Reflecții asupra asemănării credinciosului cu curmalul

Dacă credinciosul este asemenea curmalului, iar asemănarea dintre ei este vădită în multe dintre lucrurile arătate mai înainte, atunci credincioșii din ținuturile lor sunt asemenea multor curmali aflați într-o grădină binecuvântată. Ei dau cele mai bune roade și cele mai plăcute fructe, în fiecare vreme, cu îngăduința Domnului lor. Iar dacă aceasta este pilda credincioșilor din ținuturile lor, cei care se îngrijesc de îndreptarea lor sunt asemenea cultivatorului din grădina sa.

Se știe că oamenii care lucrează pământul nu au cu toții aceeași pricepere, aceeași putere și aceeași bună îngrijire a curmalilor, a culturilor și a roadelor din grădinile lor. Între ei există deosebiri pe care numai Allah le știe. Putem da aici trei pilde, cu trei cultivatori și cu felul în care își lucrează grădina, ca să se lămurească înțelesul și rostul urmărit.

Prima pildă

Un cultivator are, în ochii celui care îl privește, însușiri deloc vrednice de mulțumire. Este iute la fire, cu ochii înroșiți, foarte mânios, grăbit în hotărâri și puțin răbdător. Se poartă cu curmalii din grădina sa într-un chip ciudat, ieșind de pe calea dreaptă a cultivării și depărtându-se de felul potrivit de a lucra. El crede că un curmal nu merită acest nume — numele de curmal — și nici grija și îngrijirea care îl însoțesc, decât dacă este sănătos, nevătămat și desăvârșit, fără nicio lipsă.

De aceea, dacă vreunuia dintre curmalii săi i se strecoară o lipsă, dacă îl atinge o boală ori apare în el vreo stricăciune, se grăbește, fără îngăduință și fără răbdare, să îl smulgă cu totul din rădăcini. Apoi îl aruncă cât mai departe, dincolo de zidul grădinii.

Așa se poartă cu curmalii săi: nu se îngrijește să îi îndrepte și nu le acordă grija și atenția de care au nevoie. Fără îndoială, urmarea de neocolit a acestui fel de a lucra este risipirea grădinii și destrămarea și împuținarea curmalilor săi, puțin câte puțin.

A doua pildă

Un alt cultivator se poartă cu curmalii săi într-un alt chip straniu și uimitor. El crede că nu este deloc corect să spui despre un curmal că are vreo lipsă. Așa cum unui curmal mort nu îi folosesc unele dintre părțile sale rămase, nici unui curmal viu, aflat în picioare, nu îi dăunează, după părerea sa, lipsa vreuneia dintre părți. Pentru el, toți curmalii sunt la fel: cel bolnav și cel atins de lipsuri, împreună cu cel sănătos, se află cu toții pe aceeași treaptă. El afirmă chiar că sunt egali ca dinții unui pieptene, fără deosebiri și fără ca unul să îl întreacă pe altul.

A ajuns astfel să nu mai facă nicio deosebire nici între roadele curmalilor și felurile de curmale, deși oricine știe că între ele există deosebiri de calitate și de valoare.

Această convingere ciudată l-a făcut să se poarte cu grădina sa într-un fel ciudat: nu îi poartă de grijă, nu se îngrijește să o ude, nu îi acordă atenție și nu o cercetează. Mulți dintre curmalii săi se pot îmbolnăvi, iar mulți pot suferi felurite lipsuri, stricăciuni și vătămări, însă el nu ia seama și nu se preocupă. În ciuda tuturor acestora, continuă să creadă că grădina sa este întreagă, desăvârșită și nevătămată. Fără îndoială, urmarea de neocolit a acestei purtări este pierderea și pieirea cât mai grabnică a grădinii.

A treia pildă

Un cultivator a crescut, încă de mic, iubindu-și îndeletnicirea. El este înțelept în îngrijirea grădinii și cunoaște căile prin care se îndreaptă, se întărește și crește. Rabdă greutățile și încercările ei și este atent la împlinirea nevoilor și cerințelor sale.

