Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9

Sura al Qamar

Versetele 1 la 55

Numită și Iqtarabat as Sa'ah. Revelată la Mecca

Versetele 1 la 5

În versetul 1, Allah Preaînaltul vestește că Ceasul, adică Ziua Învierii, s-a apropiat, că începutul său este aproape și că vremea venirii sale a sosit. Cu toate acestea, cei care îl tăgăduiesc continuă să-l socotească minciună și nu se pregătesc pentru venirea lui. Allah le arată semne mari care dovedesc că el va avea loc, semne de felul celor care îi fac pe oameni să creadă.

Unul dintre cele mai mari semne ale adevărului celor aduse de Muhammad ibn 'Abdullah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a fost următorul: când tăgăduitorii i-au cerut să le arate un lucru neobișnuit, care să dovedească adevărul și sinceritatea celor aduse de el, Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a arătat către Lună. Cu îngăduința lui Allah, ea s-a despicat în două: o parte deasupra muntelui Abu Qubays și o parte deasupra muntelui Qu'ayqi'an. Politeiștii și alții priveau acest semn măreț, care se petrecea în lumea de sus, unde oamenii nu au puterea să amăgească prin înșelăciune și închipuiri. Au văzut un lucru cum nu mai văzuseră și nici nu auziseră că vreunui trimis de dinaintea lui i s-ar fi întâmplat ceva asemănător. Au rămas uimiți, dar credința nu le-a pătruns în inimi, iar Allah nu a voit binele pentru ei. S-au refugiat atunci în calomniile și răzvrătirea lor, spunând: „Muhammad ne-a vrăjit!” Însă puteau verifica aceasta întrebând călătorii veniți la ei: dacă ar fi putut să-i vrăjească pe cei de față, nu i-ar fi putut vrăji pe cei care nu fuseseră martori ca ei. I-au întrebat, așadar, pe toți cei sosiți, iar aceștia le-au spus că lucrul se petrecuse. Totuși, ei au spus: „O vrăjitorie care nu încetează!” Muhammad ne-a vrăjit pe noi și i-a vrăjit și pe alții! Aceasta este o calomnie care nu poate trece drept adevăr decât pentru cei mai nesăbuiți dintre oameni, cei mai îndepărtați de călăuzire și de dreapta judecată.

În versetul 2, această tăgăduire nu se referă doar la acel semn. Dimpotrivă, ei sunt pregătiți să întâmpine orice semn care le vine cu tăgăduire și respingere. De aceea a spus: „Dar dacă văd un semn, se întorc”.

Nu a folosit un pronume care să se refere numai la despicarea Lunii. [Nu a spus: „dacă îl văd”, ci a spus: „dacă văd un semn, se întorc”.] Ei nu urmăresc să urmeze adevărul și călăuzirea, ci urmăresc doar să-și urmeze poftele.

De aceea a spus, în versetul 3: „Au socotit adevărul minciună și și-au urmat poftele”. Aceasta este asemenea cuvintelor Lui Preaînaltul: „Iar dacă nu-ți răspund, să știi că ei nu fac decât să-și urmeze poftele”. Dacă ar fi urmărit călăuzirea, ar fi crezut cu siguranță și l-ar fi urmat pe Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, fiindcă Allah le-a arătat prin el semne limpezi, dovezi și argumente categorice care dovedesc toate adevărurile privitoare la Allah și toate scopurile Legii revelate. „Însă fiecare lucru va ajunge la deznodământul său”: până acum, lucrurile nu au ajuns la țelul și la capătul lor, dar vor ajunge la sfârșitul lor. Cel care crede adevărul se va bucura de grădinile desfătărilor, de iertarea lui Allah și de mulțumirea Sa, iar cel care tăgăduiește va fi cuprins de mânia și de pedeapsa lui Allah, în care va rămâne pentru totdeauna.

Allah Preaînaltul a spus, în versetul 4, arătând că ei nu au o intenție dreaptă și nu urmăresc călăuzirea: „Le-au venit vestiri”, adică știrile despre cele dinainte și despre cele de după, precum și minunile vădite, „care cuprind ceea ce ar trebui să-i oprească”: o mustrare care să-i oprească de la abaterea și rătăcirea lor.

