Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9

Sura at Tur

Versetele 1 la 49

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 16

Allah Preaînaltul jură pe aceste lucruri mărețe, care cuprind învățături de înțelepciune însemnate, că învierea și răsplata celor evlavioși și a celor care tăgăduiesc sunt adevărate. El jură pe Munte, adică muntele pe care Allah i-a vorbit lui Musa, fiul lui 'Imran, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, și i-a revelat rânduielile pe care i le-a revelat. În această binefacere față de el și față de comunitatea lui se află mari semne ale lui Allah și binefaceri ale Sale pe care robii nu le pot nici număra, nici prețui pe deplin.

„Pe o Carte scrisă.” Este cu putință ca aici să fie vorba despre Tabla Păstrată, pe care Allah a scris toate lucrurile. Este cu putință și ca prin aceasta să fie avut în vedere Nobilul Coran, care este cea mai aleasă dintre Cărți. Allah l-a pogorât cuprinzând veștile celor dintâi și ale celor de pe urmă, precum și știința celor de dinainte și a celor de mai târziu.

Cuvintele „pe un pergament” înseamnă: pe o foaie. „Desfășurat” înseamnă: scris, însemnat, vădit, nu ascuns. Natura acestei Cărți nu-i rămâne ascunsă niciunui om cu minte și cu înțelegere.

„Pe Casa cea mereu vizitată”: este Casa de deasupra celui de-al șaptelea cer, mereu vizitată de îngerii nobili. [În ea] intră în fiecare zi șaptezeci de mii de îngeri, care Îl adoră acolo pe Domnul lor, apoi nu se mai întorc în ea până în Ziua Învierii. S-a spus și că această Casă mereu vizitată este Casa Sacră a lui Allah, vizitată neîncetat de cei care o înconjoară, de cei care se roagă și de cei care Îl pomenesc pe Allah, precum și de cei care vin la ea pentru Hajj și 'Umrah. Allah a jurat pe ea și în cuvintele: „Și pe această cetate sigură!” [at-Tin, 95:3]. O casă care este cea mai aleasă dintre casele pământului și către care oamenii se îndreaptă pentru Hajj și 'Umrah — pelerinajul fiind unul dintre stâlpii Islamului și dintre marile sale temelii, fără de care Islamul nu este deplin — merită ca Allah să jure pe ea. Ea este cea pe care au zidit-o Ibrahim și Isma'il și pe care Allah a făcut-o loc de întoarcere pentru oameni și loc de siguranță. Se cuvine ca El să-i arate măreția potrivit cu ceea ce ea merită.

„Pe acoperișul înălțat”, adică cerul pe care Allah l-a făcut acoperiș pentru făpturi și construcție deasupra pământului. De la el se primește lumina, după semnele și luminile lui se găsește calea, iar Allah pogoară din el ploaia, îndurarea și feluritele mijloace de trai.

„Pe marea cea plină”, adică plină cu apă, pe care Allah a stăvilit-o și a împiedicat-o să se reverse peste fața pământului, deși urmarea firească ar fi să acopere suprafața pământului. Înțelepciunea Sa a cerut însă să o oprească de la curgere și revărsare, pentru ca feluritele viețuitoare de pe pământ să trăiască. S-a spus și că prin „al-masjur” se înțelege marea aprinsă, care va fi aprinsă ca foc în Ziua Învierii. Ea va deveni un foc în flăcări, plin, cu toată întinderea sa, de felurite chinuri.

Faptul că Allah a jurat pe aceste lucruri arată că ele sunt semnele lui Allah, dovezi ale unicității Sale și argumente ale puterii Sale și ale învierii morților de către El. De aceea, El spune: „Cu adevărat, pedeapsa Domnului tău se va abate negreșit!” Ea trebuie să se abată, iar Allah nu Își încalcă promisiunea și cuvântul.

„Nimeni nu o poate înlătura”: nimeni nu o poate respinge și nimic nu o poate împiedica, fiindcă niciun potrivnic nu poate birui puterea lui Allah și niciun fugar nu-I poate scăpa.

Apoi El descrie ziua în care se va abate pedeapsa, spunând: „În ziua în care cerul se va zbuciuma puternic”, adică cerul se va roti și se va frământa, mișcându-se neîncetat, tulburat și fără odihnă.

