Bazele științei uṣūl al-fiqh

Lingvistic, specificul este opusul generalului.

Tehnic, este: expresia care indică un număr sau un set limitat prin persoană ori număr, precum numele proprii, pronumele demonstrative și numeralele.

Expresia „un set limitat” exclude generalul.

Particularizarea (*at-Takhṣīṣ*)

Lingvistic, takhṣīṣ este opusul generalizării.

Tehnic, înseamnă: scoaterea unora dintre indivizii cuprinși de o expresie generală.

Cel care particularizează (mukhaṣṣiṣ) este, în primul rând, Legiuitorul; termenul se folosește și pentru dovada prin care are loc particularizarea.

Dovezile de particularizare sunt de două feluri: conectate și separate.

• Particularizatorul conectat este cel care nu poate sta singur, separat de expresia generală.
• Particularizatorul separat este cel care constituie o dovadă de sine stătătoare.

Particularizatorii conectați

1. Excepția (*al-Istithnāʾ*)

Lingvistic, termenul provine din ideea de „îndoire” sau „întoarcere a unei părți spre alta”, precum îndoirea unei funii.

Tehnic, este: scoaterea unora dintre indivizii expresiei generale prin „illā” - „cu excepția” - sau una dintre expresiile echivalente.

Allah spune:

„Cu adevărat, omul este în pierdere, cu excepția celor care cred, fac fapte bune, se îndeamnă reciproc la adevăr și se îndeamnă reciproc la răbdare.” (Sura Al-ʿAṣr, 103:2-3)

Prin menționarea lui „illā” se exclude particularizarea prin condiție și prin alte metode.

Condițiile excepției

Pentru validitatea excepției sunt cerute mai multe condiții. Dintre ele:

1. Excepția să fie legată de enunțul din care se face excepția, fie în mod real, fie juridic.

Legătura reală înseamnă să urmeze direct, fără o pauză. Legătura juridică înseamnă că între ele intervine ceva inevitabil, precum tusea sau strănutul.

Dacă între enunț și excepție intervine o pauză care putea fi evitată sau o tăcere, excepția nu este validă potrivit primei opinii. De exemplu, cineva spune: „Sclavii mei sunt liberi”, apoi tace sau spune altceva, iar după aceea adaugă: „cu excepția lui Saʿīd”. Excepția nu mai este validă și toți sunt eliberați.

S-a spus însă că excepția rămâne validă chiar cu o pauză sau un interval, dacă discursul formează o singură unitate. Dovada este ḥadīth-ul lui Ibn ʿAbbās - Allah să fie mulțumit de amândoi - potrivit căruia Profetul ﷺ a spus în ziua cuceririi Makkăi: „Allah a făcut acest oraș sacru din ziua în care a creat cerurile și pământul; spinii lui să nu fie tăiați și iarba lui să nu fie cosită.” Al-ʿAbbās a spus: „O, Trimis al lui Allah, cu excepția idhkhir-ului, căci ei îl folosesc pentru meșteșugurile și casele lor.” Atunci Profetul ﷺ a spus: „Cu excepția idhkhir-ului.”[17] Această opinie este mai puternică datorită indicației acestui ḥadīth.

2. Potrivit unei opinii, partea exceptată să nu fie mai mare decât jumătate din întreg.

Dacă cineva spune: „Îi datorez zece dirhami, cu excepția a șase”, excepția nu ar fi validă potrivit acestei opinii și ar datora toți cei zece dirhami.

O altă opinie spune că această condiție nu este necesară și că excepția este validă chiar dacă depășește jumătatea; în exemplul de mai sus ar rămâne dator cu patru dirhami.

Dacă însă este exceptat întregul, excepția nu este validă potrivit ambelor opinii. Dacă spune: „Îi datorez zece, cu excepția a zece”, rămâne dator cu zece.

Această discuție privește excepția dintr-un număr. Dacă excepția privește o însușire, ea este validă chiar dacă scoate majoritatea sau chiar pe toți cei care, în fapt, posedă însușirea. Allah îi spune lui Iblīs:

„Cu adevărat, asupra robilor Mei nu vei avea nicio autoritate, cu excepția celor rătăciți care te urmează.” (Sura Al-Ḥijr, 15:42)

Urmașii lui Iblīs dintre fiii lui Ādam sunt mai mult de jumătate. De asemenea, dacă spui: „Dă-le celor din casă, cu excepția celor bogați”, iar apoi se dovedește că toți cei din casă sunt bogați, excepția este validă și nu li se dă nimic.

[17] Al-Bukhārī, nr. 1349; Muslim, nr. 1352.

2. Condiția (*ash-Sharṭ*)

Lingvistic, sharṭ înseamnă semn.

Aici se înțelege: legarea existenței sau inexistenței unui lucru de alt lucru prin particula condițională „in” sau una dintre expresiile echivalente.

Condiția particularizează indiferent dacă apare înainte sau după expresia generală.

