Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9

Sura ar Rahman

Versetele 1 la 78

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 13

Această sură nobilă și măreață începe cu Numele Său ar-Rahman, care arată cuprinderea milei Sale, deplinătatea binefacerii Sale, belșugul bunătății Sale și nemărginirea harului Său. Apoi a pomenit ceea ce arată mila Sa și urmările ei, pe care El le-a făcut să ajungă la robii Săi: binefacerile religioase, cele lumești și cele din Viața de Apoi. După fiecare fel și fiecare categorie de binefaceri, le atrage atenția celor două categorii de făpturi asupra recunoștinței datorate Lui și spune: „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”

A pomenit că El „i-a învățat pe robii Săi Coranul” (versetul 2), adică i-a învățat pe robii Săi cuvintele și sensurile lui și le-a înlesnit aceasta. Acesta este cel mai mare dar și cea mai mare milă cu care i-a miluit pe robi, căci le-a pogorât un Coran arab, cu cele mai frumoase cuvinte și cele mai limpezi înțelesuri, care cuprinde tot binele și oprește de la tot răul.

„L-a creat pe om” (versetul 3), în cea mai bună alcătuire, cu mădulare desăvârșite, cu părțile întregi și cu o alcătuire bine întocmită. Creatorul, Preaînaltul, Cel care plăsmuiește într-un chip minunat, i-a desăvârșit cu adevărat crearea și l-a deosebit de celelalte viețuitoare prin faptul că „l-a învățat exprimarea” (versetul 4), adică să lămurească ceea ce se află înlăuntrul său. Aceasta cuprinde învățarea rostirii și învățarea scrierii. Exprimarea, prin care Allah l-a deosebit pe om de celelalte făpturi, se numără printre cele mai mari și mai însemnate binefaceri ale Sale față de el.

„Soarele și luna urmează o socoteală precisă” (versetul 5), adică Allah a creat soarele și luna și le-a supus unei mișcări după o socoteală bine întocmită și o măsură hotărâtă. Aceasta este o milă față de robi și o purtare de grijă pentru ei, pentru ca, prin ele, să fie împlinite foloasele lor și pentru ca ei să cunoască numărul anilor și socoteala timpului.

„Iar stelele și pomii se prosternează” (versetul 6), adică stelele cerului și pomii pământului Îl cunosc pe Domnul lor, I se prosternează, Îl ascultă, se smeresc și se supun rânduielii prin care El le-a pus în slujba binelui și folosului robilor Săi.

În versetele 7-8, „El a înălțat cerul”, ca acoperiș pentru făpturile de pe pământ, și [Allah] „a așezat balanța”, adică dreptatea între robi, în cuvinte și în fapte. Nu se are în vedere numai balanța cunoscută, ci ceea ce am spus; în aceasta intră balanța cunoscută, măsura cu care se măsoară lucrurile, cantitățile și măsurătorile prin care sunt stabilite lucrurile necunoscute, precum și adevărurile prin care sunt judecate neînțelegerile dintre făpturi și este statornicită dreptatea între ele. De aceea a spus: „ca să nu depășiți măsura în cumpănire”. Adică Allah a pogorât balanța pentru ca voi să nu depășiți hotarul dreptății la cântărire. Dacă lucrul ar fi lăsat numai pe seama judecății și părerilor voastre, s-ar ivi stricăciuni pe care numai Allah le cunoaște, iar cerurile, pământul și cei aflați în ele s-ar strica.

„Cântăriți cu dreptate” (versetul 9), adică întemeiați cântărirea pe dreptate, potrivit puterii și posibilităților voastre. „Și nu dați mai puțin la cântar”, adică nu scădeți din greutatea cuvenită și nu faceți contrariul dreptății, care este nedreptatea, asuprirea și încălcarea măsurii.

„Iar pământul l-a așezat” Allah (versetul 10), cu soliditatea, stabilitatea, însușirile și stările sale felurite, „pentru făpturi”, ca acestea să se statornicească pe el. El le este așternut și loc de odihnă; pe el clădesc, îl ară, îl plantează și îl sapă, îi străbat drumurile largi și se folosesc de mineralele lui și de tot ceea ce cuprinde dintre lucrurile de care au nevoie, ba chiar de care nu se pot lipsi.

