Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9

Sura al Ahqaf

Versetele 1 la 35

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 3

Aceasta este Lauda adusă de Allah Preaînaltul Cărții Sale mărețite și preamărirea ei; totodată, în aceasta se află îndrumarea robilor să se călăuzească prin lumina ei, să cugete asupra versetelor ei și să scoată la iveală comorile ei.

După ce a pomenit pogorârea Cărții Sale, care cuprinde porunci și interdicții, Allah pomenește crearea cerurilor și a pământului, reunind astfel Creația și Porunca: „Cu adevărat, ale Lui sunt Creația și Porunca.” Este asemenea cuvintelor Sale: „Allah este Cel care a creat șapte ceruri și tot atâtea pământuri. Porunca Lui coboară printre ele...” și: „El îi pogoară pe îngeri cu Revelația din Porunca Sa asupra cui voiește dintre robii Săi: Avertizați că nu există altă divinitate în afară de Mine, așadar temeți-vă de Mine. El a creat cerurile și pământul cu Adevărul...”

Allah este Cel care i-a creat pe cei răspunzători, le-a creat sălașurile și le-a supus tot ceea ce se află în ceruri și pe pământ. Apoi le-a trimis Trimiși, le-a pogorât Cărțile, le-a dat porunci și interdicții și i-a vestit că această lume este tărâmul faptelor, locul de trecere al celor care lucrează, nu un sălaș în care să rămână pentru totdeauna.

Ei vor trece din ea la Sălașul statornic și veșnic și vor găsi acolo răsplata deplină pentru faptele săvârșite aici. Allah a statornicit dovezile care arată acel Sălaș și i-a făcut să guste în această lume câte ceva din răsplată și pedeapsă, pentru a-i îndemna să caute ceea ce iubesc și să fugă de ceea ce se tem.

De aceea spune: „Noi nu am creat cerurile și pământul și ceea ce se află între ele decât cu Adevărul”, adică nu le-am creat fără rost și în zadar, ci pentru ca oamenii să cunoască Măreția Creatorului lor și să afle dovezi despre Însușirile Sale desăvârșite și pentru ca ei să știe că Acela care a creat cele două tărâmuri, în ciuda vastității lor, este în stare să-i creeze din nou după moarte, ca să-i răsplătească. Crearea cerurilor și a pământului și dăinuirea lor sunt rânduite până la „un soroc hotărât”.

După ce le-a vestit aceasta - iar El este Cel mai sincer dintre vorbitori -, a statornicit Dovada și a luminat Calea, Allah vestește că, în pofida acestui fapt, unii oameni stăruie să se întoarcă de la Adevăr și de la chemarea Trimișilor: „Însă cei care nu cred se întorc de la ceea ce li s-a vestit”.

Cât despre cei care cred, atunci când au cunoscut Adevărul, au răspuns Poruncilor Domnului lor, au primit Adevărul și s-au supus cu smerenie și preamărire. Astfel au dobândit tot binele și tot răul a fost îndepărtat de la ei.

Versetele 4 la 6

Spune-le celor care Îi asociază lui Allah, în adorare, idoli și rivali ce nu au puterea de a aduce folos ori vătămare, de a da moartea, de a da viață ori de a învia - spune-le, arătând neputința idolilor lor și faptul că aceștia nu merită nimic din adorare: „Spuneți-mi despre cei pe care îi chemați în afara lui Allah! Arătați-mi ce au creat ei pe pământ! Sau au ei vreo parte în ceruri?”

Au creat ei vreunul dintre corpurile cerești ori dintre făpturile pământului? Au creat munții? Au făcut râurile să curgă? Au răspândit animalele pe pământ? Au făcut copacii să crească? Au ajutat la crearea vreunuia dintre aceste lucruri?

Nu au făcut nimic din acestea, după propria lor mărturisire, cu atât mai mult după mărturisirea altora. Aceasta este o dovadă rațională hotărâtoare că adorarea oricui în afara lui Allah este zadarnică.

Nu există nici vreo dovadă revelată. „Aduceți-mi o Carte de dinaintea acesteia”, adică o Carte care să cheme la asocierea altora lui Allah, „sau vreo urmă de știință” moștenită de la Trimiși, care să poruncească așa ceva.

