rahn înseamnă stabilitate. Ca termen juridic, înseamnă garantarea unei datorii printr-un bun din care, sau din prețul căruia, poate fi achitată datoria.
Șeicul a stabilit că gajul este permis asupra oricărui bun concret, creanțe și folosințe și că, dacă persoana care îl constituie acceptă una dintre acestea, dreptul îi aparține și ceea ce au convenit devine obligatoriu. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 80.
Rāhin este cel care dă gajul, adică debitorul; murtahin este cel care îl primește, adică creditorul.
Șeicul a stabilit că eliberarea de către debitor a persoanei date în gaj nu este îngăduită și nu produce efecte, fie că debitorul are mijloace de plată, fie că nu. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 81.
5/143.
Șeicul Ibn ʿAqīl a comentat: Înseamnă ca omul să-și asume ceea ce datorează altcineva. Nu este necesar ca garantul să-l cunoască pe cel pentru care garantează. Garanția este validă atât pentru o datorie cunoscută, cât și pentru una necunoscută care urmează să fie cunoscută.
Șeicul Ibn ʿAqīl a comentat: Kafālah înseamnă asumarea prezentării celui care datorează un drept patrimonial, nu a celui dator cu o pedeapsă fixată de Allah. Dacă garantează cunoașterea identității sale, este ținut de aceasta. Dacă persoana garantată se prezintă singură, moare sau bunul garantat piere, garantul este eliberat.
Relatat de Abū Dāwūd (3565) și al-Tirmidhī (1265), care a spus: Acesta este un hadith bun. Zaʿīm este cel care garantează prezentarea sau datoria, iar gharāmah înseamnă plata a ceea ce a garantat și și-a asumat.
Șeicul a stabilit că titularul creanței nu-i poate cere plata garantului până când nu este incapabil să o încaseze de la debitor. Excepție face existența unei condiții sau a unei cutume potrivit căreia garantului i se poate cere plata chiar dacă încasarea de la debitor nu este imposibilă: credincioșii sunt ținuți de condițiile lor. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 82.
Ḥajr înseamnă oprirea omului de a dispune de bunurile sale și este de două feluri:
Primul: interdicția în folosul altcuiva decât persoana oprită, precum interdicția asupra insolvabilului pentru drepturile creditorilor și asupra bolnavului în privința a ceea ce depășește o treime.
Al doilea: interdicția în folosul persoanei înseși, precum cea asupra omului lipsit de judecată, a minorului și a celui nechibzuit.
Relatat de al-Bukhārī (4/464) și Muslim (1564).
Șeicul a stabilit că, dacă creditorii nu cunosc insolvența debitorului și nu i-au impus interdicția, iar el dispune de bunuri într-un fel care îi păgubește, dând unora și lipsindu-i pe alții, actul său nu produce efecte, deoarece este nedreptate. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 85.
Relatat de al-Bukhārī (5/62) și Muslim (1559).
Referințele hadithului au fost menționate la paragraful 339.
Șeicul a stabilit că este permisă înțelegerea de a primi imediat o parte din datoria la termen, numită „reduce și încasează mai repede”, deoarece nu există dovadă de interdicție și niciun impediment. A stabilit și validitatea înțelegerii asupra dreptului de preempțiune și a dreptului de opțiune. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, pp. 84, 85.
Relatat de al-Bukhārī (5/11) și Muslim (1609).
Șeicul al-Saʿdī a explicat în al-Irshād, p. 145, că, după caracterul obligatoriu sau revocabil, contractele sunt de trei feluri:
1 — Contracte obligatorii, de două tipuri. Primul devine obligatoriu prin simpla încheiere, fără drept de opțiune cât timp părțile sunt împreună și fără drept de opțiune stipulat; în unele poate exista dreptul de opțiune pentru defect. Aici intră fundația pioasă, căsătoria și altele asemenea.
Al doilea este obligatoriu, dar Legiuitorul a prevăzut pentru el dreptul de opțiune cât timp părțile sunt împreună și pe cel stipulat, precum diferitele vânzări. Juriștii școlii nu au prevăzut dreptul de opțiune stipulat pentru contractele a căror validitate cere primirea imediată, precum salam și schimbul reciproc al bunurilor supuse regulilor dobânzii; Shaykh al-Islām îl permite. Tot astfel sunt închirierea și contractele asemănătoare, iar potrivit opiniei corecte, îngrijirea pomilor și cultivarea în parte sunt contracte obligatorii.
