Bazele științei uṣūl al-fiqh

Dacă dovezile menționate - Qurʾānul, Sunnah, ijmāʿ-ul și qiyās-ul - sunt de acord asupra unei hotărâri sau dacă una dintre ele o stabilește fără să existe o dovadă contrară, hotărârea trebuie afirmată.

Dacă dovezile par să se opună:

1. dacă pot fi armonizate, este obligatorie armonizarea;

2. dacă nu pot fi armonizate, se recurge la abrogare dacă sunt îndeplinite condițiile ei;

3. dacă abrogarea nu poate fi stabilită, se recurge la preferință (tarjīḥ).

Dintre criteriile de preferință menționate de autor:

În Qurʾān și Sunnah

• textul explicit (naṣṣ) este preferat sensului aparent (ẓāhir);
• sensul aparent este preferat interpretării (muʾawwal);
• sensul exprimat direct (manṭūq) este preferat sensului dedus implicit (mafhūm);
• dovada afirmativă este preferată celei negative;
• dovada care schimbă regula de bază este preferată celei care o menține, deoarece prima conține o informație suplimentară;
• generalul rămas neparticularizat este preferat celui care a suferit deja particularizare;
• relatarea care are mai multe calități de acceptare este preferată celei cu mai puține;
• persoana direct implicată în întâmplare este preferată celui care relatează din afara ei.

În ijmāʿ

Ijmāʿ-ul categoric (qaṭʿī) este preferat celui probabil (ẓannī).

În qiyās

Qiyās-ul evident (jalī) este preferat celui ascuns (khafī).