Este cunoscut că ei sunt neputincioși să aducă de la vreun Trimis o asemenea dovadă. Dimpotrivă, știm cu certitudine că toți Trimișii au chemat la afirmarea Unicității Domnului lor și au interzis asocierea altora Lui. Aceasta este cea mai mare știință transmisă de la ei. Allah spune: „Noi am trimis la fiecare neam un Trimis: Adorați-L numai pe Allah și feriți-vă de taghut!” Iar fiecare Trimis a spus poporului său: „Adorați-L pe Allah; nu aveți altă divinitate în afara Lui.”

Astfel se cunoaște că argumentul asociatorilor nu se sprijină pe vreo dovadă sau mărturie, ci pe închipuiri false, păreri stricate și raționamente corupte. Zădărnicia lui se vede și din cercetarea istorisirilor lor, a științei și faptelor lor și a stării celor pe care și-au irosit viețile adorându-i: le-a folosit acest lucru cu ceva în această lume ori în Viața de Apoi?

De aceea Allah spune: „Cine este mai rătăcit decât cel care cheamă în afara lui Allah pe aceia care nu-i vor răspunde până în Ziua Învierii?”, adică în toată vremea șederii sale pe pământ. Ei nu-i aduc nici măcar folosul cât greutatea unui atom „și nici nu știu că sunt chemați”: nu aud și nu răspund niciunei chemări.

Așa sunt în această lume, iar în Ziua Învierii vor tăgădui asocierea lor cu Allah. „Când oamenii vor fi adunați, ei le vor fi dușmani”: se vor blestema și se vor lepăda unii de alții, iar cei chemați „vor tăgădui adorarea lor”.

Versetele 7 la 10

Atunci când versetele limpezi ale lui Allah le sunt recitate necredincioșilor în așa fel încât îndoiala nu mai este cu putință, aceasta nu le folosește, ci doar statornicește dovada împotriva lor. Ei spun, născocind despre Adevăr după ce a venit la ei: „Aceasta este o vrăjitorie vădită”, adică o vrăjitorie limpede, asupra căreia nu există îndoială.

Aceasta înseamnă răsturnarea faptelor, însă nu este înșelat prin ea decât cel slab la minte. Deosebirea dintre Adevărul adus de Trimis și vrăjitorie este mai mare decât distanța dintre cer și pământ.

Cum ar putea fi asemănat Adevărul, care s-a înălțat mai presus de sferele cerești și a cărui lumină întrece lumina soarelui, sprijinit de dovezile din univers și din suflete și recunoscut și primit cu supunere de oamenii cu vedere lăuntrică și minte coaptă, cu falsul vrăjitoriei, care nu vine decât de la un nedrept rătăcit, rău la inimă și rău în fapte? Vrăjitoria i se potrivește unui asemenea om și este pe măsura stării lui. Nu este aceasta decât o înșelătorie?

„Sau spun ei: El l-a născocit?”, adică Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a născocit acest Coran și el nu este de la Allah? „Spune” către ei: „Dacă l-am născocit”, Allah are putere asupra mea, cunoaște ceea ce spuneți despre el; de ce nu m-a pedepsit pentru născocirea pe care mi-o atribuiți?

Dacă Allah ar voi să-mi facă rău sau să aibă Milostivire față de mine, voi nu puteți face nimic pentru mine împotriva Lui. „El este de ajuns ca Martor între mine și voi.” Dacă aș fi mințit asupra Lui, m-ar fi apucat de mâna dreaptă și m-ar fi pedepsit cu o pedeapsă văzută de toți, căci aceasta ar fi cea mai rea născocire, dacă aș pune cu adevărat asupra Lui o minciună.

Apoi, în pofida încăpățânării și a împotrivirii lor față de Adevăr, Allah îi cheamă la căință: „Și El este Atoateiertătorul, Îndurătorul”. Așadar căiți-vă și părăsiți ceea ce faceți; El vă va ierta păcatele, va avea Milostivire față de voi, vă va călăuzi la tot binele și vă va dărui o răsplată mare.

„Spune: Eu nu sunt primul dintre Trimiși”, adică nu sunt primul Trimis venit la voi, ca voi să socotiți neobișnuită Trimiterea mea și stranie chemarea mea. Au fost înaintea mea Trimiși și Profeți a căror chemare a fost asemenea chemării mele; atunci de ce vă împotriviți Mesajului meu?