2 — Contracte revocabile, pe care oricare dintre părți le poate desface, precum reprezentarea, tutela și formele de asociere, cu excepția îngrijirii pomilor și cultivării în parte, precum și juʿālah înainte de începerea lucrului; după începere există divergență. Acest fel se desface prin moartea uneia dintre părți sau pierderea capacității sale de a dispune.
3 — Contract obligatoriu pentru una dintre părți și revocabil pentru cealaltă: gajul este revocabil pentru creditorul gajist și obligatoriu pentru debitor; la fel, garanția datoriei și cea a prezentării persoanei sunt revocabile pentru beneficiar și obligatorii pentru garant. Sfârșitul citatului, cu adaptare. Al-Suyūṭī are o explicație bună în al-Ashbāh wa-l-Naẓāʾir, p. 275; să fie consultată.
Șeicul a stabilit că reprezentarea nu încetează decât după ce reprezentantul află că a fost revocat; acțiunile lui dinainte de a afla sunt valabile și produc efecte. A stabilit și că poate fi împuternicit pentru orice lucru, mic sau mare, ori să cumpere ce dorește, neexistând dovadă care să interzică. De asemenea, dacă i se spune: Încasează-mi dreptul de la Zayd, îl poate încasa de la moștenitorul lui dacă reiese că intenția este recuperarea dreptului, indiferent de persoana de la care îl încasează. Al-Mukhtārāt, p. 87.
Juʿl și juʿālah vor fi explicate la paragraful 398.
Relatat de Abū Dāwūd (3383), al-Dāraquṭnī (303), al-Ḥākim (5/52), care l-a declarat autentic, și al-Bayhaqī (6/78); al-Mundhirī a acceptat această clasificare în al-Targhīb (3/31). Al-Ḥāfiẓ a spus în al-Talkhīṣ (3/49): «Ibn al-Qaṭṭān l-a considerat afectat de necunoașterea situației lui Saʿīd ibn Ḥayyān, tatăl lui Abū Ḥayyān... Însă al-Dāraquṭnī l-a considerat afectat de întreruperea transmiterii...» Din pricina acestor două deficiențe, al-Albānī l-a clasificat drept slab în al-Irwāʾ (1468).
Asocierea este de două feluri. Prima este coproprietatea: deținerea în comun a unui drept patrimonial, asupra unui imobil, bun mobil sau folosințe, de către două sau mai multe persoane care l-au dobândit prin cumpărare, dar, moștenire ori alt mijloc. Fiecare asociat este străin față de partea celuilalt și nu poate dispune de ea fără permisiunea acestuia.
A doua este asocierea contractuală: participarea în comun la acte precum vânzarea. Aceasta este avută în vedere aici. Acțiunea fiecăruia produce efecte în partea sa în temeiul proprietății, iar în partea asociatului în temeiul reprezentării. Juriștii au împărțit-o în cinci categorii:
1 — ʿInān: două sau mai multe persoane își reunesc capitalurile ca să lucreze ele însele cu ele ori ca una să lucreze și să primească din profit mai mult decât cealaltă.
2 — Muḍārabah: cineva dă un capital cunoscut altcuiva, care face comerț cu el în schimbul unei cote comune, cunoscute, din profit.
3 — Wujūh: două sau mai multe persoane se asociază în profitul mărfurilor pe care le cumpără pe credit fără să aibă capital. Profitul se împarte potrivit înțelegerii lor.
4 — Abdān: două sau mai multe persoane se asociază în ceea ce câștigă prin munca lor din lucruri permise sau în lucrările pe care și le asumă.
5 — Mufāwaḍah: fiecare îl împuternicește pe celălalt în orice act patrimonial și de muncă, în vânzarea și cumpărarea pe credit și în toate drepturile și obligațiile comune, fără a include un câștig sau o răspundere patrimonială personală.
Cu adaptare din Tawḍīḥ al-Aḥkām, de al-Bassām, 4/127.
Șeicul a stabilit că asocierea și muḍārabah sunt valide chiar dacă aportul de capital nu este din monede de aur sau argint, deoarece nu există impediment și există nevoie de aceasta. Capitalul este atunci evaluat într-unul dintre cele două metale monetare, iar la încheierea socotelilor se revine la acea evaluare. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 88.
Relatat de Muslim (1547). Al-mādhiyānāt desemnează ceea ce crește pe marginea râului și a cursurilor de apă. Aqbāl al-jadāwil sunt începuturile și capetele șanțurilor de apă.
