Text integral · Pasaje · 58
Obligativitatea rugăciunii în obște
وجوب صلاة الجماعة
Printre cele mai de seamă rânduieli ale Islamului și marile însușiri ale acestei religii se află rugăciunea în obște, în moschei, alături de musulmani. Ea este o obligație individuală pentru bărbați, atât când se află acasă, cât și în călătorie, atât în siguranță, cât și în stare de teamă. Dovada o constituie Cartea, Sunnah și practica musulmanilor, generație după generație. Pentru aceasta au fost ridicate și întreținute moscheile, au fost rânduiți imamii și muezinii și a fost prescrisă chemarea cu glas înalt: „Veniți la rugăciune! Veniți la izbândă!” Allah Preaînaltul i-a poruncit Profetului Său ﷺ să împlinească rugăciunea în obște în stare de teamă:
وَإِذَا كُنتَ فِيهِمْ فَأَقَمْتَ لَهُمُ ٱلصَّلَوٰةَ فَلْتَقُمْ طَآئِفَةٌ مِّنْهُم مَّعَكَ وَلْيَأْخُذُوٓا۟ أَسْلِحَتَهُمْ فَإِذَا سَجَدُوا۟ فَلْيَكُونُوا۟ مِن وَرَآئِكُمْ وَلْتَأْتِ طَآئِفَةٌ أُخْرَىٰ لَمْ يُصَلُّوا۟ فَلْيُصَلُّوا۟ مَعَكَ وَلْيَأْخُذُوا۟ حِذْرَهُمْ وَأَسْلِحَتَهُمْ
„Când te afli între ei și îi conduci în rugăciune, un grup dintre ei să stea împreună cu tine și să-și ia armele. Când se vor prosterna, să treacă în spatele vostru, apoi să vină celălalt grup, care încă nu s-a rugat, și să se roage împreună cu tine, fiind prevăzători și luându-și armele.”
Coran, al-Nisāʾ 4:102 · fragment
Porunca adresată Profetului ﷺ este și o poruncă pentru comunitatea lui, dacă nu există o dovadă că îi este rezervată numai lui. Acest nobil verset arată obligativitatea rugăciunii în obște, fiindcă musulmanilor nu li s-a îngăduit să o părăsească nici în stare de teamă. Dacă nu ar fi obligatorie, teama ar fi cea mai îndreptățită scuză pentru a o părăsi. În rugăciunea în obște împlinită în stare de teamă sunt lăsate deoparte multe dintre obligațiile rugăciunii, ceea ce arată cât de fermă este obligativitatea ei. În rugăciunea de teamă au fost îngăduite numeroase mișcări, deplasări, purtarea armelor, urmărirea mișcărilor inamicului și abaterea de la direcția de rugăciune. Toate acestea au fost îngăduite pentru a se împlini rugăciunea în obște. Aceasta este una dintre cele mai mari dovezi ale obligativității și importanței ei.
Allah, Cel Măreț și Preaînalt, mai spune:
وَأَقِيمُوا۟ ٱلصَّلَوٰةَ وَءَاتُوا۟ ٱلزَّكَوٰةَ وَٱرْكَعُوا۟ مَعَ ٱلرَّٰكِعِينَ
„Împliniți rugăciunea, dați dania și plecați-vă împreună cu cei care se pleacă!”
Coran, al-Baqarah 2:43
După ce Cel Măreț și Preaînalt a poruncit împlinirea ei, a poruncit ca ea să fie împlinită alături de cei care se pleacă, adică în casele lui Allah. „Plecați-vă împreună cu cei care se pleacă!” înseamnă că bărbatul care se roagă este dator să-și împlinească rugăciunea astfel, împreună cu cei care se roagă, nu să rămână în casa lui și să o împlinească singur.
Printre dovezile obligativității rugăciunii în obște se numără ceea ce s-a relatat în cele două colecții autentice de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul ﷺ a spus:
أثقل صلاة على المنافقين صلاة العشاء وصلاة الفجر، ولو يعلمون ما فيهما لأتوهما ولو حبوا، ولقد هممت أن آمر بالصلاة فتقام، ثم آمر رجلا فيصلي بالناس، ثم أنطلق معي برجال معهم حزم من حطب إلى قوم لا يشهدون الصلاة فأحرق عليهم بيوتهم بالنار.