„Iar munții se vor pune în mișcare”: se vor desprinde din locurile lor, vor merge precum norii, vor fi asemenea lânii colorate și scărmănate, apoi se vor împrăștia până vor ajunge precum pulberea. Toate acestea se vor întâmpla din pricina spaimei uriașe a Zilei Învierii [și a grozăviei tulburărilor și a cutremurelor zguduitoare din ea, care vor tulbura aceste corpuri imense]. Cum va fi, atunci, cu omul cel slab?!

„Vai în acea zi celor care tăgăduiesc!” Cuvântul „vai” cuprinde orice pedeapsă, tristețe, chin și teamă.

Apoi El îi descrie pe cei care tăgăduiesc și care au meritat această nenorocire, spunând: „Celor care se joacă, afundați în vorbe deșarte”, adică se afundă în deșertăciune și se joacă cu ea. Științele și cercetările lor sunt îndreptate spre cunoștințe vătămătoare, care cuprind tăgăduirea adevărului și confirmarea falsului. Faptele lor sunt faptele oamenilor neștiinței, nechibzuinței și jocului, spre deosebire de oamenii care recunosc adevărul și cred, având cunoștințe folositoare și fapte bune.

„În ziua în care vor fi împinși cu putere spre Focul Gheenei”: [în ziua în care] vor fi împinși cu asprime, mânați cu sila și târâți pe fețe, li se va spune, spre mustrare și osândă: „Acesta este Focul pe care voi îl tăgăduiați!” Astăzi gustați, așadar, pedeapsa veșnică, a cărei măsură nu poate fi cuprinsă și a cărei grozăvie nu poate fi descrisă.

„Este aceasta vrăjitorie sau voi nu vedeți?” Este cu putință ca aici să fie indicat Focul și chinul, așa cum arată desfășurarea versetelor. Adică, atunci când au văzut Focul și pedeapsa, li s-a spus ca mustrare: este aceasta vrăjitorie fără realitate? Iată că ați văzut-o! Sau voi nu vedeați în viața lumească, adică nu aveați înțelegere și știință, ci nu știați nimic despre acest lucru și dovada nu fusese statornicită împotriva voastră? Răspunsul este că ambele posibilități sunt excluse. În privința vrăjitoriei, le-a devenit limpede că aceasta este cel mai adevărat lucru și adevărul cel mai deplin, potrivnic vrăjitoriei în toate privințele. Cât despre faptul că ei nu vedeau, lucrurile stau tocmai pe dos: dovada lui Allah a fost statornicită împotriva lor, trimișii i-au chemat să creadă în aceasta, iar dovezile și argumentele au fost aduse într-un asemenea număr, încât fac din aceasta unul dintre lucrurile cel mai bine dovedite, limpezi și vădite.

Este cu putință și ca demonstrativul din cuvintele „Este aceasta vrăjitorie sau voi nu vedeți?” să se refere la adevărul limpede și la calea dreaptă pe care le-a adus Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Poate vreun om cu minte să spună despre acestea că sunt vrăjitorie, când ele sunt adevărul cel mai mare și mai înalt? Din pricina lipsei lor de înțelegere au spus despre el ceea ce au spus.

„Ardeți în el!”, adică intrați în Foc, astfel încât el să vă înconjoare, să vă cuprindă trupurile și să ajungă până la inimile voastre. „Răbdați sau nu răbdați, totuna vă este”: răbdarea în Foc nu vă folosește cu nimic, nu vă veți mângâia unii pe alții și pedeapsa nu vă va fi ușurată. Ea nu se numără printre lucrurile a căror greutate se micșorează și a căror asprime dispare atunci când robul le rabdă. Aceasta li s-a făcut din pricina faptelor lor rele și a celor agonisite de ei. De aceea, El spune: „Nu sunteți răsplătiți decât pentru ceea ce făceați.”

Versetele 17 la 20

După ce Allah Preaînaltul a menționat pedeapsa celor care tăgăduiesc, a menționat desfătarea celor evlavioși, pentru a uni încurajarea cu avertizarea, astfel încât inimile să fie între teamă și speranță. El a spus: „Cu adevărat, cei evlavioși”, cei evlavioși față de Domnul lor, care s-au ferit de mânia și de pedeapsa Sa, împlinind ceea ce îi păzește de acestea, prin îndeplinirea poruncilor și evitarea celor oprite, „se vor afla în grădini”: livezi ale căror întinderi sunt îmbrăcate în pomi cu ramuri întrepătrunse, cu râuri curgătoare, palate înalte și locuințe împodobite; „și în desfătare”, ceea ce cuprinde desfătarea inimii, a spiritului și a trupului.

