Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9

Sura Muhammad

Versetele 1 la 38

Numită și Sura Luptei. Revelată la Medina

Versetele 1 la 3

Aceste versete cuprind răsplata credincioșilor, pedeapsa celor neascultători, pricina fiecăreia și chemarea făpturilor să tragă învățăminte. „Celor care nu cred și împiedică de la Calea lui Allah”: aceștia sunt căpeteniile necredinței și fruntașii rătăcirii, care au unit necredința în Allah și în semnele Sale cu îndepărtarea lor și a altora de Calea Sa, adică de credința în cele la care au chemat Trimișii și de urmarea lor. „El le va zădărnici faptele”, adică le va face fără folos și îi va nenoroci din pricina lor. Aici intră faptele prin care au uneltit împotriva Adevărului și a aliaților lui Allah: El a întors uneltirea împotriva lor, astfel că nu au dobândit nimic din ceea ce urmăreau. Tot aici intră faptele pentru care nădăjduiau răsplata, pe care Allah le va zădărnici. Pricina este că au urmat falsul, adică orice țel prin care nu este căutată Fața lui Allah, precum adorarea idolilor și chipurilor și faptele săvârșite pentru sprijinirea falsului. Fiindcă țelurile au fost false, și faptele săvârșite pentru ele au fost zadarnice.

Cât despre „cei care cred” în ceea ce Allah le-a pogorât Trimișilor Săi în general și lui Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, în mod deosebit, „săvârșesc fapte drepte”, împlinindu-și îndatoririle față de Allah și față de robi, atât pe cele obligatorii, cât și pe cele recomandate, Allah „le va șterge faptele rele”, mici și mari. Când păcatele le sunt șterse, ei sunt izbăviți de pedeapsa acestei lumi și a Vieții de Apoi. „Și le va îndrepta starea”: le îndreaptă religia, viața lumească, inimile și faptele, le îmbunătățește răsplata, sporind-o și curățind-o, și le îndreaptă toate stările.

Pricina este că ei au urmat Adevărul, adică ceea ce este drept și sigur și ceea ce cuprinde acest Coran măreț venit de la Domnul lor, Cel care i-a îngrijit prin binecuvântări și le-a cârmuit treburile cu Blândețe. El i-a crescut prin Adevăr, iar ei l-au urmat și treburile lor s-au îndreptat. Fiindcă țelul lor s-a legat de Adevărul atribuit lui Allah, Cel Veșnic, Adevărul vădit, mijlocul ales a fost drept și trainic, iar răsplata lui va dăinui. „Astfel le înfățișează Allah oamenilor pildele lor”: El le-a lămurit cine sunt oamenii binelui și oamenii răului și le-a arătat fiecăruia însușirile prin care sunt cunoscuți și deosebiți, „pentru ca acela care piere să piară după o dovadă limpede, iar acela care trăiește să trăiască după o dovadă limpede”.

Versetele 4 la 6

Allah îi îndrumă pe robii Săi spre ceea ce le aduce îndreptare și biruință asupra dușmanilor: „Când îi întâlniți în luptă pe cei care nu cred”, luptați cu hotărâre și loviți-le grumazurile până când îi înfrângeți, le frângeți puterea și le opriți răul. După ce ați făcut aceasta, dacă socotiți că luarea lor în captivitate este mai potrivită și mai folositoare, „strângeți bine legăturile”, adică asigurați-vă că sunt legați bine. Aceasta este o măsură de pază, pentru ca prizonierii să nu fugă. Când legăturile lor sunt strânse, musulmanii sunt în siguranță față de lupta lor și de răul lor.²⁴

Odată ce sunt prizonierii voștri, aveți de ales: fie le faceți un bine, eliberându-i fără bani și fără răscumpărare, fie îi eliberați în schimbul unei răscumpărări, nelăsându-i liberi până când își plătesc ei libertatea ori le-o plătesc ai lor, cu bani sau prin eliberarea unui prizonier musulman aflat la ei. Această rânduială continuă „până când războiul își lasă poverile”, adică până când nu mai există război și ajungeți la pace și armistițiu. Fiecare împrejurare își are cuvântul potrivit și fiecare situație hotărârea ei. Cele pomenite mai sus se aplică atunci când există luptă și război. Dacă într-un răstimp nu este război, dintr-un motiv oarecare, atunci nu există nici ucidere, nici luare în captivitate.

„Așa este”: aceasta este hotărârea pomenită, prin care credincioșii sunt încercați prin necredincioși, iar zilele de biruință și înfrângere se succedă între ei. „Dacă Allah ar fi voit, S-ar fi răzbunat El Însuși asupra lor”, căci El are Putere asupra tuturor lucrurilor și poate face ca necredincioșii să nu biruie nicăieri, niciodată, până când musulmanii i-ar înfrânge cu totul. „Însă vă pune la încercare pe unii prin alții”, pentru ca lupta să se desfășoare, stările robilor să se arate și cel sincer să se deosebească de mincinos, iar cel care crede să creadă cu o credință adevărată, întemeiată pe înțelegere, nu pe simpla urmare a taberei biruitoare. O asemenea credință este foarte slabă și abia dacă dăinuie în încercări și nenorociri.