Relatat de al-Bukhārī (5/10) și Muslim (1551).
Șeicul a stabilit că musāqāh și muzāraʿah sunt contracte obligatorii. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 88.
Relatat de al-Bukhārī (5/18), în formularea: «Cine pune în valoare sau cultivă un pământ...» Formularea menționată de autor este relatată de Abū Dāwūd (3073) și de alții, de la Saʿīd ibn Zayd și alții.
Este oprită delimitarea pământului fără a-l folosi și împiedicându-i pe alții să-l folosească. Cine ajunge primul la ceva permis tuturor, precum terenuri, lemne, un loc de ședere în moschee sau locuințe ale fundațiilor pioase care nu cer administrator, are întâietate asupra celorlalți. Nūr al-Baṣāʾir, p. 39.
Șeicul a stabilit că, dacă juʿālah este desfăcută de cel care a promis plata, lucrătorului îi revine partea proporțională din plata convenită, nu din plata obișnuită pentru o asemenea muncă. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 95.
Relatat de al-Bukhārī (4/417). Autorul l-a urmat pe Ibn Ḥajar în Bulūgh al-Marām, atribuindu-l lui Muslim, dar nu l-am găsit la Muslim.
Ijārah este un contract obligatoriu.
Șeicul a stabilit că, dacă lucrătorul face pentru altul un obiect sau transportă ceva, iar obiectul realizat ori transportat piere fără neglijență și fără depășirea limitelor din partea lucrătorului, acesta are dreptul la plata proporțională cu munca sa, chiar dacă nu l-a predat proprietarului. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 89.
Relatat de Ibn Mājah (2443) și al-Bayhaqī (6/121). Al-Mundhirī a spus în al-Targhīb (3/58): «În ansamblu, acest text, deși izolat, capătă putere prin numeroasele sale căi. Allah știe cel mai bine.» Al-Munāwī a spus ceva asemănător în Fayḍ al-Qadīr. Al-Albānī l-a declarat autentic în al-Irwāʾ (1498).
Relatat de al-Bukhārī (5/91) și Muslim (1722).
Șeicul al-Saʿdī a explicat în al-Irshād, p. 150, că Shaykh al-Islām a ales opinia potrivit căreia se adaugă celor trei întreceri cele cu același înțeles, care întăresc ascultarea față de Allah și jihadul pe calea Lui, precum și întrecerile cu miză în chestiuni de cunoaștere. Rațiunea care permite premiul în cele trei există și în cele asemănătoare lor; aceasta este opinia mai puternică potrivit dovezii. Sfârșitul citatului, cu adaptare. În al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 90, el a stabilit că întrecerile de cai, de cămile și de tras cu săgeți sunt permise cu premiu chiar dacă fiecare concurent contribuie la premiu, că nu este necesar un concurent suplimentar care să intre fără contribuție și că toate jocurile de noroc sunt interzise, în afară de aceste trei, datorită folosului lor predominant. Hadithul care cere acel concurent suplimentar a fost clasificat drept slab de mulți imami.
Nard este un joc cu o tablă, piese și două zaruri, întemeiat pe noroc, în care piesele sunt mutate potrivit rezultatului zarului; este cunoscut ca jocul de table. Al-Muʿjam al-Wasīṭ.
Șahul este un joc pe o tablă de șaizeci și patru de pătrate, care reprezintă două state aflate în război prin treizeci și două de piese: cei doi regi, cei doi viziri, caii, turnurile, elefanții și soldații. Al-Muʿjam al-Wasīṭ.
Relatat de Aḥmad (2/474), Abū Dāwūd (2564), al-Tirmidhī (1700), care l-a clasificat drept bun, și al-Nasāʾī (6/226).
Relatat de al-Bukhārī (6/392) și Muslim (1610).
Șeicul a stabilit că opinia corectă este că uzurpatorul răspunde pentru orice scădere a bunului luat pe nedrept, chiar dacă este o scădere a prețului. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 92.
Șeicul ʿAbd al-Raḥmān al-Saʿdī a spus în al-Irshād, p. 148: Sunt trei situații care atrag răspunderea pentru vieți și bunuri:
Prima: stăpânirea abuzivă; criteriul este orice persoană care pune mâna pe bunul altuia pe nedrept.
A doua: acțiunea directă; cine nimicește fără drept o viață sau un bun, intenționat, din uitare ori din necunoaștere, răspunde.