„Și nu știu ce se va face cu mine ori cu voi.” Sunt doar un om și nu stăpânesc nimic; Allah este Cel care mă cârmuiește pe mine și vă cârmuiește pe voi și El va judeca între noi. Nu aduc nimic de la mine. „Eu nu urmez decât ceea ce îmi este revelat și nu sunt decât un prevenitor limpede.” Dacă primiți Mesajul meu și răspundeți chemării mele, acesta este binele vostru în această lume și în Viața de Apoi; iar dacă îl respingeți, socoteala voastră este la Allah. Eu v-am avertizat, iar cel care a avertizat și-a împlinit îndatorirea și nu mai poate fi învinuit.

„Spune: Spuneți-mi: dacă el este de la Allah, iar voi nu credeți în el, deși un martor dintre Fiii lui Israil a mărturisit despre unul asemenea lui, a crezut, iar voi v-ați purtat cu trufie?” Adică spuneți-mi: dacă acest Coran este de la Allah, iar cei călăuziți dintre oamenii Cărții mărturisesc adevărul lui, având știința prin care îl recunosc, cred în el și sunt călăuziți, astfel încât vestirile Profeților și ale urmașilor lor aleși se confirmă unele pe altele, iar voi, cei neștiutori și nechibzuiți, vă purtați cu trufie față de urmarea lui, poate fi aceasta altceva decât cea mai mare nedreptate și cea mai rea necredință?

„Cu adevărat, Allah nu călăuzește neamul celor nedrepți.” Din nedreptate face parte trufia față de urmarea Adevărului după ce el a ajuns la îndemână.

Versetele 11 la 12

Cei care resping cu încăpățânare Adevărul și se împotrivesc chemării lui spun despre credincioși: „Dacă el ar fi fost un bine, ei nu ne-ar fi luat-o înainte spre el”, adică credincioșii nu ne-ar fi întrecut în primirea lui, ci noi am fi fost primii care l-ar fi îmbrățișat.

Aceasta este cea mai stricată născocire. Ce dovadă există că semnul Adevărului ar fi că cei care îl resping trebuie să ajungă la el înaintea credincioșilor? Sunt ei oare mai curați la inimă ori mai desăvârșiți la minte? Sau Călăuzirea se află în mâinile lor?

Prin aceste cuvinte, ei nu făceau decât să se mângâie pe ei înșiși, asemenea celui care nu ajunge la ceva și apoi începe să-l defăimeze. De aceea Allah spune: „Fiindcă nu s-au lăsat călăuziți prin el, ei vor spune: Aceasta este o minciună veche.” Tocmai fiindcă nu au fost călăuziți prin Coran și au pierdut cea mai mare binecuvântare, îl defăimează numindu-l minciună, deși el este, fără îndoială, Adevărul și se potrivește cu Scripturile de dinaintea lui.

Dintre acestea, cea mai desăvârșită și cea mai bună după Coran este Tora, pe care Allah i-a pogorât-o lui Musa „drept călăuză și milostivire”. Fiii lui Israil au urmat-o, au fost călăuziți prin ea și au dobândit binele acestei lumi și al Vieții de Apoi.

„Iar aceasta”, adică Coranul, „este o Carte” „în limba arabă”, pentru ca apropierea de el și înțelegerea lui să fie ușoare, „care confirmă” Cărțile de dinainte și mărturisește în favoarea lor prin potrivirea cu ele.

El îi „previne pe cei nedrepți”, adică pe cei care se nedreptățesc prin necredință, nelegiuire și păcat; dacă stăruie în nedreptate, îi avertizează asupra unei pedepse grele. Totodată le aduce veste bună celor care fac bine, adorându-L pe Creator și purtându-se bine cu făpturile, că vor avea o răsplată mare în această lume și în Viața de Apoi. El pomenește faptele de care avertizează și faptele pentru care aduce veste bună.

Versetele 13 la 14

Aceștia sunt cei care Îl recunosc pe Domnul lor, mărturisesc Unicitatea Lui și stăruie în ascultarea Sa, apoi rămân statornici în aceasta întreaga lor viață.

„Nu vor avea teamă” față de greutățile ce îi așteaptă „și nu se vor mâhni” pentru ceea ce au lăsat în urmă.

