Statornicia credinței înaintașilor și ferirea ei de schimbări

A paisprezecea cauză a statorniciei celor cu crezul corect și a feririi lor de abatere este că iau aminte la starea oamenilor patimilor și trag învățăminte din ea. S-a spus din vechime: „Fericit este cel care ia învățătură din pățania altuia.” Oamenii patimilor care au părăsit Cartea și Sunna au moștenit, prin această părăsire, șovăială, abatere, schimbare și tulburare, îndepărtându-se de așezare și de statornicie. Nu-l găsești niciodată statornic și așezat pe cel care urmează patima; dimpotrivă, ei sunt mereu în schimbare. Voi reda aici cuvinte ale învățaților care descriu starea oamenilor patimilor.

Shaykh al-Islām a spus:

„Oamenii teologiei speculative trec mai mult decât oricine de la o părere la alta. Ei afirmă într-un loc cu hotărâre o părere, iar în alt loc afirmă cu hotărâre contrariul ei și îl declară necredincios pe cel care a spus-o. Aceasta dovedește lipsa certitudinii. Împăratul i-a spus lui Abū Sufyān, atunci când l-a întrebat despre cei care îmbrățișaseră Islamul alături de Profet, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa: «Oare vreunul dintre ei se întoarce de la religia sa, nemulțumit de ea, după ce a intrat în ea?» El a răspuns: «Nu.» Atunci împăratul a spus: «Așa este și credința: când frumusețea ei se amestecă cu inimile, nimeni nu o mai respinge.»”⁵²

În starea oamenilor patimilor se află, așadar, o lecție și un îndemn: ei nu au așezare și nici statornicie, ci se află mereu în schimbare și tulburare.

Printre descrierile învățaților despre oamenii patimilor se află cuvintele lui Abū al-Muẓaffar al-Samʿānī, redate de al-Taymī și de Ibn al-Qayyim. El a spus:

„Când privești oamenii inovațiilor, îi vezi despărțiți, în neînțelegere, împărțiți în grupări și partide. Cu greu găsești doi dintre ei care să urmeze aceeași cale în crez. Unii îi declară inovatori pe ceilalți, ba ajung până la a-i declara necredincioși: fiul își declară tatăl necredincios, fratele pe fratele său, iar vecinul pe vecinul său. Îi vezi mereu în ceartă, urându-se și neînțelegându-se; viața li se sfârșește fără ca ei să fi ajuns la un cuvânt comun.”⁵³

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah mai spune despre oamenii patimilor:

„Cei care se împotrivesc oamenilor hadithului sunt, de asemenea, expuși stricăciunii faptelor, fie din cauza unui crez rău și a fățărniciei, fie din cauza unei boli a inimii și a slăbiciunii credinței. Se află la ei părăsirea îndatoririlor, încălcarea hotarelor, nesocotirea drepturilor și împietrirea inimilor, lucruri vădite pentru oricine. Marii lor shaykhi sunt, în general, învinuiți de fapte cumplite. Chiar dacă printre ei există cineva cunoscut pentru asceză și adorare, în asceza și adorarea unor oameni de rând dintre cei care urmează Sunna se găsește ceva mai vrednic de prețuire decât ceea ce are el. Se știe că cunoașterea este temelia faptelor, iar corectitudinea principiilor cere corectitudinea ramurilor.”⁵⁴

Ibrāhīm al-Nakhaʿī a spus:

„Ei socoteau schimbarea în religie drept un semn al îndoielii inimilor în privința lui Allah, Puternicul și Mărețul.”⁵⁵

Mālik ibn Anas a spus:

„Boala fără leac este schimbarea în religie.” Un om i-a spus: „Cu orice altceva te-ai juca, nu te juca cu religia ta!”⁵⁶

Cine privește starea oamenilor patimilor vede că, în realitate, ei se joacă de-a religia: schimbări, păreri, raționamente, idei și alte asemenea lucruri felurite, fără statornicie și fără așezare. Un om care urma Sunna a venit chiar la unul dintre cei mai de seamă conducători ai teologiei speculative, aflat în nedumerire, îndoială și tulburare. S-a pus întrebarea: „Ce crezi?” Răspunsul a fost: „Cred ceea ce cred musulmanii” — adică ceea ce a venit în Cartea lui Allah și în Sunna Trimisului Său, pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa. A urmat întrebarea: „Și ești împăcat cu aceasta și cu inima deschisă față de ea?” Răspunsul a fost: „Da.” Atunci cel tulburat a spus: „Cât despre mine, pe Allah, nu știu ce să cred! Pe Allah, nu știu ce să cred! Pe Allah, nu știu ce să cred!” A plâns până și-a udat barba.⁵⁷

Aceasta fiindcă chestiunea ajunsese pentru el ceartă, dispută și discuție, și alte lucruri asemenea. Cine privește starea oamenilor patimilor găsește în ea o lecție și un îndemn. Așa cum am amintit, fericit este cel care ia învățătură din pățania altuia. Cel care urmează Sunna Îl laudă astfel pe Allah pentru Sunna și Îi cere lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, să-l păstreze statornic în ea.