Bazele științei uṣūl al-fiqh

Definiția ei

Porunca este: un enunț care cere săvârșirea unei fapte dintr-o poziție de autoritate, precum: „Împliniți rugăciunea și dați zakāh-ul.”

Expresia „un enunț” exclude semnul sau gestul; chiar dacă acesta poate transmite sensul unei porunci, nu este numit poruncă în această definiție. Expresia „cere săvârșirea unei fapte” exclude interdicția, deoarece interdicția cere abandonarea. Prin „faptă” se înțelege și producerea unui enunț cerut. Expresia „dintr-o poziție de autoritate” exclude rugămintea, implorarea și alte sensuri care pot fi înțelese din forma imperativă prin context.

Formele poruncii

Formele principale ale poruncii sunt patru:

1. verbul la imperativ, precum: „Recită ceea ce ți-a fost revelat din Carte” (Sura Al-ʿAnkabūt, 29:45);

2. substantivul verbal cu sens de imperativ, precum: „Hayya ʿalā ṣ-ṣalāh” - „Veniți la rugăciune”;

3. maṣdar-ul folosit în locul verbului imperativ, precum: „Iar când îi întâlniți pe cei care nu cred, atunci lovirea gâturilor…” (Sura Muḥammad, 47:4);

4. verbul la prezent precedat de lām-ul poruncii, precum: „ca să credeți în Allah și în Trimisul Său” (Sura Al-Mujādilah, 58:4, conform trimiterii din textul-sursă).

Cererea de a săvârși o faptă poate fi înțeleasă și fără forma explicită de imperativ, de exemplu atunci când fapta este descrisă ca farḍ, obligatorie, recomandată sau ascultare; când cel care o face este lăudat, cel care o abandonează este condamnat, sau când este legată de o răsplată pentru săvârșire ori de o pedeapsă pentru abandonare.[3]

[3] Notă a autorului: Exemple: pentru ceva descris drept farḍ, cuvântul Profetului ﷺ: „Înștiințează-i că Allah le-a impus cinci rugăciuni în fiecare zi și noapte…”; pentru „obligatoriu”: „Ghusl-ul de vineri este obligatoriu pentru orice adult”; pentru „ascultare”: „Cine îl ascultă pe conducătorul meu m-a ascultat pe mine”; pentru lauda celui care săvârșește: „Ce om bun ar fi ʿAbdullāh ibn ʿUmar dacă ar face rugăciunea de noapte”; pentru condamnarea celui care abandonează: „Cine abandonează tragerea cu arcul după ce a învățat-o, din dezinteres, a nesocotit un dar”; pentru răsplată: „Cine trimite o binecuvântare asupra mea, Allah trimite asupra lui zece”; iar pentru pedeapsa abandonului: „Cine abandonează trei rugăciuni de vineri din nepăsare, Allah îi pecetluiește inima.”

Ce implică forma poruncii

În lipsa unei dovezi contrare, forma imperativă indică obligativitatea lucrului poruncit și necesitatea de a-l îndeplini fără întârziere.

Dovadă pentru obligativitate este cuvântul lui Allah:

„Să se păzească aceia care se împotrivesc poruncii sale, ca nu cumva să-i lovească o încercare sau să-i lovească o pedeapsă dureroasă.” (Sura An-Nūr, 24:63)

Allah îi avertizează pe cei care se împotrivesc poruncii Trimisului ﷺ că îi poate lovi o fitnah - rătăcirea - sau o pedeapsă dureroasă. Un asemenea avertisment nu este făcut decât pentru abandonarea unei obligații. Prin urmare, porunca necondiționată a Trimisului ﷺ indică obligativitatea săvârșirii lucrului poruncit.

Dovadă că porunca implică graba este cuvântul lui Allah:

„Întreceți-vă în fapte bune.” (Al-Baqarah, 2:148; Al-Māʾidah, 5:48)

Poruncile Sharīʿah sunt dintre faptele bune, iar porunca de a ne întrece spre ele arată necesitatea inițiativei.

