Text integral · Pasaje · 9
Pământul bun și inima care primește călăuzirea
Curmalul nu crește în orice pământ, ci numai în anumite ținuturi cu sol bun. În unele locuri nu crește deloc; în altele crește, dar nu rodește; iar în altele rodește, însă rodul este slab. Nu orice pământ îi priește curmalului.
Abū Ḥātim al-Sijistānī a spus:
„Ei au spus: Ceea ce strică rădăcina și îi face creșterea rea este hrana pământului. Ea ajunge groasă, cu multă coajă, se usucă repede și devine urât mirositoare — adică putredă —, umflată și găunoasă. Prin «umflată» se înțelege cea groasă, dar fără putere, căreia nu-i priește pământul; se înclină și se umflă, iar curmalul ei se golește pe dinăuntru și piere. Dacă este într-un pământ bun și roditor, rădăcina iese albă și subțire iar vârful ei pare să-și cunoască drumul: nimic nu-l abate până găsește apa, fie departe, fie aproape. Dacă rădăcina se află într-un pământ bun, cu lut bun, când ajunge la apă se oprește: ea se întoarce la un pământ bun și la o hrană care îi priește și nu coborâse decât în căutarea apei. Când a simțit apa, s-a oprit. Dar dacă a coborât dintr-un pământ cu lut rău, lipsit de partea roditoare, se subțiază până ajunge să se îndoaie în apă și să putrezească. Fusese împinsă înainte numai de căutarea apei, iar când a găsit hrana apei a început să se subțieze în ea, fiindcă nu-i pria ceea ce se afla deasupra.”41
Nu orice pământ îi priește, așadar, curmalului.
Tot astfel este credința: ea nu prinde rădăcini în orice inimă, ci numai într-o inimă căreia Allah i-a scris călăuzirea și i-a deschis pieptul către credință. Inimile sunt vase deosebite între ele. De aceea, s-a relatat în mod autentic în hadithul lui Abū Mūsā al-Ashʿarī că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:
مَثَلُ مَا بَعَثَنِي اللَّهُ بِهِ مِنَ الْهُدَى وَالْعِلْمِ كَمَثَلِ غَيْثٍ أَصَابَ الْأَرْضَ فَكَانَتْ مِنْهَا طَائِفَةٌ قَبِلَتِ الْمَاءَ فَأَنْبَتَتِ الْكَلَأَ وَالْعُشْبَ الْكَثِيرَ
„Pilda călăuzirii și a științei cu care Allah m-a trimis este asemenea unei ploi care a căzut pe pământ. O parte din el a primit apa și a făcut să crească multă iarbă și verdeață.
وَكَانَتْ مِنْهَا أَجَادِبُ قَدْ أَمْسَكَتِ الْمَاءَ فَنَفَعَ اللَّهُ بِهَا النَّاسَ فَشَرِبُوا مِنْهَا وَرَعَوْا وَسَقَوْا
O altă parte era tare și a ținut apa, iar Allah le-a fost de folos oamenilor prin ea: au băut din ea și și-au păscut și adăpat animalele.
وَأَصَابَتْ طَائِفَةً أُخْرَى إِنَّمَا هِيَ قِيعَانٌ فَلَا تُمْسِكُ مَاءً وَلَا تُنْبِتُ كَلَأً
Ploaia a căzut și pe o altă parte, care nu era decât pământ neted: nu ținea apa și nu făcea să crească iarbă.
فَذَلِكَ مَثَلِي وَمَثَلُ مَنْ فَقُهَ فِي دِينِ اللَّهِ وَنَفَعَهُ مَا بَعَثَنِي اللَّهُ بِهِ فَعَلِمَ وَعَلَّمَ وَمَثَلُ مَنْ لَمْ يَرْفَعْ بِذَلِكَ رَأْسًا وَلَمْ يَقْبَلْ هُدَى اللَّهِ الَّذِي أُرْسِلْتُ بِهِ
Aceasta este pilda mea și a celui care a dobândit înțelegere în religia lui Allah și căruia i-a fost de folos ceea ce Allah m-a trimis să aduc, astfel încât a învățat și i-a învățat pe alții, precum și pilda celui care nu a dat nicio atenție acestui lucru și nu a primit călăuzirea lui Allah cu care am fost trimis.”42
Notele originale
Kitāb al-Nakhl (pp. 66, 67).
Ṣaḥīḥ al-Bukhārī (1/45) și Ṣaḥīḥ Muslim (4/1787).