„Celor care sunt uciși pe Calea lui Allah” le sunt pregătite o răsplată îmbelșugată și o bună recompensă. Ei sunt cei care au luptat împotriva celor cu care li s-a poruncit să lupte, pentru ca Cuvântul lui Allah să fie cel mai înalt. „El nu le va zădărnici faptele”, adică nu le va nimici și nu le va face fără folos, ci le va primi, le va spori și va face să se arate roadele lor în această lume și în Viața de Apoi. „El îi va călăuzi” pe calea care duce la Paradis „și le va îndrepta starea”, adică starea și treburile lor; răsplata lor va fi bună și desăvârșită, netulburată de niciun rău. „Și îi va face să intre în Paradisul pe care li l-a făcut cunoscut”: mai întâi li l-a făcut cunoscut trezindu-le dorul după el, descriindu-li-l și arătându-le faptele care duc la el, printre care este și faptul de a fi ucis pe Calea lui Allah. Le-a înlesnit împlinirea poruncilor Sale și i-a îndemnat spre ele. Apoi, când vor intra în Paradis, le va face cunoscute locuințele și desfătările veșnice și viața tihnită pe care acestea le cuprind.

Versetele 7 la 9

Aceasta este o poruncă a lui Allah către credincioși să-L sprijine, împlinindu-I Religia, chemând la ea și luptând împotriva dușmanilor Săi, căutând prin toate acestea Fața Lui. Dacă fac astfel, El îi va sprijini și le va întări pașii, adică le va întări inimile prin răbdare, liniște și statornicie, le va da trupurilor puterea să rabde și îi va ajuta împotriva dușmanilor. Aceasta este făgăduința Celui Generos, care spune adevărul în făgăduințele Sale: celui care Îl sprijină prin cuvinte și fapte, Ocrotitorul său îi va da ajutor și îi va înlesni mijloacele biruinței, precum statornicia și celelalte.

Cât despre cei care nu cred în Domnul lor și sprijină falsul, ei au parte de cădere și părăsire. „El le va zădărnici faptele”, adică va nimici faptele prin care uneltesc împotriva Adevărului, astfel că uneltirea lor se va întoarce împotriva lor. Vor fi zădărnicite și faptele prin care pretind că urmăresc Fața lui Allah. Această zădărnicire și cădere se datorează faptului că „au urât ceea ce a pogorât Allah”, Coranul pe care El l-a pogorât pentru îndreptarea și izbânda robilor. Ei nu l-au primit, ci l-au detestat și urât; de aceea Allah le-a nimicit faptele.

Versetele 10 la 11

Oare cei care îl tăgăduiesc pe Trimis nu călătoresc, „ca să vadă care a fost sfârșitul celor de dinaintea lor”? Nu vor găsi pentru ei decât cel mai rău sfârșit. Oriunde ar privi, în dreapta ori în stânga, vor găsi în jurul lor neamuri care au pierit, au fost nimicite și stârpite din pricina tăgăduirii și a necredinței. Allah le-a nimicit averile și locuințele, ba chiar și faptele și uneltirile. Necredincioșii din orice vreme și orice loc au parte de urmări cumplite și pedepse asemenea acestora. Cât despre credincioși, Allah îi izbăvește de pedeapsă și le dăruiește o mare răsplată.

„Aceasta fiindcă Allah este Ocrotitorul celor care cred”: El îi ia sub ocrotirea Milostivirii Sale, îi scoate din întunericuri la lumină și Se îngrijește de răsplata și de biruința lor. „Iar necredincioșii nu au niciun ocrotitor”, fiindcă s-au lipsit de ocrotirea lui Allah și și-au închis singuri calea spre Milostivirea Sa. Nu au un ocrotitor care să-i călăuzească pe căile păcii ori să-i izbăvească de pedeapsa Lui. Dimpotrivă, ocrotitorii lor sunt taghuții, care îi scot de la lumină la întunericuri; aceștia sunt oamenii Focului și în el vor rămâne veșnic.

Versetele 12 la 14

După ce Allah a pomenit că este Ocrotitorul credincioșilor, a arătat ce va face cu ei în Viața de Apoi: îi va face să intre în Grădinile pe sub care curg râuri, care udă livezile înfloritoare și copacii proaspeți, cu toate soiurile minunate și cu fiecare fruct gustos. După ce a pomenit că necredincioșii nu au niciun ocrotitor, a arătat că au fost lăsați în seama lor înșiși. Ei nu s-au împodobit cu însușirile demnității și ale omeniei, ci au coborât mult sub acestea, ajungând asemenea vitelor lipsite de minte și de virtute. Întreaga lor preocupare și tot țelul lor sunt desfătarea cu plăcerile și poftele acestei lumi; mișcările lor văzute și lăuntrice se învârt în jurul acestora, fără să treacă spre ceea ce aduce bine și fericire. De aceea Focul le este sălaș pregătit: nu vor ieși din el și pedeapsa lui nu le va fi ușurată.

