Tafsir as-Saʿdī — Volumul 9

Sura ad Dukhan

Versetele 1 la 59

Revelată la Mecca

Versetele 1 la 16

„Pe Cartea cea limpede!” Acesta este un jurământ prin Coran cu privire la Coran. Allah jură pe Cartea cea limpede, care lămurește tot ceea ce trebuie lămurit, arătând că a pogorât-o „într-o noapte binecuvântată”, adică o noapte în care se află mult bine și multă binecuvântare: Laylat al-Qadr, care este mai bună decât o mie de luni. Astfel El a pogorât cele mai bune cuvinte în cea mai bună dintre nopți, către cel mai ales dintre făpturi, în limba arabilor nobili, pentru a-i avertiza pe cei învăluiți de neștiință și copleșiți de nenorocire, astfel încât să fie luminați, să se călăuzească prin ea și să o urmeze, dobândind mult bine în această lume și în Viața de Apoi. De aceea spune: „cu adevărat, Noi am fost Avertizatori”.

„În ea”, adică în noaptea aleasă în care a fost pogorât Coranul, „este hotărât orice lucru rânduit cu înțelepciune”: fiecare lucru ce ține de Hotărârea dumnezeiască și de Legea revelată, pe care Allah l-a hotărât, este deosebit, lămurit și scris.

Această scriere și deosebire care au loc în Laylat al-Qadr reprezintă una dintre scrierile în care lucrurile sunt consemnate și deosebite. Ea corespunde Cărții dintâi, în care Allah a scris cele rânduite făpturilor, durata vieții lor, mijloacele lor de trai, faptele și stările lor.

Allah a însărcinat, de asemenea, îngeri să scrie ceea ce i se va întâmpla robului când se află în pântecele mamei sale. Apoi, după ce vine în această lume, El rânduiește fiecăruia scribi nobili care îi scriu și îi păstrează faptele, iar în Laylat al-Qadr hotărăște ceea ce se va petrece în anul următor. Toate acestea țin de desăvârșirea Științei și Înțelepciunii Sale și de grija, ocrotirea și atenția desăvârșită a lui Allah față de făpturile Sale.

„Printr-o poruncă de la Noi”, adică această poruncă înțeleaptă vine de la Noi. „Cu adevărat, Noi am trimis Mesageri” și am pogorât Cărțile, iar Mesagerii au transmis poruncile Celui care i-a trimis și au vestit Hotărârile Sale.

„Ca milostivire de la Domnul tău”, adică trimiterea Mesagerilor și pogorârea Cărților, dintre care cea mai bună este Coranul, reprezintă o milostivire a Domnului oamenilor față de oameni. Allah nu le-a dăruit robilor Săi o milostivire mai mare decât călăuzirea lor prin Cărți și Mesageri. Orice bine pe care îl dobândesc în această lume și în Viața de Apoi vine din aceasta și datorită ei.

„Cu adevărat, El este Auzitorul, Atotștiutorul”, adică aude toate glasurile și cunoaște toate lucrurile, văzute și nevăzute. El a știut că oamenii au nevoie de Mesagerii și Cărțile Sale, astfel că a avut milă de ei, le-a dăruit acestea și i-a binecuvântat prin ele. Lui Allah Preaînaltul Îi aparțin lauda, recunoștința și bunăvoința.

„Domnul cerurilor și al pământului și a ceea ce se află între ele”, adică Creatorul și Cârmuitorul tuturor acestora, care le cârmuiește după cum voiește, „dacă sunteți dintre cei convinși”, adică dacă știți aceasta cu certitudine. Atunci să știți că Domnul tuturor făpturilor este Dumnezeul lor adevărat. De aceea spune: „Nu există altă divinitate demnă de adorare în afara Lui”, adică nimeni nu merită adorarea în afara Feței Sale.