„Aceștia sunt oamenii Paradisului”, locuitorii lui care rămân veșnic acolo; ei nu vor voi să plece din el și nu vor dori nimic în afara lui. Vor rămâne în el veșnic „drept răsplată pentru ceea ce săvârșeau”: credința în Allah, care cere faptele drepte în care ei au rămas statornici.

Versetele 15 la 16

Din Bunătatea Sa față de robi și din prețuirea pe care o acordă părinților, Allah le poruncește copiilor să se poarte frumos cu părinții lor: să le vorbească blând și frumos, să cheltuiască pentru ei și să le arate bunătate în toate celelalte chipuri.

Apoi Allah arată pricina acestei porunci, pomenind greutățile îndurate de mamă pentru copil: greutatea sarcinii, apoi greutatea foarte dureroasă a nașterii și apoi greutatea alăptării și a îngrijirii copilului în acea vreme. Acestea nu durează o oră ori două, ci o perioadă lungă, „treizeci de luni”. Sarcina durează nouă luni sau aproape atât, iar restul este timpul alăptării, după rânduiala obișnuită.

Acest verset, împreună cu versetul „Mamele să-și alăpteze copiii doi ani întregi...”, este folosit ca dovadă că durata cea mai scurtă a sarcinii este de șase luni, fiindcă, dacă cei doi ani de alăptare sunt scăzuți din cele treizeci de luni, rămân șase luni pentru sarcină.

„Când ajunge la puterea deplină”, adică la culmea tinereții și a puterii minții, „și ajunge la patruzeci de ani, el spune: O, Domnul meu! Insuflă-mi”, adică îndrumă-mă și ajută-mă, „să fiu recunoscător pentru binecuvântarea Ta pe care ai revărsat-o asupra mea și asupra părinților mei”, atât pentru binecuvântările religioase, cât și pentru cele lumești.

Recunoștința înseamnă folosirea binecuvântărilor în ascultarea Celui care le-a dăruit, primirea lor prin recunoașterea neputinței de a mulțumi așa cum se cuvine și strădania de a-L lăuda pe Allah pentru ele. Binecuvântarea dăruită părinților este o binecuvântare pentru copiii și urmașii lor, căci aceștia dobândesc negreșit o parte din ea și din urmările ei, mai ales binecuvântarea religiei. Dreptatea părinților, întemeiată pe știință și fapte, este una dintre cele mai însemnate pricini ale dreptății copiilor.

„Și să săvârșesc fapte drepte de care Tu ești mulțumit”, adică ajută-mă să săvârșesc fapta care îndeplinește toate condițiile de a fi dreaptă și este ferită de tot ceea ce o strică. Aceasta este fapta de care Allah este mulțumit, pe care o primește și pentru care dăruiește răsplata.

„Și îndreaptă-mi urmașii!” Așa cum s-a rugat pentru îndreptarea sa, el s-a rugat și pentru îndreptarea urmașilor, cerându-I lui Allah să le îndrepte starea. El a arătat că binele adus de dreptatea copiilor se întoarce la părinți, spunând: „îndreaptă-mi urmașii”.

„Cu adevărat, eu mă căiesc către Tine” de păcate și neascultare și mă întorc la ascultarea Ta, „și sunt dintre musulmani”.

„Aceștia”, cei descriși prin aceste însușiri, „sunt cei de la care Noi primim cele mai bune fapte pe care le-au săvârșit”, adică faptele de ascultare, deși ei săvârșesc și alte feluri de fapte, „și ale căror fapte rele le trecem cu vederea”.

Ei vor fi „printre oamenii Paradisului” și astfel vor dobândi binele și ceea ce caută, iar răul și ceea ce urăsc vor fi îndepărtate de la ei. „Aceasta este Făgăduința adevărată care le-a fost făcută”, adică Făgăduința făcută de Cel mai sincer în cuvânt, care nu-Și încalcă Făgăduința.

Versetele 17 la 19

După ce a pomenit starea celui drept și bun cu părinții săi, Allah Preaînaltul pomenește starea celui neascultător față de părinți, care este cea mai rea stare.

