Bazele științei uṣūl al-fiqh

Cuvântul aḥkām este pluralul lui ḥukm. Din punct de vedere lingvistic, ḥukm înseamnă judecată sau hotărâre.

În terminologia de specialitate, el înseamnă: ceea ce implică discursul Sharīʿah referitor la faptele celor supuși responsabilității religioase, sub forma unei cereri, a unei alegeri sau a unei stabiliri juridice.

Prin „discursul Sharīʿah” se înțeleg Qurʾānul și Sunnah.

Prin „referitor la faptele celor supuși responsabilității religioase” se înțelege ceea ce privește acțiunile lor, fie cuvinte sau fapte, fie săvârșire sau abandonare. Sunt astfel excluse chestiunile de credință, care nu se numesc ḥukm în această terminologie.

Prin „cei supuși responsabilității religioase” se înțeleg cei care, prin natura lor, intră sub regulile responsabilității; aici pot fi incluși, în anumite hotărâri, și copilul sau persoana lipsită de discernământ.

Prin „cerere” se înțeleg porunca și interdicția, fie în mod obligatoriu, fie cu caracter de preferință.

Prin „alegere” se înțelege ceea ce este permis (mubāḥ).

Prin „stabilire juridică” se înțeleg validitatea, invaliditatea și altele asemenea, pe care Legiuitorul le-a stabilit ca semne și descrieri pentru producerea sau anularea efectelor.

Categoriile hotărârilor Sharīʿah

Hotărârile Sharīʿah se împart în două mari categorii: hotărâri normative (*taklīfiyyah*) și hotărâri declarative (*waḍʿiyyah*).

Hotărârile normative

Sunt cinci: obligatoriu, recomandat, interzis, nerecomandat și permis.

1. Obligatoriu (*wājib*)

Lingvistic: ceea ce este căzut/stabilit și ceea ce este necesar.

Tehnic: ceea ce Legiuitorul a poruncit în mod obligatoriu, precum cele cinci rugăciuni zilnice.

Expresia „ceea ce Legiuitorul a poruncit” exclude interzisul, nerecomandatul și permisul. Expresia „în mod obligatoriu” exclude ceea ce este doar recomandat.

Cel care îndeplinește un act obligatoriu din supunere este răsplătit, iar cel care îl abandonează merită pedeapsa. Obligatorul mai este numit farḍ, farīḍah, ḥatm și lāzim.

2. Recomandat (*mandūb*)

Lingvistic: cel la care se cheamă.

Tehnic: ceea ce Legiuitorul a poruncit fără caracter obligatoriu, precum rugăciunile sunnah regulate (rawātib).

Expresia „ceea ce Legiuitorul a poruncit” exclude interzisul, nerecomandatul și permisul. Expresia „fără caracter obligatoriu” exclude obligatorul.

Cel care îl îndeplinește din supunere este răsplătit, iar cel care îl abandonează nu este pedepsit. Mai este numit sunnah, masnūn, mustaḥabb și nafl.

3. Interzis (*muḥarram*)

Lingvistic: ceea ce este oprit.

Tehnic: ceea ce Legiuitorul a interzis în mod obligatoriu să fie săvârșit, precum neascultarea părinților.

Expresia „ceea ce Legiuitorul a interzis” exclude obligatorul, recomandatul și permisul. Expresia „în mod obligatoriu să fie abandonat” exclude ceea ce este doar nerecomandat.

Cel care îl abandonează din supunere este răsplătit, iar cel care îl săvârșește merită pedeapsa. Mai este numit maḥẓūr sau mamnūʿ.

4. Nerecomandat (*makrūh*)

Lingvistic: ceea ce este detestat.

Tehnic: ceea ce Legiuitorul a interzis fără a impune în mod obligatoriu abandonarea lui, precum a lua și a da cu mâna stângă.

Expresia „ceea ce Legiuitorul a interzis” exclude obligatorul, recomandatul și permisul. Expresia „fără a impune în mod obligatoriu abandonarea” exclude interzisul.

Cel care îl abandonează din supunere este răsplătit, iar cel care îl săvârșește nu este pedepsit.

5. Permis (*mubāḥ*)

Lingvistic: ceea ce este declarat permis și autorizat.

