Text integral · Pasaje · 32
14. În Tine am crezut
وَبِكَ آمَنْتُ.
În Tine am crezut.
Ca Dumnezeu, Domn și Cel adorat: nimeni în afară de Tine nu este adorat pe drept. Allah Preaînaltul a spus:
قُولُوٓا۟ ءَامَنَّا بِٱللَّهِ
„Spuneți: «Am crezut în Allah».”
Coran, 2:136
Printre rugile celor înzestrați cu minte se află:
رَّبَّنَآ إِنَّنَا سَمِعْنَا مُنَادِيًا يُنَادِى لِلْإِيمَـٰنِ أَنْ ءَامِنُوا۟ بِرَبِّكُمْ فَـَٔامَنَّا ۚ رَبَّنَا فَٱغْفِرْ لَنَا ذُنُوبَنَا وَكَفِّرْ عَنَّا سَيِّـَٔاتِنَا وَتَوَفَّنَا مَعَ ٱلْأَبْرَارِ
„Doamne al nostru, noi am auzit un chemător care chema la credință: «Credeți în Domnul vostru!» și am crezut. Doamne al nostru, iartă-ne păcatele, șterge-ne faptele rele și ia-ne sufletele împreună cu cei buni!”
Coran, 3:193
Acesta este cel mai mare stâlp al religiei și temelia tuturor temeliilor credinței. Înseamnă credința în unicitatea lui Allah Preaînaltul, în faptul că El este fără egal în Numele și atributele Sale și în faptul că El este adevăratul Dumnezeu, Cel limpede. Adorarea oricui altcuiva în afară de El este cea mai vădită deșertăciune și cea mai adâncă rătăcire. Ea se sprijină pe trei temelii reunite în această rugă de deschidere:
**Credința în unicitatea lui Allah în stăpânire:** numai El deține stăpânirea și numai Lui Îi aparțin faptele Sale, fără asociat. Aceasta se află în cuvintele:
أَنْتَ قَيِّمُ السَّمَوَاتِ وَالأَرْضِ وَمَنْ فِيهِنَّ.
Tu ești Cel care susține cerurile, pământul și pe cei din ele.
Și în cuvintele:
أَنْتَ مَلِكُ السَّمَوَاتِ وَالأَرْضِ وَمَنْ فِيهِنَّ.
Tu ești Stăpânul cerurilor, al pământului și al celor din ele.
**Credința în unicitatea Lui în dreptul de a fi adorat:** numai El Preaînaltul este Dumnezeu și numai Lui I se cuvine adorarea, fără egal. Religia trebuie închinată sincer Lui și numai El trebuie adorat. Aceasta se află în cuvintele:
اللَّهُمَّ لَكَ الحَمْدُ.
O, Allah, Ție Îți aparține lauda.
Și în cuvintele:
لَا إِلَهَ إِلَّا أَنْتَ.
Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Tine.
**Credința în unicitatea Lui în Numele și atributele Sale:** El este Unicul în Ființa, Numele și atributele Sale, fără asemănare. În această rugă de deschidere se află șase dintre Numele cele mai frumoase ale lui Allah, Măreț și Preaînalt, care cuprind atributele desăvârșirii și însușirile măreției.
أَنْتَ الحَقُّ.
Tu ești Adevărul.
Aceste cuvinte reunesc toate cele trei feluri, după cum s-a arătat.
لَكَ أَسْلَمْتُ وَبِكَ آمَنْتُ.
Ție m-am supus și în Tine am crezut.
Aici a reunit Islamul și credința, după cum ele sunt reunite în cuvintele lui Allah — Slavă Lui:
قُولُوٓا۟ ءَامَنَّا بِٱللَّهِ وَمَآ أُنزِلَ إِلَيْنَا وَمَآ أُنزِلَ إِلَىٰٓ إِبْرَٰهِـۧمَ وَإِسْمَـٰعِيلَ وَإِسْحَـٰقَ وَيَعْقُوبَ وَٱلْأَسْبَاطِ وَمَآ أُوتِىَ مُوسَىٰ وَعِيسَىٰ وَمَآ أُوتِىَ ٱلنَّبِيُّونَ مِن رَّبِّهِمْ لَا نُفَرِّقُ بَيْنَ أَحَدٍ مِّنْهُمْ وَنَحْنُ لَهُۥ مُسْلِمُونَ
„Spuneți: «Am crezut în Allah, în ceea ce ne-a fost coborât nouă, în ceea ce le-a fost coborât lui Ibrāhīm, Ismāʿīl, Isḥāq, Yaʿqūb și semințiilor, în ceea ce li s-a dat lui Mūsā și lui ʿĪsā și în ceea ce li s-a dat profeților de la Domnul lor. Nu facem deosebire între vreunii dintre ei și Lui Îi suntem supuși».”
Coran, 2:136
Regula învățaților este: „Când Islamul și credința sunt amintite împreună, au înțelesuri distincte, iar când sunt amintite separat, înțelesurile lor se reunesc”. Adică, atunci când Islamul și credința sunt amintite împreună în același text, se deosebesc ca sens. Când sunt amintite separat, fiecare singur, se reunesc ca sens: fiecare cuprinde, pe lângă înțelesul său propriu, și înțelesul celuilalt.
În această privință, învățații stabilesc următoarea regulă:
„Unele nume cuprind mai multe lucruri atunci când sunt folosite singure, fără restricție. Dacă însă numele este alăturat altuia, ajunge să arate numai o parte dintre acele lucruri, iar numele alăturat lui arată restul”.19
Aici Islamul și credința sunt amintite împreună. Islamul este fapta, iar credința este crezul. Aceasta este lămurită de cunoscutul hadith al lui Jibrīl, în care a spus despre Islam:
أَنْ تَشْهَدَ أَنْ لَا إِلَهَ إِلَّا اللَّهُ وَأَنَّ مُحَمَّدًا رَسُولُ اللَّهِ ﷺ، وَتُقِيمَ الصَّلَاةَ، وَتُؤْتِيَ الزَّكَاةَ، وَتَصُومَ رَمَضَانَ، وَتَحُجَّ البَيْتَ إِنِ اسْتَطَعْتَ إِلَيْهِ سَبِيلًا.
Să mărturisești că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah și că Muḥammad ﷺ este Trimisul lui Allah, să împlinești rugăciunea, să dai zakāt-ul, să postești în Ramaḍān și să faci pelerinajul la Casă, dacă ai putința de a ajunge la ea.
Toate acestea sunt fapte. Apoi a spus despre credință:
أَنْ تُؤْمِنَ بِاللَّهِ وَمَلَائِكَتِهِ وَكُتُبِهِ وَرُسُلِهِ وَاليَوْمِ الآخِرِ، وَتُؤْمِنَ بِالقَدَرِ خَيْرِهِ وَشَرِّهِ.
Să crezi în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și să crezi în destin, cu binele și răul său.
Toate acestea țin de crez. Cuvintele:
اللَّهُمَّ لَكَ أَسْلَمْتُ.
O, Allah, Ție m-am supus.
Privesc fapta, iar cuvintele:
وَبِكَ آمَنْتُ.
În Tine am crezut.
Privesc crezul. De aici folosul că Islamul este crez și lege, cuvânt și faptă, după cum au spus înaintașii: „Credința este cuvânt și faptă”.
Notele originale
Ibn Rajab, Jāmiʿ al-ʿUlūm wa-l-Ḥikam, p. 25.