„El dă viață și dă moarte”, adică El singur stăpânește viața și moartea și vă va aduna după moartea voastră, apoi vă va răsplăti după faptele voastre: dacă sunt bune, urmarea va fi bună, iar dacă sunt rele, urmarea va fi rea. „El este Domnul vostru și Domnul strămoșilor voștri”, adică Domnul celor dintâi și al celor de pe urmă, care îi îngrijește, le dăruiește binecuvântări și îi ferește de rele.

După ce a afirmat Stăpânirea și Dumnezeirea Sa într-un chip care statornicește certitudinea deplină și alungă îndoiala, Allah vestește că cei care nu cred, în pofida tuturor acestor dovezi limpezi, „se află în îndoială, jucându-se”, adică sunt cufundați în îndoială și nedumerire, nepăsători față de scopul pentru care au fost creați. Preocuparea cu falsul, care nu le aduce decât vătămare, i-a abătut.

„Așadar așteaptă”, adică așteaptă să vină asupra lor pedeapsa, căci ea s-a apropiat și timpul ei a sosit, „Ziua când cerul va aduce un fum vădit, care îi va învălui pe oameni”. Fumul îi va cuprinde pe toți și li se va spune: „Aceasta este o pedeapsă dureroasă!”

Tâlcuirea acestui fum a fost diferită. S-a spus că este fumul care îi va învălui pe oameni când Focul se va apropia de nelegiuiți în Ziua Învierii și că Allah îi avertizează aici asupra pedepsei Zilei Învierii, poruncindu-i Profetului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, să aștepte venirea acelei Zile asupra lor.

Această tâlcuire este sprijinită de felul Coranului de a-i avertiza pe necredincioși și a le da răgaz, de a le atrage atenția asupra acelei Zile și a pedepselor ei și de a-i mângâia pe Trimis și pe credincioși, spunându-le să aștepte și să privească ce li se va întâmpla celor care îi vatămă. Ea este sprijinită și de cuvintele lui Allah din acest pasaj: „Cum să ia ei aminte acum, când le-a venit un Trimis care a lămurit?” Aceasta li se va spune necredincioșilor în Ziua Învierii, când vor cere să fie întorși în această lume și li se va spune că timpul întoarcerii a trecut.

S-a spus și că fumul se referă la ceea ce li s-a întâmplat necredincioșilor din Quraysh când au refuzat să creadă și s-au purtat cu trufie față de dovadă. Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, s-a rugat atunci împotriva lor, spunând: „O, Allah! Ajută-mă împotriva lor, trimițând asupra lor șapte ani de foamete asemenea celor șapte ani ai lui Yusuf.” Allah a trimis asupra lor o foamete cumplită, până când au ajuns să mănânce stârvuri și oase și au început să vadă spațiul dintre cer și pământ ca și cum ar fi fost fum. Însă nu era fum, ci urmarea foamei foarte mari.¹⁷

Potrivit acestei tâlcuiri, cuvintele „Ziua când cerul va aduce un fum vădit” se referă la ceea ce li se părea că văd, fără ca acela să fie fum adevărat.

Această stare a continuat până când i-au cerut Trimisului lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, să aibă milă de ei și să-L cheme pe Allah pentru ei, cerându-I să-i izbăvească. El L-a chemat pe Domnul său, iar Allah i-a izbăvit. Potrivit acestei tâlcuiri, în versetul „Cu adevărat, Noi vom îndepărta pedeapsa pentru puțin timp, dar voi vă veți întoarce”, Allah vestește că o va abate de la ei și îi avertizează că se vor întoarce la trufie și necredință. El a vestit că aceasta se va întâmpla, iar lucrul s-a petrecut întocmai. A vestit și că îi va pedepsi printr-o lovitură puternică. Tâlcuitorii au spus că aceasta a fost bătălia de la Badr. Însă această opinie prezintă o slăbiciune vădită.

S-a mai spus că acesta este unul dintre semnele Ceasului și că, la sfârșitul vremurilor, va veni un fum care va tăia răsuflarea oamenilor, iar credincioșii vor fi atinși de el ca de o urmă de fum.