El le spune părinților, atunci când aceștia îl cheamă la credința în Allah și în Ziua de Apoi și îl avertizează asupra răsplății: „Of vouă!” Chemarea părinților este o mare binefacere și cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru copilul lor, căci îl cheamă la ceea ce duce la fericirea și desfătarea veșnică. Însă el le răspunde în cel mai rău chip: să pieriți voi și ceea ce ați adus!

Apoi arată de ce socotește învierea puțin probabilă și o respinge: „Îmi făgăduiți că voi fi scos” din mormânt în Ziua Învierii, „deși au trecut atâtea neamuri înaintea mea?” Au trecut multe neamuri necredincioase, care au urmat calea necredinței și au devenit căpetenii pentru fiecare necredincios încăpățânat și neștiutor.

Părinții săi „cer ajutorul lui Allah” pentru el și îi spun: „Vai ție! Crede!” Ei își dau toată silința să-l călăuzească. Din dorința lor puternică pentru călăuzirea lui, cer ajutorul lui Allah asemenea celui care se îneacă și cere cu stăruință sprijin, încearcă să-și convingă fiul și se întristează pentru el, căutând să-i lămurească Adevărul. De aceea îi spun: „Cu adevărat, Făgăduința lui Allah este Adevăr”, apoi îi aduc toate dovezile pe care le pot aduce.

Însă fiul lor nu sporește decât în încăpățânare, respingere, trufie față de Adevăr și vorbire rea despre el. El spune: „Acestea nu sunt decât povești ale celor de demult”, adică lucruri transmise din cărțile generațiilor de odinioară; nu sunt de la Allah, iar Allah nu le-a revelat Trimisului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui.

Oricine știe că Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, era neștiutor de carte: nu scria, nu citea și nu învățase de la nimeni. Atunci de unde ar fi învățat aceste lucruri? Și cum ar putea făpturile să aducă ceva asemenea acestui Coran, chiar dacă s-ar sprijini unele pe altele?

„Aceștia sunt cei” aflați în această stare vrednică de dojană, „asupra cărora Cuvântul s-a împlinit”, adică asupra lor s-a împlinit Cuvântul Pedepsei, „împreună cu comunitățile de djinni și oameni care au trecut înaintea lor”: aceste comunități stăruiseră în necredință și tăgăduire; astfel, aceștia vor intra în mulțimea lor și se vor îneca în șuvoiul lor. „Ei au fost pierduți”: pierderea înseamnă irosirea capitalului omului, iar când capitalul s-a pierdut, cu atât mai mult s-au pierdut câștigurile. Lor le-a scăpat credința, nu au dobândit nimic din desfătare și nici nu au scăpat de pedeapsa Iadului.

„Fiecare” dintre oamenii binelui și oamenii răului „va avea trepte potrivit faptelor sale”, adică fiecare potrivit treptei sale în bine sau în rău; locurile lor din Sălașul de Apoi vor fi pe măsura faptelor lor.

Allah îi va răsplăti pe deplin pentru faptele lor, fără să li se adauge la păcate și fără ca răsplata faptelor lor bune să fie micșorată.

Versetul 20

Allah Preaînaltul vestește despre starea necredincioșilor atunci când vor fi înfățișați Focului. Vor fi mustrați și dojeniți: „V-ați risipit lucrurile bune în viața voastră lumească și v-ați bucurat de ele”. V-ați mulțumit cu viața lumească, v-ați lăsat amăgiți de desfătările ei și ați fost mulțumiți de plăcerile ei. Bunurile sale v-au distras de la strădania pentru Viața de Apoi și v-ați bucurat de ele asemenea dobitoacelor care pasc. Aceasta a fost partea voastră, în locul răsplății Vieții de Apoi.

„Astăzi veți fi răsplătiți cu pedeapsa umilinței”, adică o pedeapsă aspră, care vă înjosește și vă face de rușine. „Pentru ceea ce spuneați despre Allah fără adevăr”: ați pus pe seama lui Allah neadevăruri, atribuind Lui și Hotărârii Sale calea rătăcită pe care vă aflați, deși mințeați. „Și pentru că ați fost nelegiuiți”, adică v-ați ridicat cu trufie împotriva ascultării Lui. Ei au unit vorbirea falsă cu fapta falsă, mințind asupra lui Allah prin pretenția că El era mulțumit de ele, defăimând Adevărul și purtându-se cu trufie față de el. De aceea au fost pedepsiți cu cea mai aspră pedeapsă.²³