Câte cetăți dintre cetățile celor care tăgăduiau nu erau mai puternice decât cetatea ta prin averi, copii, ajutoare, clădiri și unelte! Le-am nimicit când i-au tăgăduit pe Trimișii Noștri și povețele nu le-au folosit; nu am găsit pe nimeni care să le ajute, iar puterea lor nu le-a fost de niciun folos împotriva pedepsei lui Allah. Atunci care este starea acestor oameni slabi ai cetății tale, care te-au alungat din patria ta, te-au tăgăduit și ți s-au împotrivit, deși ești cel mai bun dintre Trimiși și cel mai bun dintre cei dintâi și cei de pe urmă? Oare nu sunt ei mai vrednici decât ceilalți de nimicire și pedeapsă, dacă Allah nu l-ar fi trimis pe Trimisul Său cu milostivire și cu răgaz pentru fiecare necredincios și tăgăduitor?

Nu este egal cel care are înțelegere limpede a religiei sale, prin știință și faptă, care cunoaște Adevărul, îl urmează și nădăjduiește ceea ce Allah le-a făgăduit oamenilor Adevărului, cu cel orb la inimă, care a respins și a pierdut Adevărul și și-a urmat pofta fără călăuzire de la Allah. Cu toate acestea, el socotește că ceea ce urmează este Adevărul. Cât de mare este deosebirea dintre cele două grupuri și cât de mare depărtarea dintre oamenii Adevărului și oamenii rătăcirii!

Versetul 15

Aceasta este pilda Paradisului pe care Allah l-a pregătit robilor Săi ce s-au ferit de Mânia Lui și au urmat Mulțumirea Sa, adică înfățișarea și frumoasa lui descriere. „În el sunt râuri cu apă care nu se strică”: ea nu se schimbă, nu devine neplăcută, urât mirositoare, amară sau tulbure, ci este cea mai dulce și mai limpede apă, cu cel mai plăcut miros și cea mai gustoasă la băut. „Râuri cu lapte al cărui gust nu se schimbă”, prin acrire ori prin altceva. „Râuri cu vin plăcut celor care beau”: cel care îl bea simte o mare plăcere, spre deosebire de vinul lumesc, al cărui gust este respingător, care provoacă dureri de cap și tulbură mintea. „Și râuri cu miere curată”, curățată de ceară și de orice impuritate.

„În el vor avea toate roadele”: curmale, struguri, mere, rodii, chitre, smochine și altele fără asemănare în această lume. Astfel, ceea ce iubesc și doresc le este dăruit. Apoi spune: „Și iertare de la Domnul lor”, prin care ceea ce îi înspăimântă este îndepărtat de la ei.

Oare aceștia sunt mai bine sau „cel care va rămâne veșnic în Foc”, cu arșița lui cumplită și pedeapsa înmulțită, și căruia i se va da „apă clocotită”, foarte fierbinte, „ce-i va sfâșia măruntaiele”? Slavă Celui care a făcut o asemenea deosebire între cele două sălașuri, între cele două răsplăți, între cei care făptuiesc și între faptele lor!

Versetele 16 la 17

Allah spune că printre ipocriți sunt unii care te ascultă, dar ascultarea lor nu este spre primire și supunere, ci inimile lor se întorc de la ceea ce spui. De aceea spune: „Însă când ies de la tine le spun celor cărora li s-a dat știința”, întrebând despre ceea ce ai spus și despre cele auzite, față de care nu aveau nicio dorință: „Ce a spus adineauri?” Aceasta este o mustrare foarte aspră la adresa lor. Dacă ar fi dorit binele, și-ar fi îndreptat auzul spre el, inimile lor l-ar fi cuprins și mădularele lor i s-ar fi supus. Însă starea lor este tocmai potrivnică.

De aceea spune: „Aceștia sunt cei cărora Allah le-a pecetluit inimile”, adică le-a închis și a zăvorât căile prin care binele putea ajunge la ele, din pricina faptului că își urmează poftele, prin care nu doresc decât falsul.

Apoi arată starea celor călăuziți: „Iar celor care urmează Călăuzirea”, prin credință, supunere și urmarea celor care Îi sunt plăcute lui Allah, „El le sporește călăuzirea”, drept recunoaștere din partea Sa pentru acestea, „și le dăruiește evlavia lor”, adică le înlesnește binele și îi păzește de rău. El a pomenit astfel două răsplăți pentru cei călăuziți: știință folositoare și faptă dreaptă.

Versetul 18

Oare cei care tăgăduiesc nu așteaptă decât „ca Ceasul să vină pe neașteptate”, adică deodată, fără ca ei să-și dea seama? „Semnele lui au venit deja”, adică semnele care arată apropierea sa.