Prima opinie este cea corectă.¹⁸ Este posibil ca toate cele pomenite în cuvintele: „Așadar așteaptă Ziua când cerul va aduce un fum vădit, care îi va învălui pe oameni: Aceasta este o pedeapsă dureroasă! Doamne, îndepărtează de la noi pedeapsa; cu adevărat, vom crede! Cum să ia ei aminte acum, când le-a venit un Trimis care a lămurit, iar apoi s-au întors de la el și au spus: Este învățat de altul, este nebun!” să se petreacă în Ziua Învierii, iar cuvintele: „Cu adevărat, Noi vom îndepărta pedeapsa pentru puțin timp, dar voi vă veți întoarce. În Ziua când îi vom apuca prin lovitura cea mare, cu adevărat, Ne vom răzbuna” să se refere la ceea ce li s-a întâmplat celor din Quraysh, așa cum s-a pomenit.

Aceste versete pot cuprinde ambele sensuri, fiindcă nimic din formularea lor nu împiedică aceasta; dimpotrivă, ele se potrivesc pe deplin amândurora. Aceasta este ceea ce mi se pare cel mai apropiat de adevăr. Iar Allah știe cel mai bine.

Versetele 17 la 21

După ce a pomenit respingerea celor care nu au crezut în Trimisul Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, Allah Preaînaltul arată că ei au avut un precedent printre necredincioșii de odinioară. El pomenește istorisirea lor cu Musa și felul în care i-a pedepsit, pentru a-i opri pe acești necredincioși din Quraysh de la ceea ce săvârșeau.

„Cu adevărat, Noi am încercat înaintea lor poporul lui Faraon”, adică i-am pus la încercare trimițându-l la ei pe Trimisul Nostru Musa ibn 'Imran, Trimisul nobil care avea un caracter și o purtare sublime, cum nu se găseau la alții.

El le-a spus: „Dați-mi-i pe robii lui Allah!”, adică i-a spus lui Faraon și căpeteniilor sale: dați-mi-i pe robii lui Allah, Fiii lui Israil. Cu alte cuvinte, lăsați-i să plece, eliberați-i din chin și încetați să vă purtați rău cu ei, fiindcă ei sunt poporul meu și cel mai bun neam al vremii lor. Voi i-ați nedreptățit și i-ați înrobit fără drept; lăsați-i deci liberi ca să-L adore pe Domnul lor.

„Cu adevărat, eu sunt pentru voi un Trimis demn de încredere”, adică un Trimis de la Domnul lumilor, credincios scopului pentru care m-a trimis. Nu vă ascund nimic din mesaj, nu adaug nimic la el și nu scad nimic din el. Aceasta cere supunerea deplină față de acest Trimis.

„Nu vă ridicați cu trufie împotriva lui Allah”, refuzând să-L adorați ori purtându-vă tiranic față de robii lui Allah, „Cu adevărat, eu vă aduc o dovadă limpede”, adică un argument vădit: minunile uluitoare și semnele covârșitoare pe care le-a adus. Ei l-au tăgăduit și erau pe punctul să-l omoare, așa că el a căutat adăpost la Allah de răul lor: „Cu adevărat, eu caut adăpost la Domnul meu și Domnul vostru, ca să nu mă ucideți cu pietre”, în cel mai rău chip de ucidere.

„Iar dacă nu credeți în mine, atunci lăsați-mă în pace.” Aveți trei alegeri: fie să credeți în mine - iar aceasta este ceea ce doresc pentru voi -, fie, dacă nu faceți aceasta, să mă lăsați în pace, fără să fiți cu mine ori împotriva mea, și să nu mă vătămați. Însă ei nu au ales niciuna dintre acestea, ci au continuat să I se împotrivească lui Allah cu încăpățânare, să se lupte cu Profetul Său Musa și au refuzat să-i elibereze poporul, pe Fiii lui Israil.

