Reflecții asupra asemănării credinciosului cu curmalul

Curmalul nu rămâne viu fără ceva care să-l ude și să-l facă să crească. El nu trăiește și nu crește decât dacă este udat cu apă. Dacă apa îi este oprită, se ofilește, iar dacă îi este tăiată cu totul, moare: nu are viață fără ea. Tot astfel este credinciosul: el nu trăiește viața cea adevărată, iar viața lui nu se desfășoară cum se cuvine decât printr-o udare aparte, anume udarea inimii sale cu revelația, cuvintele lui Allah și cuvintele Trimisului Său ﷺ.

De aceea, Allah a numit revelația „duh”, precum în cuvintele Sale Preaînaltul:

Astfel, ți-am revelat un duh din porunca Noastră. Tu nu știai ce este Cartea și nici credința, însă Noi l-am făcut o lumină prin care îi călăuzim pe aceia dintre robii Noștri pe care îi voim.³²

Și în cuvintele Sale:

El face să coboare îngerii cu duhul, din porunca Sa, asupra acelora dintre robii Săi pe care îi voiește.³³

Aceasta, deoarece viața cea adevărată a inimilor există numai prin ea. Fără ea, omul este mort, chiar dacă se află printre oamenii vii:

Oare cel care era mort, pe care Noi l-am adus la viață și căruia i-am dat o lumină cu care umblă printre oameni, este asemenea celui care se află în întunecimi, de unde nu poate ieși?³⁴

De aceea, Allah Preaînaltul spune:

O, voi cei care credeți! Răspundeți-I lui Allah și Trimisului când vă cheamă la ceea ce vă dă viață!³⁵

Versetele care au acest înțeles sunt numeroase.

Aceasta este o asemănare vădită între credincios și curmal. Curmalul nu trăiește decât dacă este udat cu apă, iar inima credinciosului nu trăiește decât dacă este udată cu revelația. Așa cum pământul mort, atunci când Allah trimite apă peste el, se mișcă, se înalță și face să răsară tot felul de plante frumoase, tot astfel inima moartă se îndreaptă, se înfrumusețează și crește mult bine în ea atunci când aude revelația și o primește.

De aceea, după ce Allah a avertizat în sura al-Ḥadīd împotriva lipsei de smerenie la pomenirea Sa — precum starea celor cărora le fusese dată Cartea mai înainte și peste care s-a scurs multă vreme, astfel încât inimile lor s-au împietrit — El, slăvit fie, a spus imediat după aceasta:

Să știți că Allah dă viață pământului după moartea lui! Noi v-am lămurit semnele, poate veți pricepe.³⁶

Aceasta arată că Acela care învie prin apă pământul după moartea lui învie, tot astfel, inimile după moartea lor prin revelație. Însă lucrul acesta îl înțelege numai acela care pricepe semnele lui Allah.

Prin aceasta, se vede că:

«Dacă stăpânul ei nu îngrijește copacul Islamului din inimă, udându-l mereu cu știința folositoare și cu fapta bună și revenind de la aducerea-aminte la cugetare și de la cugetare la aducerea-aminte, acesta este pe cale să se usuce.

În Musnad-ul imamului Aḥmad, în hadithul lui Abū Hurayrah, el a spus că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Credința se uzează în inimă așa cum se uzează haina. Reînnoiți-vă, așadar, credința!”³⁷

În ansamblu, dacă omul nu îngrijește ceea ce a sădit, aceasta este pe cale să piară. De aici se înțelege cât de mare este nevoia robilor de actele de adorare pe care Allah le-a poruncit la intervale repetate de timp și cât de mărețe sunt îndurarea Sa, binefacerea Sa deplină și bunătatea Sa față de robii Săi: El le-a rânduit aceste acte și le-a făcut mijlocul de udare a credinței în unicitatea Sa, pe care a sădit-o în inimile lor.»³⁸