Text integral · Pasaje · 18
Rugăciunea, ajutor și opreliște
في الصلاة معونة ومزجر
Rugăciunea este lumina credincioșilor și strălucirea inimilor lor, legătura dintre rob și Domnul său. Dacă rugăciunea robului este deplină, adunând cele obligatorii și cele recomandate, și în ea se află prezența inimii, care este miezul ei, atunci robul, când intră în rugăciune, simte că intră înaintea Domnului său. Stă înaintea Lui asemenea unui rob smerit și cu bună-cuviință, conștient de tot ceea ce spune și face, cufundat în convorbirea tainică și în invocația către Domnul său. Fără îndoială, ea este unul dintre cele mai mari ajutoare pentru toate virtuțile și faptele bune și cea mai puternică opreliște de la faptele de rușine și de la rău.
Această prezență din rugăciune sădește în inima robului un îndemn să împlinească poruncile Domnului său și să se ferească de opreliștile Lui. Allah Preaînaltul spune:
وَٱسْتَعِينُوا۟ بِٱلصَّبْرِ وَٱلصَّلَوٰةِ ۚ وَإِنَّهَا لَكَبِيرَةٌ إِلَّا عَلَى ٱلْخَـٰشِعِينَ
„Cereți ajutor prin răbdare și rugăciune! Ea este grea, în afară de cei smeriți.”
Coran, al-Baqarah 2:45
Și spune Preaînaltul:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ ٱسْتَعِينُوا۟ بِٱلصَّبْرِ وَٱلصَّلَوٰةِ ۚ إِنَّ ٱللَّهَ مَعَ ٱلصَّـٰبِرِينَ
„Voi, cei care credeți! Cereți ajutor prin răbdare și rugăciune! Allah este cu cei răbdători.”
Coran, al-Baqarah 2:153
Și spune Preaînaltul:
إِنَّ ٱلصَّلَوٰةَ تَنْهَىٰ عَنِ ٱلْفَحْشَآءِ وَٱلْمُنكَرِ
„Rugăciunea oprește de la faptele de rușine și de la rău.”
Coran, al-ʿAnkabūt 29:45 · fragment
Faptele de rușine sunt toate păcatele socotite grave și josnice, pe care sufletele le poftesc. Răul este orice păcat respins de mințile și firile sănătoase.
Felul în care rugăciunea oprește de la faptele de rușine și de la rău este următorul: inima robului care o împlinește drept, desăvârșindu-i stâlpii, condițiile și smerenia, se luminează și se curăță; credința lui sporește, dorința de bine se întărește, iar dorința de rău scade ori dispare. Stăruința în ea și păzirea ei în acest fel opresc, prin urmare, de la faptele de rușine și de la rău. Cât de măreață este această rugăciune, dacă am împlini-o așa cum se cuvine! Ea oprește preocuparea cu lumea și smerește inima. Prin ea se recită Cartea și se cunosc făgăduințele, amenințările, îndemnurile și purtările frumoase cuprinse în ea; se amintește întoarcerea făpturilor către tărâmul răsplății ori al pedepsei, se trezește dorința pentru Viața de Apoi și se naște îndepărtarea de lumea aceasta.
Rugăciunea, în întregul ei, este astfel asemenea unui povățuitor care oprește de la faptele de rușine și de la rău. Oamenii se deosebesc însă în felul în care se opresc. Acest înțeles este unul dintre rosturile împărțirii rugăciunilor la diferite timpuri ale zilei și nopții: amintirea să se înnoiască și îndemnurile să se urmeze unul pe altul. Cu cât se repetă mai mult, cu atât sporesc în suflete gândurile evlaviei și sufletul se îndepărtează de neascultare, până când evlavia îi devine o deprindere statornică. Dincolo de acestea, Allah a pus în rugăciune o însușire măreață prin care înlesnește oprirea de la faptele de rușine și de la rău.
روى الإمام أحمد عن أبي هريرة رضي الله عنه قال: جاء رجل إلى النبي صلى الله عليه وسلم فقال: إن فلانا يصلي بالليل؛ فإذا أصبح سرق، قال: «إنه سينهاه ما تقول».