A treia: provocarea indirectă; cine face ceea ce nu are dreptul să facă în proprietatea altuia ori pe drumuri sau provoacă distrugerea printr-un act neautorizat, iar din pricina lui piere ceva, răspunde. Dacă se întâlnesc autorul direct și cel indirect, răspunderea este a autorului direct; dacă nu poate fi tras la răspundere, răspunde cel indirect. Sfârșitul citatului, cu adaptare.
Folos: Dacă un animal se află în proprietatea sau posesia cuiva, vătămările provocate de el altora nu atrag, în principiu, despăgubire, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: «Vătămarea animalului este fără despăgubire.» Excepție face proprietarul care l-a luat pe nedrept, animalul cunoscut ca vătămător când proprietarul este neglijent, distrugerea pe timp de noapte, animalul manevrat de proprietar sau lăsarea lui lângă ceea ce distruge în mod obișnuit. În aceste cazuri există depășirea limitelor și obligația despăgubirii. Nūr al-Baṣāʾir, p. 37.
Șeicul a stabilit că, dacă bunul luat pe nedrept este transformat, precum lemnul făcut ușă sau fierul făcut vase, el rămâne în proprietatea celui păgubit. Dacă se transformă însă în întregime, precum oul devenit pui sau sâmburele devenit pom, se pare că acesta este un fel de distrugere: uzurpatorul datorează un bun echivalent dacă este posibil, iar altfel valoarea lui. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 92.
Relatat de Abū Dāwūd (3073) și al-Tirmidhī (1378), care a spus: Acesta este un hadith bun și izolat. Al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar i-a clasificat lanțul drept bun, după cum apare în Bulūgh. În al-Fatḥ (5/14), după menționarea căilor, a spus: «Lanțurile lor sunt discutabile, dar se întăresc unele pe altele.» Șeicul a spus în Nūr al-Baṣāʾir, p. 36: Cel care nu săvârșește nedreptate, precum chiriașul care plantează sau construiește, are dreptul la păstrarea lor. El și proprietarul pământului se înțeleg fie să rămână contra unei chirii, fie să le dobândească proprietarul terenului la valoarea lor, fie asupra altui acord.
Relatat de al-Bukhārī (10/447) și Muslim (1005).
Ḥirz este locul bine protejat.
Învățații sunt de acord asupra dreptului de preempțiune în imobilele care pot fi împărțite în mod obligatoriu, adică imobilele întinse. Există divergență în privința casei mici și a prăvăliei cu suprafață redusă, care nu trebuie împărțite în mod obligatoriu. Ibn Taymiyyah, al-Saʿdī și Consiliul Marilor Învățați din Arabia Saudită au ales existența preempțiunii și pentru acestea, datorită caracterului general al relatărilor și cuvintelor transmise de la Profet ﷺ: «Asociatul are drept de preempțiune în orice lucru.» Preempțiunea a fost stabilită pentru a îndepărta paguba coproprietății, iar în aceste imobile ea este mai mare.
Șeicul al-Saʿdī a stabilit că preempțiunea nu încetează prin moartea titularului și că moștenitorii îi iau locul. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 94.
Relatat de al-Bukhārī (4/436) și Muslim (1608).
Șeicul a stabilit că preempțiunea, asemenea celorlalte drepturi, nu se stinge decât prin ceva care arată consimțământul la renunțare. Legiuitorul a stabilit-o pentru a îndepărta paguba asociatului în imobil; dreptul nu încetează decât prin cuvinte sau fapte care arată acceptarea renunțării. Titularul poate să nu se grăbească, pentru a cerceta și a chibzui. A-l sili să se grăbească atunci contrazice înlesnirea stabilită de Legiuitor. Hadithurile «Preempțiunea este ca dezlegarea legăturii» și «Preempțiunea este pentru cel care se grăbește s-o ia» nu sunt autentice. Al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 93.
Condiția juriștilor ca fundația pioasă să aibă un scop bun arată că instituirea ei în folosul unor moștenitori, cu excluderea altora, este interzisă și nu produce efecte, după cum a considerat corect șeicul în al-Mukhtārāt al-Jaliyyah, p. 96. El a mai spus: Dacă apropierea de Allah este o condiție a fundației pioase, prin acordul juriștilor, atunci fundația instituită de cineva împovărat de datorii, care le provoacă astfel o pagubă creditorilor, nu produce efecte, chiar dacă nu i-a fost impusă interdicția de a dispune de bunuri.
