Bazele științei uṣūl al-fiqh

Definiția sa

Uṣūl al-fiqh se definește din două perspective.

Prima: prin luarea în considerare a celor două cuvinte care alcătuiesc expresia, adică „uṣūl” și „fiqh”.

Uṣūl este pluralul lui aṣl - fundament, bază -, adică lucrul pe care se clădește altceva. De aici se spune „fundamentul zidului”, adică temelia lui, și „rădăcina copacului”, din care se ramifică crengile sale. Allah Preaînaltul spune:

„Nu ai văzut cum a dat Allah drept pildă un cuvânt bun, asemenea unui copac bun, a cărui rădăcină este trainică, iar ramurile sale sunt în cer?” (Sura Ibrāhīm, 14:24)

Fiqh, din punct de vedere lingvistic, înseamnă înțelegere. Allah Preaînaltul spune:

„Și dezleagă nodul de pe limba mea.” (Sura Ṭā-Hā, 20:27)

În terminologia de specialitate, fiqh înseamnă: cunoașterea hotărârilor Sharīʿah cu caracter practic, prin dovezile lor detaliate.

Prin „cunoaștere” se înțeleg atât cunoașterea sigură, cât și opinia predominantă (ẓann), deoarece înțelegerea hotărârilor de fiqh poate fi uneori certă, iar alteori probabilă, așa cum se întâmplă în multe chestiuni de fiqh.

Prin „hotărârile Sharīʿah” se înțeleg hotărârile primite din Revelație, precum obligativitatea și interdicția. Astfel sunt excluse hotărârile pur raționale, precum faptul că întregul este mai mare decât partea, și constatările obișnuite, precum faptul că într-o noapte rece și senină se poate forma rouă.

Prin „cu caracter practic” se înțelege ceea ce nu ține de credință, precum rugăciunea și zakāh-ul. Sunt astfel excluse chestiunile de credință, precum tawḥīd-ul lui Allah și cunoașterea Numelor și Atributelor Sale; acestea nu sunt numite fiqh în această terminologie.

Prin „prin dovezile lor detaliate” se înțeleg dovezile de fiqh legate de chestiunile particulare ale fiqh-ului. Astfel este exclus uṣūl al-fiqh, deoarece acesta cercetează dovezile fiqh-ului în formă generală.

A doua: prin luarea expresiei ca nume al acestei discipline. În acest sens, uṣūl al-fiqh este: știința care cercetează dovezile generale ale fiqh-ului, modul de folosire a lor și starea celui care le folosește.

Prin „generale” se înțeleg regulile cu aplicare largă, precum: „porunca indică obligativitatea”, „interdicția indică interzicerea” și „validitatea implică producerea efectelor juridice”. Astfel sunt excluse dovezile detaliate, care în uṣūl al-fiqh sunt menționate doar pentru a ilustra o regulă.

Prin „modul de folosire a lor” se înțelege cunoașterea felului în care se extrag hotărârile din dovezile lor, prin studierea regulilor cuvintelor și a indicațiilor lor: general și specific, necondiționat și restricționat, abrogant și abrogat și altele asemenea. Prin cunoașterea acestora se pot extrage hotărârile din dovezile de fiqh.

Prin „starea celui care le folosește” se înțelege cunoașterea situației celui care extrage hotărâri, adică a mujtahidului. El este numit „cel care beneficiază” deoarece extrage el însuși hotărârile din dovezile lor, ajungând la nivelul de ijtihād. Astfel, definirea mujtahidului, condițiile ijtihādului, hotărârea lui și chestiunile asemănătoare sunt cercetate în uṣūl al-fiqh.

Folosul științei Uṣūl al-Fiqh

Uṣūl al-fiqh este o știință de mare valoare, extrem de importantă și bogată în folos. Folosul ei este dobândirea capacității prin care omul poate extrage hotărârile Sharīʿah din dovezile lor pe baze corecte.

Primul care a adunat-o ca disciplină independentă a fost Imām ash-Shāfiʿī, Muḥammad ibn Idrīs - Allah să aibă milă de el. După el, savanții au continuat să scrie în acest domeniu lucrări diverse: în proză și în versuri, rezumate și lucrări ample, până când a devenit o disciplină de sine stătătoare, cu identitatea și particularitățile sale.