„Bucurându-se de ceea ce le-a dăruit Domnul lor”: sunt încântați de aceasta și se desfată, cu bucurie și veselie, în binefacerile de nedescris pe care Allah li le-a dăruit. „Niciun suflet nu știe ce bucurie a ochilor le-a fost ascunsă.” „Iar Domnul lor i-a ferit de pedeapsa Focului arzător”: El le-a dăruit ceea ce iubeau și i-a scăpat de ceea ce îi înspăimântă, deoarece au făcut ceea ce [Allah] iubește și s-au ferit de ceea ce Îl mânie.

„Mâncați și beți” din feluritele mâncăruri și băuturi delicioase pe care sufletele voastre le doresc, „cu plăcere”, bucurându-vă de acestea, cu veselie, fericire și încântare, „pentru ceea ce ați făcut”: ați dobândit toate acestea datorită faptelor voastre bune și cuvintelor voastre frumoase.

„Rezemați pe divane așezate în șiruri.” A se rezema înseamnă a ședea într-o poziție statornică, odihnită și tihnită. Divanele sunt paturi împodobite cu felurite podoabe, țesături prețioase și așternuturi strălucitoare. Allah a descris divanele ca fiind așezate în șiruri, arătând astfel numărul lor mare, buna lor rânduială și faptul că cei care le folosesc se adună laolaltă și se bucură de buna lor tovărășie și de blândețea cu care se poartă unii cu alții.

După ce li s-au adunat atâtea desfătări ale inimii, spiritului și trupului, dintre cele care nu trec prin minte și nu pot fi închipuite — mâncăruri, băuturi delicioase și locuri de întrunire frumoase și elegante —, nu mai rămânea decât desfătarea alături de femei, prin care bucuria ajunge la deplinătate. Allah Preaînaltul a menționat, așadar, că ei au drept soții femeile cele mai desăvârșite ca însușiri, înfățișare și purtare. De aceea a spus: „Și le-am dat ca soții hurii cu ochi frumoși și mari.” Acestea sunt femei care reunesc frumusețea și splendoarea înfățișării cu virtuți alese. Frumusețea lor îi uimește pe cei care le privesc și le răpește mințile. Inimile aproape că își iau zborul de dorul lor și din dorința de a fi împreună cu ele. Cuvântul „'in” desemnează femeile cu ochi frumoși, încântători, al căror alb și negru sunt limpezi.

Versetele 21 la 28

Desfătarea [locuitorilor] Paradisului ajunge la deplinătate și prin faptul că Allah le alătură urmașii care i-au urmat în credință. Aceștia li s-au alăturat prin credința părinților lor, devenind astfel urmași care îi urmează în credință. Cu atât mai mult se întâmplă aceasta dacă urmașii i-au urmat printr-o credință proprie. Pe toți cei menționați, Allah îi ridică la treptele părinților lor în Paradis, chiar dacă ei nu au ajuns la acele trepte, ca răsplată pentru părinții lor și ca sporire a răsplății acestora. Totodată, Allah nu le scade părinților nimic din răsplata faptelor lor.

Cineva ar putea crede că, în același fel, Allah le alătură și locuitorilor Focului urmașii lor. De aceea, El a arătat că rânduiala celor două sălașuri nu este aceeași. Focul este sălașul dreptății, iar dreptatea Lui Preaînaltul cere ca nimeni să nu fie pedepsit decât pentru un păcat. De aceea a spus: „Fiecare om este zălog pentru ceea ce a agonisit”, adică este ținut în schimbul faptelor sale. Astfel, niciun suflet nu poartă povara altuia și nimeni nu este făcut să poarte păcatul altcuiva. Aceasta este o precizare intercalată, printre ale cărei foloase se află înlăturarea neînțelegerii menționate.⁵⁶

Cuvintele Sale „Le vom dărui din belșug” înseamnă: le vom da locuitorilor Paradisului din harul Nostru cuprinzător și din înzestrarea Noastră îmbelșugată „fructe”, precum struguri, rodii, mere și felurite alte fructe delicioase, în plus față de hrana lor de bază, „și carne, din ceea ce vor pofti”: tot ceea ce cer și își doresc sufletele lor, carne de păsări și de alte feluri.