„Cele mai grele rugăciuni pentru fățarnici sunt rugăciunea de noapte și cea din zori. Dacă ar ști ce se află în ele, ar veni la ele chiar și târându-se. M-am gândit să poruncesc începerea rugăciunii, apoi să poruncesc unui bărbat să conducă oamenii în rugăciune, iar eu să merg cu bărbați care poartă legături de lemne la niște oameni ce nu iau parte la rugăciune și să le dau foc caselor peste ei.”56
Al-Bukhārī, nr. 657; Muslim, nr. 651
În această relatare, el ﷺ i-a descris prin fățărnicie pe cei care lipsesc de la rugăciunea în obște. Aceasta este și descrierea lor în Nobilul Coran. Allah Preaînaltul a spus despre fățarnici:
إِنَّ ٱلْمُنَـٰفِقِينَ يُخَـٰدِعُونَ ٱللَّهَ وَهُوَ خَـٰدِعُهُمْ وَإِذَا قَامُوٓا۟ إِلَى ٱلصَّلَوٰةِ قَامُوا۟ كُسَالَىٰ يُرَآءُونَ ٱلنَّاسَ وَلَا يَذْكُرُونَ ٱللَّهَ إِلَّا قَلِيلًا
„Fățarnicii încearcă să-L înșele pe Allah, dar El este Cel care îi înșală. Când se ridică la rugăciune, se ridică leneși, vrând să fie văzuți de oameni, și nu-L pomenesc pe Allah decât puțin.”
Coran, al-Nisāʾ 4:142
Allah Preaînaltul a mai spus despre ei:
وَلَا يَأْتُونَ ٱلصَّلَوٰةَ إِلَّا وَهُمْ كُسَالَىٰ وَلَا يُنفِقُونَ إِلَّا وَهُمْ كَـٰرِهُونَ
„Nu vin la rugăciune decât leneși și nu cheltuiesc decât fără voie.”
Coran, al-Tawbah 9:54 · fragment
Apoi el ﷺ i-a amenințat pe cei care lipsesc de la rugăciunea în obște cu arderea caselor peste ei, iar aceasta este o pedeapsă aspră. Mai întâi i-a descris prin fățărnicie, apoi i-a amenințat cu arderea în foc. Aceasta arată limpede gravitatea nelegiuirii celui care lipsește de la rugăciunea în obște și faptul că merită cele mai mari pedepse în această viață și în Viața de Apoi.
Cuvintele Profetului nostru — binecuvântarea și pacea fie asupra lui —: „Dacă ar ști ce se află în ele, ar veni la ele chiar și târându-se” atrag puternic atenția asupra faptului că participarea la rugăciunea din moschee, păzirea ei și grija față de ea izvorăsc din preocuparea inimii și din cunoașterea însemnătății rugăciunii în obște. Cât despre inima nepăsătoare și distrasă, care nu cunoaște valoarea rugăciunii și însemnătatea împlinirii ei în moschei, stăpânul ei va lipsi de la ea. De aceea a spus: „Dacă ar ști ce se află în ele.” Dacă omul nu cunoaște valoarea rugăciunii în moschei, însemnătatea și rangul ei înalt în Islam, va lipsi și va lipsi adesea de la această rugăciune.
Qiwām al-Sunnah Abū al-Qāsim al-Aṣbahānī a relatat în al-Targhīb wa-l-tarhīb de la ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, că a spus:57
يكره أن يقوم الرجل إلى الصلاة وهو كسلان، ولكن يقوم إليها طلق الوجه، عظيم الرغبة، شديد الفرح، فإنه يناجي الله عز وجل، وإن الله عز وجل أمامه يغفر له ويجيبه إذا دعاه، ويتلو هذه الآية:
„Este neplăcut ca omul să se ridice la rugăciune leneș. Să se ridice însă la ea cu chip senin, cu mare dorință și cu multă bucurie, căci stă de vorbă în taină cu Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Allah, Cel Atotputernic și Măreț, este înaintea lui, îl iartă și îi răspunde când Îl cheamă.” Și recită acest verset:
Al-Aṣbahānī, al-Targhīb wa-l-tarhīb, nr. 1904
وَإِذَا قَامُوٓا۟ إِلَى ٱلصَّلَوٰةِ قَامُوا۟ كُسَالَىٰ
„Când se ridică la rugăciune, se ridică leneși.”