Versetele 21 la 26

Allah spune: „Pomenește-l”, aducându-i laudă frumoasă, „pe fratele neamului 'Ad”, adică pe Hud, pacea fie asupra lui, unul dintre Trimișii nobili pe care Allah i-a cinstit prin chemarea la Religia Sa și prin îndrumarea făpturilor către El. „Când și-a avertizat poporul”, neamul 'Ad, „în al-Ahqaf”, adică în locuințele lor cunoscute sub acest nume, întinsele ținuturi nisipoase din Yemen. „Iar avertizatori au fost și înaintea lui, și după el”: el nu era primul dintre ei și nici nu le era potrivnic. Le spunea: „Nu adorați decât pe Allah! Mă tem pentru voi de pedeapsa unei Zile cumplite.”

El le-a poruncit adorarea lui Allah, care cuprinde orice cuvânt drept și orice faptă vrednică de laudă, le-a interzis asocierea și luarea unor rivali alături de El și i-a avertizat asupra pedepsei aspre dacă nu-l vor asculta. Însă chemarea nu le-a folosit. „Ei au spus: Ai venit să ne abați de la dumnezeii noștri?”, adică singurul tău scop și singurul lucru pe care îl aduci este că ne-ai găsit urmându-ne dumnezeii și vrei să ne îndepărtezi de ei.

„Adu-ne pedeapsa cu care ne ameninți, dacă ești dintre cei sinceri!” Aceasta arată culmea neștiinței și a încăpățânării. „El a spus: Știința este numai la Allah”, căci în Mâna Lui se află cârmuirea și cheile tuturor lucrurilor, iar El va aduce asupra voastră pedeapsa dacă voiește. „Eu vă vestesc ceea cu care am fost trimis”, adică nu am altă îndatorire decât transmiterea limpede a Mesajului. „Însă văd că sunteți un popor care se poartă cu neștiință”, de aceea ați ajuns la această îndrăzneală atât de mare.

Allah a trimis asupra lor pedeapsa cea mare, vântul care i-a nimicit. De aceea spune: „Când au văzut-o”, adică pedeapsa, „ca pe un nor îndreptându-se spre văile lor”, asemenea unui nor care venea spre văile ale căror ape le udau plantele și din ale căror fântâni și bălți beau, „au spus”, bucurându-se: „Acesta este un nor care ne va aduce ploaie.” Allah spune: „Nu! Este ceea ce ați cerut să vină degrabă”, adică ceea ce ați atras asupra voastră spunând: „Adu-ne pedeapsa cu care ne ameninți, dacă ești dintre cei sinceri!”

„Un vânt în care este o pedeapsă dureroasă, care nimicește totul”, adică tot ceea ce întâlnește, prin puterea și nenorocirea lui. Allah l-a dezlănțuit asupra lor „șapte nopți și opt zile fără întrerupere, astfel încât vedeai oamenii doborâți, asemenea unor trunchiuri de palmieri goale pe dinăuntru”. „La porunca Domnului său”, adică prin îngăduința și Voia Sa. „Dimineața nu se mai vedeau decât locuințele lor”: vitele, bunurile și ei înșiși pieriseră. „Astfel răsplătim Noi poporul nelegiuit”, din pricina nelegiuirii și nedreptății lui.

Toate acestea s-au întâmplat deși Allah revărsase asupra lor mari binecuvântări, pentru care nu I-au mulțumit și nici nu L-au pomenit. „Le dăduserăm o putere pe care vouă nu v-am dat-o”, adică le dăduserăm stăpânire pe pământ, să se bucure de bunurile și plăcerile lui, și le dăruiserăm o viață destul de lungă încât cel care voia să ia aminte să poată lua aminte, iar cel călăuzit să primească povața. Am dat neamului 'Ad putere, după cum v-am dat și vouă, cei cărora vă sunt adresate aceste cuvinte. Nu socotiți că puterea primită vă este rezervată doar vouă și că vă va apăra cu ceva de pedeapsa lui Allah; alții au avut o putere mai mare decât a voastră, dar averile, copiii și oștile lor nu le-au fost de niciun folos împotriva lui Allah. „Le dăduserăm auz, vedere și inimi”: nu există vreo lipsă în auzul, vederea sau mințile lor, încât să se poată spune că au părăsit Adevărul din neștiință ori din neputința de a-l cunoaște. Mințile lor nu aveau vreun cusur, însă reușita este în Mâna lui Allah. „Însă auzul, vederea și inimile lor nu le-au fost de niciun folos”, nici puțin, nici mult, fiindcă tăgăduiau semnele lui Allah, care arătau Unicitatea Sa și că numai El trebuie adorat. „I-a învăluit ceea ce luau în batjocură”: a coborât asupra lor pedeapsa a cărei venire o tăgăduiau și despre care îi avertizaseră Trimișii luați de ei în batjocură.

