Reflecții asupra asemănării credinciosului cu curmalul

Curmalul trebuie să aibă rădăcini, tulpină, ramuri, frunze și roade. Tot astfel, copacul credinței trebuie să aibă o rădăcină, ramuri și roade. Rădăcina ei este credința în cele șase temeiuri cunoscute; ramurile ei sunt faptele bune, diferitele acte de ascultare și numeroasele acte de apropiere de Allah; iar roadele ei sunt tot binele pe care îl dobândește credinciosul și toată fericirea pe care o culege în această lume și în Viața de Apoi.

ʿAbd Allāh a relatat în al-Sunnah de la Ibn Ṭāwūs, de la tatăl său, care a spus:

„Pilda credinței este asemenea unui copac: rădăcina ei este mărturisirea, tulpina și frunzele ei sunt cutare, iar roadele ei sunt ferirea de păcat. Nu este nimic bun într-un copac fără roade și nu este nimic bun într-un om care nu se ferește de păcat.”²⁹

Al-Baghawī, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Înțelepciunea comparării credinței cu un copac este că un copac nu este copac decât prin trei lucruri: o rădăcină bine înfiptă, un trunchi drept și o ramură înaltă. Tot astfel, credința nu este deplină decât prin trei lucruri: încredințare în inimă, rostire cu limba și faptă cu mădularele.”³⁰

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Sinceritatea și credința în unicitatea lui Allah sunt un copac în inimă, ale cărui ramuri sunt faptele și ale cărui roade sunt viața bună în această lume și fericirea statornică în Viața de Apoi. Așa cum roadele Paradisului nu se întrerup și nici nu sunt oprite, tot astfel sunt roadele credinței în unicitatea lui Allah și ale sincerității în această lume. Asocierea, minciuna și ostentația sunt un copac în inimă, ale cărui roade în această lume sunt frica, neliniștea, mâhnirea, strâmtorarea pieptului și întunecimea inimii, iar roadele lui în Viața de Apoi sunt zaqqūmul și chinul statornic. Allah a pomenit acești doi copaci în sura Ibrāhīm.”³¹