Coran, al-Nisāʾ 4:142 · fragment
M-a impresionat un om dintre musulmanii de rând, care se plângea că fiii lui lipseau de la rugăciune și îmi povestea despre încercările sale neîncetate de a-i face să o împlinească. Vorbind cu mine, a spus, mișcându-și mâna și arătând spre inimă: „Totul se întoarce la inimă. Dacă aceștia ar cunoaște valoarea și însemnătatea rugăciunii și inimile lor ar cunoaște aceasta, nu ar lipsi de la ea. Dar această slăbiciune, moleșeală, amânare, delăsare și lene vin din slăbiciunea și lipsa de vlagă a inimilor și din necunoașterea valorii și însemnătății rugăciunii.”
În Ṣaḥīḥ Muslim se relatează:58
أن رجلا أعمى قال: يا رسول الله! إنه ليس لي قائد يقودني إلى المسجد، فسأل رسول الله صلى الله عليه وسلم أن يرخص له فيصلي في بيته، فرخص له صلى الله عليه وسلم، فلما ولى دعاه؛ فقال: هل تسمع النداء بالصلاة؟ قال: نعم، قال: فأجب.
„Un bărbat orb a spus: «Trimis al lui Allah, nu am pe nimeni să mă conducă la moschee.» I-a cerut Trimisului lui Allah ﷺ îngăduința de a se ruga în casa lui, iar el ﷺ i-a îngăduit. Când s-a întors să plece, l-a chemat și i-a spus: «Auzi chemarea la rugăciune?» El a răspuns: «Da.» I-a spus: «Atunci răspunde-i!»”
Ṣaḥīḥ Muslim, nr. 653
Iată un om orb care a adus multe scuze, și totuși el ﷺ nu l-a scutit de prezența la rugăciunea în obște. Cum stau atunci lucrurile cu acela care lipsește fără scuză, deși locuiește lângă moschee, iar glasurile muezinilor îi pătrund în casă din toate părțile? Este chemat, dar nu răspunde; i se poruncește, dar nu se supune; păcătuiește, dar nu se căiește.
ومثله حديث ابن أم مكتوم قال: يا رسول الله! إن المدينة كثيرة الهوام والسباع، فقال رسول الله صلى الله عليه وسلم: تسمع حي على الصلاة، حي على الفلاح؟ قال: نعم؛ قال: فحي هلا.
Asemenea este relatarea lui Ibn Umm Maktūm, care a spus: „«Trimis al lui Allah, în Medina sunt multe viețuitoare vătămătoare și fiare sălbatice.» Trimisul lui Allah ﷺ i-a spus: «Auzi: „Veniți la rugăciune! Veniți la izbândă!”?» El a răspuns: «Da.» I-a spus: «Atunci vino!»”
Relatat de Abū Dāwūd și imamul Aḥmad
Relatat de Abū Dāwūd și imamul Aḥmad.59
În Sunan Ibn Mājah s-a transmis în mod autentic de la Profet ﷺ, din relatarea lui Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său, că Profetul — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — a spus:60
من سمع النداء فلم يأته فلا صلاة له إلا من عذر.
„Cine aude chemarea și nu vine la ea nu are rugăciune, în afară de cel care are o scuză.”
Ibn Mājah, Sunan, nr. 793
Aceasta arată limpede obligativitatea rugăciunii în obște. Unii învățați, întemeindu-se pe această relatare și pe altele, au susținut chiar că rugăciunea împlinită în afara obștii, fără scuză, este nulă, datorită cuvintelor sale — binecuvântarea și pacea fie asupra lui —: „Nu are rugăciune, în afară de cel care are o scuză.”
Concluzia întemeiată la care au ajuns învățații este însă că rugăciunea nu devine nulă, dar cel care o împlinește astfel păcătuiește și atrage asupra sa mânia lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt, pentru că a părăsit rugăciunea în obște fără scuză.
În colecțiile Sunan s-a relatat că Profetul — binecuvântarea și pacea fie asupra lui — verifica prezența oamenilor la rugăciune, după cum se află în relatarea lui Ubayy ibn Kaʿb, Allah să fie mulțumit de el, care a spus:
صلى رسول الله صلى الله عليه وسلم الصبح؛ فقال: أشاهد فلان؟ ـ أي: هل حضر فلان الصلاة؟ ـ، فقالوا: لا، فقال: أشاهد فلان؟، فقالوا: لا، فقال: إن هاتين الصلاتين ـ يعني صلاة الفجر وصلاة العشاء ـ من أثقل الصلوات على المنافقين، ولو يعلمون ما فيهما لأتوهما ولو حبوا.
