Reflecții asupra asemănării credinciosului cu curmalul

Cea mai bună lămurire a rădăcinilor și ramurilor acestui pom este binecunoscutul hadith despre ramurile credinței, relatat de al-Bukhārī, Muslim și alții, de la Abū Hurayrah: Profetul ﷺ a spus:

„Credința are peste șaptezeci de ramuri. Cea mai înaltă dintre ele este rostirea cuvintelor «Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah», iar cea mai de jos este îndepărtarea unui lucru vătămător de pe drum. Pudoarea este și ea o ramură a credinței.”

Acest hadith este cea mai cuprinzătoare lămurire a acestui pom binecuvântat — a rădăcinilor și ramurilor sale — fie că acestea țin de inimă, de limbă sau de mădulare. De aceea, după ce a citat în cartea sa al-Īmān hadithul amintit mai înainte, în care credinciosul este asemănat cu curmalul, imamul Ibn Mandah, Allah să aibă milă de el, spune:

„[…] Apoi Profetul ﷺ a explicat credința prin Sunna sa, după cum o înțelesese de la Allah, și a arătat că ea are ramuri. Cea mai înaltă este mărturisirea că nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah. A așezat astfel, ca temelie a ei, recunoașterea cu inima și cu limba, iar ca ramuri ale ei, faptele.”⁷²

Mai mulți comentatori ai acestui hadith s-au străduit să numere aceste ramuri și să le cuprindă. Au scris despre ele numeroase lucrări, unele scurte, altele întinse, și au urmat căi diferite. Cea mai bună cale este însă cea a lui Ibn Ḥibbān, Allah să aibă milă de el: o cale unică, pentru care a cheltuit mult timp și o mare osteneală.

El a spus, descriindu-și metoda:

„Am urmărit înțelesul acestui hadith o vreme. Noi avem convingerea că Profetul ﷺ nu a rostit niciodată nimic fără folos și că nu există nimic din Sunna sa al cărui înțeles să nu poată fi cunoscut.

Am numărat, așadar, faptele de ascultare care țin de credință, însă ele depășeau cu mult acest număr. M-am întors atunci la tradițiile profetice și am numărat fiecare faptă de ascultare pe care Trimisul lui Allah ﷺ o socotise ca ținând de credință: erau mai puține decât șaptezeci și ceva. M-am întors apoi la cele cuprinse între cele două coperte ale Cuvântului Domnului nostru. L-am citit cu luare-aminte, verset cu verset, și am numărat fiecare faptă de ascultare pe care Allah, Preaputernicul și Mărețul, o socotise ca ținând de credință: și acestea erau mai puține decât șaptezeci și ceva.

Am pus atunci laolaltă Cartea și tradițiile profetice și am înlăturat ceea ce se repeta. Astfel, toate lucrurile pe care Allah, Preaputernicul și Mărețul, le numără în Cartea Sa ca ținând de credință și toate faptele de ascultare pe care Trimisul lui Allah ﷺ le-a așezat în Sunna sa între cele ale credinței erau șaptezeci și nouă de ramuri: nici mai multe, nici mai puține. Am înțeles că Profetul ﷺ avusese în vedere în acest hadith cele șaptezeci și ceva de ramuri ale credinței cuprinse în Carte și în Sunna sa.

Am înfățișat pe deplin această chestiune și i-am amintit ramurile în cartea Waṣf al-īmān wa-shuʿabih, într-un chip despre care nădăjduiesc că îi va fi de ajuns celui care îl cercetează cu luare-aminte. De aceea, nu am mai repetat aici această prezentare.”⁷³

Este, fără îndoială, o metodă care a cerut multă osteneală. Este însă cu adevărat regretabil că lucrarea sa Waṣf al-īmān wa-shuʿabih, în care a așezat rodul acestei strădanii, este pierdută: până acum nu i se cunoaște nicio urmă. De altfel, al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar a arătat în al-Fatḥ că nu a găsit-o nici el.

Al-Ḥāfiẓ a rezumat ramurile credinței, folosind ceea ce adunaseră mai mulți învățați. A alcătuit astfel un rezumat de mare folos și a spus:

„Am rezumat cele arătate de ei astfel: aceste ramuri se desprind din faptele inimii, din faptele limbii și din faptele trupului.

**Faptele inimii** cuprind convingerile și intențiile și sunt douăzeci și patru de însușiri: credința în Allah, în care intră credința în Ființa și în însușirile Sale, recunoașterea Unicității Sale, faptul că nimic nu este asemenea Lui și convingerea că tot ceea ce este în afara Lui a avut un început; credința în îngerii, Cărțile și trimișii Săi; credința în destin, în binele și răul său; și credința în Ziua de Apoi, în care intră întrebările din mormânt, învierea și ridicarea din morți, socoteala, balanța, ṣirāṭ-ul, Paradisul și Focul.