Acestea sunt, după cum spune versetul 5, „o înțelepciune deplină”, venită de la El Preaînaltul, pentru ca dovada Sa să fie statornicită împotriva tuturor oamenilor și pentru ca nimeni să nu mai aibă vreun argument împotriva lui Allah după venirea trimișilor. „Dar avertizările nu le sunt de folos”, asemenea cuvintelor Sale Preaînaltul: „Chiar dacă le-ar veni toate semnele, ei nu vor crede până când nu vor vedea pedeapsa chinuitoare”.

Versetele 6 la 8

În versetul 6, Allah Preaînaltul îi spune Trimisului Său, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa: S-a arătat că nu există nicio cale de a-i călăuzi pe cei care tăgăduiesc, așa că nu a mai rămas decât îndepărtarea de ei. El a spus: „Așadar, întoarce-te de la ei!” Așteaptă să-i ajungă o zi mare și o spaimă cumplită. Aceasta va fi atunci când „chemătorul”, adică Israfil, pacea fie asupra lui, „va chema la un lucru cumplit”: un lucru înspăimântător, pe care făpturile îl resping de groază, căci nu au văzut nimic mai înfricoșător și mai dureros. Israfil va sufla o dată, iar prin această suflare morții vor ieși din mormintele lor spre locul adunării din Ziua Învierii.

„Cu privirile plecate” (versetul 7), din pricina groazei și spaimei care le-au ajuns în inimi, încât acestea s-au smerit și s-au umilit, iar privirile lor s-au plecat din această pricină. „Vor ieși din morminte”: acestea sunt locurile unde au fost îngropați, „asemenea unor lăcuste răspândite pretutindeni”, din pricina numărului lor mare și a felului în care se agită și se amestecă unii cu alții. Vor fi risipiți pe pământ și foarte numeroși.

„Grăbindu-se spre chemător” (versetul 8): grăbindu-se să răspundă chemării sale. Aceasta arată că chemătorul îi cheamă și le poruncește să se înfățișeze la adunarea din Ziua Învierii, iar ei îi primesc chemarea și se grăbesc să răspundă. „Necredincioșii”, a căror pedeapsă a sosit, „vor spune: Aceasta este o zi grea!” După cum Allah Preaînaltul a spus: „Deloc ușoară pentru necredincioși”. Din aceasta se înțelege că pentru credincioși ea va fi ușoară.

Versetele 9 la 17

În versetul 9, după ce Allah, Binecuvântat și Preaînalt, a amintit starea celor care Îl socoteau mincinos pe Trimisul Său și faptul că semnele nu le sunt de folos și nu-i ajută cu nimic, i-a avertizat și i-a înspăimântat prin pedepsele neamurilor de odinioară care i-au socotit mincinoși pe trimiși. A arătat cum le-a nimicit Allah și cum a coborât asupra lor pedeapsa Sa. A amintit neamul lui Nuh, primul trimis pe care Allah l-a trimis la niște oameni care adorau idoli. El i-a chemat să afirme unicitatea lui Allah și să-L adore numai pe El, fără să-I facă vreun asociat. Dar ei au refuzat să părăsească politeismul și au spus: „Nu-i părăsiți pe dumnezeii voștri! Nu-i părăsiți pe Wadd, nici pe Suwa', nici pe Yaghuth, pe Ya'uq și pe Nasr!”

Nuh nu a încetat să-i cheme la Allah, noaptea și ziua, în taină și pe față. Însă aceasta nu le-a sporit decât încăpățânarea, răzvrătirea și defăimarea profetului lor. De aceea a spus aici: „L-au socotit mincinos pe robul Nostru și au spus: Este nebun!” Ei pretindeau că politeismul și rătăcirea pe care le urmau ei și părinții lor sunt cele susținute de rațiune, iar ceea ce adusese Nuh, pacea fie asupra lui, ar fi neștiință și rătăcire care nu pot veni decât de la nebuni. În aceasta au mințit și au răsturnat adevărurile statornicite de revelație și de rațiune. Ceea ce el adusese era adevărul neclintit, care îndreaptă mințile luminate și drepte spre călăuzire, lumină și bună îndrumare, pe când ceea ce urmau ei era neștiință și rătăcire vădită.