Imamul Aḥmad a relatat de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, că a spus: „Un bărbat a venit la Profet ﷺ și a spus: «Cutare se roagă noaptea, dar dimineața fură.» El a răspuns: «Rugăciunea despre care vorbești îl va opri.»”126
Aḥmad, al-Musnad, nr. 9778
Cât despre hadithul
كل صلاة لم تنه عن الفحشاء والمنكر؛ لم يزدد صاحبها من الله إلا بعدا
„Orice rugăciune care nu oprește de la faptele de rușine și de la rău nu face decât să îl îndepărteze pe cel care o împlinește de Allah”,127
Al-Ṭabarānī, al-Kabīr 11/54; al-Quḍāʿī, al-Shihāb509
shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a fost întrebat despre el și a răspuns:
هذا الحديث ليس بثابت عن النبي صلى الله عليه وسلم، لكن الصلاة تنهى عن الفحشاء والمنكر كما ذكر الله في كتابه، وبكل حال: فالصلاة لا تزيد صاحبها بعدا، بل الذي يصلي خير من الذي لا يصلي، وأقرب إلى الله منه، وإن كان فاسقا، لكن قال ابن عباس: «ليس لك من صلاتك إلا ما عقلت منها»، وقال النبي صلى الله عليه وسلم: «إن العبد لينصرف من صلاته، ولم يكتب له منها إلا نصفها، إلا ثلثها، إلا ربعها، حتى قال: إلا عشرها».
„Acest hadith nu este stabilit autentic de la Profet ﷺ. Însă rugăciunea oprește de la faptele de rușine și de la rău, după cum Allah a pomenit în Cartea Sa. În orice caz, rugăciunea nu îl îndepărtează mai mult pe cel care o împlinește. Dimpotrivă, cel care se roagă este mai bun decât cel care nu se roagă și mai aproape de Allah decât el, chiar dacă este păcătos. Ibn ʿAbbās a spus însă: «Nu ai din rugăciunea ta decât ceea ce ai împlinit cu mintea prezentă.» Profetul ﷺ a spus: «Robul pleacă de la rugăciunea sa, dar nu i s-a scris din ea decât jumătate, o treime, un sfert» — până când a spus: «o zecime».”128
Ibn Taymiyyah, Majmūʿ al-fatāwā, 22/50
فإن الصلاة إذا أتى بها كما أمر نهته عن الفحشاء والمنكر، وإذا لم تنهه دل على تضييعه لحقوقها، وإن كان مطيعا، وقد قال تعالى:
„Dacă împlinește rugăciunea așa cum i s-a poruncit, ea îl oprește de la faptele de rușine și de la rău. Dacă nu îl oprește, aceasta arată că i-a nesocotit drepturile, chiar dacă este ascultător. Preaînaltul a spus:
Ibn Taymiyyah, Majmūʿ al-fatāwā, 22/50
فَخَلَفَ مِنۢ بَعْدِهِمْ خَلْفٌ أَضَاعُوا۟ ٱلصَّلَوٰةَ
«După ei au urmat urmași care au irosit rugăciunea»
Coran, Maryam 19:59 · fragment
الآية، وإضاعتها: التفريط في واجباتها وإن كان يصليها، والله أعلم.
— versetul. Irosirea ei înseamnă neglijarea îndatoririlor sale, chiar dacă omul se roagă. Allah știe mai bine.”129
Ibn Taymiyyah, Majmūʿ al-fatāwā, 22/50
Notele originale
În al-Musnad, nr. 9778. Al-Albānī l-a declarat autentic în al-Ṣaḥīḥah, nr. 3482.
Relatat de al-Ṭabarānī în al-Kabīr, 11/54, și al-Quḍāʿī în al-Shihāb, nr. 509. Al-Albānī a spus în al-Ḍaʿīfah, nr. 2: „Fără temei.”
Trimiterea a fost prezentată anterior, la p. 104 în sursa arabă.
Majmūʿ al-fatāwā, 22/50.