Versetele 22 la 29

„Atunci el L-a chemat pe Domnul său: Cu adevărat, aceștia sunt oameni nelegiuiți”, adică au săvârșit nelegiuirea care cere grăbirea pedepsei. Musa a descris astfel starea lor; aceasta era o rugăciune împotriva lor rostită indirect, prin descrierea lor drept nelegiuiți, iar aceasta este mai elocventă decât o rugăciune rostită pe față împotriva lor. Este asemenea versetului în care Musa spune despre sine: „O, Domnul meu! Cu adevărat, eu am nevoie de orice bine pe care mi-l vei pogorî.”

Allah i-a poruncit să plece noaptea cu robii Săi și l-a vestit că Faraon și poporul lui îi vor urmări. „Lasă marea despicată”, adică las-o așa cum este. Când Musa i-a scos noaptea pe Fiii lui Israil, așa cum îi poruncise Allah, Faraon i-a urmărit. Allah i-a poruncit lui Musa să lovească marea; el a lovit-o, iar ea s-a despărțit în douăsprezece drumuri, între care apa s-a ridicat asemenea unor munți uriași. Musa și poporul său au mers pe acele drumuri.

Când au ieșit din mare, Allah i-a poruncit să o lase despicată, adică să o lase așa cum era, pentru ca Faraon și oștile lui să-i urmărească: „căci ei sunt o oștire ce va fi înecată”. Când tot poporul lui Musa a ieșit din mare, iar oamenii lui Faraon au intrat în ea, Allah a poruncit mării să se închidă peste ei și i-a înecat pe toți, fără excepție.¹⁹

Ei au lăsat în urmă tot ceea ce îi desfăta în viața acestei lumi, iar Allah i-a făcut pe Fiii lui Israil, pe care ei îi înrobiseră, să le moștenească. De aceea spune: „Câte grădini și izvoare au lăsat ei în urmă, ogoare și locuri minunate, și o viață îmbelșugată în care se desfătau! Așa a fost, iar Noi le-am dat moștenire altui popor”, adică binecuvântările pomenite. Allah spune în altă parte: „Așa a fost, iar Noi le-am dat moștenire Fiilor lui Israil.”

„Nici cerul și nici pământul nu au plâns pentru ei”, adică atunci când Allah i-a nimicit și i-a stârpit, nici cerurile, nici pământul nu au plâns pentru ei. Nimeni nu s-a mâhnit pentru ei și nimănui nu i-a părut rău de pierderea lor. Dimpotrivă, toți s-au bucurat de nimicirea lor, chiar și cerurile și pământul, fiindcă ei nu lăsaseră în urmă decât fapte rușinoase, care au adus asupra lor blestemul și ura tuturor lumilor. „Și nu li s-a dat răgaz”, adică pedeapsa nu le-a fost amânată, ci i-a lovit îndată.

Versetele 30 la 33

Apoi Allah Preaînaltul le amintește Fiilor lui Israil binecuvântările Sale: „Cu adevărat, Noi i-am izbăvit pe Fiii lui Israil de chinul înjositor” pe care îl îndurau „de la Faraon”, când acesta le ucidea fiii și le lăsa femeile în viață.

„Cu adevărat, el era trufaș”, adică se purta cu trufie pe pământ fără niciun drept, „și dintre cei care întreceau măsura”, depășind cu îndrăzneală Hotarele lui Allah și încălcându-le.

„Noi i-am ales”, adică i-am selectat, „în cunoștință de cauză”, știind că meritau acea virtute, „mai presus de toate lumile”, adică deasupra tuturor neamurilor din vremea lor și deasupra celor de dinainte și de după ei, până când Allah a adus comunitatea lui Muhammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Aceasta a întrecut toate celelalte neamuri, iar Allah a făcut-o cel mai bun neam scos pentru oameni și a binecuvântat-o cu virtuți pe care nu le-a dăruit altora.