Apoi a pomenit hrana de trebuință aflată pe el și a spus: „Pe el se află fructe” (versetul 11), adică toți pomii care dau roade de care se bucură robii, precum strugurii, smochinele, rodiile, merele și altele. „Și curmali cu învelișuri ale ciorchinilor”, adică învelișul care se deschide, lăsând să iasă ciorchinii ale căror roade se dezvoltă treptat până ajung la maturitate. Astfel, roadele devin hrană care se păstrează și se mănâncă, provizie pentru cel rămas acasă și pentru călător, precum și fructe gustoase, dintre cele mai bune roade.⁶⁸

„Și grâne cu paie” (versetul 12), adică având tulpini care sunt treierate, iar paiele lor sunt folosite pentru animale și pentru alte nevoi. Aici intră grâul, orzul, porumbul, orezul, meiul și altele. „Și plante mirositoare”: este cu putință ca prin aceasta să fie avute în vedere toate felurile de hrană pe care le mănâncă oamenii. În acest caz, avem alăturarea unui termen general după unul particular, iar Allah [Preaînaltul] le amintește robilor Săi binefacerea hranei și a mijloacelor de trai, atât în general, cât și în particular.

Este cu putință și ca prin rayhan să fie avută în vedere planta mirositoare cunoscută, iar Allah să le amintească robilor Săi binefacerea pe care le-a dăruit-o prin plantele cu mirosuri plăcute și prin aromele deosebite pe care le-a înlesnit pe pământ, care bucură sufletele și le aduc desfătare.

După ce a pomenit multe dintre binefacerile Sale, văzute cu ochii și înțelese cu mintea, și fiindcă vorbirea se adresa celor două categorii de făpturi, djinnii și oamenii, Allah Preaînaltul i-a chemat să recunoască binefacerile Sale și a spus, în versetul 13: „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?” Adică pe care dintre binefacerile religioase și lumești ale lui Allah le tăgăduiți?⁶⁹

Cât de frumos a fost răspunsul djinnilor atunci când Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, le-a recitat această sură! De fiecare dată când ajungea la cuvintele: „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”, spuneau: „Nu tăgăduim nimic dintre binefacerile Tale, Domnul nostru! Ție Ți se cuvine laudă.” Tot astfel se cuvine ca robul, atunci când i se atrage atenția asupra binefacerilor și darurilor lui Allah, să le recunoască, să fie recunoscător pentru ele și să-L laude pentru ele.⁷⁰

Apoi Allah Preaînaltul a spus:

Versetele 14 la 16

Și aceasta este una dintre binefacerile lui Allah Preaînaltul față de robii Săi: le-a arătat urmele puterii Sale și minunata Sa lucrare prin faptul că „l-a creat” pe strămoșul omenirii, Adam, pacea fie asupra lui, „din lut uscat, asemenea ceramicii” (versetul 14). Adică din lut umed, a cărui umezire și pregătire au fost bine săvârșite, până ce s-a uscat și a ajuns să scoată un sunet asemenea ceramicii, care este lutul ars.

„Și l-a creat pe djinn” (versetul 15), adică pe părintele djinnilor, care este Iblis, blestemul lui Allah fie asupra lui, „dintr-o flacără de foc”, adică din flacăra curată a focului sau din aceea amestecată cu fum. Aceasta arată noblețea elementului din care este făcut omul, creat din lut și pământ, care sunt temeiul statorniciei, cumpătării și foloaselor, spre deosebire de elementul djinnilor, focul, în care se află ușurătatea, nesăbuința, răul și stricăciunea.

După ce a arătat crearea celor două categorii de făpturi și materia din care au fost făcute, aceasta fiind o binefacere a Sa față de ele, Allah Preaînaltul a spus, în versetul 16: „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”

Versetele 17 la 18

Adică El, Preaînaltul, este Domnul tuturor celor asupra cărora răsar soarele, luna și stelele strălucitoare, precum și al tuturor celor asupra cărora acestea apun, și al tuturor celor cuprinse în ele. Toate se află sub cârmuirea și stăpânirea Sa. A folosit aici forma de dual având în vedere locurile răsăritului lor iarna și vara. Allah știe cel mai bine.⁷¹