Cuvintele Sale „Și el a fost certat și amenințat” înseamnă că neamul său l-a certat și l-a mustrat aspru atunci când i-a chemat la Allah Preaînaltul.

Allah să-i facă de ocară! Nu le-a fost de ajuns să nu creadă în el și să-l socotească mincinos, ci i-au pricinuit tot răul de care au fost în stare. Așa au fost toți dușmanii trimișilor; aceasta a fost purtarea lor față de profeții lor.

Atunci, în versetul 10, Nuh L-a chemat pe Domnul său și a spus: „Sunt copleșit”: nu am puterea să mă apăr împotriva lor, fiindcă din neamul său nu crezuseră decât foarte puțini, iar aceștia nu aveau puterea să se împotrivească neamului lor. „Așadar, ajută-mă!” O, Allah, ajută-mă împotriva lor! În alt verset, el a spus: „Doamne, nu lăsa pe pământ niciun locuitor dintre necredincioși...”, până la sfârșitul versetelor.

Allah i-a răspuns cererii și i-a dat izbânda împotriva neamului său. El Preaînaltul a spus, în versetul 11: „Am deschis porțile cerului cu apă care curgea din belșug”, adică foarte multă apă, care cădea fără întrerupere.

„Și am făcut pământul să țâșnească în izvoare” (versetul 12): cerul a început să reverse o cantitate neobișnuită de apă, iar întregul pământ a țâșnit în izvoare. Chiar și cuptorul, în care în mod obișnuit nu se află apă, cu atât mai puțin un izvor, căci este locul focului, a țâșnit cu apă. „Apele s-au întâlnit”: apa cerului și apa pământului, „pentru un lucru” hotărât de Allah, „care fusese hotărât”, adică pe care Allah îl scrisese și îl rânduise din veșnicie drept pedeapsă pentru acești oameni nedrepți și răzvrătiți.

„L-am purtat pe o corabie făcută din scânduri și cuie” (versetul 13). L-am salvat pe robul Nostru Nuh pe corabia făcută din scânduri și „dusur”, adică acele cuie cu care scândurile sale au fost prinse și îmbinările ei întărite.

„Care plutea sub Ochii Noștri” (versetul 14): îl purta pe Nuh, pe cei care crezuseră împreună cu el și feluritele făpturi pe care le luase cu sine, sub ocrotirea lui Allah. El o păzea de înec, o privea și o ocrotea, Preaînaltul, căci El este Cel mai bun Păzitor și Ocrotitor. „Drept răsplată pentru cel care fusese respins”: am făcut pentru Nuh ceea ce am făcut, salvându-l de înecul care îi cuprinsese pe toți, drept răsplată pentru el. Neamul său îl socotise mincinos și îl respinsese, dar el răbdase în chemarea sa și stăruise în împlinirea poruncii lui Allah, fără ca cineva să-l abată sau să-l oprească. După cum Allah Preaînaltul a spus în alt verset: „S-a spus: O, Nuh, coboară cu pace din partea Noastră și cu binecuvântări asupra ta și asupra unor comunități dintre cei care sunt cu tine...”, până la sfârșitul versetului. Este posibil și ca înțelesul să fie: am nimicit neamul lui Nuh și i-am supus pedepsei și umilirii, drept răsplată pentru necredința și încăpățânarea lor. Acest înțeles se potrivește citirii în care litera kaf din cuvântul „كفر” este vocalizată cu fathah.

„Am lăsat-o ca semn. Dar este cineva care să ia aminte?” (versetul 15). Am lăsat istorisirea lui Nuh și a neamului său drept semn din care să ia aminte cei ce cugetă: pe cei care nu ascultă de trimiși și li se împotrivesc cu încăpățânare, Allah îi nimicește printr-o pedeapsă cuprinzătoare și aspră. Sau pronumele se referă la corabie și la corăbii în general. Allah este Cel care l-a învățat pe Trimisul Său Nuh, pacea fie asupra lui, cum să o construiască. Apoi Allah a păstrat între oameni construirea ei și felul ei, pentru a arăta mila Sa față de făpturi, grija Lui pentru ele, desăvârșirea puterii Sale și minunăția lucrării Sale. „Dar este cineva care să ia aminte?” Este cineva care să ia aminte la semne, să-și îndrepte mintea și gândul spre semnele care îi vin? Ele sunt cât se poate de limpezi și ușor de înțeles.