„Dar cum le va mai folosi aducerea-aminte când el va veni?”, adică atunci când Ceasul vine și viața lor se încheie, cum ar mai putea să ia aminte și să-și îndrepte greșelile? Această ocazie a trecut, iar timpul aducerii-aminte s-a sfârșit. Trăiseră îndeajuns pentru ca cel care voia să ia aminte să o poată face și le venise avertizatorul. Aici este un îndemn la pregătire înainte ca moartea să surprindă omul, fiindcă moartea fiecărui om înseamnă venirea Ceasului său.

Versetul 19

Știința cere neapărat ca inima să recunoască și să cunoască sensul lucrului a cărui cunoaștere îi este cerută, iar desăvârșirea ei constă în faptă potrivit celor cunoscute. Această știință poruncită de Allah, cunoașterea Unicității Sale, este o îndatorire personală pentru fiecare om, de care nimeni nu este scutit, oricine ar fi; fiecare are neapărat nevoie de ea. Mai multe căi duc la cunoașterea faptului că nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de Allah.

Prima cale, și cea mai însemnată, este cugetarea asupra Numelor, Însușirilor și Faptelor Sale, care arată Desăvârșirea, Măreția și Maiestatea Sa. Ele cer omului să-și dea toată silința în închinarea și adorarea Domnului desăvârșit, Căruia Îi aparțin toată Lauda, Slava, Maiestatea și Frumusețea. A doua cale este cunoașterea faptului că numai El creează și cârmuiește; astfel se cunoaște că numai El merită adorarea. A treia este cunoașterea faptului că numai El dăruiește binecuvântările văzute și nevăzute, religioase și lumești; aceasta cere ca inima să se lege de El, să-L iubească și să I se închine numai Lui, fără asociat.

A patra cale este ceea ce vedem și auzim despre răsplata aliaților Săi care afirmă Unicitatea Lui, despre biruința și binecuvântările pe care le primesc în această lume, precum și despre pedeapsa dușmanilor Săi care Îi asociază pe alții. Acestea îndeamnă la cunoașterea faptului că numai El merită întreaga adorare. A cincea este cunoașterea însușirilor idolilor și rivalilor adorați alături de Allah și luați drept dumnezei: sunt nedesăvârșiți sub toate aspectele și nevoiași prin însăși ființa lor. Nu stăpânesc pentru ei înșiși ori pentru adoratorii lor nici folosul, nici vătămarea, nici moartea, nici viața și nici învierea. Nu-i sprijină pe cei care îi adoră și nu le folosesc nici cât greutatea unui atom, aducând un bine ori îndepărtând un rău. Cunoașterea acestora cere cunoașterea faptului că nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și că dumnezeirea oricui altcuiva este falsă. A șasea cale este acordul tuturor Cărților lui Allah asupra acestui adevăr și mărturia lor comună în favoarea lui.

A șaptea cale este mărturia celor mai aleși dintre făpturi, cei mai desăvârșiți în purtare, minte, judecată, dreapta înțelegere și știință: Trimișii, Profeții și învățații evlavioși au mărturisit Unicitatea lui Allah. A opta este mulțimea dovezilor așezate de Allah în zări și în suflete, care arată Unicitatea Sa în cel mai puternic chip și o vestesc prin însăși starea lor, prin finețea lucrării Sale, înțelepciunea minunată și creația uimitoare pe care le-a pus în ele. Acestea sunt căile prin care Allah i-a chemat adesea pe oameni la adevărul că nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afara Lui, arătându-le și repetându-le în Cartea Sa. Când robul cugetă chiar și numai asupra unora, dobândește negreșit cunoaștere și certitudine. Cum va fi atunci când toate se adună, se confirmă și sunt de acord, iar dovezile Unicității se ridică din toate părțile? Credința și cunoașterea se înrădăcinează atunci în inima robului asemenea munților neclintiți: îndoielile și închipuirile nu le clatină, iar repetarea falsului și a argumentelor îndoielnice nu face decât să le sporească și să le desăvârșească. Mai este marea dovadă și lucrul de cea mai mare însemnătate: cugetarea asupra acestui Coran măreț și meditarea la versetele lui. Aceasta este cea mai largă poartă spre cunoașterea Unicității; prin ea se dobândește o cunoaștere amănunțită și cuprinzătoare care nu poate fi dobândită prin altceva.

„Și cere iertare pentru păcatul tău”, adică cere-I lui Allah iertarea păcatului, împlinind lucrurile care duc la ea: căința, rugăciunea pentru iertare, faptele bune care șterg păcatele, părăsirea păcatelor și iertarea greșelilor altora. Cere iertare și „pentru dreptcredincioși și dreptcredincioase”, fiindcă, prin credința lor, ei au drepturi asupra fiecărui musulman și fiecărei musulmane. Printre aceste drepturi se află rugăciunea pentru ei și cererea iertării păcatelor lor. Dacă i s-a poruncit să ceară iertare pentru ei, ceea ce cuprinde îndepărtarea păcatelor și a pedepselor lor, aceasta cere și să le dorească sincer binele, să iubească pentru ei binele pe care îl iubește pentru sine, să urască pentru ei răul pe care îl urăște pentru sine, să le poruncească ceea ce le folosește și să-i oprească de la ceea ce îi vatămă. Cere, de asemenea, să le ierte greșelile și cusururile și să se străduiască pentru unirea lor într-un chip care le apropie inimile și înlătură ura dintre ei, cea care duce la dușmănie și dezbinare și le înmulțește păcatele și neascultarea.