Versetele 19 la 23

Cele două mări înseamnă apa dulce și apa sărată. Ele se întâlnesc amândouă: apa dulce se varsă în apa sărată, iar ele se amestecă și se întrepătrund. Totuși, Allah Preaînaltul a pus între ele o stavilă de pământ, astfel încât una să nu o copleșească pe cealaltă și să se poată obține folos din fiecare. Din apă dulce beau, iar din ea se adapă pomii, semănăturile și ogoarele lor. Apa sărată face aerul plăcut și din ea se nasc balenele și peștii, perlele și coralii; ea este loc de sprijin și de trecere pentru corăbii și ambarcațiuni. De aceea a spus:

Versetele 24 la 25

Allah Preaînaltul a supus în folosul robilor Săi corăbiile care străbat marea și o despică, cu îngăduința lui Allah, pe care oamenii le construiesc și care, prin măreția și mărimea lor, ajung asemenea munților înalți. Oamenii se urcă în ele și își poartă pe ele bunurile, mărfurile de tot felul și celelalte lucruri de care au nevoie și de care nu se pot lipsi. Cel care păzește cerurile și pământul le-a ocrotit prin ocrotirea Sa. Aceasta se numără printre marile binefaceri ale lui Allah. De aceea a spus: „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”

Versetele 26 la 28

Adică toți cei aflați pe pământ, oameni, djinni, viețuitoare și toate celelalte făpturi, pier, mor și dispar. Rămâne Cel Viu, care nu moare, „Stăpânul măreției și cinstirii”, adică Cel al măreției, al slavei și al gloriei, care este slăvit, cinstit și preamărit pentru măreția Sa. Cinstirea înseamnă nemărginirea harului, a generozității și a dărniciei Sale, prin care îi cinstește pe apropiații Săi și pe aleșii făpturilor Sale cu tot felul de onoruri. El este Cel pe care apropiații Săi Îl cinstesc, Îl preamăresc, Îl slăvesc, Îl iubesc, la El se întorc și pe El Îl adoră. „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”

Versetele 29 la 30

El este Cel care, prin Sine Însuși, nu are nevoie de niciuna dintre făpturile Sale, iar generozitatea și dărnicia Sa sunt nemărginite. Toate făpturile au nevoie de El și Îi cer toate cele de trebuință, fie prin starea lor, fie prin cuvintele lor. Nu se pot lipsi de El nici cât o clipire din ochi, nici măcar mai puțin de atât. El, Preaînaltul, „în fiecare zi împlinește o lucrare”: îl îmbogățește pe cel sărac, îl mângâie pe cel cu inima frântă, le dăruiește unora și îi lipsește pe alții, dă moartea și viața, coboară și înalță. O lucrare nu-L împiedică să împlinească alta, cererile nu I se încurcă și nu-L obosește stăruința celor care stăruie, nici îndelungile rugăminți ale celor care cer.

Slavă Celui Generos și Dătător, ale Cărui daruri i-au cuprins pe locuitorii pământului și ai cerurilor și a Cărui bunătate cuprinde toate făpturile în orice timp și în orice clipă! Preaînalt este Cel pe care neascultarea celor neascultători și pretinsa lipsă de nevoie a săracilor, care nu-L cunosc pe El și generozitatea Sa, nu-L opresc să dăruiască.

Aceste lucrări despre care [Preaînaltul] a vestit că „în fiecare zi împlinește o lucrare” sunt hotărârile și rânduielile Sale, pe care le-a hotărât dintotdeauna și le-a stabilit. El le împlinește și le aduce la îndeplinire neîncetat, la vremurile cerute de înțelepciunea Sa: rânduielile Sale religioase, adică poruncile și opreliștile, și cele ale predestinării, pe care le face să se împlinească asupra robilor Săi pe durata șederii lor în această lume. Când această creație își va împlini sorocul, iar Allah Preaînaltul îi va face să piară și va voi să împlinească asupra lor rânduielile răsplătirii, le va arăta din dreptatea, harul și marea Sa bunătate ceea ce îi va face să-L cunoască și să recunoască unicitatea Sa. Îi va muta pe cei răspunzători pentru faptele lor din lăcașul încercării și al punerii la probă în lăcașul vieții depline. Atunci Se va ocupa de împlinirea acestor rânduieli al căror timp a sosit. Acesta este sensul cuvintelor Sale:

Versetele 31 la 32

Adică Ne vom ocupa de socoteala voastră și de răsplătirea voastră pentru faptele pe care le-ați săvârșit în viața lumească.