„Cum au fost, așadar, pedeapsa Mea și avertizările Mele?” (versetul 16). Cum ai văzut tu, cel căruia i se vorbește, pedeapsa chinuitoare a lui Allah și avertizarea Sa, după care nimeni nu mai are vreo scuză împotriva Lui?

„Am făcut Coranul ușor pentru aducerea-aminte. Dar este cineva care să ia aminte?” (versetul 17). Am făcut acest Nobil Coran ușor: cuvintele sale, pentru memorare și recitare, iar înțelesurile sale, pentru înțelegere și cunoaștere. El este cea mai frumoasă cuvântare în privința cuvintelor, cea mai adevărată în privința sensurilor și cea mai limpede în explicare. Oricui se îndreaptă spre el, Allah îi ușurează cât se poate de mult obținerea celor căutate și i le face accesibile. Aducerea-aminte cuprinde tot ceea ce învățații caută să cunoască: ceea ce este îngăduit și oprit, poruncile și interdicțiile, rânduielile răsplătirii, îndemnurile și învățăturile, credințele folositoare și vestirile adevărate. De aceea, cunoașterea Coranului, prin memorare și tâlcuire, este cea mai ușoară și cea mai nobilă dintre științe. Ea este știința folositoare pe care, atunci când robul o caută, este ajutat să o dobândească. Unul dintre predecesori a spus despre acest verset: „Este oare cineva care să caute știința, pentru a fi ajutat să o dobândească?” De aceea, Allah îi cheamă pe robii Săi să se îndrepte spre Coran și să ia aminte, spunând: „Dar este cineva care să ia aminte?”

Versetele 18 la 22

În versetele 18-19, 'Ad este tribul cunoscut din Yemen. Allah l-a trimis la ei pe Hud, pacea fie asupra lui, care i-a chemat să afirme unicitatea lui Allah și să-L adore. Dar ei l-au socotit mincinos. Atunci Allah a trimis asupra lor „un vânt cumplit, rece și vijelios”, adică foarte puternic, „într-o zi de nenorocire”, o zi de pedeapsă și suferință aspră pentru ei, „neîntreruptă”: pedeapsa a dăinuit asupra lor șapte nopți și opt zile la rând.

„Care smulgea oamenii” (versetul 20): din pricina puterii sale, vântul îi ridica în văzduh, apoi îi izbea de pământ și îi nimicea. Ajungeau astfel „de parcă ar fi fost trunchiuri de palmieri dezrădăcinați”: trupurile lor, după nimicire, erau asemenea trunchiurilor goale de palmieri pe care vântul le smulsese și le doborâse la pământ. Cât de neînsemnate sunt făpturile înaintea lui Allah atunci când nu ascultă de porunca Lui!

„Cum au fost, așadar, pedeapsa Mea și avertizările Mele?” (versetul 21). Pe Allah, a fost o pedeapsă chinuitoare și o avertizare care nu i-a lăsat nimănui vreo scuză împotriva Lui.

„Am făcut Coranul ușor pentru aducerea-aminte. Dar este cineva care să ia aminte?” (versetul 22). Allah Preaînaltul a repetat aceste cuvinte din milă și grijă pentru robii Săi, chemându-i la ceea ce le îndreaptă viața lumească și Viața de Apoi.

Versetele 23 la 32

În versetul 23, „Thamud a socotit avertizările minciună”: aceștia sunt membrii tribului bine cunoscut din ținutul al-Hijr. L-au socotit mincinos pe profetul lor Salih, pacea fie asupra lui, atunci când i-a chemat să-L adore numai pe Allah, fără să-I facă vreun asociat, și i-a avertizat asupra pedepsei care îi va ajunge dacă i se împotrivesc.

L-au socotit mincinos, s-au purtat cu trufie față de el și au spus, cu îngâmfare și insolență: „Să urmăm un singur om dintre noi?” (versetul 24). Cum să urmăm un om, nu un înger, și încă unul dintre noi, nu pe cineva din afara noastră, dintre cei socotiți mai mari decât noi în ochii oamenilor? Pe deasupra, este un singur om! „Atunci am fi”, dacă l-am urma în această situație, „cu siguranță, în rătăcire și nenorocire”: [am fi] rătăciți și nenorociți. Aceste cuvinte veneau din rătăcirea și nenorocirea lor. Li se părea înjositor să urmeze un trimis dintre oameni, dar nu li se părea înjositor să adore copaci, pietre și chipuri.