„Își vor trece unii altora acolo o cupă”: cupele cu nectar și vin vor circula printre ei și și le vor da unii altora, iar băieți veșnic tineri vor umbla în jurul lor cu pahare și ulcioare. „Care nu aduce nici vorbă deșartă, nici păcat”: în Paradis nu se află vorbire deșartă, lipsită de folos, și nici vorbire care să cuprindă păcat și neascultare. Când aceste două lucruri sunt înlăturate, rămâne al treilea: cuvintele lor sunt pline de pace, bune, curate, înveselesc sufletele și bucură inimile. Ei se bucură de cea mai frumoasă tovărășie și de cele mai plăcute întruniri, iar de la Domnul lor nu aud decât ceea ce le bucură ochii și arată mulțumirea Sa față de ei și iubirea Sa pentru ei.

„În jurul lor vor umbla tineri slujitori ai lor”, adică slujitori tineri, „asemenea unor perle împrăștiate”, datorită frumuseții și strălucirii lor. Ei umblă în jurul lor, slujindu-i și îndeplinindu-le treburile. Aceasta arată cât de multă și de întinsă este desfătarea lor și cât de deplină le este tihna.⁵⁷

„Și se vor îndrepta unii spre alții, întrebându-se” despre lucrurile și împrejurările vieții lumești.

„Vor spune”, explicând ceea ce i-a adus la bucuria și fericirea în care se află: „Mai înainte”, în viața lumească, „când eram printre familiile noastre, eram cuprinși de teamă”: eram temători și neliniștiți, așa că, de teama aceasta, am părăsit păcatele și ne-am îndreptat lipsurile.

„Dar Allah ne-a dăruit harul Său”, îndrumându-ne și ajutându-ne să reușim, „și ne-a ferit de pedeapsa arșiței mistuitoare”, adică de pedeapsa fierbinte, cu o căldură cumplită.

„Noi Îl chemam și mai înainte”, cerându-I să ne ferească de pedeapsa arșiței mistuitoare și să ne ducă la desfătare. Aceasta cuprinde chemarea prin adorare și chemarea prin cerere: ne apropiam neîncetat de El prin felurite acte de adorare și Îl chemam în toate momentele. „Cu adevărat, El este Cel Binefăcător, Îndurător!” Din binefacerea Lui [față de noi] și din îndurarea Lui față de noi, El ne-a dăruit mulțumirea Sa și Paradisul și ne-a ferit de mânia Sa și de Foc.

Versetele 29 la 43

Allah Preaînaltul îi poruncește Trimisului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, să le aducă aminte oamenilor, atât musulmanilor, cât și necredincioșilor dintre ei, pentru ca dovada lui Allah să fie stabilită împotriva celor nedrepți, iar cei cărora li s-a dăruit reușită să fie îndrumați prin aducerea lui aminte. Îi poruncește să nu țină seama de vorbele politeiștilor care tăgăduiesc, de vătămarea lor și de cuvintele prin care îi împiedică pe oameni să-l urmeze, deși știu că el este cel mai departe dintre oameni de aceste învinuiri. De aceea, Allah a înlăturat de la el orice lipsă pe care i-au atribuit-o, spunând: „Prin harul Domnului tău”, prin darul și blândețea Sa, „tu nu ești nici ghicitor”, adică unul care are un însoțitor dintre djinni, care îi aduce o veste despre unele lucruri nevăzute, la care el adaugă o sută de minciuni, „nici nebun”, lipsit de rațiune. Dimpotrivă, tu ai cea mai desăvârșită minte dintre oameni, ești cel mai departe de diavoli, cel mai adevărat în vorbire, cel mai ales și cel mai desăvârșit dintre ei.

Alteori „spun” despre el că „este un poet”: rostește poezie, iar ceea ce a adus este poezie. Dar Allah spune: „Noi nu l-am învățat poezia și nici nu i se cuvine.” „Așteptăm să-l lovească moartea!”: așteptăm să moară, astfel încât chemarea lui să înceteze și noi să scăpăm de el.