Versetele 33 la 34

Atunci când Allah îi va aduna la locul de înfățișare din Ziua Învierii, le va vesti neputința și slăbiciunea lor, desăvârșirea stăpânirii Sale și împlinirea voinței și puterii Sale. Arătându-le neputința, va spune: „O, adunare a djinnilor și a oamenilor! Dacă puteți să treceți dincolo de marginile cerurilor și ale pământului”, adică să găsiți o cale și o ieșire prin care să părăsiți împărăția și stăpânirea lui Allah, „atunci treceți! Nu veți trece decât cu o putere”. Adică nu veți ieși din ea decât având voi înșivă tărie, stăpânire și putere deplină. Dar de unde să le aibă, când ei nu au putere nici măcar asupra propriului folos sau a propriei vătămări, nici asupra morții, vieții sau învierii lor? În acel loc de înfățișare, nimeni nu va vorbi fără îngăduința Lui și nu vei auzi decât șoapte. Acolo vor fi deopotrivă regii și robii, conducătorii și cei conduși, bogații și săracii.

Apoi a pomenit ceea ce le-a pregătit în acea Zi și a spus:

Versetele 35 la 36

Adică „se vor trimite asupra voastră” flăcări curate de foc, iar „fum” înseamnă flacăra amestecată cu fum. Sensul este că aceste două lucruri înfricoșătoare vor fi trimise asupra voastră, [o, adunare a djinnilor și a oamenilor], vă vor înconjura și nu vă veți putea apăra: nimeni dintre voi înșivă și nimeni altcineva nu vă va putea ajuta împotriva lui Allah. Fiindcă avertizarea cu care El îi înfricoșează pe robii Săi este o binefacere față de ei și un imbold care îi îndreaptă spre cele mai înalte țeluri și spre cele mai nobile daruri, a pomenit binefacerea Sa prin aceasta și a spus: „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”

Versetele 37 la 42

„Când cerul se va despica” (versetele 37-38), adică în Ziua Învierii, din pricina groazelor, a numeroaselor tulburări și a nenorocirilor care vin una după alta, soarele și luna lui se vor întuneca, iar stelele lui se vor risipi. Din pricina marii frici și neliniști, el „va deveni roșu ca trandafirul, asemenea uleiului”, adică asemenea metalului topit, plumbului topit și altor lucruri asemenea lor. „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”

„În acea Zi, niciun om și niciun djinn nu va fi întrebat despre păcatul său” (versetele 39-40), adică nu va fi întrebat pentru a se afla ceea ce s-a întâmplat. El, Preaînaltul, cunoaște cele nevăzute și cele văzute, trecutul și viitorul și voiește să-i răsplătească pe robi potrivit cu ceea ce cunoaște din stările lor. În Ziua Învierii, El le-a rânduit celor buni și celor răi semne prin care vor fi recunoscuți, așa cum a spus: „În Ziua în care unele fețe se vor albi, iar altele se vor înnegri” [Al 'Imran 3:106].

Aici a spus, în versetele 41-42: „Nelegiuiții vor fi recunoscuți după semnele lor și vor fi apucați de șuvițele frunților și de picioare. Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?” Adică nelegiuiții vor fi apucați de șuvițele frunților și de picioare, apoi vor fi aruncați în Foc și târâți în el. Allah Preaînaltul îi va întreba doar pentru a-i mustra și a-i face să recunoască ceea ce au săvârșit. El cunoaște mai bine decât ei, dar voiește să le arate făpturilor dovada Sa deplină și înțelepciunea Sa măreață.