„Oare lui i-a fost trimisă aducerea-aminte, dintre noi toți?” (versetele 25-26). Cum să-l aleagă Allah tocmai pe el dintre noi și să-i coboare aducerea-aminte? Prin ce însușire deosebită l-a ales dintre noi? Aceasta este o obiecție a celor care tăgăduiesc împotriva lui Allah. Ei nu au încetat să o aducă drept argument și să [o folosească pentru a] respinge chemarea trimișilor. Allah a răspuns acestei îndoieli prin cuvintele trimișilor către neamurile lor: „Trimișii lor le-au spus: Noi suntem doar oameni asemenea vouă, însă Allah dăruiește harul Său cui voiește dintre robii Săi”. Allah i-a înzestrat pe trimiși cu însușiri, purtări și desăvârșiri prin care au devenit potriviți să poarte mesajele Domnului lor și să primească revelația Lui în mod aparte. Din mila și înțelepciunea Sa, ei au fost oameni. Dacă ar fi fost îngeri, oamenii nu ar fi putut primi învățătură de la ei; iar dacă i-ar fi făcut îngeri, i-ar fi grăbit pe cei care îi tăgăduiau spre pedeapsa imediată. Scopul acestor cuvinte rostite de Thamud către profetul lor Salih era să-l socotească mincinos. De aceea au rostit această judecată nedreaptă despre el, spunând: „Dimpotrivă, el este un mincinos insolent!”, adică unul care minte mult și săvârșește mult rău. Allah să-i facă de ocară! Cât de neînțelepte erau mințile lor, cât de nedrepți erau și cât de aspru îi întâmpinau pe sfătuitorii sinceri și adevărați prin vorbe urâte!

Fără îndoială, Allah i-a pedepsit atunci când răzvrătirea lor s-a întețit. În versetul 27, le-a trimis cămila, care era una dintre cele mai mari binefaceri pentru ei, un semn dintre semnele lui Allah și o favoare: mulgeau din laptele ei cât să le ajungă tuturor. „Ca încercare pentru ei”: ca probă și încercare. „Așadar, urmărește-i și fii răbdător!” Rabdă în chemarea pe care le-o adresezi și așteaptă să vezi ce li se va întâmpla. Sau: așteaptă să vezi dacă vor crede ori vor tăgădui.

„Vestește-le că apa trebuie împărțită între ei și cămilă” (versetul 28). Spune-le că apa, adică locul din care obișnuiesc să ia apă, trebuie împărțită între ei și cămilă. Ea are dreptul să bea într-o zi, iar ei au dreptul să bea în altă zi cunoscută. „Fiecare va veni să bea la rândul său”: vine cel căruia îi este rândul și i se interzice celui căruia nu îi este rândul.

„Dar ei l-au chemat pe tovarășul lor” (versetul 29), pe cel care avea să-i taie tendoanele cămilei cu mâna lui și care era cel mai nenorocit om al tribului. „El s-a încumetat”, adică s-a supus poruncii lor de a o ucide, „și i-a tăiat tendoanele cămilei”.

„Cum au fost, așadar, pedeapsa Mea și avertizările Mele?” (versetele 30-32). A fost cea mai aspră pedeapsă: Allah a trimis asupra lor un strigăt și un cutremur, care i-au nimicit până la ultimul. Allah l-a salvat pe Salih și pe cei care crezuseră împreună cu el. „Am făcut Coranul ușor pentru aducerea-aminte. Dar este cineva care să ia aminte?”