Se îngrijește de curmalii săi din clipa în care îi sădește, le poartă deplină atenție, îi udă, îi îndreaptă și îndepărtează plantele străine care îi pot vătăma și slăbi. Se îngrijește de toți curmalii, fără să îi neglijeze nici pe cei puternici, nici pe cei slabi, nici pe cei buni, nici pe cei de mai mică valoare. Dacă unul este puternic, sănătos și nevătămat, privirea lui se bucură de el și este deplin mulțumit de frumusețea și de starea lui. Continuă să îi pregătească mijloacele prin care să rămână statornic și să dăinuiască.

Dacă unul este slab, bolnav și nu crește îndeajuns, inima îl doare și se întristează pentru slăbiciunea și lipsa sa. Se poartă cu el cu înțelepciune: nu îl smulge din rădăcini ca să îl arunce în afara grădinii, dar nici nu îl neglijează cu totul și nu îl lasă lipsit de grijă și atenție. Dimpotrivă, pentru a-l îndrepta, alege măsuri înțelepte, metode sănătoase și căi drepte și corecte care, cu izbânda și îndrumarea lui Allah, îi pot aduce îndreptarea, statornicia și buna creștere.

Când ia aceste măsuri, cere neîncetat sfatul oamenilor cu merit, pricepere și experiență. Înainte de toate, are o legătură puternică cu Allah și o mare încredere în El. Se dezice de propria putere și tărie și crede că nu are nicio putere și nicio tărie decât prin Allah, Cel Măreț, în mâna Căruia se află frâiele tuturor lucrurilor.

De aceea, limba îi este mereu umedă de pomenirea lui Allah și rostește adesea: „Ceea ce Allah voiește! Nu există putere decât prin Allah!” Astfel, grădina sa continuă să crească, curmalii se înmulțesc, sporesc și se înfățișează frumos, dând felurite roade și cele mai plăcute fructe, în fiecare vreme, cu îngăduința Domnului său. Apoi el Îi aduce Domnului său mari mulțumiri și multe laude, știind că harul se află în mâna lui Allah și că El îl dă cui voiește. Allah este Dătătorul marelui har.

Aceste trei pilde lămuresc cât de felurite sunt metodele și cât de diferite sunt căile celor care se ocupă de îndreptare. Putem lămuri și un lucru care nu îi este ascuns celui ce cugetă:

Prima pildă arată starea muʿtazilah și a khawārij-ilor în purtarea lor față de robii credincioși ai lui Allah. Ei sunt oameni ai asprimii, durității și grosolăniei. Printre convingerile lor greșite se află aceea că omul care săvârșește un păcat mare iese din credință și va rămâne veșnic, în Ziua Învierii, în focurile iadului.

A doua pildă este dată pentru murjiʾah și pentru purtarea lor față de credincioși: ei sunt oameni ai slăbiciunii, ai lipsei de fermitate și ai nepăsării față de starea credincioșilor. Această purtare s-a născut din convingerea lor greșită că faptele nu fac parte din credință. Ei diferă mult între ei în această privință, până într-acolo încât unii au ajuns să spună că niciun păcat, oricât de mare, nu dăunează credinței, așa cum nicio faptă de ascultare nu folosește în prezența necredinței.

A treia pildă îi arată pe oamenii Sunnei, ai comunității, ai adevărului și ai dreptei purtări: cei cu o metodă dreaptă și de mijloc, cei mai buni dintre oameni, aflați pe calea cumpătată. Ei s-au ridicat deasupra lipsei celor neglijenți, fără să ajungă la exagerarea celor care depășesc măsura.

Metoda oamenilor Sunnei în privința celor din comunitatea musulmană care săvârșesc păcate este aceasta: nu îi declară necredincioși și nu îi scot astfel din religie, cum fac khawārij și muʿtazilah. Nici nu hotărăsc că au o credință desăvârșită și întreagă, cum fac murjiʾah. Dimpotrivă, ei spun că sunt credincioși cu o credință lipsită de desăvârșire. Nutresc față de ei iubire pentru credința lor și ură pentru neascultarea lor. Au milă de ei, îi sfătuiesc și se străduiesc să îi îndrepte și să îi călăuzească prin cele mai blânde căi și prin cele mai bune mijloace, în limitele regulilor legii religioase și ale temeliilor sale cunoscute.

Cu aceasta se încheie lucrarea. Allah știe mai bine. Binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra familiei sale și asupra tuturor companionilor săi!⁷⁶