Statornicia credinței înaintașilor și ferirea ei de schimbări

A șasea cauză a statorniciei și a păstrării nevătămate a crezului lor este faptul că sufletele celor care urmează Sunna și-au găsit în acest crez o liniște deplină. Fiecare dintre ei simte ușurare în inimă, pace în suflet, apropiere și fericire, ba chiar bucurie și desfătare în acest crez adevărat cu care Allah l-a binecuvântat. Un asemenea lucru nu-l găsește niciun om care urmează patimile; nicidecum nu-l poate găsi. Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, spune:

„Cei care cred și ale căror inimi se liniștesc prin pomenirea lui Allah. Cu adevărat, prin pomenirea lui Allah se liniștesc inimile!”

În sufletele lor se află o liniște deplină și o mare ușurare datorită acestui crez adevărat, primit din Cartea Domnului lor și din Sunna Profetului lor, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa. În această privință, Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el! — spune în al-Ṣawāʿiq al-mursalah:

„Odihna inimii în privința unui lucru și încrederea ei în el nu se dobândesc decât odată cu certitudinea; mai mult, aceasta este însăși certitudinea. De aceea găsești inimile celor care au dovezi din revelație — adică ale celor care urmează Sunna — liniștite în credința lor în Allah, în numele și atributele Sale, în faptele Sale, în îngerii Săi și în Ziua de Apoi. Ei nu sunt tulburați și nu se ceartă în privința acestor lucruri.”²³

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah — Allah să aibă milă de el! — spune:

„În privința celor care urmează Sunna și hadithul, nu se cunoaște ca vreunul dintre învățații lor sau vreunul dintre oamenii lor drepți de rând să fi renunțat vreodată la spusele și la crezul său. Dimpotrivă, ei sunt oamenii cei mai răbdători în această privință, chiar dacă sunt încercați prin felurite necazuri și ispitiți prin felurite tulburări. Aceasta a fost și starea profeților și a urmașilor lor de odinioară.”²⁴

ʿAbd al-Ḥaqq al-Ishbīlī — Allah să aibă milă de el! — spune:

„Să știi că un sfârșit rău — Allah Preaînaltul să ne păzească de el! — nu îi este dat celui care și-a îndreptat purtarea văzută și și-a curățat lăuntrul. Nu s-a auzit și nu s-a cunoscut așa ceva, iar lauda Îi aparține lui Allah. El îi este dat celui al cărui crez este stricat sau care stăruie în păcate mari și se avântă în fapte cumplite.”²⁵

Acesta este, așadar, unul dintre marile motive ale statorniciei oamenilor adevărului: sufletele lor sunt liniștite în adevăr, inimile li se odihnesc în el și se simt pe deplin împăcați. De ce s-ar îndepărta de el? De ce ar căuta altceva, când sunt atât de încredințați și atât de împăcați cu el?