Text integral · Pasaje · 14
12. Ceasul este adevăr
وَالسَّاعَةُ حَقٌّ.
Ceasul este adevăr.
Ceasul este cel la care îngerul însărcinat cu trâmbița va sufla în ea și această lume se va sfârși. Allah Preaînaltul a spus:
وَيَوْمَ تَقُومُ ٱلسَّاعَةُ يُقْسِمُ ٱلْمُجْرِمُونَ مَا لَبِثُوا۟ غَيْرَ سَاعَةٍ
„În ziua în care va veni Ceasul, nelegiuiții vor jura că nu au rămas decât un ceas.”
Coran, 30:55
Și Preaînaltul a spus:
وَيَوْمَ تَقُومُ ٱلسَّاعَةُ يُبْلِسُ ٱلْمُجْرِمُونَ
„În ziua în care va veni Ceasul, nelegiuiții vor fi cuprinși de deznădejde.”
Coran, 30:12
Și Preaînaltul a spus:
وَيَوْمَ تَقُومُ ٱلسَّاعَةُ يَوْمَئِذٍ يَخْسَرُ ٱلْمُبْطِلُونَ
„În ziua în care va veni Ceasul, în acea zi vor pierde cei care au urmat deșertăciunea.”
Coran, 45:27
Și Preaînaltul a spus:
وَأَنَّ ٱلسَّاعَةَ ءَاتِيَةٌ لَّا رَيْبَ فِيهَا
„Ceasul va veni, fără nicio îndoială asupra lui.”
Coran, 22:7
Este numit „ceas” fiindcă se petrece într-o singură clipă. Atunci se sfârșesc toate lucrurile, viața lumească se încheie cu toate amănuntele sale și începe Viața de Apoi. Pentru fiecare om care moare, învierea sa a început deja. Există însă o înviere mică și una mare. Cea mică este ceea ce i se petrece fiecărui om în parte: ieșirea sufletului, despărțirea de familie, încetarea strădaniei și întâlnirea cu faptele sale. Dacă au fost bune, va avea bine, iar dacă au fost rele, va avea rău. Învierea cea mare îi cuprinde pe toți oamenii și îi ia deodată.
Dovada că pentru fiecare mort a început deja învierea sa este relatarea lui Muslim17 de la ʿĀʾisha, care a spus:
كَانَ الأَعْرَابُ إِذَا قَدِمُوا عَلَى رَسُولِ اللَّهِ ﷺ سَأَلُوهُ عَنِ السَّاعَةِ: مَتَى السَّاعَةُ؟ فَنَظَرَ إِلَى أَحْدَثِ إِنْسَانٍ مِنْهُمْ فَقَالَ: إِنْ يَعِشْ هَذَا لَمْ يُدْرِكْهُ الهَرَمُ قَامَتْ عَلَيْكُمْ سَاعَتُكُمْ.
Când veneau beduinii la Trimisul lui Allah ﷺ, îl întrebau despre Ceas: „Când va veni Ceasul?” El s-a uitat la cel mai tânăr dintre ei și a spus: „Dacă acesta trăiește, nu va ajunge la bătrânețe înainte ca ceasul vostru să fi venit asupra voastră”.
Aḥmad și alții au relatat de la Hāniʾ, slujitorul eliberat al lui ʿUthmān, care a spus:
كَانَ عُثْمَانُ إِذَا وَقَفَ عَلَى قَبْرٍ بَكَى حَتَّى يَبُلَّ لِحْيَتَهُ، فَقِيلَ لَهُ: تَذْكُرُ الجَنَّةَ وَالنَّارَ فَلَا تَبْكِي، وَتَبْكِي مِنْ هَذَا؟! فَقَالَ: إِنَّ رَسُولَ اللَّهِ ﷺ قَالَ: القَبْرُ أَوَّلُ مَنَازِلِ الآخِرَةِ، فَإِنْ يَنْجُ مِنْهُ فَمَا بَعْدَهُ أَيْسَرُ مِنْهُ، وَإِنْ لَمْ يَنْجُ مِنْهُ فَمَا بَعْدَهُ أَشَدُّ مِنْهُ.
Când ʿUthmān se oprea lângă un mormânt, plângea până când i se uda barba. I s-a spus: „Îți amintești Paradisul și Focul și nu plângi, dar plângi din pricina aceasta?” A spus: „Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Mormântul este prima dintre opririle Vieții de Apoi. Dacă omul scapă de el, ceea ce urmează este mai ușor; dacă nu scapă de el, ceea ce urmează este mai greu»”.18
Notele originale
În Ṣaḥīḥ, nr. 2952.
Relatat de Aḥmad, nr. 454, Ibn Mājah, nr. 4267, și at-Tirmidhī, nr. 2308, care l-a considerat ḥasan.