Text integral · Pasaje · 4
15. În Tine m-am încrezut
وَعَلَيْكَ تَوَكَّلْتُ.
În Tine m-am încrezut.
Aceasta cuprinde încrederea numai în Allah. Adevărata încredere este o lucrare a inimii și o formă a adorării ei: să se sprijine pe Allah, să aibă încredere în El, să caute adăpost la El, să-I încredințeze lucrurile și să fie mulțumită cu ceea ce hotărăște pentru ea. Aceasta datorită cunoașterii faptului că El — Slavă Lui — îi este de ajuns și a alegerii Sale bune pentru robul Său, atunci când acesta Îi încredințează treburile. În același timp, robul folosește mijloacele poruncite și se străduiește să le dobândească, fără să treacă la folosirea unui mijloc neporuncit sau la urmarea unei căi neîngăduite.
Încrederea în Allah este o treaptă măreață dintre treptele nobile ale religiei și o îndatorire mare, care trebuie închinată sincer numai lui Allah. Este una dintre cele mai cuprinzătoare și mai însemnate forme ale adorării, datorită faptelor bune și numeroaselor acte de ascultare care se nasc din ea. Când inima se sprijină numai pe Allah în toate treburile religioase și lumești, sinceritatea ei devine sănătoasă, legătura ei cu Allah se întărește și îi sporesc certitudinea și încrederea în Domnul ei, Binecuvântat și Preaînalt.
Încrederea îl însoțește pe credinciosul sincer în toate treburile sale religioase și lumești. Îl însoțește în rugăciune, post, pelerinaj, binefacere și în celelalte lucruri ale religiei sale. Îl însoțește și când își caută cele de trebuință traiului, când caută ceea ce este îngăduit și în celelalte treburi ale acestei lumi.