Allah cunoaște deplin mișcările, îndeletnicirile și umbletul vostru, precum și locurile în care vă odihniți și sălașurile voastre. Nimic din stările voastre nu-I este ascuns, iar El vă va răsplăti pe deplin pentru toate acestea.

Versetele 20 la 23

„Cei care cred spun”, grăbindu-se și arătând dorința de a împlini poruncile grele: „De ce nu este pogorâtă o sură?”, adică o sură care să poruncească lupta. „Dar când este pogorâtă o sură limpede”, a cărei împlinire este obligatorie, „și în ea este pomenită lupta”, cel mai greu lucru pentru suflete, cei slabi în credință nu rămân statornici în împlinirea poruncilor.

De aceea spune: „Îi vezi pe cei în ale căror inimi este boală privind spre tine cu privirea celui cuprins de leșinul morții”, fiindcă urăsc această poruncă și le este foarte grea. Este asemenea cuvintelor Sale: „Oare nu i-ai văzut pe cei cărora li s-a spus: Opriți-vă mâinile, împliniți rugăciunea și dați zakah? Apoi, când li s-a poruncit lupta, o parte dintre ei se temeau de oameni așa cum se temeau de Allah ori cu o teamă și mai mare.” Apoi Allah îi îndeamnă la ceea ce li se potrivește mai bine: „Mai potrivită pentru ei ar fi ascultarea și un cuvânt cuviincios”, adică să împlinească porunca deja obligatorie, să-și adune silințele asupra ei și să nu ceară să li se rânduiască ceea ce le-ar fi greu. Să se bucure de scutirea și de îngăduința dăruite de Allah!

„Iar când treaba a fost hotărâtă”, adică atunci când vine o poruncă serioasă și obligatorie, „dacă ar fi sinceri față de Allah”, cerându-I ajutorul și dându-și toată silința să o împlinească, „ar fi mai bine pentru ei” decât starea lor dintâi. Aceasta din mai multe pricini. Mai întâi, robul este nedesăvârșit sub toate aspectele și nu are putere decât dacă Allah îl ajută; de aceea să nu ceară ceva în plus față de ceea ce are deja de împlinit. Apoi, dacă sufletul său se leagă de viitor, slăbește în împlinirea îndatoririi prezente și a celei viitoare. În privința prezentului, silința lui s-a mutat de la acesta la altceva, iar fapta urmează silința. În privința viitorului, vremea lui nu sosește înainte ca avântul să se fi stins, astfel că nu primește ajutor pentru a-l împlini. De asemenea, robul care își leagă nădejdile de viitor, în vreme ce este leneș față de lucrarea prezentă, seamănă cu cel care își face dorințe și se crede sigur pe puterea sa de a împlini cele ce vor veni. Este cu atât mai probabil să fie lipsit de ajutor și să nu facă ceea ce își propusese și pentru care se pregătise sufletește. Se cuvine ca robul să-și adune grija, gândul și energia asupra clipei prezente și să-și împlinească îndatorirea potrivit puterii sale. Apoi, ori de câte ori sosește un nou timp, să-l întâmpine cu energie și cu o hotărâre înaltă, adunată, nu împrăștiată, cerând ajutorul Domnului său. Un asemenea om este mai vrednic să primească reușită și îndrumare în toate treburile sale.

Apoi Allah arată starea celui care se întoarce de la ascultarea Domnului său: el nu se îndreaptă spre bine, ci spre rău. „Dacă vă întoarceți, oare nu este de așteptat să răspândiți stricăciunea pe pământ și să rupeți legăturile de rudenie?” Există două căi: fie omul rămâne statornic în ascultarea lui Allah și în împlinirea poruncilor Sale, iar acolo sunt binele, dreapta îndrumare și izbânda, fie se abate de la acestea și se întoarce de la ascultarea lui Allah, iar acolo nu mai rămâne decât stricăciunea pe pământ prin păcate și ruperea legăturilor de rudenie.

„Aceștia”, cei care au răspândit stricăciunea pe pământ și au rupt legăturile de rudenie, „sunt cei pe care Allah i-a blestemat”, îndepărtându-i de Milostivirea Sa și apropiindu-i de Mânia Lui. „I-a făcut surzi și le-a orbit vederile”, adică i-a făcut să nu audă și să nu vadă ceea ce le folosește. Au urechi, dar nu aud spre supunere și primire; aud doar în așa fel încât dovada lui Allah se statornicește împotriva lor. Au ochi, dar nu văd prin ei învățămintele și semnele și nu-și îndreaptă atenția spre dovezi și argumente limpezi.