Versetele 33 la 40

În versetele 33-40, „Neamul lui Lut a socotit avertizările minciună”: l-au socotit mincinos pe Lut, pacea fie asupra lui, atunci când i-a chemat să-L adore numai pe Allah, fără să-I facă vreun asociat, și i-a oprit de la politeism și de la fapta rușinoasă pe care nimeni dintre oameni nu o săvârșise înaintea lor. L-au socotit mincinos și au stăruit în politeismul și în urâțenia faptelor lor. Atunci când neamul lui Lut a auzit despre îngerii veniți la el sub înfățișarea unor oaspeți, oamenii au venit în grabă, dorind să săvârșească fapta rușinoasă cu ei. Allah să-i blesteme și să-i facă de ocară! I-au cerut stăruitor să le dea oaspeții. Allah i-a poruncit atunci lui Jibril, pacea fie asupra lui, să le șteargă vederea cu aripa sa. Profetul lor i-a avertizat asupra loviturii și pedepsei lui Allah, „dar ei s-au îndoit de avertizări”. „Dis-de-dimineață i-a ajuns o pedeapsă statornică”: Allah le-a răsturnat locuințele peste ei, cu susul în jos. Apoi a făcut să cadă asupra lor pietre din lut ars, unele după altele, însemnate la Domnul tău pentru cei care întrec măsura. Allah l-a salvat pe Lut și familia sa din marea strâmtorare, drept răsplată pentru mulțumirea adusă Domnului lor și pentru adorarea numai a Lui, fără să-I facă vreun asociat.

Versetele 41 la 55

În versetele 41-42, „Avertizările au venit și la neamul lui Faraon”, adică la Faraon și la neamul său. Allah l-a trimis la ei pe Musa, cel căruia i-a vorbit, l-a sprijinit cu semne limpezi și minuni strălucite și i-a făcut martori la pilde la care alții nu fuseseră martori. Dar ei au socotit toate semnele lui Allah minciună. Atunci El i-a apucat cu puterea Celui Atotputernic, pe deplin Stăpân, înecându-l pe Faraon și oștile sale în mare.

Scopul amintirii acestor istorisiri este să-i avertizeze pe oameni și pe cei care îl socotesc mincinos pe Muhammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. De aceea, Allah a spus în versetul 43: „Oare necredincioșii voștri sunt mai buni decât aceia?” Sunt cei care l-au socotit mincinos pe cel mai ales dintre trimiși mai buni decât acei tăgăduitori a căror nimicire și a căror soartă le-a amintit Allah? Dacă ar fi mai buni decât ei, ar putea scăpa de pedeapsă și nu i-ar ajunge ceea ce i-a ajuns pe acei oameni răi. Dar lucrurile nu stau așa: dacă nu sunt mai răi decât ei, cu siguranță nu sunt mai buni. „Sau aveți o făgăduință de scăpare în cărțile revelate?” V-a dat Allah o făgăduință și un legământ, în cărțile pe care le-a coborât profeților, încât să credeți că veți fi salvați pe temeiul vestirii și făgăduinței Lui? Aceasta nu s-a întâmplat. Mai mult, nu este posibil, nici potrivit rațiunii, nici potrivit revelației, ca scăparea lor să fie scrisă în cărțile dumnezeiești care cuprind dreptate și înțelepciune. Nu ține de înțelepciune să fie salvați asemenea oameni încăpățânați, care îl socotesc mincinos pe cel mai ales dintre trimiși și pe cel mai nobil dintre ei înaintea lui Allah.

Așadar, nu a mai rămas decât să aibă o putere prin care să biruiască. Allah Preaînaltul a vestit, în versetul 44, că ei spun: „Suntem o mulțime unită, care va birui”.

Arătând slăbiciunea lor și faptul că vor fi înfrânți, Allah Preaînaltul a spus, în versetul 45: „Mulțimea va fi înfrântă, iar ei vor întoarce spatele, fugind”. Lucrurile s-au petrecut așa cum a vestit: Allah a înfrânt marea lor adunare în ziua de Badr, le-a nimicit căpeteniile și mai-marii, iar ei au fost umiliți. El a dat izbânda religiei Sale, Profetului Său și credincioșilor care sunt de partea Sa.

Cu toate acestea, ei au un soroc la care îi va aduna pe cei dintâi și pe cei de pe urmă, pe cei dintre ei care au fost loviți în această lume și pe cei care s-au bucurat de plăcerile ei. De aceea a spus, în versetul 46: „Mai mult, Ceasul este sorocul lor”, la care vor fi răsplătiți și li se va cere socoteală cu dreptate. „Iar Ceasul este mai cumplit și mai amar”: mai mare, mai greu și mai însemnat decât orice ar putea omul să-și închipuie sau să-i treacă prin imaginație.

