Text integral · Pasaje · 13
Introducere
المقدمة
În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător!
Laudă lui Allah, Care Și-a binecuvântat robii credincioși, călăuzindu-i spre cunoașterea Sa și deschizându-le inimile pentru credința în El și pentru adorarea Lui singur! El le-a impus rugăciunea, prin care se supun măreției Sale, se smeresc înaintea grandorii Sale și se pleacă înaintea slavei Sale. După mărturisirea unicității Sale și credința în trimișii Săi și în ceea ce a venit de la El, nu le-a impus vreo îndatorire care să aibă întâietate față de rugăciune ori să fie mai însemnată decât ea. Pentru cel care o păzește, ea va fi lumină, dovadă și salvare în Ziua Învierii. Cel care nu o păzește nu va avea lumină, nici dovadă, nici salvare în Ziua Învierii.
Mărturisesc că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah, singur, fără asociat. Acesta este cuvântul pe temeiul căruia dăinuie pământul și cerurile, potrivit căruia Allah a creat firea tuturor făpturilor, pe care a fost întemeiată religia și pentru care a fost stabilită direcția de rugăciune. Este cuvântul Islamului și cheia Lăcașului Păcii. Mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său, alesul Său dintre făpturi, dovada Sa înaintea robilor Săi și cel căruia i-a încredințat revelația Sa. L-a trimis ca îndurare pentru lumi, model pentru cei cu teamă de El și cale limpede pentru cei care o urmează. L-a trimis cu călăuzirea și religia adevărului, înainte de venirea Ceasului, ca vestitor de bine și prevenitor, ca unul care cheamă la Allah cu îngăduința Lui și ca făclie luminoasă. Allah să-l binecuvânteze pe el, familia, companionii și soțiile sale și să le dăruiască pace din belșug! Acestea fiind spuse:
Cel mai însemnat lucru din viața robului este rugăciunea. Cine stăruie în ea și o păzește își păzește religia, iar cine o neglijează își va neglija cu atât mai mult celelalte fapte. Ea este stâlpul Islamului, după cum s-a relatat în mod autentic de la Profet ﷺ. Celelalte rânduieli seamănă cu funiile, țărușii și celelalte părți ale cortului: fără stâlp, nimic din alcătuirea lui nu este de folos. Acceptarea celorlalte fapte depinde de acceptarea rugăciunii; dacă ea este respinsă, îi sunt respinse și celelalte fapte. Este prima dintre îndatoririle Islamului și ultimul lucru care se pierde din religie. Ea este începutul și sfârșitul Islamului: dacă îi dispar începutul și sfârșitul, el dispare în întregime. Orice lucru căruia îi dispar începutul și sfârșitul dispare în întregime.
Religia musulmanului nu poate fi dreaptă, faptele lui nu se pot îndrepta, iar purtarea sa în treburile religiei și ale vieții lumești nu poate fi cumpătată până când nu împlinește această rugăciune așa cum a fost rânduită, în credință și în adorare, urmând exemplul Trimisului lui Allah ﷺ.
ولا ريب أن الصلاة قرة عيون المحبين، ولذة أرواح الموحدين، وبستان العابدين، ولذة نفوس الخاشعين، ومحك أحوال الصادقين، وميزان أحوال السالكين، وهي رحمة الله المهداة إلى عباده المؤمنين. هداهم إليها، وعرفهم بها، وأهداها إليهم على يد رسوله الصادق الأمين رحمة بهم، وإكراما لهم، لينالوا بها شرف كرامته، والفوز بقربه لا لحاجة منه إليهم، بل منة منه، وتفضلا عليهم، وتعبد بها قلوبهم وجوارحهم جميعا، وجعل حظ القلب العارف منها أكمل الحظين وأعظمهما؛ وهو إقباله على ربه سبحانه، وفرحه وتلذذه بقربه وتنعمه بحبه، وابتهاجه بالقيام بين يديه، وانصرافه حال القيام له بالعبودية عن الالتفات إلى غير معبوده، وتكميله حقوق عبوديته ظاهرا وباطنا حتى تقع على الوجه الذي يرضاه ربه سبحانه.