Tehnic: ceea ce, prin natura sa, nu este legat nici de o poruncă, nici de o interdicție, precum a mânca noaptea în Ramaḍān.

Expresia „nu este legat de o poruncă” exclude obligatorul și recomandatul. Expresia „nici de o interdicție” exclude interzisul și nerecomandatul. Expresia „prin natura sa” exclude un lucru care ajunge să fie poruncit pentru că este un mijloc spre ceva poruncit sau interzis pentru că este un mijloc spre ceva interzis. Un asemenea mijloc primește hotărârea scopului său, fără ca prin aceasta să înceteze să fie, în sine, permis în origine.

Câtă vreme rămâne în starea de permis, actul mubāḥ nu atrage nici răsplată, nici pedeapsă. Se mai numește ḥalāl și jāʾiz.

Hotărârile declarative (*al-Aḥkām al-Waḍʿiyyah*)

Hotărârile declarative sunt acele semne și condiții pe care Legiuitorul le-a stabilit pentru existența sau inexistența unei hotărâri, pentru producerea sau anularea efectelor ei. Dintre ele fac parte validitatea și invaliditatea.

1. Validul (*ṣaḥīḥ*)

Lingvistic: ceea ce este sănătos, lipsit de boală.

Tehnic: actul căruia îi urmează efectele juridice, fie că este act de adorare, fie contract.

Un act de adorare valid este acela prin care obligația este stinsă și cerința nu mai rămâne datorată. Un contract valid este acela ale cărui efecte juridice rezultă din încheierea lui, precum dobândirea proprietății prin contractul de vânzare.

Un lucru nu este valid decât dacă toate condițiile lui sunt îndeplinite și toate impedimentele sunt absente.

Exemplu în adorare: rugăciunea îndeplinită în timpul ei, cu toate condițiile, stâlpii și obligațiile sale. Exemplu în contracte: o vânzare încheiată cu toate condițiile cunoscute îndeplinite și fără impedimente.

Dacă lipsește o condiție sau există un impediment, validitatea nu se realizează. Exemplu de lipsă a unei condiții în adorare: rugăciunea fără purificare. Exemplu în contracte: vânzarea unui lucru pe care persoana nu îl deține. Exemplu de impediment în adorare: efectuarea unei rugăciuni voluntare necondiționate într-un timp în care rugăciunea este interzisă. Exemplu de impediment în contracte: vânzarea făcută, după al doilea apel la rugăciunea de vineri, de către o persoană pentru care Jumuʿah este obligatorie, într-o situație în care aceasta nu este permisă.

2. Invalidul (*fāsid*)

Lingvistic: ceea ce se pierde, se ruinează sau se strică.

Tehnic: actul căruia nu îi urmează efectele juridice, fie că este act de adorare, fie contract.

Un act de adorare invalid nu stinge obligația și nu înlătură cerința, precum rugăciunea îndeplinită înainte de intrarea timpului ei. Un contract invalid nu produce efectele sale juridice, precum vânzarea unui lucru necunoscut sau nedeterminat.

Orice act de adorare, contract sau condiție invalidă este interzisă, deoarece aceasta înseamnă depășirea limitelor lui Allah și luarea versetelor Sale în derâdere; iar Profetul ﷺ i-a mustrat pe cei care au impus condiții care nu se găsesc în Cartea lui Allah.[1]

În general, fāsid și bāṭil au același sens, cu excepția a două situații:

1. În iḥrām: savanții au diferențiat între ele spunând că fāsid este starea de iḥrām în care persoana a avut raport sexual înainte de prima ieșire din iḥrām, iar bāṭil este starea anulată prin apostazie de la Islam.

2. În căsătorie: au numit fāsid o căsătorie asupra invalidității căreia există divergență între savanți, precum căsătoria fără walī, iar bāṭil o căsătorie asupra invalidității căreia există consens, precum căsătoria cu o femeie aflată în perioada de așteptare (ʿiddah).

[1] Al-Bukhārī, nr. 2155, Kitāb al-Buyūʿ, cap. 65; Muslim, nr. 1504, Kitāb al-ʿItq, cap. 2.