Text integral · Pasaje · 13
Al cincilea lucru — Strădania de a te ține departe de păcate
Printre lucrurile prin care robul devine o cheie a binelui și o încuietoare a răului se află strădania de a-și ține sufletul departe de păcate și de a ocoli căile care duc la cele oprite și la neascultarea față de Allah, Cel Binecuvântat și Preaînalt.
Imamul Aḥmad, Allah să aibă milă de el, a relatat în Musnad, de la al-Nawwās ibn Samʿān, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul ﷺ a spus:
إن الله ضرب مثلًا صراطًا مستقيمًا، وعلى جنبتي الصراط أبواب، وعلى الأبواب ستور مرخاة، وفي أول الصراط مناد ينادي: يا عباد الله! ادخلوا الصراط ولا تعوجوا، ومن جوف الصراط - وفي لفظ: ومن فوق الصراط - مناد ينادي يا عبد الله! لا تفتح الباب فإنك إن فتحته تلجه
„Allah a dat pilda unui drum drept, de o parte și de alta a căruia se află porți, iar peste porți sunt lăsate perdele. La începutul drumului se află un vestitor care strigă: «Robi ai lui Allah, intrați pe drum și nu vă abateți!» Dinăuntrul drumului — iar într-o altă versiune, de deasupra drumului — un alt vestitor strigă: «Rob al lui Allah, nu deschide poarta! Dacă o deschizi, vei intra prin ea.»”
Apoi a lămurit pilda:
أما الصراط فهو الإسلام، وأما السوران فحدود الله، وأما الأبواب التي عليها ستور مرخاة فمحارم الله، وأما المنادي الذي ينادي من أول الصراط فكتاب الله، وأما المنادي الذي ينادي من جوف الصراط أو من فوق الصراط فواعظ الله في قلب كل مسلم
„Drumul este Islamul, cele două ziduri sunt hotarele lui Allah, iar porțile acoperite cu perdele sunt lucrurile pe care Allah le-a oprit. Vestitorul care strigă la începutul drumului este Cartea lui Allah. Iar vestitorul care strigă dinăuntrul drumului sau de deasupra lui este îndemnul lui Allah din inima fiecărui musulman.”21
Aceasta este una dintre binefacerile lui Allah asupra fiecărui musulman: a așezat în inima sa un îndemn care, atunci când sufletul îi vorbește despre deschiderea unei porți a celor oprite sau despre intrarea pe una dintre căile falsității, îl oprește:
يا عبد الله! لا تفتح الباب؛ فإنك إن فتحته تلجه
„Rob al lui Allah, nu deschide poarta! Dacă o deschizi, vei intra prin ea.”
Cel care dorește să fie o cheie a binelui și o încuietoare a răului să înțeleagă, în lumina acestui hadith, că merge pe o cale dreaptă care-l duce pe cel ce o urmează la grădinile desfătării. De o parte și de alta a acestei căi drepte se află numeroase porți, în dreapta și în stânga. Aceste porți nu au nici încuietori, nici chei, ci numai perdele, și duc la cele oprite.
Este bine cunoscut că intrarea pe o poartă acoperită cu o perdea nu cere timp și nici efort: omul o atinge cu umărul și intră repede. Nu este ca poarta închisă, care cere o cheie și osteneala de a o deschide, luându-ți timp. Printr-o poartă acoperită cu o perdea se intră repede. Tu mergi pe o cale dreaptă, iar de o parte și de alta sunt numeroase porți care duc la cele oprite, acoperite numai cu perdele.
Dacă dorește să fie o cheie a binelui, omul trebuie să se păzească cu cea mai mare grijă de porțile răului din dreapta și din stânga sa. Dacă intră printr-una dintre ele, a deschis mai întâi pentru sine poarta răului, apoi o deschide și pentru ceilalți. Căci, atunci când sufletul a intrat în cele oprite, s-a afundat în ele și a fost stăpânit de ele, nu-i mai place să fie singur acolo. Astfel, din cineva care săvârșește cele oprite, omul ajunge să-i cheme și să-i încurajeze și pe alții la ele.
Așa se întâmplă cu susținătorii falsității, cu cei care cheamă la rătăcire și cu oamenii păcătoși, în orice vreme. La început, picioarele lor se îndreaptă spre cele oprite și intră pe porțile lor, apoi ajung să-i cheme și pe alții. Cu acest înțeles, califul drept călăuzit ʿUthmān ibn ʿAffān, Allah să fie mulțumit de el, a spus:
ودت الزانية لو زنى النساء كلهن
„Femeia care săvârșește desfrâu și-ar dori ca toate femeile să săvârșească desfrâu.”22
Cel care a intrat în cele oprite și s-a afundat în ele nu dorește să fie singur acolo. Sufletul său începe să treacă de la săvârșirea celor oprite la chemarea altora către ele. Astfel ajunge — căutăm adăpost la Allah! — o cheie a răului și o încuietoare a binelui.
Notele originale
Aḥmad, al-Musnad (17634); al-Ḥākim (1/144), care l-a declarat autentic potrivit criteriilor lui Muslim și a spus că nu-i cunoaște vreun defect. Al-Albānī l-a declarat autentic în Ṣaḥīḥ al-Jāmiʿ (3887).
Vezi al-Istiqāmah a lui Ibn Taymiyyah (2/257).