Versetul 24

Oare cei care se întorc de la Cartea lui Allah nu cugetă asupra ei și nu o cercetează așa cum se cuvine? Dacă ar cugeta, ea i-ar îndruma spre orice bine, i-ar avertiza asupra oricărui rău, le-ar umple inimile de credință și lăuntrul de certitudine și i-ar face să ajungă la țelurile înalte și la darurile de mare preț.

Le-ar lămuri calea care duce la Allah și la Paradisul Său, lucrurile care o desăvârșesc și cele care o strică, precum și calea care duce la pedeapsă și lucrurile de care trebuie să se ferească. Le-ar face cunoscut Domnul lor, Numele, Însușirile și Bunătatea Sa, le-ar trezi dorul după răsplata îmbelșugată și teama de pedeapsa cumplită.

„Sau inimile lor au lacăte?”, adică sunt închise peste întoarcerea de la Adevăr, nepăsarea și împotrivirea aflate în ele și sunt zăvorâte, astfel încât niciun bine nu mai poate intra? Aceasta este starea lor.

Versetele 25 la 28

Allah Preaînaltul vestește despre starea celor care se întorc de la călăuzire și de la credință, înapoi, spre rătăcire și necredință. Ei nu s-au întors din pricina vreunei dovezi care să le fi arătat că rătăcirea este mai bună decât călăuzirea, ci Diavolul le-a împodobit-o, le-a înfrumusețat-o și i-a amăgit cu speranțe. Allah Preaînaltul spune: „El le face făgăduințe și le dă speranțe, însă Diavolul nu le făgăduiește decât amăgire.”

Aceasta s-a petrecut fiindcă, după ce călăuzirea le devenise limpede, ei s-au lepădat de ea și au respins-o. Le-au spus celor care urăsc ceea ce a pogorât Allah, celor care își arată deschis dușmănia față de Allah și de Trimisul Său: „Vă vom asculta în unele lucruri”, adică în cele care se potrivesc poftelor lor. De aceea Allah i-a pedepsit prin rătăcire și prin stăruință în ceea ce îi duce la nefericire veșnică și la pedeapsa neîntreruptă. „Allah cunoaște tainele lor”: de aceea i-a dat în vileag și le-a dezvăluit tainele robilor Săi credincioși, ca aceștia să nu se lase amăgiți de ei.

Cum va fi starea lor înspăimântătoare atunci când îngerii însărcinați cu luarea sufletelor le vor smulge sufletele, lovindu-le fețele și spinările cu măciuci grele? Ei au meritat aceasta fiindcă au urmat tot ceea ce atrage Mânia lui Allah - necredința, nelegiuirea și păcatele - și au urât ceea ce Îi aduce Mulțumirea, fără să dorească lucrurile care îi apropie de El. De aceea Allah le-a zădărnicit faptele, adică le-a anulat și le-a făcut să piară. Spre deosebire de ei, cei care urmează ceea ce Allah iubește și urăsc ceea ce Îl mânie primesc ștergerea păcatelor și înmulțirea răsplăților.

Versetele 29 la 31

Allah Preaînaltul spune: „Oare cei în ale căror inimi este boală”, o îndoială ori o poftă care scoate inima din starea ei de sănătate și cumpătare, cred că Allah nu va scoate la iveală resentimentele și dușmănia pe care le ascund față de Islam și de adepții lui? O asemenea presupunere nu se potrivește cu Înțelepciunea lui Allah. El îl deosebește negreșit pe cel sincer de cel mincinos prin încercări. Cel care rămâne statornic și își păstrează credința în fața lor este credincios cu adevărat. În schimb, cel pe care încercările îl fac să se întoarcă pe urmele sale, care nu le rabdă, ci se pierde cu firea și slăbește în credință, își dă pe față ura din inimă și își dezvăluie ipocrizia. Aceasta este ceea ce cere Înțelepciunea dumnezeiască.

Totodată, Allah Preaînaltul spune: „Dacă am voi, ți i-am arăta și i-ai recunoaște după semnele lor”, adică după semnele care sunt ca niște însemne pe chipurile lor. „Dar îi vei recunoaște negreșit după felul vorbirii”: ceea ce se află în inimile lor se va arăta fără îndoială prin vorbele care le scapă. Limbile scot la iveală ceea ce cuprind inimile, binele și răul deopotrivă. „Allah cunoaște faptele voastre” și vă va răsplăti pentru ele.

Apoi Allah amintește cea mai mare încercare prin care îi pune la încercare pe robii Săi: lupta pe Calea Lui. „Cu siguranță vă vom încerca”, adică vă vom pune la încercare credința și răbdarea, „până când îi vom cunoaște pe cei dintre voi care luptă și pe cei răbdători, și vom pune la încercare veștile despre voi”. Cel care împlinește porunca lui Allah și luptă pe Calea Lui, sprijinindu-I religia și înălțându-I Cuvântul, este credincios cu adevărat. Cel care se arată leneș față de aceasta are o lipsă în credința sa.

