Prețuirea rugăciunii

Rugăciunea este bucuria ochilor celor care Îl iubesc pe Allah în lumea aceasta, fiindcă în ea se află convorbirea tainică cu Cel în afara Căruia ochii nu își găsesc bucuria, inimile nu își află liniștea și sufletele nu își găsesc odihna. În ea se află desfătarea pomenirii Lui, smerirea și supunerea înaintea Lui și apropierea de El, mai ales în prosternare: starea în care robul se află cel mai aproape de Domnul său. De aici și cuvintele Profetului ﷺ: „Bilāl, adu-ne alinare prin rugăciune!”¹¹⁰ A arătat astfel că odihna lui se află în rugăciune, după cum a spus că în ea se află bucuria ochilor săi. Cât de departe sunt acestea de vorbele celui care spune: „Să ne rugăm ca să scăpăm de rugăciune!”

Cel care iubește își găsește odihna și bucuria ochilor în rugăciune. Cel nepăsător, care întoarce spatele, nu are parte de aceasta. Dimpotrivă, rugăciunea este grea și anevoioasă pentru el. Când se ridică în ea, parcă ar sta pe jar până când scapă de ea. Cea mai dragă rugăciune pentru el este cea mai grăbită și mai iute, căci nu își găsește bucuria ochilor în ea și nici inima nu i se odihnește prin ea. Când robul își află bucuria într-un lucru și inima i se odihnește în el, cel mai greu îi este să se despartă de acel lucru.

Pentru cel care se silește fără tragere de inimă, cu inima goală de Allah și de Viața de Apoi și încercat de iubirea lumii, cel mai greu lucru este rugăciunea, iar cel mai neplăcut este prelungirea ei, deși are timp liber, este sănătos și nu este ocupat.

Trebuie știut că rugăciunea în care ochii își găsesc bucuria și inima odihna este aceea care adună șase trăiri:

Prima trăire: sinceritatea

Ceea ce îl îndeamnă și îl cheamă la rugăciune să fie dorul robului de Allah și iubirea pentru El, căutarea mulțumirii și apropierii Lui, căutarea iubirii Sale și împlinirea poruncii Lui. Să nu îl îndemne la ea absolut niciun câștig lumesc, ci să o împlinească dorind Fața Domnului său, Cel Preaînalt, din iubire pentru El, din teamă de pedeapsa Sa și din nădejde în iertarea și răsplata Sa.

A doua trăire: sinceritatea și devotamentul

Să își golească inima pentru Allah în rugăciune și să își dea toată silința să se îndrepte prin ea către Allah, să își adune inima asupra ei și să o împlinească în cel mai frumos și mai desăvârșit fel, în afară și înăuntru. Căci rugăciunea are o latură văzută și una lăuntrică.

Latura ei văzută cuprinde faptele observabile și cuvintele auzite; latura lăuntrică este smerenia, conștiința supravegherii lui Allah, eliberarea inimii pentru El și îndreptarea deplină către El în rugăciune, fără ca inima să se întoarcă de la El către altceva. Aceasta este pentru rugăciune asemenea sufletului, iar faptele sunt asemenea trupului. Dacă este lipsită de suflet, rugăciunea este ca un trup fără suflet. Nu se rușinează robul să se înfățișeze astfel înaintea Stăpânului său? De aceea, ea este înfășurată așa cum se înfășoară o haină uzată și este aruncată în fața celui care a împlinit-o, spunându-i: „Allah să te lase pierzării, după cum m-ai irosit!”

Rugăciunea a cărei latură văzută și lăuntrică sunt desăvârșite urcă având lumină și dovadă ca lumina soarelui, până când Îi este înfățișată lui Allah, iar El este mulțumit de ea și o primește. Ea spune: „Allah să te păzească, după cum m-ai păzit!”

A treia trăire: urmarea și luarea drept model

Să fie cât se poate de stăruitor în a-l lua drept model pe Profet ﷺ în rugăciunea sa, să se roage așa cum se ruga el și să se îndepărteze de ceea ce oamenii au născocit în rugăciune: adăugiri, omisiuni și poziții despre care nu s-a transmis nimic de la Trimisul lui Allah ﷺ și nici de la vreunul dintre companionii săi, Allah să fie mulțumit de ei.

A patra trăire: desăvârșirea adorării

Este trăirea conștiinței supravegherii lui Allah: să Îl adore pe Allah ca și cum L-ar vedea. Ea izvorăște numai din desăvârșirea credinței în Allah, în Numele și Atributele Sale, până când este ca și cum L-ar vedea pe Allah, Cel Preaslăvit, deasupra cerurilor Sale, înălțat deasupra Tronului Său, rostind poruncile și opreliștile Sale și cârmuind făpturile. Porunca coboară de la El și urcă la El, iar faptele robilor și sufletele lor, la moarte, Îi sunt înfățișate. Omul este martor cu inima la toate acestea, la Numele și Atributele Lui. Îl are înaintea inimii pe Cel Viu, Care susține toate, Cel care aude și vede, Cel Atotputernic, Cel Înțelept, Care poruncește și oprește, iubește și urăște, este mulțumit și Se mânie, face ceea ce voiește și hotărăște ceea ce dorește. El este deasupra Tronului Său și nu Îi este ascuns nimic din faptele, cuvintele sau cele lăuntrice ale robilor. Dimpotrivă, El cunoaște privirea trădătoare și ceea ce ascund piepturile.