„Trimisul lui Allah ﷺ a împlinit rugăciunea din zori, apoi a spus: «Este prezent cutare?» — adică: a venit cutare la rugăciune? Ei au răspuns: «Nu.» A întrebat: «Este prezent cutare?» Ei au răspuns: «Nu.» El a spus: «Aceste două rugăciuni — adică rugăciunea din zori și cea de noapte — sunt printre cele mai grele rugăciuni pentru fățarnici. Dacă ar ști ce se află în ele, ar veni la ele chiar și târându-se.»”61
Abū Dāwūd, nr. 554; al-Nasāʾī, nr. 843
Grija primelor generații ale acestei comunități pentru rugăciunea în obște a ajuns până la ceea ce a relatat Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, care a spus:
لقد رأيتنا ـ يعني أصحاب النبي صلى الله عليه وسلم ـ وما يتخلف عنها ـ أي الصلاة ـ إلا منافق معلوم النفاق، ولقد كان الرجل يؤتى به يهادى بين الرجلين حتى يقام في الصف.
„Ne-am văzut pe noi înșine — adică pe companionii Profetului ﷺ — într-o vreme în care nu lipsea de la ea — adică de la rugăciune — decât un fățarnic a cărui fățărnicie era cunoscută. Omul era adus sprijinit de doi bărbați, până când era așezat în rând.”62
Ṣaḥīḥ Muslim, nr. 654
Dacă unul dintre ei nu putea merge din pricina bolii sau a bătrâneții, îl prindeau de brațe și îl ajutau să meargă până îl așezau în rândul musulmanilor pentru rugăciune. Toate acestea se întâmplau fiindcă inimile lor înțelegeau pe deplin însemnătatea și valoarea rugăciunii. Când rugăciunea a dobândit un loc măreț în inimi, acele trupuri slabe s-au îndreptat spre moschei, în ciuda marii lor slăbiciuni.
Am văzut aceasta și la robii dreptcredincioși ai lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt, ajunși la bătrânețe. Omul vine cu alcătuire slabă, trup slab și puteri slabe, adunându-și cu mare greutate puterile pentru a păzi rugăciunea în casele lui Allah, așa cum i-a poruncit Allah. Această stăruință vine din măreția inimilor și din marele loc pe care rugăciunea și valoarea ei îl au în ele. Cât despre cei cu trupuri sănătoase și puteri bune, care lipsesc de la rugăciune, în inimile lor a slăbit credința în valoarea și însemnătatea ei, iar fapta a slăbit în urma acesteia.
Saʿīd ibn al-Musayyib, Allah să aibă milă de el, spune: „De patruzeci de ani nu am pierdut nicio rugăciune în obște.”63 Mulți oameni ar trebui să cugete: de câte ori pierd rugăciunea în obște într-o singură zi sau într-o singură săptămână?
În vremea noastră, Allah, Cel Atotputernic și Măreț, i-a binecuvântat pe bătrâni cu scaune rulante. Unii dintre ei stăruie pe lângă copiii lor devotați să-i împingă cu ele până la moschei, pentru a păzi rugăciunea în ciuda trupului slab. Aceasta amintește de starea nobililor înaintași.
Nu se cuvine ca tinerii, cu sănătatea lor bună și trupurile puternice, să ia învățătură de la acești bătrâni? Să folosească aceasta drept un mare prilej de a simți valoarea și însemnătatea rugăciunii, în loc să trăiască împiedicați de la bine, lipsiți de virtuți și de înălțarea rangului înaintea lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt.
Locul rugăciunii în obște sunt moscheile despre care s-a spus:
أَذِنَ ٱللَّهُ أَن تُرْفَعَ وَيُذْكَرَ فِيهَا ٱسْمُهُۥ
„Allah a îngăduit să fie înălțate și să fie pomenit în ele numele Său.”
Coran, al-Nūr 24:36 · fragment
Ele sunt bucuria ochilor oamenilor credinței, alinarea sufletelor lor, încântarea piepturilor lor, locul spre care tind inimile lor, tihna gândurilor, odihna și fericirea lor. Odihna, fericirea, bucuria și desfătarea credinciosului se află în aceste moschei, locurile cele mai iubite de Allah. Aceasta o cunoaște fiecare om care se roagă și fiecare om care merge la moschei cu sinceritate față de Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, și căutând în chip bun apropierea de El. Cel care vorbește despre acestea ajunge să spună despre sine că grijile i se risipesc, tristețile îi dispar fără să mai rămână nimic din ele și simte odihnă și liniște.