„Spune”, răspunzându-le la aceste vorbe nesăbuite: „Așteptați!”, adică așteptați moartea mea. „Voi aștepta și eu împreună cu voi!”: așteptăm ca Allah să vă lovească printr-o pedeapsă venită de la El sau prin mâinile noastre.

„Oare mințile lor le poruncesc aceasta sau sunt ei un neam care întrece măsura?” Această tăgăduire a ta și cuvintele pe care le-au spus vin oare din mințile și din judecata lor? Cât de rele sunt mințile și judecățile care au asemenea urmări și roade! Mințile care l-au socotit nebun pe cel cu mintea cea mai desăvârșită dintre făpturi și care au socotit cea mai adevărată vorbire și adevărul cel mai vădit drept minciună și deșertăciune sunt, cu siguranță, atât de lipsite de judecată, încât până și nebunii s-ar dezice de ele! Sau i-au împins la aceasta nedreptatea și depășirea măsurii? Aceasta este realitatea. Depășirea măsurii nu are o limită la care să se oprească, așa că nicio vorbă și nicio faptă venită de la cel care întrece hotarul nu trebuie să uimească.

„Sau spun ei: El l-a născocit?”: Muhammad a născocit Coranul și l-a rostit din propria sa inițiativă. „Dimpotrivă, ei nu cred.” Dacă ar fi crezut, nu ar fi spus ceea ce au spus.

„Să aducă, așadar, o vorbire asemenea lui, dacă spun adevărul” că el l-a născocit! Voi sunteți arabii cei elocvenți și maeștrii vorbirii frumoase, iar el v-a provocat să aduceți ceva asemenea lui. Atunci fie opoziția voastră se va dovedi adevărată, fie veți recunoaște adevărul spus de el. Dar, chiar dacă v-ați uni voi, oamenii și djinnii, nu ați putea să vă împotriviți lui aducând ceva asemenea. Așadar, vă aflați în fața a două posibilități: fie credeți în el și îi urmați îndrumarea, fie vă împotriviți cu încăpățânare și urmați ceea ce știți că este deșertăciune.

„Oare au fost creați fără vreun creator sau sunt ei înșiși creatorii?” Acesta este un argument împotriva lor, în fața căruia nu pot decât să se supună adevărului ori să părăsească ceea ce cer rațiunea și religia. Explicația este următoarea: ei tăgăduiesc unicitatea lui Allah și îl socotesc mincinos pe Trimisul Său, ceea ce implică tăgăduirea faptului că Allah i-a creat. Rațiunea, împreună cu Legea revelată, arată că nu există decât trei posibilități: fie „au fost creați fără vreun creator”, adică nu au un Creator care să-i fi creat, ci au apărut fără să fie aduși la existență și fără cineva care să-i aducă la existență — iar aceasta este imposibilitatea însăși; fie „sunt ei înșiși creatorii”, adică ai lor înșiși, ceea ce este de asemenea imposibil, căci nu se poate concepe ca cineva să se aducă singur la existență. Când aceste două posibilități sunt respinse și imposibilitatea lor este dovedită, rămâne în mod necesar cea de-a treia: Allah este Cel care i-a creat. Iar când aceasta este stabilită, se știe că numai Allah Preaînaltul este Cel adorat și că adorarea nu se cuvine și nu este potrivită decât pentru El Preaînaltul.

Cuvintele Sale „Sau au creat ei cerurile și pământul?” sunt o întrebare care confirmă negația: ei nu au creat cerurile și pământul, astfel încât să-I fie asociați lui Allah. Acesta este un lucru foarte limpede. „Dimpotrivă”, cei care tăgăduiesc „nu au certitudine”: nu au [o cunoaștere deplină] și nici certitudine care să-i facă să se folosească de dovezile revelate și raționale.

„Sau se află la ei comorile Domnului tău? Sau sunt ei cei care stăpânesc?” Au oare acești tăgăduitori comorile îndurării Domnului tău, pentru a da cui voiesc și a opri de la cine voiesc? De aceea I-ar fi interzis lui Allah să-i dăruiască profeția robului și Trimisului Său Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, ca și cum ar fi fost însărcinați să păzească comorile îndurării lui Allah? Ei sunt prea neînsemnați și prea umili pentru așa ceva! Nu au putere nici măcar asupra propriului folos sau a propriei vătămări, nici asupra morții, vieții sau învierii lor. „Oare ei împart îndurarea Domnului tău? Noi le-am împărțit mijloacele de trai în viața lumească.” „Sau sunt ei cei care stăpânesc?”: cei care au putere asupra creației și stăpânirii lui Allah prin forță și biruință? Lucrurile nu stau astfel! Dimpotrivă, ei sunt cei neputincioși și nevoiași.