Versetele 27 la 28

Allah îi avertizează pe asociatorii arabi și pe ceilalți prin nimicirea neamurilor care tăgăduiseră și trăiau în jurul locuințelor lor. Multe dintre acestea se aflau chiar în Peninsula Arabă, precum 'Ad, Thamud și cele asemenea lor.

Allah „a înfățișat semnele în felurite chipuri”, adică le-a variat sub toate aspectele, „pentru ca ei să se întoarcă” de la necredință și tăgăduire. Fiindcă nu au crezut, Allah i-a apucat cu pedeapsa Celui Atotputernic, cu Putere deplină. Divinitățile pe care le chemau în afara Lui nu le-au fost de niciun folos.

De aceea spune: „De ce nu i-au ajutat aceia pe care îi luaseră drept divinități, apropiindu-se prin ei, în afară de Allah?”, adică cei de care se apropiau și pe care îi adorau, nădăjduind să le fie de folos. „Dimpotrivă, ei au dispărut dinaintea lor”: nu le-au răspuns și nu i-au apărat. „Aceasta a fost minciuna lor și ceea ce născociseră”, adică minciunile cu care se amăgeau, pretinzând că urmau Adevărul și că faptele lor le vor folosi; însă acestea s-au pierdut și au fost zădărnicite.

Versetele 29 la 32

Allah l-a trimis pe Trimisul Său Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, la toate făpturile, oameni și djinni, iar chemarea Profeției și a Mesajului trebuia transmisă tuturor. Pe oameni îi putea chema și avertiza el însuși. Cât despre djinni, Allah i-a îndreptat către el prin Puterea Sa, trimițându-i „un grup de djinni ca să asculte Coranul. Când au venit la el, au spus: Ascultați în tăcere!”, adică s-au îndemnat unii pe alții să facă aceasta. „Iar când recitarea s-a încheiat”, după ce o înțeleseseră și ea avusese înrâurire asupra lor, „s-au întors la poporul lor ca avertizatori”, dorindu-le binele și statornicind dovada lui Allah împotriva lor. Allah i-a rânduit ca ajutor pentru Trimisul Său în răspândirea chemării printre djinni.

„Ei au spus: O, popor al nostru! Am auzit o Carte pogorâtă după Musa”, fiindcă Scriptura lui Musa este temelia Evangheliei și sprijinul Fiilor lui Israil în hotărârile Legii; Evanghelia doar o întregește, o desăvârșește și schimbă unele hotărâri. „Care confirmă ceea ce a fost înaintea ei, călăuzind”, această Carte pe care am auzit-o, „spre Adevăr”, adică spre ceea ce este drept în orice lucru căutat și orice vestire, „și spre o cale dreaptă”, care duce la Allah și la Paradisul Său prin cunoașterea lui Allah, a hotărârilor Sale religioase și a hotărârilor răsplătirii.

După ce au lăudat Coranul și i-au arătat locul și rangul, i-au chemat să creadă în el: „O, popor al nostru! Răspundeți celui care cheamă la Allah”, celui care cheamă numai la Domnul său, fără să urmărească vreun scop personal sau vreo poftă. El vă cheamă la Domnul vostru ca să vă răsplătească și să îndepărteze de la voi orice rău și orice lucru neplăcut. De aceea au spus: „El vă va ierta din păcate și vă va apăra de o pedeapsă dureroasă.” Dacă îi ferește de pedeapsa dureroasă, nu rămâne după aceasta decât desfătarea. Aceasta este răsplata celui care răspunde celui ce cheamă la Allah.