„Fără îndoială, rugăciunea este bucuria ochilor celor care iubesc, desfătarea sufletelor celor care Îl adoră numai pe Allah, grădina celor care se închină, plăcerea sufletelor smerite, piatra de încercare a stărilor celor sinceri și măsura stărilor celor care străbat calea. Ea este îndurarea pe care Allah a dăruit-o robilor Săi credincioși. El i-a călăuzit spre ea, i-a făcut să o cunoască și le-a dăruit-o prin Trimisul Său cel sincer și demn de încredere, din îndurare și pentru a-i cinsti, ca prin ea să dobândească cinstea de a fi onorați de El și să câștige apropierea Sa. El nu are nevoie de ei; este un dar și o favoare din partea Sa. Prin ea a pus laolaltă inimile și mădularele lor în slujba adorării Sale. A făcut ca partea inimii care Îl cunoaște să fie cea mai deplină și mai mare dintre cele două părți: îndreptarea ei spre Domnul său, slăvit fie El, bucuria și desfătarea apropierii de El, plăcerea iubirii Sale, încântarea de a sta înaintea Lui și, în timp ce Îl adoră, renunțarea la a se întoarce spre altceva decât Cel pe Care Îl adoră; precum și împlinirea, în afară și înăuntru, a îndatoririlor slujirii Lui, astfel încât acestea să fie îndeplinite în chipul de care Domnul său este mulțumit.”1
Ibn al-Qayyim, Asrār al-ṣalāh
Fiecare musulman se cuvine să acorde cea mai mare grijă acestei îndatoriri, care este legătura dintre el și Domnul său Preaînalt: să se îngrijească de stâlpii, obligațiile, condițiile și toate celelalte rânduieli pe care Allah le-a stabilit pentru ea și să o împlinească cu deplină smerenie, în cel mai bun chip și cu liniște, atât în afară, cât și înăuntru, ca să dobândească răsplata măreață. În Ṣaḥīḥ Muslim, ʿUthmān ibn ʿAffān, Allah să fie mulțumit de el, spune: „L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând:”2
ما مِنِ امْرِئٍ مُسْلِمٍ تَحْضُرُهُ صَلاةٌ مَكْتُوبَةٌ، فَيُحْسِنُ وُضُوءَهَا وَخُشُوعَهَا وَرُكُوعَهَا، إِلَّا كَانَتْ كَفَّارَةً لِمَا قَبْلَهَا مِنَ الذُّنُوبِ مَا لَمْ يُؤْتِ كَبِيرَةً، وَذَلِكَ الدَّهْرَ كُلَّهُ.
„Oricărui musulman căruia îi vine timpul unei rugăciuni obligatorii și care își împlinește bine abluțiunea, smerenia și plecăciunea, aceasta îi va ispăși păcatele de mai înainte, atât timp cât nu săvârșește un păcat mare. Și aceasta este valabil tot timpul.”
Ṣaḥīḥ Muslim, nr. 228
Această scriere cuprinde îndemnuri și sfaturi privitoare la acest măreț act de adorare. Cele mai multe sunt predici pe care le-am adresat comunității musulmane, în diferite împrejurări, în binecuvântata zi de vineri. Le-am adăugat câteva învățături prețioase preluate de la Șeicul Islamului Ibn Taymiyyah și de la ucenicul său, învățatul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de amândoi. Nădăjduiesc ca ceea ce cuprinde această scriere să urmeze calea înaintașilor dreptcredincioși: grija față de rugăciune, aducerea aminte împreună a însemnătății ei și cinstirea ei. Astfel, în Ṣaḥīḥ al-Bukhārī se relatează de la al-Aswad că a spus:3
كُنَّا عِنْدَ عَائِشَةَ فَذَكَرْنَا الْمُوَاظَبَةَ عَلَى الصَّلَاةِ وَالتَّعْظِيمَ لَهَا، قَالَتْ: لَمَّا مَرِضَ رَسُولُ اللَّهِ صَلَّى اللَّهُ عَلَيْهِ وَسَلَّمَ مَرَضَهُ الَّذِي مَاتَ فِيهِ، فَحَضَرَتِ الصَّلَاةُ، فَأُذِّنَ؛ فَقَالَ: مُرُوا أَبَا بَكْرٍ فَلْيُصَلِّ بِالنَّاسِ؛ فَقِيلَ لَهُ: إِنَّ أَبَا بَكْرٍ رَجُلٌ أَسِيفٌ، إِذَا قَامَ فِي مَقَامِكَ لَمْ يَسْتَطِعْ أَنْ يُصَلِّيَ بِالنَّاسِ؛ وَأَعَادَ، فَأَعَادُوا لَهُ؛ فَأَعَادَ الثَّالِثَةَ، فَقَالَ: إِنَّكُنَّ صَوَاحِبُ يُوسُفَ مُرُوا أَبَا بَكْرٍ فَلْيُصَلِّ بِالنَّاسِ، فَخَرَجَ أَبُو بَكْرٍ فَصَلَّى فَوَجَدَ النَّبِيُّ صَلَّى اللَّهُ عَلَيْهِ وَسَلَّمَ مِنْ نَفْسِهِ خِفَّةً، فَخَرَجَ يُهَادَى بَيْنَ رَجُلَيْنِ كَأَنِّي أَنْظُرُ رِجْلَيْهِ تَخُطَّانِ مِنَ الْوَجَعِ، فَأَرَادَ أَبُو بَكْرٍ أَنْ يَتَأَخَّرَ، فَأَوْمَأَ إِلَيْهِ النَّبِيُّ صَلَّى اللَّهُ عَلَيْهِ وَسَلَّمَ أَنْ مَكَانَكَ ثُمَّ أُتِيَ بِهِ حَتَّى جَلَسَ إِلَى جَنْبِهِ ـ قِيلَ لِلْأَعْمَشِ: وَكَانَ النَّبِيُّ صَلَّى اللَّهُ عَلَيْهِ وَسَلَّمَ يُصَلِّي، وَأَبُو بَكْرٍ يُصَلِّي بِصَلَاتِهِ، وَالنَّاسُ يُصَلُّونَ بِصَلَاةِ أَبِي بَكْرٍ؟ فَقَالَ بِرَأْسِهِ: نَعَمْ ـ.