„Sau au ei o scară pe care se urcă să asculte?” Au oare acces la cele nevăzute, pe care le ascultă în adunarea cea mai înaltă, astfel încât să vorbească despre lucruri pe care ceilalți nu le cunosc? „Atunci cel care ascultă dintre ei”, cel care pretinde aceasta, „să aducă o dovadă limpede!” Dar de unde ar putea avea așa ceva? Allah Preaînaltul este Cunoscătorul celor nevăzute și al celor văzute. El nu dezvăluie nimănui cele nevăzute ale Sale, în afara unui trimis pe care l-a ales, căruia îi face cunoscut ceea ce voiește din știința Sa. Dacă Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, este cel mai ales dintre trimiși, cel mai învățat și conducătorul lor, și el a vestit unicitatea lui Allah, promisiunea și amenințarea Sa și celelalte vești adevărate ale sale, în vreme ce tăgăduitorii sunt oameni ai neștiinței, rătăcirii, abaterii și împotrivirii, care dintre cei ce aduc vești este mai îndreptățit ca vestea lui să fie primită? Mai ales că Trimisul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a adus pentru ceea ce a vestit dovezi și argumente care impun să fie socotit certitudinea însăși și adevărul cel mai deplin, pe când ei nu au adus pentru pretențiile lor nici măcar un argument aparent, cu atât mai puțin o dovadă!⁵⁸

Cuvintele Sale „Sau Lui Îi sunt fiicele”, așa cum pretindeți, „iar vouă fiii?” arată că reuniți două lucruri de condamnat: Îi atribuiți copii și alegeți pentru El felul inferior dintre cele două. Mai există oare, după această înjosire a Domnului lumilor, o limită sau un capăt dincolo de ea?⁵⁹

„Sau le ceri tu”, o, Trimisule, „o răsplată” pentru transmiterea mesajului, „încât ei sunt împovărați de plata ei?” Lucrurile nu stau astfel. Dimpotrivă, tu dorești cu stăruință să-i înveți de bunăvoie, fără nimic în schimb. Mai mult, le oferi averi mari pentru a primi mesajul tău și a răspunde poruncii și chemării tale și le dăruiești celor ale căror inimi sunt câștigate, pentru ca știința și credința să se statornicească în inimile lor.

„Sau au ei cunoașterea celor nevăzute și o scriu?”: scriu ceea ce știu din cele nevăzute, pentru că ar fi aflat ceea ce Trimisul lui Allah nu a aflat și i s-ar fi împotrivit cu știința celor nevăzute pe care o au? Se știe că ei sunt neamul neștiutor de carte, ignorant și rătăcit, pe când Trimisul lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, are o știință mai mare decât ceilalți. Allah i-a dat din cunoașterea celor nevăzute ceea ce nu i-a dezvăluit niciunei alte făpturi. Toate acestea îi constrâng, prin argumente raționale și prin cele transmise, să recunoască stricăciunea spuselor lor și înfățișează falsitatea lor prin cele mai bune și mai limpezi căi, ferite cel mai bine de obiecții.

Cuvintele Sale „Sau vor ei”, prin defăimarea ta și a ceea ce ai adus, „să urzească un vicleșug” prin care să-ți nimicească religia și să-ți zădărnicească lucrarea? „Dar cei care nu cred sunt cei împotriva cărora se va întoarce vicleșugul”: uneltirea lor li se întoarce împotrivă, iar vătămarea ei revine asupra lor. Allah a făcut aceasta, și Lui I se cuvine laudă. Necredincioșii nu au lăsat nefolosită nicio uneltire care le stătea în putere. Dar Allah l-a sprijinit pe Profetul Său împotriva lor, a făcut ca religia Sa să biruiască, i-a lăsat fără ajutor și S-a răzbunat pe ei.