Versetele 43 la 45

Celor care au tăgăduit făgăduința și amenințarea li se va spune, atunci când Focul Iadului se va încinge: „Acesta este Iadul pe care îl tăgăduiau nelegiuiții!” Să se bucure, așadar, de tăgăduirea lor și să guste din chinul, pedeapsa, dogoarea și lanțurile lui, care sunt răsplată pentru tăgăduirea lor. „Vor umbla între el”, adică între straturile Iadului și flăcările sale, „și apă clocotită la culme”, adică apă foarte fierbinte, care a atins culmea fierbințelii. Vor avea parte și de un ger cumplit, de o răceală extremă. „Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”

După ce a pomenit ceea ce li se va face nelegiuiților, a pomenit răsplata celor evlavioși, care se tem de El, și a spus:

Versetele 46 la 78

În versetele 46-47, pentru cel care s-a temut de Domnul său și de faptul că El veghează asupra lui, a părăsit ceea ce El a oprit și a împlinit ceea ce El a poruncit, „vor fi două grădini”, ale căror vase, podoabe, clădiri și tot ceea ce se află în ele sunt din aur. Una dintre cele două grădini este răsplata pentru părăsirea celor oprite, iar cealaltă este pentru împlinirea faptelor de ascultare.

Printre însușirile celor două grădini se află, în versetele 48-49, faptul că sunt „cu ramuri bogate”. Adică în ele sunt felurite desfătări, cele din afară și cele lăuntrice: ceea ce niciun ochi nu a văzut, nicio ureche nu a auzit și nici nu i-a trecut prin minte vreunui om. În ele sunt mulți pomi înfloritori, cu ramuri gingașe, pe care se află multe roade coapte și gustoase.

În cele două grădini sunt „două izvoare curgătoare” (versetele 50-51), pe care ei le fac să curgă așa cum voiesc și doresc.

„În ele sunt câte două feluri din fiecare fruct” (versetele 52-53), adică din toate felurile de fructe sunt câte două soiuri, fiecare soi având un gust și o culoare pe care celălalt nu le are.

„Sprijiniți pe așternuturi ale căror căptușeli sunt din brocart” (versetele 54-55): aceasta este descrierea așternuturilor locuitorilor Paradisului și a felului în care stau pe ele, sprijiniți într-o ședere statornică, tihnită și odihnitoare, asemenea regilor așezați pe tronuri. Nimeni nu cunoaște descrierea și frumusețea acelor așternuturi în afara lui Allah Preaînaltul. Până și căptușelile lor, care sunt îndreptate spre pământ, sunt din brocart, cea mai frumoasă și mai aleasă mătase. Cum vor fi, așadar, fețele lor de deasupra, pe care ei le ating nemijlocit? „Iar roadele celor două grădini sunt la îndemână”: roadele înseamnă fructele coapte. Fructele celor două grădini sunt ușor de cules și aproape: ajunge la ele cel care stă în picioare, cel așezat și cel întins.

„În ele sunt femei care își opresc privirile” (versetele 56-59), adică își îndreaptă privirile numai spre soții lor, datorită frumuseții și farmecului acestora și iubirii lor depline față de ei. Totodată, frumusețea, farmecul și plăcerea pe care o găsesc soții în ele, împreună cu legătura și iubirea puternică, fac ca și privirile soților să se oprească numai asupra lor. „Pe care, înaintea lor, nu le-a atins nici om, nici djinn”, adică nimeni dintre oameni sau djinni nu a avut relații cu ele înaintea lor. Ele sunt fecioare iubitoare, care își arată dragostea față de soții lor prin bună purtare față de ei, prin gingășie, frumusețe și alint. De aceea a spus: „Parcă ar fi rubine și corali”, datorită limpezimii, frumuseții înfățișării și strălucirii lor.

„Oare răsplata binelui este altceva decât binele?” (versetele 60-61). Adică răsplata celui care a împlinit bine adorarea Creatorului și le-a fost de folos robilor Săi nu este oare ca și lui să i se facă bine, printr-o răsplată bogată, o izbândă măreață, desfătări statornice și o viață tihnită? Acestea sunt, așadar, cele două grădini înalte pentru cei apropiați de Allah.

„Iar mai prejos de acestea sunt alte două grădini” (versetele 62-69), din argint fiind clădirile, podoabele, vasele lor și tot ceea ce se află în ele. Acestea sunt pentru cei din dreapta. Cele două grădini sunt „de un verde întunecat”, adică aproape negre datorită verdelui intens și irigării îmbelșugate. „În ele sunt două izvoare țâșnitoare”, adică izbucnesc cu putere. „În ele sunt fructe” de toate felurile; a pomenit în mod aparte curmalii și rodiile, pentru foloasele pe care le conțin.