Exemplu de condiție care apare înainte, în privința politeiștilor:

„Dacă se căiesc, împlinesc rugăciunea și dau zakāh-ul, atunci lăsați-le calea liberă.” (Sura At-Tawbah, 9:5)

Exemplu de condiție care apare după:

„Pe aceia dintre cei aflați în stăpânirea voastră care cer un contract de eliberare, încheiați-l cu ei dacă știți că este bine în ei.” (Sura An-Nūr, 24:33)

3. Descrierea (*aṣ-Ṣifah*)

Prin descriere se înțelege ceea ce indică o însușire care aparține doar unora dintre indivizii expresiei generale, fie prin adjectiv, apoziție sau circumstanțial.

Exemplu de adjectiv:

„Atunci [căsătoriți-vă] dintre tinerele voastre credincioase aflate în stăpânirea voastră.” (Sura An-Nisāʾ, 4:25)

Exemplu de apoziție:

„Iar pentru Allah este obligatoriu asupra oamenilor pelerinajul la Casă - pentru cel care este capabil să găsească drum până la ea.” (Sura Āl ʿImrān, 3:97)

Exemplu de circumstanțial:

„Iar cine ucide intenționat un credincios, răsplata lui este Jahannam, în care va rămâne…” (Sura An-Nisāʾ, 4:93)

Particularizatorul separat

Particularizatorul separat este o dovadă de sine stătătoare. Autorul enumeră trei categorii: percepția senzorială, rațiunea și Sharīʿah.

Exemplu de particularizare prin percepție este cuvântul lui Allah despre vântul poporului ʿĀd:

„Distrugea totul la porunca Domnului său.” (Sura Al-Aḥqāf, 46:25)

Simțurile arată că nu a distrus cerurile și pământul.

Exemplu de particularizare prin rațiune este cuvântul lui Allah:

„Cu adevărat, El are putere asupra fiecărui lucru.” (Sura Al-Aḥqāf, 46:33)

Rațiunea arată că Ființa lui Allah Preaînaltul nu este creată.

Unii savanți consideră că ceea ce este scos prin simț și rațiune nu intră în categoria „generalului particularizat”, ci în categoria unei formulări generale prin care s-a intenționat din început un sens particular, deoarece ceea ce este exclus nu a fost intenționat de vorbitor și nici înțeles de destinatar de la început.

În ceea ce privește particularizarea prin Sharīʿah, Qurʾānul și Sunnah se particularizează reciproc, precum și prin ijmāʿ și qiyās.

Exemple de particularizare prin dovezi religioase

Qurʾānul particularizat prin Qurʾān:

„Femeile divorțate vor aștepta în privința lor trei perioade.” (Al-Baqarah, 2:228)

este particularizat de:

„O, voi cei care credeți! Când vă căsătoriți cu femei credincioase și apoi divorțați de ele înainte de a le atinge, nu aveți asupra lor nicio perioadă de așteptare pe care să o socotiți.” (Al-Aḥzāb, 33:49)

Qurʾānul particularizat prin Sunnah: versetele moștenirii, precum:

„Allah vă poruncește în privința copiilor voștri: băiatului îi revine cât partea a două fete…” (An-Nisāʾ, 4:11)

sunt particularizate de cuvântul Profetului ﷺ: „Musulmanul nu îl moștenește pe necredincios, iar necredinciosul nu îl moștenește pe musulman.”[18]

Qurʾānul particularizat prin ijmāʿ: autorul menționează drept exemplu versetul despre pedeapsa pentru acuzația de adulter și opinia că sclavul care acuză este pedepsit cu patruzeci de lovituri. El adaugă însă că acest exemplu este discutabil, deoarece există divergență în chestiune, și spune: „Nu am găsit pentru aceasta un exemplu lipsit de problemă.”

Qurʾānul particularizat prin qiyās: versetul:

„Pe femeia adulteră și pe bărbatul adulter, biciuiți-i pe fiecare cu o sută de lovituri.” (An-Nūr, 24:2)

este, potrivit opiniei cunoscute, particularizat în cazul sclavului prin analogie cu sclava, reducând pedeapsa la jumătate, adică cincizeci de lovituri.

Sunnah particularizată prin Qurʾān: cuvântul Profetului ﷺ: „Mi s-a poruncit să lupt cu oamenii până când mărturisesc că nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah…”[19] este particularizat de versetul despre Oamenii Cărții din Sura At-Tawbah, 9:29.

Sunnah particularizată prin Sunnah: „Pentru ceea ce este udat de cer este a zecea parte”[20] este particularizat de: „Nu este zakāh în mai puțin de cinci awsuq.”[21]

Autorul spune: „Nu am găsit un exemplu de particularizare a Sunnah prin ijmāʿ.”

Sunnah particularizată prin qiyās: cuvântul Profetului ﷺ: „Pentru necăsătorit cu necăsătorită: o sută de lovituri și exil pentru un an”[22] este particularizat, potrivit opiniei cunoscute, în cazul sclavului prin analogie cu sclava și reducerea la cincizeci de lovituri.

[18] Al-Bukhārī, nr. 4283; Muslim, nr. 1614.

[19] Al-Bukhārī, nr. 1399; Muslim, nr. 20.

[20] Al-Bukhārī, nr. 1483.

[21] Al-Bukhārī, nr. 1484; Muslim, nr. 979.

[22] Muslim, nr. 1690; Aḥmad 5/313; Ibn Mājah, nr. 2550.