Versetul 32

Aceasta este o amenințare aspră pentru cei care au unit toate felurile de rău: necredința în Allah, împiedicarea oamenilor de la Calea lui Allah, pe care El a rânduit-o ca să ducă la El, și împotrivirea față de Trimis, după ce Călăuzirea le-a devenit limpede. Ei i se împotrivesc și îl contrazic cu bună știință și cu încăpățânare, nu din neștiință, abatere și rătăcire. „Nu-I vor aduce lui Allah nicio vătămare”: prin aceasta nu se micșorează nimic din stăpânirea Lui.

„Iar El le va zădărnici faptele”, adică strădaniile depuse pentru sprijinirea falsității nu le vor aduce decât eșec și pierdere. Nici faptele pentru care nădăjduiesc răsplata nu vor fi primite, fiindcă lipsește condiția primirii lor.

Versetul 33

Allah Preaînaltul le poruncește credincioșilor un lucru prin care treburile lor se îndreaptă și dobândesc fericirea religioasă și lumească: ascultarea de El și de Trimisul Său în temeliile religiei și în ramurile ei. Ascultarea înseamnă împlinirea poruncii și ferirea de interdicție în felul cerut, cu sinceritate față de Allah și cu urmarea deplină a Trimisului.

Cuvintele „și nu vă zădărniciți faptele” cuprind interdicția de a le strica după săvârșirea lor prin reamintirea binefacerii, admirația de sine, lăudăroșenie, căutarea faimei sau păcate care nimicesc faptele și le anulează răsplata. Ele cuprind și interdicția de a strica o faptă în timp ce este săvârșită, fie prin întreruperea ei, fie prin comiterea unui lucru care o invalidează. Toate lucrurile care invalidează rugăciunea, postul, pelerinajul și alte acte asemenea lor intră în această interdicție. Juriștii deduc din acest verset că este interzisă întreruperea unui act de adorare obligatoriu și că este dezaprobată întreruperea unui act voluntar fără un motiv care să o impună. Dacă Allah a interzis zădărnicirea faptelor, aceasta implică porunca de a le îndrepta, desăvârși și duce la capăt, împlinindu-le corect atât în privința cunoașterii, cât și a practicii.

Versetele 34 la 35

Acest verset și cel din Sura al-Baqarah, „Iar cei dintre voi care se leapădă de religia lor și mor necredincioși, acelora li se vor zădărnici faptele în această lume și în Viața de Apoi” (2:217), precizează sensul tuturor textelor generale despre anularea faptelor prin necredință: aceasta este condiționată de moartea în necredință. Aici Allah spune: „Cei care nu cred” în Allah, în îngerii, Cărțile și trimișii Săi și în Ziua de Apoi, „împiedică de la Calea lui Allah” prin îndepărtarea oamenilor de adevăr, chemarea lor la falsitate și înfrumusețarea acesteia, „și apoi mor necredincioși”, fără să se căiască, „Allah nu îi va ierta”, nici prin mijlocire, nici în alt chip. Pedeapsa a devenit inevitabilă pentru ei, răsplata le-a scăpat, rămânerea veșnică în Foc li se cuvine, iar mila Celui Îndurător, Mult-Iertător le-a fost închisă. Versetul arată, de asemenea, că dacă se căiesc înainte de moarte, Allah îi iartă, Se îndură de ei și îi introduce în Paradis, chiar dacă și-ar fi petrecut întreaga viață în necredință, împiedicând de la Calea Lui și săvârșind păcate. Slavă Celui care le-a deschis robilor Săi porțile milei și nu le-a închis nimănui cât timp este în viață și se poate căi! Slavă Celui Îngăduitor, care nu Se grăbește să-i pedepsească pe păcătoși, ci le dăruiește sănătate și cele necesare traiului, de parcă nu I-ar fi fost nesupuși, deși are putere asupra lor!

Apoi Allah Preaînaltul spune: „Așadar, nu slăbiți”, adică nu vă pierdeți puterea în lupta cu dușmanii și nu lăsați frica să vă stăpânească. Răbdați, rămâneți statornici și pregătiți-vă sufletește pentru luptă și rezistență, căutând Mulțumirea Domnului vostru, slujind cu sinceritate Islamul și mâniindu-l pe Diavol. „Și nu chemați la pace”, cerând încetarea luptei dintre voi și dușmanii voștri din dorința de odihnă, în timp ce „voi sunteți mai presus; Allah este cu voi și nu vă va lipsi de răsplata faptelor voastre”.