De asemenea, Profetului ﷺ i-a displăcut întârzierea oamenilor de a îndeplini ceea ce le poruncise în privința sacrificării și a tunderii părului în ziua de la al-Ḥudaybiyyah, până când a intrat la Umm Salamah - Allah să fie mulțumit de ea - și i-a relatat situația.[4]

În plus, îndeplinirea imediată este mai prudentă și mai sigură pentru eliberarea de obligație; întârzierea are riscuri și poate duce la acumularea obligațiilor până când omul nu mai poate să le îndeplinească.

Totuși, o dovadă poate muta porunca de la obligativitate sau de la caracterul imediat către alt sens. Dintre sensurile în care porunca poate ieși din obligativitate:

1. Recomandarea, precum cuvântul lui Allah: „Luați martori când faceți o tranzacție.” (Al-Baqarah, 2:282). Porunca de a avea martori la vânzare este recomandare, deoarece Profetul ﷺ a cumpărat un cal de la un beduin fără să cheme martori.[5]

2. Permisiunea, mai ales atunci când porunca vine după o interdicție sau ca răspuns la ceva despre care s-ar putea crede că este interzis. Exemplu după interdicție: „Iar când ați ieșit din iḥrām, vânați.” (Al-Māʾidah, 5:2), după interdicția vânatului în starea de iḥrām. Exemplu ca răspuns: cuvântul Profetului ﷺ în Ḥajj-ul de Adio: „Fă și nu este nicio problemă”, adresat celor care îl întrebau despre schimbarea ordinii unor ritualuri din ziua de ʿĪd.[6]

3. Amenințarea, precum: „Faceți ce voiți; cu adevărat, El vede ceea ce faceți.” (Fuṣṣilat, 41:40), urmat de amenințarea cu Focul. Menționarea pedepsei arată că imperativul este aici o amenințare, nu o permisiune reală.

Forma poruncii poate fi, de asemenea, scoasă din caracterul imediat și lăsată cu posibilitatea amânării. Exemplul este recuperarea zilelor de post din Ramaḍān. ʿĀʾishah - Allah să fie mulțumit de ea - a spus: „Aveam de recuperat zile din Ramaḍān și nu reușeam să le recuperez decât în Shaʿbān, din cauza situației mele alături de Trimisul lui Allah ﷺ.”[7] Dacă această amânare ar fi fost interzisă, Profetul ﷺ nu ar fi aprobat-o.

[4] Al-Bukhārī, nr. 2731-2732, Kitāb ash-Shurūṭ, cap. 15; Aḥmad 4/326, nr. 19117.

[5] Abū Dāwūd, nr. 3607; An-Nasāʾī, al-Kubrā, nr. 6243; Aḥmad 5/215; autentificat de al-Albānī în al-Irwāʾ, nr. 1286.

[6] Al-Bukhārī, nr. 83; Muslim, nr. 1306.

[7] Al-Bukhārī, nr. 1950; Muslim, nr. 1146.

Lucrul fără de care porunca nu poate fi îndeplinită

Dacă îndeplinirea unui lucru poruncit depinde de un alt lucru, acel alt lucru devine și el poruncit. Dacă scopul este obligatoriu, mijlocul devine obligatoriu; dacă scopul este recomandat, mijlocul devine recomandat.

Exemplu de obligatoriu: acoperirea ʿawrah este obligatorie; dacă aceasta nu poate fi realizată decât prin cumpărarea unei haine, cumpărarea ei devine obligatorie.

Exemplu de recomandat: parfumarea pentru rugăciunea de vineri este recomandată; dacă ea nu se poate realiza decât prin cumpărarea parfumului, cumpărarea lui devine recomandată.

Această regulă intră într-o regulă mai generală: mijloacele primesc hotărârea scopurilor. Mijloacele spre ceea ce este poruncit sunt poruncite, iar mijloacele spre ceea ce este interzis sunt interzise.