Participarea la ea în obște, în casele lui Allah și în moscheile musulmanilor, așa cum a poruncit Domnul lumilor și cum a poruncit nobilul Său Trimis ﷺ, este o mare rânduială a Islamului și un mare semn al bărbăției, după mărturia Domnului lumilor. Allah Preaînaltul a spus:
فِى بُيُوتٍ أَذِنَ ٱللَّهُ أَن تُرْفَعَ وَيُذْكَرَ فِيهَا ٱسْمُهُۥ يُسَبِّحُ لَهُۥ فِيهَا بِٱلْغُدُوِّ وَٱلْـَٔاصَالِ رِجَالٌ لَّا تُلْهِيهِمْ تِجَـٰرَةٌ وَلَا بَيْعٌ عَن ذِكْرِ ٱللَّهِ وَإِقَامِ ٱلصَّلَوٰةِ
„În case pe care Allah a îngăduit să fie înălțate și să fie pomenit în ele numele Său, Îi aduc slavă dimineața și seara bărbați pe care nici negoțul, nici vânzarea nu-i abat de la pomenirea lui Allah și de la împlinirea rugăciunii.”
Coran, al-Nūr 24:36–37 · fragment
Astfel a spus Domnul lumilor. Unde se află, așadar, înțelesurile bărbăției la cel care lipsește de la rugăciunea în obște, o disprețuiește și îi micșorează însemnătatea și rangul?
Imamul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, spune:
ومن تأمل السنة حق التأمل تبين له أن فعلها في المساجد فرض على الأعيان إلا لعارض يجوز معه ترك الجماعة، فترك حضور المساجد لغير عذر كترك أصل الجماعة لغير عذر، وبهذا تتفق الأحاديث وتجتمع الآثار.
„Cine cugetă cu adevărat la Sunnah înțelege că împlinirea ei în moschei este o obligație individuală, în afara unei împrejurări care îngăduie părăsirea obștii. Așadar, neprezentarea la moschei fără scuză este asemenea părăsirii rugăciunii în obște cu totul, fără scuză. Astfel se potrivesc relatările profetice și se armonizează cele transmise de la înaintași.”64
Ibn al-Qayyim, al-Ṣalāh, p. 118
Aici se încheie cuvintele sale, Allah să aibă milă de el.
Într-o fatwa a Comisiei Permanente pentru Emiterea Verdictelor Religioase din Regatul Arabiei Saudite — Allah să-l ocrotească — se află cuvintele lor:
وأما فعلها جماعة؛ فواجب وجوبا عينيا، والأصل في ذلك الكتاب والسنة.
„Cât despre împlinirea ei în obște, aceasta este o obligație individuală, iar temeiul ei îl constituie Cartea și Sunnah.”65
Fatāwā al-lajnah al-dāʾimah, 7/284, fatwa nr. 141
Apoi ei — Allah să-i ocrotească și să aibă milă de cei dintre ei care au murit — au pomenit mai multe dovezi din Carte și Sunnah pentru aceasta.
Despre meritul rugăciunii în obște s-au transmis multe relatări, pe care nu avem loc să le pomenim pe toate. Printre ele:
Ceea ce al-Bukhārī și Muslim au relatat de la Profet ﷺ că a spus:
إذا توضأ فأحسن الوضوء، ثم خرج إلى المسجد لا يخرجه إلا الصلاة؛ لم يخط خطوة إلا رفعت له بها درجة، وحط عنه بها خطيئة.
„Dacă își face abluțiunea și o împlinește bine, apoi iese spre moschee fără să-l scoată altceva decât rugăciunea, nu face niciun pas fără să fie ridicat prin el cu o treaptă și fără să-i fie șters prin el un păcat.”66
Al-Bukhārī, nr. 647; Muslim, nr. 649
În Ṣaḥīḥ Muslim s-a transmis în mod autentic, din relatarea lui Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul ﷺ a spus:67
ألا أدلكم على ما يمحو الله به الخطايا، ويرفع به الدرجات؟ قالوا: بلى يا رسول الله! قال: إسباغ الوضوء على المكاره، وكثرة الخطا إلى المساجد، وانتظار الصلاة بعد الصلاة؛ فذلكم الرباط، فذلكم الرباط.