Tot dintre ele sunt: iubirea de Allah; iubirea și ura pentru El; iubirea Profetului ﷺ și convingerea că lui i se cuvine cinstire, în care intră cererea binecuvântărilor pentru el și urmarea Sunnei sale; sinceritatea, în care intră părăsirea ostentației și a fățărniciei; căința; teama; nădejdea; recunoștința; împlinirea făgăduinței; răbdarea; mulțumirea cu hotărârea lui Allah; și încrederea în El.

Urmează mila și smerenia, în care intră respectul față de cei în vârstă și îndurarea față de cei mici; părăsirea trufiei și a îngâmfării; părăsirea invidiei; părăsirea urii ascunse; și părăsirea mâniei.

**Faptele limbii** sunt șapte însușiri: rostirea mărturisirii de Unicitate; recitarea Coranului; învățarea științei; predarea ei; ruga; pomenirea lui Allah, în care intră cererea iertării; și ferirea de vorba deșartă.

**Faptele trupului** sunt treizeci și opt de însușiri. Unele îl privesc pe om în propria persoană și sunt cincisprezece: curățirea fizică și rituală, în care intră ferirea de necurățenii; acoperirea părților intime; rugăciunea obligatorie și cea de bunăvoie; zakāt-ul, la fel; eliberarea robilor; și dărnicia, în care intră hrănirea oamenilor și cinstirea oaspetelui.

Tot aici sunt postul obligatoriu și cel de bunăvoie; ḥajj-ul și ʿumrah, la fel; ṭawāf-ul; iʿtikāf-ul; căutarea Nopții Destinului; și plecarea dintr-un loc pentru păstrarea religiei, în care intră emigrarea din ținutul asocierii. Urmează împlinirea jurământului făcut lui Allah, grija de a respecta jurămintele și îndeplinirea ispășirilor.

Altele privesc legăturile de familie și sunt șase însușiri: păstrarea castității prin căsătorie; împlinirea drepturilor familiei; buna purtare față de părinți, în care intră ferirea de lipsa de respect față de ei; creșterea copiilor; păstrarea legăturilor de rudenie; și ascultarea stăpânilor ori bunătatea față de robi.

Altele privesc comunitatea în ansamblu și sunt șaptesprezece însușiri: cârmuirea cu dreptate; ținerea de comunitate; ascultarea celor învestiți cu autoritate; împăcarea oamenilor, în care intră lupta împotriva khawārij-ilor și a celor ce se răzvrătesc; și întrajutorarea în bine, în care intră poruncirea binelui și oprirea răului. Urmează aplicarea pedepselor prevăzute de legea religioasă; jihād-ul, în care intră paza la hotare; îndeplinirea celor încredințate, în care intră înmânarea cincimii din pradă; și împrumutul împreună cu înapoierea lui.

Urmează cinstirea vecinului; buna purtare în relațiile cu oamenii, în care intră dobândirea averii din cele îngăduite și cheltuirea ei pentru drepturile pe care le impune, iar aici intră și părăsirea risipei și a cheltuielii fără măsură; răspunsul la salut; rostirea rugii pentru cel care strănută; ferirea de a-i vătăma pe oameni; ferirea de distracțiile deșarte; și îndepărtarea lucrurilor vătămătoare de pe drum.

Acestea sunt șaizeci și nouă de însușiri. Pot fi numărate șaptezeci și nouă dacă unele dintre cele amintite împreună sunt socotite separat. Allah știe mai bine.”⁷⁴

Trebuie însă știut că a cuprinde și a număra aceste ramuri nu este o condiție a credinței. Musulmanului îi este de ajuns să citească Cartea lui Allah și Sunna Trimisului Său ﷺ, să împlinească poruncile lor, să se ferească de cele oprite în ele și să creadă veștile pe care le aduc. Cine face aceasta împlinește ramurile credinței, iar partea sa din ele este după partea sa de cunoaștere a Coranului și a Sunnei și de punere a lor în faptă.

De aceea, al-Qāḍī ʿIyāḍ, Allah să aibă milă de el, spune: „Mai mulți s-au străduit să cuprindă aceste ramuri prin propriul efort de cercetare. Este însă greu de hotărât că tocmai acestea sunt cele avute în vedere. Necunoașterea numărării lor amănunțite nu știrbește credința.”⁷⁵