„Eram la ʿĀʾishah și am pomenit stăruința în rugăciune și cinstirea ei. Ea a spus: «Când Trimisul lui Allah ﷺ s-a îmbolnăvit de boala în care avea să moară, a sosit timpul rugăciunii și s-a făcut chemarea. El a spus: „Porunciți-i lui Abū Bakr să conducă oamenii în rugăciune!” I s-a spus: „Abū Bakr este un om foarte sensibil. Dacă ar sta în locul tău, nu ar putea să conducă oamenii în rugăciune.” El a repetat porunca, iar ei i-au repetat răspunsul. A repetat-o a treia oară, spunând: „Voi sunteți asemenea femeilor din povestea lui Iosif! Porunciți-i lui Abū Bakr să conducă oamenii în rugăciune!” Abū Bakr a ieșit și a început să se roage. Atunci Profetul ﷺ a simțit o ușurare și a ieșit sprijinit de doi bărbați. Parcă îi văd picioarele târându-se din pricina durerii. Abū Bakr a vrut să se retragă, dar Profetul ﷺ i-a făcut semn să rămână în locul său. Apoi a fost adus până când s-a așezat alături de el.» Lui al-Aʿmash i s-a spus: «Așadar, Profetul ﷺ se ruga, Abū Bakr se ruga urmând rugăciunea lui, iar oamenii se rugau urmând rugăciunea lui Abū Bakr?» El a încuviințat din cap: «Da.»”
Ṣaḥīḥ al-Bukhārī, nr. 633
În acea adunare binecuvântată, în care se aminteau însemnătatea rugăciunii, stăruința în ea și cinstirea ei, ea, Allah să fie mulțumit de ea, a povestit această întâmplare măreață și mișcătoare despre întâiul dintre urmașii lui Adam și modelul oamenilor. În timpul bolii care i-a adus moartea, când a simțit o ușurare, el a ieșit la rugăciune sprijinit de doi bărbați, cu picioarele târându-se pe pământ de durere, cinstind rugăciunea și păzind-o. Învățătura și educația prin propriul exemplu cuprinse în această întâmplare sunt vădite.
Îl rog pe Allah, Cel Măreț și Preaînalt, să dăruiască multă binecuvântare acestei scrieri, să o facă sincer închinată Feței Sale și folositoare robilor Săi. Îl rog, slăvit fie El, să îndrepte starea tuturor musulmanilor, să le umple inimile de evlavie, să le îndrepte toate treburile și să le dăruiască tuturor căință sinceră de toate păcatele. Să le dea izbândă în grija față de rugăciune și în cinstirea ei, în statornicia pe Legea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, în toate lucrurile, și să-i păzească de uneltirile vrăjmașilor. El aude rugile, El este Cel în Care ne punem nădejdea, El ne este de ajuns și este cel mai bun Ocrotitor. Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace robului și Trimisului Său, Profetul nostru Muḥammad, familiei și companionilor săi.
Scris de ʿAbd al-Razzāq ibn ʿAbd al-Muḥsin al-Badr, la 25/1/1434 h.
Notele originale
Ibn al-Qayyim, Asrār al-ṣalāh, p. 228.
Nr. 228.
Nr. 633.