„Sau au ei o altă divinitate în afară de Allah?” Au ei, în afara lui Allah Preaînaltul, o divinitate pe care o cheamă, de la care nădăjduiesc folos și de a cărei vătămare se tem? „Slăvit este Allah, mai presus de ceea ce Îi asociază!” El nu are niciun asociat în stăpânire și niciun asociat în unicitatea Sa și în adorare. Acesta este scopul pentru care a fost adusă această expunere: faptul că adorarea oricui în afara lui Allah este neîntemeiată, arătarea stricăciunii ei prin acele dovezi hotărâtoare și faptul că ceea ce urmează politeiștii este deșertăciune. Cel care trebuie adorat, Căruia trebuie să I se facă rugăciunea și prosternarea și Căruia trebuie să I se îndrepte sincer chemarea prin adorare și chemarea prin cerere este Allah, Divinitatea vrednică de adorare, Cel cu nume și atribute desăvârșite, cu multe însușiri frumoase și fapte minunate, Stăpânul măreției, al cinstirii și al puterii de neatins, Unul, Unicul, Singurul, Cel de care toate au nevoie, Cel Mare, Cel Vrednic de laudă, Cel Glorios.

Versetele 44 la 46

Allah Preaînaltul arată că politeiștii care tăgăduiesc adevărul limpede s-au împotrivit cu trufie adevărului și au stăruit în deșertăciune. Chiar dacă toate dovezile ar susține adevărul, ei nu l-ar urma, ci i s-ar împotrivi cu încăpățânare. El spune: „Chiar dacă ar vedea bucăți din cer căzând”, adică dacă ar cădea asupra lor bucăți mari din cer, ca semne vădite ale pedepsei, „ar spune: Sunt nori îngrămădiți!” Aceștia ar fi, după ei, nori adunați unii peste alții, așa cum se întâmplă de obicei. Ei nu țin seama de semnele pe care le-au văzut și nu iau învățătură din ele!

Pentru aceștia nu există alt leac decât pedeapsa și osânda. De aceea a spus: „Lasă-i, așadar, până vor întâlni ziua lor, în care vor fi trăsniți!” Aceasta este Ziua Învierii, când îi va lovi o pedeapsă a cărei măsură nu poate fi cuprinsă și a cărei grozăvie nu poate fi descrisă.

„Ziua în care vicleșugul lor nu le va folosi la nimic”, nici puțin, nici mult. Chiar dacă în viața lumească au avut un vicleșug din care trăiau pentru scurtă vreme, în Ziua Învierii uneltirile lor se vor risipi, strădaniile lor vor fi zădărnicite și nu se vor putea apăra de pedeapsa lui Allah, „și nici nu vor fi ajutați”.

Versetele 47 la 49

După ce Allah a menționat pedeapsa celor nedrepți în Viața de Apoi, a arătat că ei au o pedeapsă înainte de pedeapsa Zilei Învierii. Aceasta cuprinde pedeapsa din viața lumească, prin ucidere, robie și alungare din locuințe, precum și pedeapsa din barzakh și din mormânt. „Însă cei mai mulți dintre ei nu știu.” De aceea stăruie în ceea ce atrage pedeapsa și asprimea osândei.

După ce Allah Preaînaltul a arătat dovezile și argumentele pentru falsitatea vorbelor tăgăduitorilor, i-a poruncit Trimisului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, să nu le acorde nicio însemnătate și să aibă răbdare față de hotărârea Domnului său, atât cea privitoare la destin, cât și cea a Legii revelate, rămânând statornic în ea. Allah i-a făgăduit că îi va fi de ajuns, spunând: „Căci tu ești sub Ochii Noștri”, adică te afli sub privirea Noastră, sub paza Noastră și sub grija Noastră față de treburile tale. I-a poruncit să caute ajutor pentru răbdare în pomenire și adorare, spunând: „Și slăvește-L, lăudându-L pe Domnul tău, când te ridici”, [adică] în timpul nopții. Aceasta cuprinde porunca de a sta în rugăciune noaptea; sau sensul este: când te ridici pentru cele cinci rugăciuni, după cum arată cuvintele Sale: „Iar în timpul nopții slăvește-L, precum și la apusul stelelor!”, adică la sfârșitul nopții. Aici intră și rugăciunea de fajr. Allah știe cel mai bine.

S-a încheiat tafsirul Surei at-Tur. Toată lauda I se cuvine lui Allah.