Prețuirea rugăciunii

Allah, Cel Măreț și Preaînalt, i-a dăruit Profetului nostru ﷺ frumusețea cuvântului, îndemnuri cuprinzătoare și vorbirea cea mai desăvârșită, mai deplină și mai frumoasă. Cine are o legătură strânsă cu Sunnah și cu îndrumarea celui mai bun dintre robi — binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra lui — izbândește în această viață și în Viața de Apoi.

Ne oprim aici asupra unui îndemn scurt și a unei povețe grăitoare, transmise de la nobilul nostru Profet — binecuvântarea și pacea fie asupra lui —, care au adunat întregul bine și l-au cuprins pe deplin. În Musnad al imamului Aḥmad, în Sunan Ibn Mājah și în alte lucrări se relatează de la Abū Ayyūb al-Anṣārī, Allah să fie mulțumit de el, că un bărbat a venit la Profet ﷺ și a spus: „Dă-mi un îndemn și fii scurt!” Într-o altă relatare: „Învață-mă și fii scurt!” El — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus:

Este o relatare bună prin celelalte relatări care o susțin. Această mare relatare a cuprins trei îndemnuri mărețe care adună întregul bine. Cine le înțelege și lucrează potrivit lor dobândește întregul bine în această viață și în Viața de Apoi.

Primul îndemn: rugăciunea, grija față de ea și buna ei împlinire.

Al doilea îndemn: păzirea și înfrânarea limbii.

Al treilea îndemn: chemarea la mulțumire cu ceea ce ai și la legarea inimii numai de Allah.

În primul îndemn, Profetul nostru — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — l-a chemat pe cel care se ridică la rugăciune, adică începe să o împlinească, să se roage ca unul care își ia rămas-bun. Toți știu că acela care își ia rămas-bun este mai atent și mai cuprinzător în cuvinte și fapte decât ceilalți. Acest lucru este cunoscut din călătoriile și mutările oamenilor: cine pleacă dintr-un ținut cu nădejdea că se va întoarce nu este asemenea celui care pleacă hotărât să nu mai revină. Cel care își ia rămas-bun face ceea ce ceilalți nu fac cu aceeași grijă. Dacă robul se roagă având în minte că este ultima lui rugăciune și că nu va mai împlini alta, se va sârgui și se va strădui în ea, o va împlini bine și îi va îndeplini cu grijă plecăciunile, prosternările, obligațiile și faptele recomandate.

De aceea robul credincios al lui Allah se cuvine să aibă în minte acest îndemn la fiecare rugăciune. Să se roage ca unul care își ia rămas-bun, simțind că aceasta este ultima sa rugăciune și că după ea nu se va mai ruga. Dacă simte aceasta, acest gând îl va îndemna să o împlinească bine și cu deplină grijă.

Pe cel care își împlinește bine rugăciunea, ea îl conduce spre orice bine și virtute și îl oprește de la orice rău și viciu. Inima i se umple de credință, iar el gustă astfel credința și dulceața ei. Rugăciunea îi este bucurie a ochilor, odihnă, alinare și fericire.

Al doilea îndemn privește păzirea limbii. Limba este unul dintre cele mai primejdioase lucruri pentru om. Cât timp un cuvânt nu a fost rostit, stăpânul lui îl stăpânește; când însă a ieșit de pe limbă, cuvântul îl stăpânește pe el și îl face să-i suporte urmările. De aceea el — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus: „Nu rosti cuvinte pentru care mâine va trebui să te scuzi!” Adică luptă cu tine însuți ca să-ți oprești limba de la orice cuvânt de care te temi că va trebui să te scuzi și de la orice cuvânt care cere scuze. Cât timp nu-l rostești, tu îl stăpânești; dacă îl rostești, el te stăpânește.

În îndemnul Profetului — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — către Muʿādh, Allah să fie mulțumit de el, el a spus:

Primejdia limbii este, așadar, foarte mare. Într-o relatare sigură de la Trimisul lui Allah ﷺ s-a spus:

Cuvintele Profetului nostru — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — din acest îndemn cuprinzător: „Nu rosti cuvinte pentru care mâine va trebui să te scuzi!” cheamă omul să-și ceară socoteală pentru ceea ce spune și să cugete la vorbele sale. Dacă le găsește bune, să le rostească; dacă le găsește rele, să se abțină. Dacă nu-i este limpede dacă ceea ce urmează să spună este rău sau bun, să se oprească, ferindu-se de cele îndoielnice, până când lucrul i se lămurește. De aceea el — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus:

Mulți oameni intră în încurcături foarte mari printr-un cuvânt pe care îl rostesc fără să-i acorde atenție, iar apoi el aduce urmări în această viață și în Viața de Apoi al căror sfârșit nu le va fi plăcut. Omul cu minte își cântărește cuvintele, își păzește vorbirea și nu rostește, așa cum a spus Profetul nostru — binecuvântarea și pacea fie asupra lui —, decât cuvinte pentru care nu va avea nevoie să se scuze.

Cuvintele sale: „Pentru care mâine va trebui să te scuzi” pot însemna: atunci când vei sta înaintea lui Allah; sau pot însemna că mâine va trebui să te scuzi înaintea oamenilor, când îți vor cere socoteală pentru urmările cuvintelor și vorbelor tale.

Potrivit primului înțeles, aceasta are o mare legătură cu rugăciunea. Cu ce scuză Îl va întâlni mâine pe Domnul său cel care a irosit rugăciunea, de vreme ce ea este primul lucru despre care va fi întrebat?

Al treilea îndemn cheamă la mulțumire cu ceea ce ai, la legarea inimii numai de Allah și la renunțarea deplină de a nădăjdui la cele aflate în mâinile oamenilor. El a spus: „Și hotărăște-te să nu mai nădăjduiești deloc la cele aflate în mâinile oamenilor!” Adică adună-ți inima și hotărăște-te cu tărie, înlăuntrul tău, să nu nădăjduiești la nimic din ceea ce se află în mâinile oamenilor și să nu aștepți acel lucru din partea lor. Întreaga ta nădejde să fie numai în Allah, Cel Măreț și Preaînalt. Așa cum prin cuvintele tale nu-I ceri decât lui Allah și nu cauți decât la El, tot astfel, prin starea ta, să nu nădăjduiești decât în Allah și să renunți la nădejdea în oricine altcineva în afara Lui. Să tai nădejdea de la toți oamenii și să-ți pui nădejdea numai în Allah. Rugăciunea este legătura dintre tine și Domnul tău, iar în ea se află cel mai mare ajutor pentru împlinirea acestei ținte.

Cine nu nădăjduiește la cele aflate în mâinile oamenilor își trăiește viața respectat și demn; cine are inima legată de cele aflate în mâinile oamenilor își trăiește viața înjosit și umilit. Iar celui a cărui inimă este legată de Allah, care nu nădăjduiește decât în Allah, nu-I cere cele necesare decât lui Allah și nu se încrede decât în Allah, Allah, Cel Atotputernic și Măreț, îi este de ajuns în această viață și în Viața de Apoi. Allah, Cel Măreț și Preaînalt, spune:

Cel Măreț și Preaînalt mai spune:

Izbânda este numai în mâna lui Allah, singur, fără asociat.