Text integral · Pasaje · 12
21. Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Tine
لَا إِلَهَ إِلَّا أَنْتَ.
Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Tine.
Aceasta încheie măreața rugă tainică prin cele mai însemnate cuvinte, fără excepție: cuvintele tawḥīd-ului, „Lā ilāha illā Allāh”. Pentru ele a fost adusă la existență creația, au fost trimiși trimișii și au fost coborâte Cărțile. Prin ele, oamenii s-au deosebit în credincioși și necredincioși, în fericiți locuitori ai Paradisului și nefericiți locuitori ai Focului. Ele sunt toarta cea mai trainică și cuvintele evlaviei, cel mai mare stâlp al religiei și cea mai însemnată ramură a credinței, calea izbândirii Paradisului și a salvării de Foc. Sunt cuvintele mărturisirii, cheia sălașului fericirii, originea și temelia religiei și punctul său de căpetenie. Virtuțile acestor cuvinte și locul lor în religie depășesc ceea ce pot descrie cei care descriu și ceea ce cunosc cei care cunosc.
Aceasta este căutarea apropierii de Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, prin dreptul Său de a fi adorat: nu există altă divinitate în afară de El, adică nimeni în afară de El nu este adorat pe drept.
لَا إِلَهَ إِلَّا أَنْتَ.
Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Tine.
Aceste cuvinte cuprind o negare și o afirmare: negarea dreptului de a fi adorat pentru oricine altcineva în afară de Allah și afirmarea adorării, în toate înțelesurile ei, numai pentru Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul. Ele nu sunt primite la Allah doar prin simpla rostire cu limba, fără ca robul să împlinească adevăratul lor înțeles și țelul lor de temelie: negarea asocierii și afirmarea unicității lui Allah, cu o convingere fermă în cele cuprinse de ele și prin lucrarea potrivit lor. Prin aceasta robul devine musulman și, prin aceasta, se numără printre oamenii acestor cuvinte.
Cel care împlinește cu adevărat „Lā ilāha illā Allāh” nu cheamă decât pe Allah, nu cere izbăvire decât de la Allah, nu se încrede decât în Allah, nu face jurăminte de dăruire decât pentru Allah, nu aduce jertfe decât pentru Allah și nu îndreaptă niciun fel de adorare decât către Allah:
قُلْ إِنَّ صَلَاتِى وَنُسُكِى وَمَحْيَاىَ وَمَمَاتِى لِلَّهِ رَبِّ ٱلْعَـٰلَمِينَ لَا شَرِيكَ لَهُۥ ۖ وَبِذَٰلِكَ أُمِرْتُ وَأَنَا۠ أَوَّلُ ٱلْمُسْلِمِينَ
„Spune: «Rugăciunea mea, jertfa mea, viața mea și moartea mea Îi aparțin lui Allah, Stăpânul lumilor. El nu are asociat. Aceasta mi s-a poruncit și eu sunt primul dintre cei supuși».”
Coran, 6:162–163
Pe scurt, „Lā ilāha illā Allāh” nu-i folosește decât celui care îi cunoaște înțelesul de negare și afirmare, crede în el și lucrează potrivit lui. Cel care o rostește și lucrează după ea numai în aparență, fără convingere, este fățarnic. Cel care o rostește, dar săvârșește ceea ce i se împotrivește, adică asocierea, este necredincios. La fel, celui care o rostește și părăsește Islamul, negând ceva dintre cerințele și drepturile ei, nu-i folosește, chiar dacă ar rosti-o de o mie de ori. La fel este și cel care o rostește, dar îndreaptă feluri ale adorării către altcineva decât Allah: chemare, jertfă, jurământ de dăruire, cerere de izbăvire, încredere, întoarcere cu căință, nădejde, teamă, iubire și altele asemenea. Cine îi închină altcuiva o adorare care nu se cuvine decât lui Allah Îi face asociați lui Allah cel Măreț, chiar dacă rostește „Lā ilāha illā Allāh”, fiindcă nu a lucrat potrivit tawḥīd-ului și sincerității pe care le cer și care reprezintă înțelesul acestor mărețe cuvinte.24
În acest hadith sunt reunite tawḥīd-ul și cererea de iertare, potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul:
فَٱعْلَمْ أَنَّهُۥ لَآ إِلَـٰهَ إِلَّا ٱللَّهُ وَٱسْتَغْفِرْ لِذَنۢبِكَ وَلِلْمُؤْمِنِينَ وَٱلْمُؤْمِنَـٰتِ
„Să știi că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah și cere iertare pentru păcatul tău, pentru credincioși și credincioase!”
Coran, 47:19
Ele sunt reunite adesea în texte. Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah — Allah să aibă milă de el — a spus:
„Mărturisirea că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah, cu sinceritate și certitudine, înlătură asocierea în întregime: cea măruntă și cea mare, cea din greșeală și cea voită, cea de la început și cea de la sfârșit, cea ascunsă și cea vădită. Ea ajunge la toate însușirile, ascunzișurile și subtilitățile ei. Cererea de iertare șterge ceea ce mai rămâne din poticnirile ei și șterge păcatul, care este una dintre ramurile asocierii: toate păcatele sunt dintre ramurile asocierii. Tawḥīd-ul înlătură rădăcina asocierii, iar cererea de iertare îi șterge ramurile. Cea mai cuprinzătoare preamărire este rostirea: «Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah», iar cea mai cuprinzătoare rugă este rostirea: «Îi cer iertare lui Allah»”.25
Notele originale
A se vedea: Taysīr al-ʿAzīz al-Ḥamīd, p. 78.
Majmūʿ al-Fatāwā, 11/697.