„Și le-am dat”, Fiilor lui Israil, „semne”, adică semne uluitoare și minuni vădite, „în care se afla o încercare vădită”. Noi i-am încercat dăruindu-le mult bine, binecuvântări limpezi de la Noi și dovezi împotriva lor, care arătau adevărul celor aduse de Profetul lor Musa.

Versetele 34 la 37

„Cu adevărat, aceștia”, adică necredincioșii care socotesc învierea puțin probabilă, „spun: Nu există decât prima noastră moarte și nu vom fi înviați”, adică nu există decât viața acestei lumi; nu există înviere, nici Paradis și nici Foc.

Apoi, purtându-se cu îndrăzneală față de Domnul lor și căutând să-L pună în neputință, au spus: „Aduceți-i înapoi pe părinții noștri, dacă spuneți adevărul!” Aceasta era una dintre cererile celor foarte încăpățânați și neștiutori. Ce legătură există între adevărul Trimisului și readucerea părinților lor la viață? Semnele numeroase și felurite statorniciseră deja adevărul celor aduse de el.

„Oare sunt ei”, oamenii din Quraysh despre care se vorbește aici, „mai buni sau poporul lui Tubba' și cei de dinaintea lor? Noi i-am nimicit; cu adevărat, ei au fost nelegiuiți.” Ei nu sunt mai buni decât aceia, fiindcă au săvârșit aceleași fapte rele. Să aștepte deci o nimicire asemenea celei care i-a lovit pe ceilalți nelegiuiți.²⁰

Versetele 38 la 42

Allah Preaînaltul vestește desăvârșirea Puterii și Înțelepciunii Sale: El nu a creat cerurile și pământul în joacă, ca pe o distracție ori fără folos. El le-a creat numai cu Adevărul; însăși crearea lor se întemeiază pe Adevăr și îl cuprinde. Le-a adus în ființă pentru ca robii să-L adore numai pe El, fără asociat, pentru a le da porunci și interdicții și pentru a-i răsplăti ori pedepsi.

„Însă cei mai mulți dintre ei nu știu” și, de aceea, nu cugetă la crearea cerurilor și a pământului.

„Cu adevărat, Ziua Despărțirii”, care este Ziua Învierii, în care Allah va judeca între cei dintâi și cei de pe urmă și între toți cei care s-au deosebit, „este sorocul lor al tuturor”, adică al tuturor făpturilor. Allah îi va aduna pe toți în Ziua aceea, îi va aduce pe ei și faptele lor și îi va răsplăti pentru acele fapte.

Niciun apropiat sau rudă nu-i va folosi cu nimic altui apropiat, „și nu vor fi ajutați”, adică nu vor fi apărați de pedeapsa lui Allah, fiindcă nimeni dintre făpturi nu stăpânește nimic. „Afară de cel de care Allah va avea milă. Cu adevărat, El este Atotputernicul, Îndurătorul.” Aceștia sunt cei care vor avea folos și se vor înălța prin Milostivirea lui Allah, pentru dobândirea căreia s-au străduit și au lucrat cu stăruință în această lume.

Versetele 43 la 50

După ce a pomenit Ziua Învierii și a arătat că în acea Zi va judeca între robii Săi, Allah vestește că ei vor fi împărțiți în două grupuri: un grup în Paradis și celălalt în Foc. Cei din urmă sunt păcătoșii care au săvârșit fapte de necredință și neascultare.

Cu adevărat, hrana lor va fi „pomul Zaqqum”, cel mai rău și mai cumplit dintre copaci. Hrana provenită din el este „asemenea metalului topit”, adică asemenea puroiului urât mirositor, cu miros și gust respingător și foarte fierbinte. Ea „va clocoti în pântece, ca apa clocotită”.

Celui pedepsit i se va spune: „Gustă!”, adică gustă pedeapsa dureroasă, „Cu adevărat, tu erai cel puternic și nobil!”, așa cum pretindeai: te socoteai puternic și apărat de pedeapsa lui Allah și credeai că ești nobil înaintea lui Allah și că nicio pedeapsă nu te va atinge. Însă astăzi ți se va arăta limpede că ești umilit, neînsemnat și lipsit de orice valoare.

