Reflecții asupra asemănării credinciosului cu curmalul

Din cele arătate mai înainte se înțelege că credința este un pom binecuvântat, de mare folos, bogat în binefaceri și cu multe roade. Are un loc anume în care este sădit, o udare anume, rădăcină, ramuri și roade.

**Locul său** este inima credinciosului: acolo îi sunt așezate semințele și rădăcinile, iar de acolo se desprind ramurile și mlădițele sale.

**Apa cu care este udat** este revelația limpede: Cartea lui Allah și Sunna Trimisului Său ﷺ. Cu acestea se udă acest pom; el nu are viață și nu crește decât prin ele.

**Rădăcina sa** este alcătuită din cele șase temelii ale credinței. Cea mai înaltă dintre ele este credința în Allah Preaînaltul: ea este rădăcina tuturor rădăcinilor acestui pom binecuvântat.

**Ramurile sale** sunt faptele bune, feluritele fapte de ascultare și numeroasele fapte prin care credinciosul se apropie de Allah.

**Roadele sale** sunt orice bine și orice fericire de care credinciosul se bucură în această lume și în Viața de Apoi. Toate sunt dintre roadele credinței și dintre urmările ei.

Învățatul șeic ʿAbd al-Raḥmān ibn Saʿdī, Allah să aibă milă de el, a alcătuit despre aceasta o frumoasă lucrare aparte, pe care a numit-o al-Tawḍīḥ wa-l-bayān li-shajarat al-īmān. În ea a prezentat cele mai însemnate trăsături ale acestui pom binecuvântat, pomul credinței. A început prin a explica sensul credinței și a-i arăta definiția. A vorbit apoi despre temeliile și alcătuirea ei și despre izvoarele din care se hrănește; în al treilea rând, i-a amintit foloasele și roadele.

În toate acestea, el a pornit de la versetul nobil amintit mai înainte, în care cuvântul credinței din inima credinciosului, cel mai bun dintre cuvinte, este asemănat cu curmalul, cel mai bun dintre copaci.

„Acest pom din inimile credincioșilor se deosebește foarte mult de la unul la altul, după cât întrunesc ei din însușirile pe care Allah i le-a dat. Robul căruia i s-a dat izbândă trebuie, așadar, să se străduiască să îl cunoască, să îi cunoască însușirile, pricinile, rădăcinile și ramurile, și să se ostenească să le împlinească prin cunoaștere și faptă. Partea sa de bine, izbândă și fericire, atât în această viață, cât și în cea viitoare, este după partea sa din acest pom.”⁷¹