Relatat de Muslim (1631).
Relatat de al-Bukhārī (5/354) și Muslim (1632).
Relatat de al-Bukhārī (5/211) și Muslim (1623).
Folos: Contractele reale sunt cele care nu devin pe deplin obligatorii decât prin predarea bunului contractat. Sunt cinci: darul, gajul, împrumutul de folosință, depozitul și împrumutul de consumație.
Relatat de al-Bukhārī (5/234) și Muslim (1622).
Relatat de Aḥmad (2/182), Abū Dāwūd (3539), al-Nasāʾī (6/264), Ibn Mājah (2378) și al-Bayhaqī (6/178). Al-Albānī l-a declarat autentic în al-Irwāʾ (1622, 1624).
Relatat de al-Bukhārī (5/210).
Relatat de Abū Dāwūd (3530) și Ibn Mājah (2292), de la ʿAbd Allāh ibn ʿAmr, și de Ibn Mājah (2291), de la Jābir. Al-Būṣīrī și Ibn al-Qaṭṭān l-au declarat autentic. Al-Ḥāfiẓ a spus în al-Fatḥ (5/115): Ansamblul căilor lui nu coboară sub nivelul de puternic și de potrivit pentru argumentare.
Relatat de al-Bukhārī (5/355) și Muslim (1627).
Relatat de Abū Dāwūd al-Ṭayālisī (1127), ʿAbd al-Razzāq (16306), Aḥmad (5/167), Abū Dāwūd (2870), al-Tirmidhī (2120), care l-a declarat autentic, Ibn Mājah (2713) și al-Bayhaqī (6/264). Al-Būṣīrī și al-Ṭaḥāwī l-au declarat autentic, iar al-Suyūṭī și alții l-au considerat mutawātir.
Relatat de al-Dāraquṭnī în Sunan, p. 466, și pe calea sa de al-Bayhaqī (6/263), de la ʿAṭāʾ, de la Ibn ʿAbbās, ca relatare atribuită Profetului ﷺ. ʿAṭāʾ este al-Khurāsānī și nu l-a prins pe Ibn ʿAbbās, după cum a spus al-Bayhaqī. În al-Taqrīb, al-Ḥāfiẓ l-a descris astfel: «Sincer, dar greșește mult; transmite cu întreruperi și practică tadlīs.» Al-Bayhaqī (6/264) l-a relatat și pe calea lui Ismāʿīl ibn Muslim, de la al-Ḥasan, de la ʿAmr ibn Khārijah, cu un sens asemănător, atribuindu-l Profetului ﷺ, și a spus: «Slab; a fost relatat și pe altă cale.» Al-Albānī, în Irwāʾ al-Ghalīl (6/96), a considerat hadithul neacceptabil în această formă, deoarece a fost relatat de la Ibn ʿAbbās și ʿAmr ibn Khārijah, precum și pe alte căi de la un grup de companioni, fără acest adaos. Al-Dāraquṭnī, p. 466, a transmis această formulare și de la ʿAmr ibn Shuʿayb, de la tatăl său, de la bunicul său, cu atribuire la Profet ﷺ. Ibn ʿAbd al-Hādī a spus în al-Tanqīḥ (2/247): «Niciunul dintre autorii colecțiilor Sunan nu l-a relatat; între transmițători se află Sahl ibn ʿUthmān, pe care al-Ḥākim l-a acuzat de minciună.» Al-Ḥāfiẓ a spus în al-Talkhīṣ (3/92): «Lanțul său este foarte slab.»
Șeicul a spus: Cine are avere multă și moștenitori bogați este îndemnat să lase prin testament o cincime din avere pentru fapte de bine, în afara moștenitorilor săi, pentru a-i fi deplină răsplata și pentru a înlătura răul și disputa dintre moștenitorii legați de testamente. Dacă scopul său este binele copiilor, să nu lase nimic prin testament, ci să lase averea ca moștenire împărțită potrivit cotelor din Cartea lui Allah. Nu contează obiceiul multor oameni de a limita testamentul la copii, apoi numai la copiii fiilor; aceasta contrazice Legea religioasă și judecata și îl păgubește pe el și pe ei, provocând ură și dușmănie între ei, dependență de acele venituri și lene. Nūr al-Baṣāʾir, p. 42.
Relatat de al-Bukhārī (5/363) și Muslim (1628).