„În ele” (versetele 70-75), adică în toate grădinile, sunt „femei bune și frumoase”: bune în purtare și frumoase la chip. Ele reunesc frumusețea din afară și cea dinăuntru, frumusețea înfățișării și buna purtare. „Hurii adăpostite în corturi”, adică păstrate în corturi din perle, pregătite și împodobite pentru soții lor. Aceasta nu exclude ieșirea lor prin livezile și grădinile Paradisului, așa cum se obișnuiește în cazul fiicelor regilor, ferite de priviri și virtuoase. „Pe care, înaintea lor, nu le-a atins nici om, nici djinn. Așadar, pe care dintre binefacerile Domnului vostru le tăgăduiți?”

„Sprijiniți pe așternuturi verzi” (versetele 76-77), adică locuitorii acestor două grădini vor sta sprijiniți pe așternuturi verzi. Acestea sunt așternuturile aflate sub locurile înalte de ședere, care se prelungesc dincolo de scaunele lor și atârnă în spatele acestora, pentru mai multă splendoare și frumusețe a priveliștii. „Și pe covoare frumoase”: termenul 'abqari este o denumire pentru orice țesătură lucrată frumos și cu deosebită măiestrie. De aceea le-a descris prin frumusețea care cuprinde buna alcătuire, [frumusețea] înfățișării și finețea la atingere.⁷²

Aceste două grădini sunt mai prejos decât primele două, așa cum Allah a arătat limpede prin cuvintele: „Iar mai prejos de acestea sunt alte două grădini”. De asemenea, El le-a descris pe primele două prin mai multe însușiri cu care nu le-a descris pe ultimele două. Despre primele două a spus: „În ele sunt două izvoare curgătoare”, iar despre ultimele două: „În ele sunt două izvoare țâșnitoare”. Deosebirea dintre izvorul curgător și cel țâșnitor este cunoscută.

Despre primele două a spus: „Cu ramuri bogate”, dar nu a spus aceasta despre ultimele două. Despre primele două a spus: „În ele sunt câte două feluri din fiecare fruct”, iar despre ultimele două: „În ele sunt fructe, curmali și rodii”. Este cunoscută deosebirea dintre cele două descrieri.

Despre primele două a spus: „Sprijiniți pe așternuturi ale căror căptușeli sunt din brocart, iar roadele celor două grădini sunt la îndemână”. Nu a spus aceasta despre ultimele două, ci a spus: „Sprijiniți pe așternuturi verzi și pe covoare frumoase”.

Despre femeile și soțiile din primele două a spus: „În ele sunt femei care își opresc privirile, pe care, înaintea lor, nu le-a atins nici om, nici djinn”, iar despre cele din ultimele două: „Hurii adăpostite în corturi”. Este cunoscută deosebirea dintre acestea. Despre primele două a spus: „Oare răsplata binelui este altceva decât binele?” Aceasta arată că primele două sunt răsplata celor care fac binele, dar nu a spus aceasta despre ultimele două. Simpla pomenire a primelor două înaintea ultimelor două arată întâietatea lor.

Prin aceste aspecte se cunoaște întâietatea primelor două grădini față de ultimele două: primele sunt pregătite pentru cei apropiați, dintre profeți, cei deplin sinceri în credință și aleșii robilor drepți ai lui Allah, iar ultimele două sunt pregătite pentru credincioși în general. În fiecare dintre grădinile pomenite se află ceea ce niciun ochi nu a văzut, nicio ureche nu a auzit și nici nu i-a trecut prin minte vreunui om. În ele se află ceea ce doresc sufletele și ceea ce încântă ochii. Cei aflați acolo se vor bucura de cea mai deplină tihnă, mulțumire, liniște și bună locuință, încât niciunul dintre ei nu va socoti că există cineva într-o stare mai bună decât el sau care să se bucure de desfătări mai înalte decât ale sale.

După ce a pomenit nemărginirea harului și a binefacerii Sale, a spus, în versetul 78: „Binecuvântat fie Numele Domnului tău, Stăpânul măreției și cinstirii!” Adică măreață și îmbelșugată este bunătatea Celui căruia Îi aparțin măreția strălucitoare, gloria desăvârșită și cinstirea apropiaților Săi.

S-a încheiat tâlcuirea Surei ar-Rahman. Lui Allah I se cuvin lauda, recunoștința și preamărirea frumoasă.