Fiecare dintre aceste trei lucruri cere răbdare și înlăturarea slăbiciunii. Primul este că ei sunt mai presus: au la îndemână mijloacele biruinței, iar Allah le-a făcut o făgăduință adevărată. Omul slăbește atunci când este mai umilit decât celălalt, mai puțin numeros ori mai slab în pregătire, în forța lăuntrică sau în cea exterioară. Al doilea este că Allah este cu ei, fiindcă ei sunt credincioși, iar Allah este alături de credincioși prin ajutor, biruință și întărire. Aceasta le întărește inimile și îi îndeamnă să-și înfrunte dușmanii. Al treilea este că Allah nu le micșorează cu nimic răsplata faptelor, ci le-o dă deplin și adaugă din harul Său. Acest lucru este valabil mai ales pentru lupta pe Calea Lui: cheltuiala făcută pentru ea este răsplătită de șapte sute de ori și de multe ori peste aceasta. Allah Preaînaltul spune: „Aceasta fiindcă nicio sete, nicio osteneală și nicio foame nu-i atinge pe Calea lui Allah, nu pășesc în niciun loc care să-i mânie pe necredincioși și nu dobândesc nimic împotriva vreunui dușman fără să li se scrie pentru aceasta o faptă bună. Allah nu lasă să se piardă răsplata celor care fac binele. Și nu cheltuiesc nimic, puțin ori mult, și nu străbat nicio vale fără să li se scrie aceasta, pentru ca Allah să-i răsplătească pentru cele mai bune fapte pe care le săvârșeau” (9:120–121). Când omul știe că Allah nu-i pierde fapta și strădania, aceasta îl însuflețește și îl îndeamnă să depună efortul pentru care primește răsplata. Cu atât mai mult se întâmplă astfel când cele trei lucruri se adună: ele îi dau un avânt deplin. Astfel Allah îi îndeamnă pe robii Săi, îi însuflețește și le întărește sufletele pentru ceea ce le aduce îndreptarea și izbânda.

Versetele 36 la 38

Allah Preaînaltul îi îndeamnă pe robii Săi să nu se atașeze de viața lumească, dezvăluindu-le adevărata ei natură: ea este joacă a trupurilor și distracție a inimilor. Robul rămâne prins de avere, copii, podoabe și plăceri: femei, mâncare, băutură, locuințe, adunări, priveliști și ranguri de conducere. Se joacă săvârșind lucruri fără folos și se mișcă între trândăvie, nepăsare și păcate, până când viața lumească i se încheie și îi sosește sorocul. Atunci toate acestea dispar și se îndepărtează, fără ca el să fi dobândit din ele vreun câștig vrednic de amintit. I se arată pierderea și lipsirea de bine, iar pedeapsa îi stă înainte. Omul cu judecată ar trebui, așadar, să nu se atașeze de această viață, să nu o dorească și să nu-și facă din ea preocuparea sa.

Lucrul de care se cuvine să se îngrijească este cel amintit în cuvintele: „Dacă credeți și vă temeți de Allah”: să credeți în Allah, în îngerii, Cărțile și trimișii Săi și în Ziua de Apoi și să împliniți evlavia pe care credința o cere, lucrând neîncetat pentru Mulțumirea Lui și părăsind păcatele. Acesta este lucrul care îi folosește robului, pentru care se cuvine să se întreacă oamenii și spre care să-și îndrepte strădaniile și faptele. Acesta este ceea ce Allah dorește de la robii Săi, din milă și bunătate față de ei, ca să-i răsplătească din belșug. De aceea spune: „Dacă credeți și vă temeți de Allah, El vă va da răsplătirile voastre și nu vă cere averile voastre”. El nu voiește să vă impună ceva greu, luându-vă averile și lăsându-vă fără nimic ori micșorându-le într-un chip care v-ar vătăma. „Dacă vi le-ar cere și ar stărui, ați deveni zgârciți, iar El ar scoate la iveală ura voastră”: resentimentele din inimile voastre s-ar arăta dacă vi s-ar cere să dați ceea ce nu doriți să dați.

Dovadă că, dacă Allah v-ar cere averile cu stăruință, ați refuza să le dați este aceasta: chiar și atunci când sunteți chemați „să cheltuiți pe Calea lui Allah”, într-un chip care vă aduce folos religios și lumesc, „printre voi sunt unii zgârciți”. Cum ar fi, atunci, dacă vi s-ar cere averile pentru un lucru care nu v-ar aduce un folos imediat? Cu atât mai mult ați refuza. „Cel care este zgârcit este zgârcit numai față de sine”, căci se lipsește de răsplata lui Allah și pierde mult bine. Refuzul lui de a cheltui nu-L vatămă cu nimic pe Allah. „Allah este Cel lipsit de orice nevoie, iar voi sunteți cei nevoiași”: aveți nevoie de El în orice clipă și în toate treburile voastre.

„Dacă vă întoarceți” de la credința în Allah și de la împlinirea poruncilor Sale, „El vă va înlocui cu un alt popor, iar ei nu vor fi asemenea vouă” în această întoarcere. Dimpotrivă, ei vor asculta de Allah și de Trimisul Său și Îi vor iubi pe Allah și pe Trimisul Său. Așa spune Allah Preaînaltul: „O, voi cei care credeți! Dacă vreunul dintre voi se leapădă de religia sa, Allah va aduce un popor pe care El îl iubește și care Îl iubește” (5:54).

S-a încheiat tâlcuirea Surei Muhammad. Laudă lui Allah, Domnul lumilor!