Această trăire a desăvârșirii adorării este rădăcina tuturor faptelor inimii. Ea aduce rușinea, cinstirea, preamărirea, teama, iubirea, întoarcerea către Allah, încrederea în El, supunerea și smerirea înaintea Lui, Cel Preaslăvit. Curmă șoaptele și vorbirea lăuntrică și adună inima și preocuparea asupra lui Allah.

Partea robului din apropierea de Allah este pe măsura părții sale din treapta desăvârșirii adorării. După aceasta se deosebesc rugăciunile, până într-atât încât între rugăciunile a doi oameni poate fi o deosebire de vrednicie cât între cer și pământ, deși statul lor în picioare, plecăciunea și prosternarea sunt aceleași.

A cincea trăire: recunoașterea binefacerii

Să recunoască faptul că binefacerea Îi aparține lui Allah, Cel Preaslăvit: El l-a așezat în această stare, l-a pregătit pentru ea și i-a dat izbânda ca inima și trupul să se afle în slujirea Lui. Dacă nu ar fi fost Allah, Cel Preaslăvit, nimic din acestea nu ar fi existat. Companionii cântau ritmic înaintea Profetului ﷺ, spunând:

Allah Preaînaltul spune:

El, Cel Preaslăvit, este Cel care l-a făcut pe musulman musulman și pe cel care se roagă să se roage, după cum a spus Prietenul apropiat al lui Allah:

Și a spus:

Numai lui Allah Îi aparține binefacerea de a-l fi făcut pe rob să Îl asculte, iar aceasta este una dintre cele mai mari binecuvântări ale Sale asupra lui. Preaînaltul spune:

Și spune:

Această trăire este una dintre cele mai mărețe și mai folositoare robului. Cu cât robul împlinește mai deplin unicitatea lui Allah, cu atât partea sa din această trăire este mai deplină.

Printre foloasele ei este că împiedică inima să se admire pentru faptă și să se oprească asupra ei. Când omul recunoaște că Allah, Cel Preaslăvit, este Cel care i-a dăruit-o, i-a dat puterea să o împlinească și l-a călăuzit spre ea, această recunoaștere îl ocupă și îl ferește să privească fapta cu admirație de sine ori să se înalțe cu ea asupra oamenilor. Fapta se ridică astfel din inima lui, încât nu se admiră pentru ea, și de pe limba lui, încât nu o înfățișează ca pe o favoare și nu se laudă cu mulțimea ei. Aceasta este starea faptei care este înălțată.

A șasea trăire: recunoașterea neajunsurilor

Chiar dacă robul s-ar strădui până la capăt să împlinească porunca și și-ar da întreaga putere, tot ar avea neajunsuri. Dreptul lui Allah, Cel Preaslăvit, asupra lui este mai mare, iar ascultarea și adorarea cu care se cuvine să Îi răspundă sunt cu mult deasupra acestora. Măreția și slava Lui, Cel Preaslăvit, cer o adorare pe măsura lor.

Când robul vede despre sine că, în adorarea sa, nu I-a împlinit Domnului dreptul și nici nu s-a apropiat de el, își cunoaște neajunsurile. Nu îi mai rămâne decât să ceară iertare și să se scuze pentru lipsurile și neglijența sa și pentru că nu a împlinit dreptul care I se cuvine.

Temelia acestui lucru stă în patru: o intenție dreaptă și o voință puternică, însoțite de nădejde și teamă. Acestea patru sunt temeliile lui. Orice neajuns care îl atinge pe rob în credința, stările, cele văzute ori cele lăuntrice ale sale vine din scăderea acestor patru lucruri ori a unora dintre ele.

Cel cu minte să cugete la aceste patru lucruri, să le facă drumul și purtarea sa și să își întemeieze pe ele cunoștințele, faptele, cuvintele și stările. Niciunul dintre cei care au izbutit nu a izbutit decât prin ele și niciunul dintre cei rămași în urmă nu a rămas astfel decât din lipsa lor. Allah știe mai bine. De la Allah cerem ajutor, în El ne încredem și către El se îndreaptă dorința noastră. Lui Îi cerem să ne dea nouă și tuturor fraților noștri dintre oamenii Sunnah izbânda de a le împlini prin cunoaștere și faptă. El este Stăpânul acesteia și Cel care o dăruiește. El ne este de ajuns și ce bun Ocrotitor este!¹¹¹