„«Să nu vă îndrum către faptele prin care Allah șterge păcatele și înalță treptele?» Ei au spus: «Ba da, Trimis al lui Allah!» El a spus: «Împlinirea deplină a abluțiunii chiar când este greu, mulțimea pașilor spre moschei și așteptarea unei rugăciuni după alta. Aceasta este veghea statornică, aceasta este veghea statornică!»”
Ṣaḥīḥ Muslim, nr. 251
În cele două colecții autentice se relatează că Profetul ﷺ a spus:
من غدا إلى المسجد أو راح؛ أعد الله له في الجنة نزلا كلما غدا أو راح.
„Cine merge la moschee dimineața ori seara primește de la Allah o găzduire pregătită în Paradis de fiecare dată când merge dimineața ori seara.”68
Al-Bukhārī, nr. 662; Muslim, nr. 669
Diavolul — Allah să ne apere de el — se străduiește din răsputeri să-l abată pe musulman de la această rugăciune, știind că, dacă musulmanul se îndepărtează de ea, se îndepărtează și de celelalte rânduieli ale religiei și pierde întregul bine. Nu are religie cel care nu are rugăciune, iar cel care o irosește nu are parte de Islam, după cum el ﷺ a spus: „Ultimul lucru pe care îl veți pierde din religia voastră este rugăciunea.”69 Diavolul caută multe căi de a-l abate pe musulman de la ea. Dacă poate să-l împiedice cu totul, face tot ce-i stă în putere pentru aceasta. Dacă nu-l poate împiedica de tot, îl amăgește ca să-l oprească de la rugăciunea în obște, apoi de la împlinirea ei la timpul ei. Dacă nu-l poate opri de la obște, îl îmbie la lene și la întârzierea venirii la moschee, până când pierde o parte din rugăciune și este lipsit de meritul de a veni devreme la moschee și de a lua parte la rugăciune de la început.
Temeți-vă de Allah, Allah să vă ocrotească, și păziți această mare rânduială! Împliniți această măreață faptă de ascultare în casele lui Allah, în obște, așa cum v-a poruncit Allah în Cartea Sa și cum v-a poruncit Trimisul Său ﷺ în Sunnah sa, ca să aveți izbândă.
Îl rugăm pe Allah, Cel Măreț și Preaînalt, prin bunătatea și dărnicia Sa, și ne apropiem de El prin numele Sale cele mai frumoase și prin însușirile Sale înalte, să ne facă pe toți dintre cei care împlinesc rugăciunea în moschei, așa cum ne-a poruncit Domnul nostru, și să ne ajute la aceasta. El, Cel Măreț și Preaînalt, aude rugile; El este Cel în Care ne punem nădejdea, El ne este de ajuns și este cel mai bun Ocrotitor.
Notele originale
Al-Bukhārī, nr. 657; Muslim, nr. 651.
Nr. 1904.
Nr. 653.
Relatat de Aḥmad, nr. 15490; Abū Dāwūd, nr. 553; și al-Nasāʾī, nr. 851. Al-Albānī i-a declarat autentic lanțul de transmitere în Ṣaḥīḥ Abī Dāwūd, nr. 562.
Nr. 793. Al-Albānī l-a declarat autentic în Ṣaḥīḥ al-jāmiʿ, nr. 6300.
Relatat de Abū Dāwūd, nr. 554, și de al-Nasāʾī, nr. 843. Al-Albānī l-a considerat bun în Ṣaḥīḥ Abī Dāwūd, nr. 563.
Trimiterea a fost prezentată anterior.
Relatat de Ibn Saʿd în al-Ṭabaqāt, 5/131, și de Abū Nuʿaym în al-Ḥilyah, 2/162.
Al-Ṣalāh, p. 118.
Fatāwā al-lajnah al-dāʾimah, 7/284, fatwa nr. 141.
Al-Bukhārī, nr. 647; Muslim, nr. 649.
Nr. 251.
Al-Bukhārī, nr. 662; Muslim, nr. 669.
Relatat de al-Khallāl în al-Sunnah, nr. 1391; al-Ṭabarānī în al-Kabīr, 9/141; și al-Ḥākim, 4/549. Vezi al-Ṣaḥīḥah, nr. 1739.