„Cel care nu răspunde celui care cheamă la Allah nu poate scăpa de El pe pământ”, fiindcă Allah are Putere asupra tuturor lucrurilor: niciun fugar nu-I scapă și niciun potrivnic nu-L biruie. „Și nu are ocrotitori în afară de El. Aceștia se află într-o rătăcire vădită.” Ce rătăcire ar putea fi mai mare decât a celui pe care Trimișii l-au chemat și la care au ajuns avertizările, semnele limpezi și dovezile numeroase, dar el s-a întors de la ele și s-a purtat cu trufie?

Versetul 33

Aceasta este o dovadă a readucerii la viață după moarte, întemeiată pe un lucru și mai măreț: El este Cel care a creat cerurile și pământul, cu toată măreția, întinderea și desăvârșirea alcătuirii lor, fără ca aceasta să-I fie greu și fără să obosească prin crearea lor. Cum L-ar putea pune în neputință readucerea voastră la viață după moarte, când El are Putere asupra tuturor lucrurilor?

Versetele 34 la 35

Allah vestește starea cumplită a necredincioșilor când vor fi înfățișați Focului pe care îl tăgăduiau. Vor fi mustrați și li se va spune: „Oare nu este acesta Adevărul?”, căci sunteți acum de față și îl vedeți cu ochii voștri. „Ei vor spune: Ba da, pe Domnul nostru!” Își vor recunoaște păcatele și minciuna lor va deveni limpede. „El va spune: Gustați pedeapsa pentru că nu ați crezut!”, adică o pedeapsă necurmată și veșnică, după cum necredința fusese o însușire statornică a voastră.

Apoi Allah îi poruncește Trimisului Său să rabde răul celor care îl tăgăduiesc și i se împotrivesc, să continue să-i cheme la Allah și să urmeze răbdarea Trimișilor înzestrați cu hotărâre, fruntașii făpturilor, cei cu voință puternică și năzuințe înalte. Răbdarea lor a fost mare și certitudinea lor deplină; ei sunt cei mai vrednici să fie luați drept pildă, să le fie urmați pașii și să se caute călăuzire prin lumina lor. Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a împlinit Porunca Domnului său și a răbdat cum nu răbdase niciun Profet înaintea lui. Potrivnicii s-au unit împotriva lui, s-au străduit cu toții să-l oprească din chemarea la Allah și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a i se împotrivi și a-l combate. Însă el a continuat să vestească deschis Porunca lui Allah, să lupte împotriva dușmanilor Săi și să rabde răul care îl atingea, până când Allah i-a dat putere pe pământ, a făcut ca Religia Sa să biruie toate religiile și comunitatea sa să biruie neamurile. Binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui! „Și nu cere grăbirea pedepsei lor”, adică a celor care tăgăduiesc și cer grăbirea pedepsei din neștiință și nechibzuință. Neștiința lor să nu te tulbure, iar cererea lor stăruitoare să nu te împingă să-L rogi pe Allah să le grăbească pedeapsa, fiindcă tot ceea ce va veni este aproape.

„În Ziua în care vor vedea ceea ce li s-a făgăduit, li se va părea că nu au rămas”, în viața lumească, „decât un ceas dintr-o zi”. Să nu te mâhnească desfătarea lor scurtă, căci ei se îndreaptă spre pedeapsa cumplită. „Aceasta este o vestire”: cuvântul poate însemna că această lume, cu bunurile, poftele și plăcerile ei, este doar o provizie tulburată de neplăceri, care ajută să treacă un răstimp scurt. Sau înseamnă că acest Coran măreț, în care v-am dat o lămurire deplină, este o vestire îndeajuns pentru voi și o provizie pentru Sălașul de Apoi. Ce provizie bună, care duce la sălașul desfătării și păzește de pedeapsa dureroasă! Este cea mai bună provizie pe care o pot lua făpturile și cea mai mare binecuvântare pe care Allah le-a dăruit-o. „Oare va fi nimicit”, prin pedepse, „altcineva decât poporul nelegiuit?”, adică cei în care nu este bine, care au ieșit din ascultarea Domnului lor și nu au primit Adevărul adus de Trimiși. Allah i-a avertizat și le-a înlăturat orice scuză, iar ei au stăruit după aceea în tăgăduire și necredință. Îi cerem lui Allah să ne ocrotească!

S-a încheiat tâlcuirea Surei al-Ahqaf. Laudă lui Allah, Domnul lumilor!