„Cu adevărat, aceasta”, adică pedeapsa cea mare, „este ceea ce voi puneați la îndoială”. Acum, însă, aveți despre ea certitudine deplină.

Versetele 51 la 59

Aceasta este răsplata celor evlavioși, care s-au temut de Allah, de Mânia și de Pedeapsa Lui, ferindu-se de păcate și săvârșind fapte de ascultare. Fiind feriți de Mânia și Pedeapsa dumnezeiască, se confirmă că vor dobândi Mulțumirea lui Allah și răsplata cea mare, în locuri umbrite de mulți copaci și fructe, printre izvoare curgătoare și râuri care curg pe sub ei și pe care le fac să țâșnească după voie, în grădinile desfătării.

Grădinile sunt descrise ca având toate soiurile de desfătare, desăvârșite din toate privințele și neatinse de nimic neplăcut. Veșmintele lor vor fi din mătase verde, mătase subțire și brocart, așa cum vor dori.

„Față în față”, cu inimile și fețele lor, în odihnă desăvârșită, liniște, iubire, bună însoțire și cea mai frumoasă purtare.

„Așa va fi”, adică va exista fericire și desfătare desăvârșită, „și Noi îi vom însoți cu hurii cu ochi mari și frumoși”, adică femei frumoase, a căror frumusețe uimește privirea și mintea și a căror desăvârșire cucerește inima, cu ochi mari și frumoși.

„Acolo”, adică în Paradis, „vor cere din orice soi de fructe”, atât dintre cele care au nume în această lume, cât și dintre cele care nu au nici nume, nici asemănare aici. Ei vor cere orice fel și soi de fructe, iar acestea le vor fi aduse îndată, fără osteneală, „în siguranță”, adică vor fi în siguranță că ele nu se vor sfârși, feriți de orice vătămare, de tot ceea ce le-ar putea tulbura fericirea, de izgonirea din Paradis și de moarte.

De aceea Allah spune: „Ei nu vor gusta acolo moartea, în afară de prima moarte”, adică în Paradis nu există deloc moarte. Dacă acolo ar exista o moarte care ar putea fi exceptată, nu ar fi fost exceptată prima moarte, cea din viața lumească. Astfel, ei vor dobândi tot ceea ce iubesc și doresc.

„Iar El îi va feri de pedeapsa Iadului, ca Har de la Domnul tău”, adică dobândirea desfătării și izbăvirea de pedeapsă vor avea loc prin Harul și Bunătatea lui Allah față de ei. El este Cel care le-a înlesnit faptele drepte prin care vor dobândi binele în Viața de Apoi și le va dărui mai mult decât ar merita prin faptele lor.

„Aceasta este izbânda cea mare.” Ce izbândă ar putea fi mai mare decât dobândirea Mulțumirii lui Allah și a Paradisului Său și izbăvirea de Pedeapsa și Mânia Lui?

„Cu adevărat, Noi l-am făcut ușor în limba ta”, adică l-am înlesnit în limba ta, cea mai elocventă și mai aleasă dintre limbi, iar cuvintele și sensurile sale au fost făcute ușoare, „pentru ca ei să ia aminte” la ceea ce le folosește și să săvârșească acel lucru și la ceea ce le vatămă și să se ferească de el.

„Așadar așteaptă”, adică așteaptă binele și victoria făgăduite de Domnul tău, „cu adevărat, și ei așteaptă” ceea ce va veni asupra lor din pedeapsă. Cât de mare este deosebirea dintre cele două așteptări! Trimisul lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, și cei care îl urmează așteaptă binele în această lume și în Viața de Apoi, pe când cei care li se împotrivesc așteaptă răul în această lume și în Viața de Apoi.

S-a încheiat tâlcuirea Surei ad-Dukhan. Lui Allah Îi aparțin lauda și recunoștința.