„Nelegiuiții” (versetul 47) sunt cei care au înmulțit nelegiuirile, adică păcatele mari, precum politeismul și celelalte acte de neascultare. „Sunt în rătăcire și în flăcări”: în această lume sunt rătăciți, departe de cunoaștere și de faptele care i-ar salva de pedeapsă. În Ziua Învierii se vor afla în pedeapsa chinuitoare și în Focul care se aprinde asupra lor, le cuprinde trupurile și ajunge până la inimile lor.

„În Ziua în care vor fi târâți în Foc pe fețele lor” (versetul 48). Fața este partea cea mai nobilă a trupului, iar durerea simțită în ea este mai puternică decât în celelalte părți. Astfel vor fi umiliți și făcuți de rușine. Li se va spune: „Gustați atingerea Iadului!”, adică gustați durerea Focului, furia și flăcările sale.

„Noi am creat fiecare lucru după o măsură hotărâtă” (versetul 49). Aceasta cuprinde toate făpturile și lumile de sus și de jos. Numai Allah Preaînaltul le-a creat; nu au alt creator în afara Lui și nimeni nu I s-a asociat în crearea lor. El le-a creat potrivit unei hotărâri pe care a cunoscut-o dinainte și pe care condeiul Său a scris-o: vremea lor, măsura lor și toate însușirile pe care le cuprind.

Aceasta Îi este ușoară lui Allah. De aceea a spus, în versetul 50: „Porunca Noastră este doar una singură, asemenea unei clipiri din ochi”. Atunci când voiește un lucru, îi spune: „Fii!”, iar el este așa cum voiește El, asemenea unei clipiri din ochi, fără împotrivire și fără greutate.⁶⁷

„I-am nimicit pe cei asemenea vouă” (versetul 51), dintre neamurile trecute, care au făcut ceea ce ați făcut și au tăgăduit așa cum ați tăgăduit. „Dar este cineva care să ia aminte?” Este cineva care să cugete și să știe că rânduiala lui Allah față de cei dintâi și față de cei de pe urmă este una singură? Așa cum înțelepciunea Sa a cerut nimicirea acelor oameni răi, tot astfel aceștia sunt asemenea lor, fără vreo deosebire între cele două grupuri.

„Tot ceea ce au săvârșit se află în cărți” (versetul 52): tot binele și răul pe care le-au făcut sunt scrise pentru ei în cărțile hotărârilor divine.

„Iar orice lucru mic sau mare este scris” (versetul 53), adică însemnat și consemnat. Aceasta este realitatea hotărârii și a predestinării: Allah Preaînaltul a cunoscut toate lucrurile și le-a scris la El, în Tabla Păstrată. Ceea ce Allah a voit s-a întâmplat, iar ceea ce nu a voit nu s-a întâmplat. Ceea ce l-a ajuns pe om nu putea să-l ocolească, iar ceea ce l-a ocolit nu putea să-l ajungă.

„Cei evlavioși” (versetele 54-55), cei care se tem de Allah, îndeplinind poruncile Sale și părăsind cele oprite de El, cei care s-au ferit de politeism, de păcatele mari și de cele mici, „vor fi în grădini și printre râuri”. Se vor afla în grădinile desfătărilor, în care se găsesc lucruri pe care niciun ochi nu le-a văzut, nicio ureche nu le-a auzit și care nici nu i-au trecut prin minte vreunui om: pomi plini de roade, râuri curgătoare, palate înalte, locuințe frumos împodobite, mâncăruri și băuturi delicioase, hurii frumoase, grădini minunate în Paradis, mulțumirea Împăratului și Judecătorului și câștigarea apropierii de El. De aceea a spus: „Într-un loc de cinste, lângă un Suveran Atotputernic”. După aceasta, nu mai întreba ce le va dărui din cinstirea și generozitatea Sa și ce binefaceri și haruri va revărsa asupra lor! Allah să ne facă dintre ei și să nu ne lipsească, din pricina răului din noi, de binele care se află la El.

S-a încheiat tâlcuirea acestei sure. Lauda I se cuvine lui Allah.