Text integral · Pasaje · 6
Lupta cu sufletul și eliberarea de obiceiurile rele
العشرون: أن لا يغتر باعتقاده أن مجرد العلم بما ذكرنا كاف في حصول المقصود، بل لا بد أن يضيف إليه بذل الجهد في استعماله، واستفراغ الوسع والطاقة فيه، وملاك ذلك الخروج عن العوائد؛ فإنها أعداء الكمال والفلاح، فلا أفلح من استمر مع عوائده أبدا، ويستعين على الخروج عن العوائد بالهرب عن مظان الفتنة والبعد منها، قال النبي: «من سمع بالدجال فلينأ عنه»؛ فما استعين على التخلص من الشر بمثل البعد عن أسبابه ومظانه. وههنا لطيفة للشيطان لا يتخلص منها إلا حاذق: وهي أن يظهر له في مظان الشر بعض شيء من الخير، ويدعوه إلى تحصيله، فإذا قرب منه ألقاه في الشبكة، والله المستعان.
„Al douăzecilea: să nu se lase înșelat de credința că simpla cunoaștere a celor amintite este de ajuns pentru atingerea scopului. Trebuie să-i adauge strădania de a le pune în practică, cheltuind pentru aceasta întreaga putere și capacitate. Temelia este ieșirea din obiceiuri, căci ele sunt dușmanii desăvârșirii și ai izbânzii. Nu va izbândi niciodată cel care stăruie în obiceiurile sale. Pentru a ieși din ele, să se ajute fugind de locurile încercării și depărtându-se de ele. Profetul a spus: «Cine aude de ad-Dajjāl să se țină departe de el.» Nimic nu ajută mai bine la eliberarea de rău decât depărtarea de cauzele și locurile lui. Aici Shayṭān are o viclenie de care nu scapă decât cel priceput: îi arată în locurile răului o parte de bine și îl cheamă să o dobândească; când se apropie, îl aruncă în plasă. De la Allah cerem ajutor.”
Ibn al-Qayyim, ʿUddat aṣ-ṣābirīn wa-dhakhīrat ash-shākirīn.
Comentariul lui al-Badr
Al douăzecilea și ultimul dintre aceste îndemnuri binecuvântate este lupta cu sufletul și eliberarea de obiceiurile rele. Dacă robul a fost încercat cu un păcat și s-a obișnuit să-l facă, trebuie să-și cheltuiască întreaga putere și capacitate pentru a lăsa acea deprindere rea. Lucrul cel mai folositor pe care îl poate face, după ce cere ajutorul lui Allah, este să se elibereze de cauzele care duc la acel păcat. Dacă îl săvârșește cu o tovărășie rea, trebuie să se despartă de ea. Dacă păcatul se petrece când folosește anumite aparate moderne, să se elibereze de ele. Dacă păcatul se repetă într-un anumit ținut, să plece din el și să-l părăsească.
Dovadă este întâmplarea bărbatului care omorâse o sută de oameni. S-a dus la un învățat și l-a întrebat dacă mai poate avea căință. Acesta i-a spus:
نعم، ومن يحول بينك وبين التوبة؟ انطلق إلى أرض كذا وكذا، فإن بها أناسا يعبدون الله فاعبد الله معهم، ولا ترجع إلى أرضك، فإنها أرض سوء.
„Da! Cine te-ar putea despărți de căință? Mergi în cutare ținut, fiindcă acolo se află oameni care Îl adoră pe Allah. Adoră-L pe Allah împreună cu ei și nu te întoarce în ținutul tău, căci este un ținut rău…”39
Din întâmplarea celui care ucisese o sută de oameni.
Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar — Allah să aibă milă de el! — a spus: „În aceasta se află un îndemn ca omul care se căiește să se despartă de împrejurările cu care se obișnuise în vremea păcatului și să se mute cu totul din ele.”40
Notele originale
Relatat de al-Bukhārī, nr. 3470, și de Muslim, nr. 2766; formularea îi aparține lui Muslim.
Fatḥ al-Bārī sharḥ Ṣaḥīḥ al-Bukhārī, 6/517.